„8.   DOZAREA ACIDULUI D-MALIC [D(+)-MALIC] ÎN VINURI CU CONȚINUTURI REDUSE

8.1.   DOMENIUL DE APLICARE

Metoda descrisă se aplică dozării, pe cale enzimatică, a acidului D-malic din vinurile cu conținuturi sub 50 mg/l.

8.2.   PRINCIPIU

Principiul metodei este descris la punctul 1. Formarea de NADH după introducerea în cuva de măsurare a 50 mg/l de acid D-malic este proporțională cu cantitatea de D-malat prezentă și se măsoară pe baza creșterii absorbanței, la o lungime de undă de 340 nm.

8.3.   REACTIVI

Soluție de acid D-malic 0,199 g/l, plus reactivii indicați la punctul 2.

8.4.   APARATURĂ

Aparatura indicată la punctul 3.

8.5.   PREGĂTIREA PROBEI

În conformitate cu indicațiile de la punctul 4.

8.6.   PROCEDURĂ

Procedura este cea descrisă la punctul 5, însă cu introducerea în cuva de măsurare a 50 mg/l de acid D-malic. (Introducerea a 0,025 ml de soluție de acid D-malic 0,199 g/l, prin înlocuirea unui volum echivalent de apă); valorile obținute se reduc cu 50 mg/l.

8.7.   VALIDARE INTERNĂ

Tabelul de mai jos prezintă un rezumat al dosarului de validare internă a metodei de determinare a dozării acidului malic D(+), după adăugarea a 50 mg/l de izomer.

Gama de lucru	0 mg – 70 mg de acid D-malic per litru Între aceste limite, metoda este liniară, cu un coeficient de corelare între 0,990 și 0,994
Limita de cuantificare	24,4 mg/l
Limita de detecție	8,3 mg/l
Sensibilitate	0,0015 abs/mg/l
Rata de recuperare	87,5 – 115,0 % pentru vinuri albe și 75 – 105 % pentru vinuri roșii
Repetabilitate	= 12,4 mg/l pentru vinuri albe (în conformitate cu metoda OIV = 12,5 mg/l) = 12,6 mg/l pentru vinuri roșii (în conformitate cu metoda OIV = 12,7 mg/l)
Coeficient de variație	4,2 % - 7,6 % (vinuri albe și vinuri roșii)
Variabilitate intra-laborator	CV = 7,4 % (s = 4,4 mg/l; media = 59,3 mg/l)”

„45.   DETERMINAREA PRIN SPECTROMETRIA IZOTOPICĂ DE MASĂ A RAPORTULUI 13C/12C AL ETANOLULUI DIN VIN SAU AL ETANOLULUI OBȚINUT PRIN FERMENTAREA MUSTURILOR, A MUSTURILOR CONCENTRATE SAU A MUSTURILOR CONCENTRATE RECTIFICATE

1.   DOMENIUL DE APLICARE

Metoda permite măsurarea raportului izotopic 13C/12C al etanolului din vin și al etanolului obținut prin fermentarea produselor vitivinicole (musturi, musturi concentrate, musturi concentrate rectificate).

2.   STANDARDE DE REFERINȚĂ

ISO	:	5725:1994 «Acuratețea (fidelitatea și precizia) metodelor de măsurare și a rezultatelor: metodă de bază pentru determinarea repetabilității și reproductibilității unei metode de măsurare standard».
V-PDB	:	Vienna-Pee-Dee Belemnite (RPDB = 0,0112372).
Metoda 8 din anexa la prezentul regulament	:	«Detectarea îmbogățirii musturilor de struguri, a musturilor de struguri concentrate, a musturilor de struguri concentrate rectificate și a vinurilor, prin aplicarea rezonanței magnetice nucleare a deuteriului (RMN-FINS)».

