19/Volumul 07

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

44

L 261/28

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

Planul Global de luptă împotriva imigrării ilegale și a traficului de persoane în Uniunea Europeană (2), adoptat de Consiliu la 28 februarie 2002, care se bazează pe Comunicarea din 15 noiembrie 2001 a Comisiei către Consiliu și Parlamentul European privind o politică comună în domeniul imigrării ilegale, precizează că politica de readmisie și de repatriere constituie o parte integrantă și este esențială în lupta împotriva imigrării ilegale. În acest scop, Planul Global subliniază necesitatea evidențierii unor acțiuni concrete, precum stabilirea unei abordări comune și a cooperării între statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor de repatriere. Este deci necesară adoptarea de norme comune pentru procedurile de repatriere.

(2)

Planul pentru gestionarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, aprobat de Consiliu la 13 iunie 2002, care se bazează pe Comunicarea din 7 mai 2002 a Comisiei către Consiliu și Parlamentul European intitulată „Către o gestionare integrată a frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene”, prevede, în cadrul „măsurilor și acțiunilor pentru o gestionare integrată a frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene”, operațiuni raționale de repatriere.

(3)

Programul de Acțiune în materie de repatriere, aprobat de Consiliu la 28 noiembrie 2002, bazat pe Cartea Verde a Comisiei din 10 aprilie 2002 privind politica comunitară în domeniul repatrierii rezidenților ilegali, precum și pe Comunicarea din 14 octombrie 2002 a Comisiei către Consiliu și Parlamentul European privind politica comunitară în domeniul repatrierii rezidenților ilegali, recomandă, în cadrul măsurilor și acțiunilor care vizează îmbunătățirea cooperării operaționale între statele membre, să se asigure într-un mod pe cât posibil de eficace repatrierea resortisanților țărilor terțe care se află ilegal pe teritoriul unui stat membru partajând capacitățile existente pentru organizarea zborurilor comune.

(4)

Este important să se evite pasivitatea Comunității în cadrul organizării zborurilor comune.

(5)

Începând cu 1 mai 2004, Consiliul nu va mai putea statua la inițiativa unui stat membru.

(6)

Consiliul și-a epuizat toate posibilitățile de a obține la termen avizul Parlamentului European.

(7)

Date fiind aceste circumstanțe excepționale, decizia ar trebui adoptată în lipsa avizului Parlamentului European.

(8)

Statele membre pun în aplicare prezenta decizie cu respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în special, a Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 4 noiembrie 1950, a Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante din 10 decembrie 1984, a Convenției de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților, precum și a Protocolului de la New York din 31 ianuarie 1967, a Convenției cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989, precum și a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 18 decembrie 2000 (3).

(9)

Prezenta decizie ar trebui să se aplice fără a aduce atingere instrumentelor internaționale relevante din domeniul expulzării pe cale aeriană, ca de exemplu Anexa 9 la Convenția de la Chicago din 1944 privind Aviația Civilă Internațională (OACI) și documentele relevante ale Conferinței Europene a Aviației Civile (CEAC).

(10)

Orientările comune neobligatorii cu privire la dispozițiile de siguranță aplicabile expulzărilor comune pe cale aeriană ar trebui să furnizeze indicații utile în cadrul punerii în aplicare a prezentei decizii.

(11)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii și, prin urmare, nu are nici o obligație în temeiul acesteia și nici nu face obiectul aplicării sale. Având în vedere faptul că prezenta decizie reprezintă o dezvoltare a acquis-ului Schengen în temeiul dispozițiilor Titlului IV din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 5 din protocolul menționat anterior, în termen de șase luni de la data adoptării de către Consiliu a prezentei decizii, dacă o transpune sau nu în legislația sa internă.

(12)

În ceea ce privește Republica Islanda și Regatul Norvegiei, prezenta decizie reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat la 18 mai 1999 între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestor două state la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen (4), care intră în sfera de aplicare a articolului 1, punctul (C), din Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a respectivului acord (5). Având în vedere procedurile prevăzute de acord, drepturile și obligațiile care decurg din prezenta decizie se aplică de asemenea acestor două state și în relațiile dintre aceste două state și statele membre ale Comunității Europene destinatare ale prezentei decizii.

