18/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

109


32003R1991


L 295/81

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 1991/2003 AL COMISIEI

din 12 noiembrie 2003

de efectuare a celei de-a douăzeci și patra modificări a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului de interzicere a exportului anumitor mărfuri și servicii către Afganistan, de întărire a interdicției de zbor și de extindere a înghețării fondurilor și a altor resurse financiare în ceea ce-i privește pe talibanii din Afganistan (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1724/2003 al Comisiei (2) și, în special, articolul 7 alineatul (1) prima liniuță al celei dintâi,

întrucât:

(1)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 enumeră persoanele, grupurile și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice prevăzută de regulamentul menționat anterior.

(2)

La 3 noiembrie 2003, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de securitate al Organizației Națiunilor Unite a decis modificarea listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice. Prin urmare, anexa I trebuie să fie modificată în consecință.

(3)

Pentru a garanta eficacitatea măsurilor prevăzute de prezentul regulament, acesta trebuie să intre de îndată în vigoare,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 noiembrie 2003.

Pentru Comisie

Christopher PATTEN

Membru al Comisiei


(1)  JO L 139, 29.5.2002, p. 9.

(2)  JO L 247, 30.9.2003, p. 18.


ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică după cum urmează:

1.

Următoarea mențiune se adaugă la rubrica „Persoane fizice”:

„Ibrahim DAWOORD [alias a) Ebrahim Dawood; b) Sheikh Dawood Hassan]. Născut în 1955, la Ratnagiri (India). Cetățenie: indiană. Pașaport numărul A-333602, eliberat la Bombay (India), la 6 aprilie 1985”.

2.

Mențiunea următoare: „Al Taqwa Trade, Property and Industry Company Limited (denumită anterior: Al Taqwa Trade, Property and Industry) (denumită anterior: Al Taqwa Trade, Property and Industry Establishment) (denumită anterior: Himmat Establishment), a.s. Asa Trust Reg., Altenbach 8, FL-9490 Vaduz, Liechtenstein” se înlocuiește cu mențiunea următoare la rubrica „Persoane juridice, grupuri și entități”:

„WALDENBERG AG [alias a) Al Taqwa Trade, Property and Industry; b) Al Taqwa Trade, Property and Industry Company Limited; c) Al Taqwa Trade, Property and Industry Establishment; d) Himmat Establishment]; adresa: a) Asat Trust Reg., Altenbach 8, FL-9490 Valduz, Liechtenstein; b) Via Posero 2, 22060 Campione d'Italia, Italia”.