11/Volumul 31

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

152


32003R0874


L 126/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 874/2003 AL CONSILIULUI

din 6 mai 2003

privind încheierea Acordului dintre Comunitatea Europeană și Republica Kiribati privind pescuitul în zona de pescuit Kiribati

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 37 coroborat cu articolul 300 alineatul (2) și cu articolul 300 alineatul (3) primul paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

întrucât:

(1)

Comunitatea și Republica Kiribati au negociat și parafat un acord privind pescuitul oferind pescarilor comunitari posibilități de pescuit în apele asupra cărora Kiribati are suveranitate sau jurisdicție cu privire la pescuit.

(2)

Este în interesul Comunității să aprobe acordul menționat.

(3)

Ar trebui definită metoda de alocare a posibilităților de pescuit între statele membre,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Acordul dintre Comunitatea Europeană și Republica Kiribati privind pescuitul în zona de pescuit Kiribati este aprobat în numele Comunității.

Textul acordului este anexat la prezentul regulament.

Articolul 2

Posibilitățile de pescuit prevăzute în protocolul la acord se alocă între statele membre după cum urmează:

nave cu plasă pungă:

Franța:

27 % din licențele disponibile

Spania:

73 % din licențele disponibile

nave de pescuit cu paragate:

Spania:

6 nave

Portugalia:

6 nave.

În cazul în care solicitările de licențe de la aceste state membre nu acoperă toate posibilitățile de pescuit prevăzute de protocol, Comisia poate ține seama de solicitările de licențe ale altor state membre.

Articolul 3

Statele membre ale căror nave pescuiesc în conformitate cu prezentul acord informează Comisia cu privire la cantitățile din fiecare efectiv capturat în zona de pescuit Kiribati în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 500/2001 al Comisiei din 14 martie 2001 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2847/93 al Consiliului privind monitorizarea capturilor efectuate de navele de pescuit comunitare în apele țărilor terțe și în marea liberă (3).

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 6 mai 2003.

Pentru Consiliu

Președintele

P. EFTHYMIOU


(1)  Propunere din 10 decembrie 2002 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(2)  Aviz emis la 8 aprilie 2003 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO L 73, 15.3.2001, p. 8.