(13)

În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, aceste state membre au notificat dorința lor de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii,

(a)

„resortisant al unei țări terțe”, orice persoană care nu este resortisant al unui stat membru al Uniunii Europene, a Republicii Islanda sau a Regatului Norvegiei;

(b)

„stat membru organizator”, statul membru însărcinat cu organizarea zborurilor comune;

(c)

„stat membru participant”, statul membru care participă la zboruri comune organizate de către statul membru organizator;

(d)

„zbor comun”, operațiunile de transport a resortisanților țărilor terțe efectuate de un operator de transport aerian desemnat în acest scop;

(e)

„operațiune de expulzare” și „operațiune comună de expulzare pe cale aeriană”, orice acțiune necesară pentru repatrierea resortisanților țărilor terțe în cauză, inclusiv transportul la bordul zborurilor comune;

(f)

„escortă”, personalul de securitate însărcinat cu însoțirea resortisanților țărilor terțe la bordul unui zbor comun, precum și persoanele responsabile de asistența medicală și interpreții.

(a)

alege operatorul de transport aerian, stabilește cu operatorul de transport aerian ales toate costurile aferente zborului comun, își asumă obligațiile contractuale relevante și se asigură că operatorul de transport ia toate măsurile necesare pentru efectuarea zborului comun, inclusiv furnizarea asistenței corespunzătoare resortisanților țărilor terțe și personalului din escortă;

(b)

solicită și primește de la țările terțe de tranzit și de destinație autorizațiile necesare desfășurării zborului comun;

(c)

utilizează contactele și întreprinde măsurile corespunzătoare pentru organizarea zborului comun cu statele membre participante;

(d)

definește detaliile operaționale și procedurile și stabilește, de comun acord cu statele membre participante, efectivul escortei pe care este necesar să-l prevadă în funcție de numărul resortisanților țărilor terțe care urmează să fie expulzați;

(e)

încheie toate acordurile financiare corespunzătoare cu statele membre participante.

(a)

informează autoritatea națională a statului membru organizator despre intenția sa de a participa la zborul comun, precizând numărul resortisanților țărilor terțe care urmează să fie expulzați;

(b)

furnizează o escortă suficientă pentru fiecare resortisant al unei țări terțe care urmează să fie expulzat. În cazul în care personalul din escortă trebuie să fie pus la dispoziție numai de statul membru organizator, fiecare stat membru participant se asigură că cel puțin doi reprezentanți sunt prezenți la bordul aeronavei. Acești reprezentanți, care au același statut ca personalul din escortă, sunt însărcinați să-i predea pe resortisanții țărilor terțe de care răspund autorităților din țara de destinație.

(a)

că fiecare resortisant al unei țări terțe și membru al escortei care îl însoțește este în posesia documentelor de călătorie valabile și a oricărui alt document necesar, precum vizele de intrare și/sau de tranzit, certificate sau dosare;

(b)

să informeze cât de curând posibil despre acordurile referitoare la zborul comun reprezentanțele diplomatice și consulare din țările terțe de tranzit și de destinație, pentru a obține asistența necesară.

(a)

în principiu, personalul din escortă și persoanele repatriate ar trebui să fie la aeroport cu cel puțin trei ore înaintea plecării;

(b)

persoanele repatriate ar trebui informate asupra punerii în aplicare a operațiunii de expulzare și avertizate că este în interesul lor să coopereze complet cu personalul din escortă. Ar trebui să li se explice clar că nu se va tolera nici un comportament perturbator și că acest tip de comportament nu va conduce la anularea operațiunii de expulzare;

(c)

statul membru organizator prevede o zonă de siguranță în aeroportul de plecare, pentru a asigura o grupare discretă și o îmbarcare în deplină siguranță a persoanelor repatriate. Această zonă servește de asemenea la securizarea sosirii aeronavelor din alte state membre care transportă persoane repatriate care trebuie să se îmbarce în zborul comun;

(d)

dacă zborul trebuie să facă o escală într-un aeroport al unui alt stat membru pentru a îmbarca persoane repatriate, acest stat membru trebuie să prevadă o zonă de siguranță în cadrul aeroportului;

(e)

reprezentanții statului membru participant predau persoanele repatriate de care răspund funcționarilor statului membru pe teritoriul căruia se desfășoară operațiunea, care este în general statul membru organizator. Reprezentanții statului membru participant indică, după caz, persoanele repatriate care și-au manifestat intenția de a nu se îmbarca și, în special, acele persoane a căror stare fizică sau psihică reclamă o atenție deosebită.