3.   TERMENI ȘI DEFINIȚII

13C/12C	:	Raportul dintre izotopul de carbon 13 (13C) și izotopul de carbon 12 (12C) pentru o probă dată.
δ13C	:	conținutul de carbon 13 (13C) exprimat în părți la mie (‰).
RMN-FINS	:	fracționarea izotopului natural specific, studiat prin rezonanță magnetică nucleară.
V-PDB	:	Vienna-Pee-Dee Belemnite. PDB este materialul primar de referință pentru măsurarea variațiilor naturale ale conținutului izotopic de carbon 13, constând într-un carbonat de calciu provenit dintr-un rostru de belemnit din Cretacic din formațiunea Pee Dee din Carolina de Sud (SUA). Raportul său izotopic 13C/12C sau RPDB este de 0,0112372. Rezervele de PDB sunt epuizate de multă vreme, însă acesta a rămas materialul primar de referință pentru exprimarea variațiilor naturale ale conținutului izotopic de carbon 13, față de care se etalonează materialul de referință disponibil la Agenția Internațională pentru Energia Atomică (IAEA) din Viena (Austria). Determinările izotopice ale rezervelor naturale de carbon 13 se exprimă, prin convenție, în raport cu V-PDB.
m/z	:	raportul masă/sarcină.

4.   PRINCIPIU

În timpul fotosintezei, asimilarea dioxidului de carbon de către plante se produce prin două forme principale de metabolism, metabolismul C3 (ciclul lui Calvin) și metabolismul C4 (Hatch și Slack). Aceste două mecanisme de fotosinteză prezintă o fracționare isotopică diferită. Produsele provenite din plante C4, cum ar fi zaharurile și alcoolul derivat din fermentație, au un conținut mai ridicat de carbon 13 decât produsele similare provenite din plante C3. Majoritatea plantelor, inclusiv vița-de-vie și sfecla de zahăr, aparțin grupului C3. Trestia de zahăr și porumbul aparțin grupului C4. Măsurarea conținutului de carbon 13 permite detectarea și evaluarea zaharurilor cu origine C4 (trestie de zahăr sau izoglucoză de porumb), adăugate produselor provenite din struguri (musturi de struguri, vinuri etc.). Informațiile privind conținutul de carbon 13, combinate cu cele obținute prin RMN-FINS, permit determinarea cantităților adăugate de amestecuri de zaharuri sau alcooluri derivate din plante C3 și C4.

Conținutul de carbon 13 se determină pe dioxidul de carbon rezultat în urma combustiei complete a probei. Abundența principalilor izotopomeri cu masa de 44 (12C16O2), 45 (13C16O2 și 12C17O16O) și 46 (12C16O18O), care rezultă din diferitele combinații posibile între izotopii 18O, 17O, 16O, 13C și 12C, se determină pe baza curenților ionici măsurați prin trei colectori diferiți ai unui spectrometru izotopic de masă. Contribuțiile izotopomerilor 13C17O16O și 12C17O2 pot fi neglijate, datorită nivelurilor reduse. Curentul ionic pentru m/z = 45 se corectează prin contribuția 12C17O16O, care se calculează în funcție de intensitatea curentului măsurat pentru m/z = 46, ținând seama de abundența relativă a 18O și a 17O (corecția Craig). Comparația cu o referință etalonată față de referința internațională V-PDB permite calcularea conținutului de carbon 13 pe scara relativă δ13C.

5.   REACTIVI

Materialul și consumabilele depind de aparatura (punctul 6) utilizată de laborator. Sistemele utilizate în general se bazează pe analizori elementari. Aceste sisteme pot fi echipate pentru a permite introducerea de probe închise în capsule metalice sigilate sau injectarea de probe lichide printr-un septum, cu ajutorul unei seringi.

În funcție de tipul dispozitivului utilizat, se pot utiliza materialele de referință, reactivii și consumabilele de mai jos:

—	materiale de referință

—	disponibile de la IAEA: Denumire Material δ13C în raport cu V-PDB (9) – IAEA-CH-6 zaharoză -10,4 ‰ – IAEA-CH-7 polietilenă -31,8 ‰ – NBS22 ulei -29,7 ‰ – USGS24 grafit -16,1 ‰

—	disponibile de la IRMM (Institutul pentru materiale și măsurări de referință) din Geel (B): Denumire Material δ13C în raport cu V-PDB (9) – CRM/BCR 656 alcool din vin -26,93 ‰ – CRM/BCR 657 glucoză -10,75 ‰ – CRM/BCR 660 soluție hidroalcoolică (TAV 12 %) -26,72 ‰

