03/Volumul 57

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

174


32004D0437


L 154/66

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 29 aprilie 2004

de modificare a Deciziei 2000/572/CE în ceea ce privește condițiile de sănătate animală și certificarea veterinară pentru preparatele din carne aflate în tranzit sau antrepozitate temporar în Comunitate

[notificată cu numărul C(2004) 1672]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2004/437/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 2002/99/CE a Consiliului din 16 decembrie 2002 de stabilire a normelor de sănătate animală care reglementează producerea, transformarea, distribuția și introducerea pe piață a produselor de origine animală destinate consumului uman (1), în special articolul 8 alineatul (5) a treia liniuță și articolul 9 alineatul (2) litera (b), precum și alineatul (4) litera (c),

întrucât:

(1)

Directiva 94/65/CE a Consiliului stabilește cerințele aplicabile producției și introducerii pe piață a cărnii tocate și a preparatelor din carne (2), inclusiv condițiile aplicabile importurilor în Comunitate.

(2)

Decizia 2000/572/CE a Comisiei (3) definește condițiile de sănătate animală și de sănătate publică și certificarea veterinară pentru importurile de preparate din carne provenind din țările terțe.

(3)

Decizia 94/984/CE a Comisiei (4) stabilește condițiile de sănătate animală și certificatele veterinare necesare pentru importul de carne proaspătă de pasăre provenind din anumite țări terțe.

(4)

Decizia 2000/585/CE a Comisiei (5) definește condițiile de sănătate animală și de sănătate publică, precum și certificarea veterinară necesare pentru importurile de carne de vânat sălbatic, de vânat de crescătorie și de carne de iepure provenind din țările terțe.

(5)

Directiva 97/78/CE a Consiliului (6) stabilește principiile organizării controalelor sanitar-veterinare ale produsele provenind din țări terțe, introduse în Comunitate; articolul 11 prevede deja anumite dispoziții referitoare la tranzit, precum utilizarea mesajelor ANIMO și a documentului veterinar comun de intrare.

(6)

Cu toate acestea, pentru a proteja situația privind sănătatea din Comunitate, este necesar să se asigure, de asemenea, că loturile de preparate din carne care tranzitează Comunitatea respectă condițiile de sănătate animală care se aplică țărilor din care sunt autorizate importurile pentru speciile respective.

(7)

Decizia 79/542/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1976 privind întocmirea unei liste a țărilor terțe sau a părților din țări terțe și definirea condițiilor de sănătate animală și de sănătate publică și a certificării veterinare necesare pentru importul în Comunitate de anumite animale vii și de carne proaspătă obținută de la acestea (7) a fost modificată recent pentru a include condițiile privind tranzitul, precum și o derogare pentru tranzitul între teritoriile rusești și pentru a indica punctele de control la frontieră desemnate în acest scop.

(8)

Experiența acumulată arată că prezentarea la punctul de control la frontieră, în conformitate cu articolul 7 din Directiva 97/78/CE, a documentelor veterinare originale, întocmite în țara terță exportatoare pentru a satisface cerința de reglementare a țării terțe de destinație, nu este suficientă pentru a garanta respectarea condițiilor de sănătate animală care reglementează introducerea fără riscuri a produselor respective pe teritoriul Comunității; prin urmare, trebuie stabilit un model special de certificat de sănătate animală pentru aceste produse, pentru a fi utilizat în caz de tranzit.

(9)

De asemenea, trebuie clarificată punerea în aplicare a dispoziției prevăzute la articolul 11 din Directiva 97/78/CE conform căreia este autorizat numai tranzitul dintr-o țară terță pentru care nu există nici o interdicție de introducere a produselor pe teritoriul Comunității, făcând trimitere la lista țărilor terțe anexată la deciziile 79/542/CEE, 94/984/CE și 2000/585/CE.

(10)

Cu toate acestea, trebuie prevăzute condiții speciale pentru tranzitul prin Comunitate al loturilor având ca destinație și provenind din Rusia, având în vedere situarea geografică a Kaliningradului și ținând seama de problemele climatice care împiedică utilizarea porturilor în anumite perioade ale anului.

(11)

Decizia 2001/881/CE a Comisiei prevede o listă a punctelor de control la frontieră aprobate pentru controalele sanitar-veterinare ale animalelor vii și ale produselor animaliere provenind din țări terțe (8) și trebuie să se indice punctele de control la frontieră desemnate pentru controlul acestor tipuri de tranzit, ținând seama de prezenta decizie.

(12)

Decizia 2000/572/CE trebuie modificată în consecință.

(13)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia 2000/572/CE a Comisiei se modifică după cum urmează:

1.