(f)

statul membru pe teritoriul căruia se desfășoară operațiunea de expulzare este responsabil pentru exercitarea tuturor puterilor suverane (spre exemplu, măsuri coercitive). Competența personalului din escorta celorlalte state membre participante se limitează la autoapărare. În afară de aceasta, în lipsa ofițerilor din serviciile de aplicare a legii ai statului membru pe teritoriul căruia se desfășoară operațiunea, sau în scopul de a-i asista pe acești ofițeri, personalul din escortă poate să ia toate măsurile rezonabile și proporționale, în cazul unui risc imediat și grav, pentru a împiedica persoana repatriată să evadeze, să se rănească sau să rănească altă persoană, sau să producă pagube materiale.

(a)

personalul din escorta statului membru pe teritoriul căruia se desfășoară operațiunea este responsabil de procedura înregistrării și acordă asistență la trecerea zonelor de control;

(b)

orice persoană repatriată trebuie să facă obiectul unui control de siguranță amănunțit înaintea îmbarcării sale. Orice obiect care poate reprezenta o amenințare pentru siguranța persoanelor și a zborului comun trebuie confiscat și pus în cală;

(c)

bagajele persoanelor repatriate nu trebuie așezate în cabina pasagerilor. Orice bagaj depus în cală trebuie supus unui control de siguranță și etichetat cu numele proprietarului. Orice obiect considerat periculos, în sensul normelor Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI), trebuie scos din bagaje.

(d)

obiectele de valoare și banii trebuie puși într-un plic transparent etichetat cu numele proprietarului. Persoanele repatriate trebuie informate despre procedura aplicată obiectelor și banilor păstrați separat.

(e)

greutatea maximă a bagajelor autorizată pentru fiecare persoană repatriată se stabilește de către statul membru organizator pentru fiecare operațiune de expulzare;

(f)

toate persoanele repatriate sunt îmbarcate în zborul comun de personalul statului membru în care se desfășoară operațiunea și primesc, după caz, asistența personalului din escortă care participă la operațiunea de expulzare.

(a)

responsabilul cu operațiunea de expulzare desemnat de statul membru organizator elaborează planul general de siguranță și de supraveghere aplicabil la bordul aeronavei (deplasări în cabină, mese etc.). Întregul personal din escortă trebuie informat despre acest plan de siguranță și de supraveghere înaintea începerii operațiunii de expulzare;

(b)

dacă persoanele repatriate sunt de cetățenii diferite, acestea sunt instalate în cabina pasagerilor, în funcție de cum stabilește statul membru responsabil cu executarea expulzării lor și în funcție de destinația lor finală;

(c)

centurile de siguranță trebuie să rămână atașate pe toată durata zborului;

(d)

în cazul unui incident major la bord (spre exemplu, comportament perturbator care poate afecta realizarea operațiunii sau siguranța persoanelor aflate la bordul aeronavei), responsabilul cu operațiunea desemnat de către statul membru organizator este însărcinat, în strânsă legătură cu comandantul de zbor sau în conformitate cu instrucțiunile acestuia, să conducă operațiunile de restabilire a ordinii.

(a)

măsurile coercitive se pun în aplicare cu respectarea drepturilor individuale ale persoanelor repatriate;

(b)

se poate utiliza coerciția în cazul persoanelor care refuză expulzarea sau opun rezistență. Orice măsură coercitivă trebuie să fie proporțională și nu trebuie să depășească limitele rezonabile ale utilizării forței. Nu trebuie să se aducă atingere demnității și nici integrității fizice ale persoanei repatriate. În consecință, în caz de îndoială, trebuie să se întrerupă operațiunea de expulzare, inclusiv utilizarea măsurilor coercitive legale, motivată de rezistența și periculozitatea persoanei repatriate, în conformitate cu principiul „o expulzare nu poate fi efectuată cu orice preț”;

(c)

măsurile coercitive nu trebuie să compromită sau să amenințe capacitatea persoanei repatriate de a respira normal. În cazul folosirii forței ca mijloc coercitiv, este cazul să se asigure ca bustul persoanei repatriate să rămână în poziție verticală, iar cutia sa toracică să nu fie în nici un caz comprimată, pentru ca funcția respiratorie să rămână normală;