—	o probă de lucru standard, cu un raport 13C/12C cunoscut, etalonată față de materialele de referință internaționale;

—

lista indicativă de consumabile de mai jos este stabilită pentru sistemele cu flux continuu: — heliu pentru analiză (CAS 07440-59-7); — oxigen pentru analiză (CAS 07782-44-7); — dioxid de carbon pentru analiză, utilizat ca gaz de referință secundar pentru conținutul de carbon 13 (CAS 00124-38-9); — reactiv de oxidare pentru cuptorul sistemului de combustie, de exemplu oxid de cupru (II) pentru analiză elementară (CAS 1317-38-0); — un deshidratant pentru eliminarea apei produse în combustie, de exemplu anhidronă pentru analiză elementară (perclorat de magneziu) (CAS 10034-81-8) (Nu este necesar în cazul aparatelor echipate cu un sistem de eliminare a apei prin crioseparatoare sau capilare selectiv permeabile).

6.   APARATURĂ ȘI ECHIPAMENT

6.1.   Spectrometru de masă de raport izotopic (SMRI)

Spectrometrul de masă de raport izotopic (SMRI), care permite determinarea conținutului relativ de 13C din gazul de CO2 în formă naturală, cu o precizie internă de cel puțin 0,05 ‰, exprimată în valoare relativă (punctul 9). Precizia internă se definește aici ca diferența dintre două măsurători efectuate pe aceeași probă de CO2. Spectrometrul de masă utilizat pentru măsurarea raporturilor izotopice este, în general, echipat cu un colector triplu, pentru măsurarea simultană a intensităților pentru m/z = 44, 45 și 46. Spectrometrul de masă de raport izotopic poate să fie echipat cu un sistem de introducere dublu, pentru măsurarea alternativă a probei necunoscute și a unei probe de referință, fie să utilizeze un sistem integrat care efectuează combustia cantitativă a probelor și separă dioxidul de carbon de alți produși de combustie înaintea măsurătorii din spectrometrul de masă.

6.2.   Aparatură de combustie

Aparatură de combustie care să permită convertirea cantitativă a etanolului în dioxid de carbon și să elimine toți ceilalți produși de combustie, inclusiv apa, fără nici o fracționare izotopică. Aparatura poate fi fie un sistem cu flux continuu integrat în aparatura de spectrometrie de masă (punctul 6.2.1), fie un sistem separat de combustie (punctul 6.2.2). Aparatura trebuie să permită o precizie cel puțin identică cu cea indicată la (punctul 11).

6.2.1.   Sisteme cu flux continuu

Acestea sunt constituite fie dintr-un analizor elementar, fie dintr-un cromatograf în fază gazoasă, echipat cu un sistem de combustie integrat.

Pentru sistemele echipate pentru introducerea de probe conținute în capsule metalice, se utilizează următorul echipament de laborator:

—	microseringă sau micropipetă calibrată cu vârfuri corespunzătoare;

—	cântar cu precizie de cel puțin 1 μg;

—	pensetă pentru încapsulare;

—	capsule de staniu pentru probe lichide;

—	capsule de staniu pentru probe solide.

Notă: Pentru a reduce riscul de evaporare a probelor de etanol, se poate introduce în capsule un material absorbant (de exemplu Chromosorb W 45-60 mesh), după ce s-a verificat în prealabil, printr-o măsurătoare fără probă, că acesta nu conține o cantitate semnificativă de carbon care ar putea modifica rezultatele.

Următoarele echipamente de laborator sunt necesare în cazul utilizării unui analizor elementar prevăzut cu un injector pentru lichide sau în cazul unui sistem de pregătire prin cromatografie de combustie:

—	seringă pentru lichide;

—	flacoane prevăzute cu sisteme de închidere etanșă și septumuri inerte.

Echipamentele de laborator indicate în lista de mai sus sunt exemple și pot fi înlocuite cu alte echipamente cu performanțe echivalente, în funcție de tipul de combustie și de aparatura de spectrometrie de masă utilizată de către laborator.

