18/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

51


32003R1012


L 146/50

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 1012/2003 AL COMISIEI

din 12 iunie 2003

de efectuare a celei de-a nouăsprezecea modificări a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului de interzicere a exportului anumitor mărfuri și servicii către Afganistan, de întărire a interdicției de zbor și de extindere a înghețării fondurilor și a altor resurse financiare în ceea ce-i privește pe talibanii din Afganistan (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 866/2003 al Comisiei (2) și, în special, articolul 7 alineatul (1) prima liniuță al celui dintâi,

întrucât:

(1)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 enumeră persoanele, grupurile și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și resurselor economice prevăzută de regulamentul menționat anterior.

(2)

La 10 iunie 2003, Comitetul pentru sancțiuni a decis modificarea listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice. Prin urmare, anexa I trebuie să se modifice în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 iunie 2003.

Pentru Comisie

Christopher PATTEN

Membru al Comisiei


(1)  JO L 139, 29.5.2002, p. 9.

(2)  JO L 124, 20.5.2003, p. 19.


ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică după cum urmează:

 

Mențiunea următoare se adaugă la rubrica „Persoane fizice”:

„Abdelghani MZOUDI [alias (a) Abdelghani MAZWATI, (b) Abdelghani MAZUTI], născut la Marrakech (Maroc), la 6 decembrie 1972, cu cetățenie marocană. Pașaport nr.: (a) pașaport marocan nr. F 879567, emis la 29 aprilie 1992 la Marrakech, Maroc, valabil până la 28 aprilie 1997 și prelungit până la 28 februarie 2002; (b) pașaport marocan nr. M 271392, emis la 4 decembrie 2000 de Consulatul Marocului la Berlin, Germania. Număr național de identificare: carte de identitate marocană nr. E 427689, emisă la 20 martie 2001 de Consulatul general al Marocului la Düsseldorf, Germania. Informație suplimentară: actualmente în detenție preventivă în Germania (iunie 2003).”