(d)

imobilizarea persoanelor repatriate recalcitrante se poate face prin mijloace care nu aduc atingere demnității și integrității fizice;

(e)

statul membru organizator și fiecare stat membru participant stabilesc de comun acord o listă cu mijloacele de imobilizare autorizate, înaintea operațiunii de expulzare. Utilizarea sedativelor pentru facilitarea expulzării este interzisă, fără a aduce atingere măsurilor de urgență care vizează siguranța zborului;

(f)

întregul personal din escortă trebuie să fie informat și să cunoască mijloacele de imobilizare care sunt autorizate și interzise;

(g)

persoanele repatriate imobilizate fac obiectul unei supravegheri constante pe durata zborului;

(h)

decizia de a îndepărta temporar mijloacele de imobilizare trebuie să aparțină responsabilului cu operațiunea de expulzare sau adjunctului său.

(a)

cel puțin un medic ar trebui să fie prezent în fiecare zbor comun;

(b)

medicul trebuie să aibă acces, înaintea plecării, la toate informațiile medicale referitoare la persoanele repatriate și să fie informat, înaintea plecării, despre persoanele repatriate care prezintă probleme medicale deosebite. Problemele medicale necunoscute, descoperite înaintea plecării și care sunt susceptibile să afecteze executarea expulzării, trebuie analizate în acord cu autoritățile responsabile;

(c)

numai un medic poate, după efectuarea unui diagnostic medical precis, să administreze substanțe medicamentoase persoanelor repatriate. Medicamentele necesare persoanelor repatriate pe durata zborului trebuie să se afle la bord;

(d)

fiecare persoană repatriată trebuie să poată să se adreseze medicului sau personalului din escortă, direct sau prin intermediul unui interpret, într-o limbă în care se poate exprima;

(e)

statele membre organizatoare se asigură că personalul medical și interpreții corespunzători sunt disponibili pentru operațiunea de expulzare.

(a)

statului membru organizator îi revine sarcina de a contacta autoritățile țării de destinație; statele membre participante sunt, cu toate acestea, implicate în acest proces;

(b)

responsabilul cu operațiunea de expulzare desemnat de către statul membru organizator este putătorul de cuvânt în vederea stabilirii primelor contacte cu autoritățile locale la sosire, numai dacă nu a fost desemnat un alt purtător de cuvânt între statele membre participante și organizatoare înaintea sosirii;

(c)

statul membru organizator și fiecare stat membru participant predă persoanele repatriate de care răspund autorităților din țara de destinație, echipați cu bagajele lor și cu orice obiect confiscat înaintea îmbarcării. Principalii reprezentanți ai statului membru organizator și ai statelor membre participante răspund de predarea persoanelor repatriate autorităților locale la sosirea lor. Personalul din escortă nu trebuie, în mod normal, să părăsească aeronava;

(d)

dacă este oportun și realizabil, statul membru organizator și statele membre participante invită personalul consular, ofițerii de legătură însărcinați cu imigrarea sau părțile invitate anterior ale statelor membre în cauză să faciliteze predarea persoanelor repatriate autorităților locale, în măsura în care aceasta este compatibilă cu practicile și procedurile naționale;

(e)

persoanele repatriate sunt predate autorităților locale fără cătușe sau alt mijloc de imobilizare;

(f)

predarea persoanelor repatriate se efectuează în afara aeronavei (fie la capătul pasarelei, fie într-un local din aeroport adecvat, după cum se consideră că este corespunzător). În măsura posibilului, autoritățile locale nu trebuie să urce la bordul aeronavei;

(g)

timpul petrecut în aeroportul de destinație trebuie să fie cât mai scurt posibil;

(h)

statului membru organizator și fiecărui stat membru participant le revine sarcina de a prevedea măsuri de urgență pentru personalul din escortă și a reprezentanților (precum și a persoanelor repatriate a căror readmisie a fost refuzată) în cazul în care plecarea aeronavei se amână după debarcarea persoanelor repatriate. Aceste măsuri vor trebui să includă, dacă este necesar, punerea la dispoziție a cazării pentru noapte.