6.2.2.   Sistem separat de pregătire

Probele de dioxid de carbon care rezultă din combustia probelor de analizat și a probei de referință se colectează în fiole, care sunt introduse apoi în sistemul dublu de intrare al spectrometrului pentru analiza izotopică. Se pot utiliza mai multe tipuri de aparate de combustie descrise în literatură:

—	sistem închis de combustie umplut cu oxigen circulant;

—	analizor elementar cu flux de oxigen și heliu;

—	flacon etanș de sticlă umplut cu oxid de cupru (II) ca agent de oxidare.

7.   PREGĂTIREA PROBELOR PENTRU TESTARE

Etanolul trebuie extras din vin înaintea determinării izotopice. Extracția se realizează prin distilarea vinului în conformitate cu descrierea de la punctul 3.1 din metoda nr. 8 (RMN-FINS).

În cazul musturilor de struguri, al musturilor de struguri concentrate și al musturilor de struguri rectificate, zaharurile trebuie fermentate mai întâi în etanol, în conformitate cu descrierea de la punctul 3.2 din metoda nr. 8.

8.   PROCEDURĂ

Toate etapele pregătitoare trebuie realizate fără o pierdere semnificativă de etanol prin evaporare, care ar putea modifica compoziția izotopică a probei.

Următoarea descriere se referă la procedeele utilizate în general pentru combustia probei de etanol cu ajutorul sistemelor automatizate de combustie comerciale. Toate celelalte metode care asigură convertirea întregii probe de etanol în dioxid de carbon, fără nici o pierdere de etanol prin evaporare, pot fi utilizate pentru pregătirea dioxidului de carbon pentru analiza izotopică.

Procedeul experimental bazat pe utilizarea unui analizor elementar:

(a)

introducerea probelor în capsule: — se utilizează capsule, o pensetă și o tavă de preparare, care trebuie să fie toate curate; — se ia o capsulă de dimensiuni corespunzătoare, cu ajutorul pensetei; — se introduce o cantitate corespunzătoare de lichid în capsulă, cu ajutorul micropipetei; — Notă: Pentru obținerea a 2 mg de carbon sunt necesare 3,84 mg de etanol absolut sau 4,17 mg de distilat cu o tărie alcoolică de 92 % m/m. Cantitatea corespunzătoare de distilat trebuie calculată pe această bază, în funcție de cantitatea de carbon necesară, având în vedere sensibilitatea aparaturii de spectrometrie de masă, — se închide capsula cu ajutorul pensetei; — fiecare capsulă trebuie complet sigilată. În caz contrar, aceasta se aruncă și se pregătește o nouă capsulă; — pentru fiecare probă trebuie pregătite două capsule; — se introduce capsula în locul corespunzător de pe platoul modulului automat de manevrare a probelor al analizorului elementar. Fiecare capsulă trebuie identificată cu atenție printr-un număr de serie; — se introduc sistematic capsulele care conțin referințele de lucru, la începutul și la sfârșitul seriei de probe; — se introduc regulat probe de control în seria de probe;

(b)

controlul și ajustarea analizorului elementar și a aparatului de spectrometrie de masă: — se ajustează temperatura cuptoarelor analizorului elementar și fluxurile de heliu și de oxigen pentru combustia optimă a probei; — se verifică analizorul elementar și sistemul de spectrometrie de masă pentru a detecta eventualele scurgeri (de exemplu, prin controlarea curentului ionic pentru m/z = 28 pentru N2); — se ajustează spectrometrul de masă pentru măsurarea curenților ionici pentru m/z = 44, 45 și 46; — se verifică sistemul cu ajutorul unor probe de control cunoscute înainte de începerea măsurării probelor;

(c)

efectuarea unei serii de măsurători Probele așezate pe modulul automat de manevrare a probelor al analizorului elementar (sau al cromatografului) se introduc pe rând. Dioxidul de carbon din fiecare combustie a probei este eluat spre spectrometrul de masă care măsoară curenții ionici. Calculatorul interfațat înregistrează curenții ionici și calculează valoarea δ pentru fiecare probă (punctul 9).

