03/Volumul 59 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
140 |
32004D0564
L 251/14 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DECIZIA COMISIEI
din 20 iulie 2004
privind laboratoarele comunitare de referință pentru epidemiologia zoonozelor și pentru salmonella și laboratoarele naționale de referință pentru salmonella
[notificată cu numărul C(2004) 2781]
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2004/564/CE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Directiva 2003/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 noiembrie 2003 privind monitorizarea zoonozelor și a agenților zoonotici, de modificare a Deciziei 90/424/CEE a Consiliului și de abrogare a Directivei 92/117/CEE a Consiliului (1), în special articolul 10 alineatele (1), (2) și (4),
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 noiembrie 2003 privind controlul salmonellei și al altor agenți zoonotici specifici, prezenți în rețeaua alimentară (2), în special articolul 11 alineatele (1), (2) și (4),
întrucât:
(1) |
Un laborator comunitar de referință pentru epidemiologia zoonozelor și un laborator comunitar de referință pentru salmonella au fost desemnate de Directiva 92/117/CEE a Consiliului (3). Directiva 2003/99/CE dispune abrogarea Directivei 92/117/CEE cu efect de la 12 iunie 2004. |
(2) |
În temeiul Directivei 2003/99/CE, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară trebuie să îndeplinească sarcini echivalente cu cele îndeplinite de laboratorul comunitar de referință pentru epidemiologia zoonozelor. Cu toate acestea, este nevoie, pentru a asigura o tranziție fără probleme către noua organizare, să se confirme, pentru o durată limitată, desemnarea actualului laborator comunitar de referință pentru epidemiologia zoonozelor. Trebuie, prin urmare, să se procedeze la o nouă desemnare temporară a acestui laborator ca laborator comunitar de referință pentru epidemiologia zoonozelor. |
(3) |
Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a se asigura de conformitatea cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu dispozițiile privind sănătatea animală și bunăstarea animală (4) desemnează laboratorul comunitar de referință pentru salmonella, desemnat de Directiva 92/117/CEE ca laborator comunitar de referință pentru analiza și testele pe zoonoze (salmonella) de la 1 ianuarie 2006. Până la această dată, trebuie, pentru a evita absența unui asemenea laborator de referință în Comunitate, să se desemneze încă o dată, cu titlu temporar, acest laborator ca laborator comunitar de referință pentru salmonella. |
(4) |
Trebuie precizat, din nevoi de gestiune financiară, că noua desemnare a laboratoarelor comunitare de referință, prevăzută anterior, va fi efectivă la data la care Directiva 92/117/CEE va înceta să producă efecte. |
(5) |
Este necesar să se redefinească riguros responsabilitățile și sarcinile laboratorului comunitar de referință pentru salmonella și ale laboratoarelor naționale de referință corespunzătoare în noul cadru regulamentar stabilit de Directiva 2003/99/CEE și Regulamentul (CE) nr. 2160/2003. Laboratorul comunitar de referință pentru salmonella și-a dezvoltat în special activitățile în domeniul păsărilor de curte vii și nu este necesară modificarea programului său de lucru pentru 2004. Laboratorul comunitar de referință și laboratoarele naționale de referință pentru salmonella nu-și vor exercita, prin urmare, noile lor competențe decât de la data de 1 ianuarie 2005. |
(6) |
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Bundesinstitut für Risikobewertung, Berlin, Germania, este desemnat ca laborator comunitar de referință pentru epidemiologia zoonozelor până la 31 decembrie 2004.
Articolul 2
(1) Rijksinstituut voor Volksgezondheid en Milieu, Bilthoven, Țările de Jos, este desemnat ca laborator comunitar de referință pentru salmonella până la 31 decembrie 2005.
(2) Responsabilitățile și sarcinile laboratorului comunitar de referință prevăzut la alineatul (1) sunt definite în anexa I. Acestea îi revin în domenii altele decât cel al păsărilor de curte vii de la data de 1 ianuarie 2005.
Articolul 3
Responsabilitățile și sarcinile laboratoarelor naționale de referință pentru salmonella sunt definite în anexa II. Acestea îi revin în domenii altele decât cel al păsărilor de curte vii de la data de 1 ianuarie 2005.
Articolul 4
Prezenta decizie se aplică de la 12 iunie 2004.
Articolul 5
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 20 iulie 2004.
Pentru Comisie
David BYRNE
Membru al Comisiei
(1) JO L 325, 12.12.2003, p. 31.
(2) JO L 325, 12.12.2003, p. 1.
(3) JO L 62, 15.3.1993, p. 38. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 806/2003 (JO L 122, 16.5.2003, p. 1).
(4) JO L 165, 30.4.2004, p. 1.
ANEXA I
Responsabilități și sarcini ale laboratorului comunitar de referință pentru salmonella, în conformitate cu Directiva 2003/99/CE și Regulamentul (CE) nr. 2160/2003
1. |
Sfere de competență
|
2. |
Funcții generale și obligații
|
3. |
Funcții si obligații specifice
|
4. |
Laboratorul comunitar de referință va implementa un sistem de asigurare a calității și va fi acreditat în conformitate cu standardul EN ISO/IEC 17025 până la 12 decembrie 2005. |
(1) JO L 268, 3.10.1998, p. 1. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 (OJ L 284, 31.10.2003, p. 1).
ANEXA II
Responsabilități și sarcini ale laboratoarelor naționale de referință pentru salmonella, în conformitate cu Directiva 2003/99/CE și Regulamentul (CE) nr. 2160/2003
1. |
Obligații generale
|
2. |
Funcții și obligații specifice
|