Se adaugă articolul 4a după cum urmează:

„Articolul 4a

Statele membre se asigură ca loturile de preparate din carne destinate consumului uman care sunt introduse pe teritoriul Comunității în vederea expedierii lor spre o țară terță, fie prin tranzit direct, fie după antrepozitare în conformitate cu articolul 12 alineatul (4) sau cu articolul 13 din Directiva 97/78/CE și care nu sunt destinate importului în Comunitatea Europeană, să respecte următoarele cerințe:

(a)

să provină de pe teritoriul sau de pe o parte a teritoriului unei țări terțe prevăzute de partea 1 din anexa II la Decizia 79/542/CEE pentru importul de carne proaspătă din specia respectivă sau de anexa I la Decizia 94/984/CE pentru importul de carne proaspătă de pasăre sau de anexa I la Decizia 2000/585/CE pentru importul de carne de iepure și de vânat;

(b)

să respecte condițiile de sănătate animală aplicabile speciei respective, stabilite de unul dintre modelele de certificate de sănătate animală corespunzătoare, prevăzute de partea 2 din anexa II la Decizia 79/542/CEE pentru importul de carne proaspătă din specia respectivă, de partea 1 din anexa I la Decizia 94/984/CE pentru importul de carne proaspătă de pasăre sau de anexa III la Decizia 2000/585/CE pentru importul de carne de iepure sau de vânat;

(c)

să fie însoțite de un certificat de sănătate animală întocmit în conformitate cu modelul din anexa III, semnat de un medic veterinar oficial din cadrul serviciilor veterinare competente ale țării terțe respective;

(d)

să fie certificate ca acceptabile pentru tranzit sau antrepozitare (după caz), pe documentul veterinar comun de intrare, de către medicul veterinar oficial al punctului de control la frontiera de introducere.”

2.

Se adaugă articolul 4b după cum urmează:

„Articolul 4b

(1)   Prin derogare de la articolul 4a, statele membre autorizează tranzitul rutier sau feroviar prin Comunitate, între punctele de control la frontieră ale Comunității prevăzute de anexa la Decizia 2001/881/CE, al loturilor provenind din Rusia sau având ca destinație Rusia, direct sau printr-o altă țară terță, în măsura în care sunt respectate următoarele condiții:

(a)

lotul este sigilat cu ajutorul unei ștampile purtând un număr de ordine, la punctul de control la frontiera de introducere în Comunitatea Europeană de către serviciile veterinare ale autorității competente;

(b)

documentele care însoțesc lotul, prevăzute la articolul 7 din Directiva 97/78/CE, cuprind pe fiecare pagină o ștampilă aplicată de către medicul veterinar oficial al autorității competente responsabile pentru PCF, purtând mențiunea: «EXCLUSIV PENTRU TRANZITUL PRIN CE CU DESTINAȚIA RUSIA»;

(c)

sunt îndeplinite cerințele procedurale menționate la articolul 11 din Directiva 97/78/CE;

(d)

lotul este certificat ca acceptabil pentru tranzit pe documentul veterinar comun de intrare de către medicul veterinar oficial al punctului de control la frontiera de introducere.

(2)   Nu sunt autorizate descărcarea sau antrepozitarea acestor loturi pe teritoriul CE, în sensul articolului 12 alineatul (4) sau al articolului 13 din Directiva 97/78/CE.

(3)   Autoritatea competentă efectuează periodic audituri pentru a verifica dacă numărul de loturi și cantitățile de produse care părăsesc teritoriul CE corespund numărului și cantităților care au fost introduse pe teritoriul comunitar.”

3.

Anexa se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la data de 1 mai 2004.

Articolul 1 punctul 1 și anexa se aplică numai de la data de 1 ianuarie 2005.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 29 aprilie 2004.

Pentru Comisie

David BYRNE

Membru al Comisiei


(1)  JO L 18, 23.1.2003, p. 11.

(2)  JO L 368, 31.12.1994, p. 10. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 806/2003 (JO L 122, 16.5.2003, p. 1).

(3)  JO L 240, 23.9.2000, p. 19. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2004/212/CE (JO L 73, 11.3.2004, p. 11).

(4)  JO L 378, 31.12.1994, p. 11. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2004/118/CE (JO L 36, 7.2.2004, p. 34).

(5)  JO L 251, 6.10.2000, p. 1. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2004/245/CE (JO L 77, 13.3.2004, p. 62).

(6)  JO L 24, 30.1.1998, p. 9. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin actul de aderare din 2003 (JO L 236, 23.9.2003, p. 381).

(7)  JO L 146, 14.6.1979, p. 15. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2004/372/CE (JO L 118, 23.4.2004, p. 45).

(8)  JO L 326, 11.12.2001, p. 44. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2004/273/CE (JO L 86, 24.3.2004, p. 21).


ANEXĂ

„ANEXA III

Image

Image