9.   CALCUL

Obiectivul metodei îl reprezintă măsurarea raportului izotopic 13C/12C al etanolului extras din vin sau din produse derivate din struguri în urma fermentației. Raportul izotopic 13C/12C poate fi exprimat prin deviația sa în raport cu o referință de lucru. Deviația izotopică a carbonului 13 (δ 13C) este apoi calculată pe o scară delta la mie (δ/1 000), prin compararea rezultatelor obținute pentru proba de măsurat cu cele ale referinței de lucru etalonate anterior pe baza referinței primare internaționale (V-PDB). Valorile δ 13C sunt exprimate în raport cu referința de lucru, după cum urmează:

δ13Cpro/ref ‰ = 1 000 × (Rpro -R ref)/R ref

unde Rpro și R ref sunt rapoartele izotopice 13C/12C ale probei, respectiv ale dioxidului de carbon utilizat ca gaz de referință.

Valorile δ 13C sunt exprimate în raport cu V-PDB, după cum urmează:

δ13Cpro/V-PDB ‰ = δ13Cpro/ref + δ13Cref/V-PDB + (δ13Cpro/ref x δ13Cref/V-PDB)/1 000,

unde δ13Cref/V-PDB este deviația izotopică determinată anterior pentru referința de lucru, în raport cu V-PDB.

Mici variații pot să apară în timpul măsurării integrate, datorită modificărilor condițiilor instrumentale. În acest caz, valorile δ 13C ale probelor trebuie corectate în funcție de diferența dintre valoarea δ 13C măsurată a probei de lucru standard și valoarea sa reală, etalonată anterior față de V-PDB, prin compararea cu unul dintre materialele de referință internaționale. Între două măsurători ale probei de lucru standard, variația și, implicit, corecția care trebuie aplicată rezultatelor obținute din probe pot fi considerate liniare. Proba de lucru standard trebuie măsurată la începutul și la sfârșitul fiecărei serii de probe. Se poate calcula apoi o corecție pentru fiecare probă, cu ajutorul unei interpolări liniare.

10.   ASIGURAREA CALITĂȚII ȘI CONTROLUL

Se controlează ca valoarea 13C pentru referința de lucru să nu difere cu mai mult de 0,5 ‰ față de valoarea admisă. În caz contrar, trebuie să se verifice și, după caz, să se ajusteze reglajele aparatului de spectrometrie.

Pentru fiecare probă, se controlează ca diferența dintre rezultatele a două capsule măsurate succesiv să fie mai mică de 0,3 ‰. Rezultatul final pentru o probă dată este valoarea medie a celor două capsule. În cazul în care deviația este mai mare de 0,3 ‰, măsurarea trebuie repetată.

Verificarea corectitudinii măsurării poate fi bazată pe curentul ionic pentru m/z = 44, care este proporțional cu cantitatea de carbon injectată în analizorul elementar. În condiții standard, curentul ionic ar trebui să fie aproape constant pentru probele analizate. O deviație semnificativă poate indica o evaporare de etanol (de exemplu, o capsulă insuficient sigilată) sau instabilitatea analizorului elementar sau a spectrometrului de masă.

11.   CARACTERISTICI DE PERFORMANȚĂ ALE METODEI (Precizie)

Un studiu inițial în colaborare (punctul 11.1) a fost realizat pe distilate care conțin alcool provenit din vin și alcool de trestie de zahăr și de sfeclă de zahăr, precum și diferite amestecuri de alcool cu aceste trei origini. Întrucât acest studiu nu a luat în considerare procedura de distilare, s-au avut în vedere și informații suplimentare furnizate de alte studii inter-laborator asupra vinurilor (punctul 11.2) și, în special, serii de teste de eficacitate (punctul 11.3) pentru măsurările izotopice. Rezultatele arată că, în condiții satisfăcătoare, în special cele aplicabile măsurătorilor prin RMN-FINS, sistemele diferite de distilare nu produc o variație semnificativă în determinarea valorii δ13C a etanolului din vin. Parametrii de fidelitate observați pentru vin sunt aproape identici cu cei obținuți în cadrul studiului comun asupra distilatelor (punctul 11.1).

11.1.   Studiu comun asupra distilatelor

Anul testelor inter-laborator	:	1996
Număr de laboratoare	:	20
Număr de probe	:	Șase probe în comparație dublu-orb
Analit	:	δ 13C a etanolului

Codul probei	Alcool provenit din vin	Alcool din sfeclă de zahăr	Alcool din trestie de zahăr
A & G	80 %	10 %	10 %
B & C	90 %	10 %	0 %
D & F	0 %	100 %	0 %
E & I	90 %	0 %	10 %
H & K	100 %	0 %	0 %
J & L	0 %	0 %	100 %

Probe	A/G	B/C	D/F	E/I	H/K	J/L
Număr de laboratoare reținute după eliminarea rezultatelor aberante	19	18	17	19	19	19
Număr de rezultate acceptate	38	36	34	38	38	38
Valoare medie (δ 13C) ‰	- 25,32	- 26,75	- 27,79	- 25,26	- 26,63	- 12,54
Sr2	0,0064	0,0077	0,0031	0,0127	0,0069	0,0041
Deviația standard de repetabilitate (Sr) ‰	0,08	0,09	0,06	0,11	0,08	0,06
Limita de repetabilitate r (2,8 × Sr) ‰	0,22	0,25	0,16	0,32	0,23	0,18
SR 2	0,0389	0,0309	0,0382	0,0459	0,0316	0,0584
Deviația standard de reproductibilitate (SR) ‰	0,20	0,18	0,20	0,21	0,18	0,24
Limita de reproductibilitate R (2,8 × SR)	0,55	0,49	0,55	0,60	0,50	0,68

11.2.   Studiu comun pe două vinuri și un alcool

Anul testelor inter-laborator	:	1996
Număr de laboratoare	:	14 pentru distilarea vinului, dintre care șapte au măsurat și δ 13C a etanolului din vin Opt pentru măsurarea valorii δ 13C a probei de alcool
Număr de probe	:	Trei (vin alb cu TAV de 9,3 %, vin alb cu TAV de 9,6 % și alcool cu tăria alcoolică de 9,3 % m/m)
Analit	:	δ 13C a etanolului

Probe	Vin roșu	Vin alb	Alcool
Număr de laboratoare	7	7	8
Număr de rezultate acceptate	7	7	8
Valoare medie (δ 13C) ‰	- 26,20	- 26,20	- 25,08
Variația de reproductibilitate SR 2	0,0525	0,0740	0,0962
Deviația standard de reproductibilitate (SR) ‰	0,23	0,27	0,31
Limita de reproductibilitate R (2,8 × SR) ‰	0,64	0,76	0,87

S-au utilizat sisteme diferite de distilare de către laboratoarele participante. Determinările izotopice (δ 13C) efectuate într-un singur laborator pe toate distilatele returnate de participanți nu prezintă valori aberante sau valori care diferă semnificativ de valorile medii. Variația între rezultate (S2 = 0,0059) este comparabilă cu variațiile de repetabilitate Sr2 din studiul comun asupra distilatelor (punctul 11.1).

11.3.   Rezultatele exercițiilor efectuate pentru monitorizarea eficacității în realizarea testelor izotopice

Din decembrie 1994, au fost organizate teste internaționale de eficacitate pentru determinarea măsurărilor izotopice pentru vin și alcool (distilate cu TAV de 96 %). Rezultatele permit laboratoarelor participante să verifice calitatea propriilor analize. Rezultatele statistice permit aprecierea variației între măsurători în condiții de reproductibilitate și, prin urmare, permit estimarea parametrilor de varianță și a limitei de reproductibilitate. Rezultatele obținute pentru determinarea δ 13C pentru etanolul din vin și distilate sunt rezumate în tabelul următor:

Data	Vinuri				Distilate
	N	SR	S2 R	R	N	SR	S2 R	R
Decembrie 1994	6	0,210	0,044	0,59	6	0,151	0,023	0,42
Iunie 1995	8	0,133	0,018	0,37	8	0,147	0,021	0,41
Decembrie 1995	7	0,075	0,006	0,21	8	0,115	0,013	0,32
Martie 1996	9	0,249	0,062	0,70	11	0,278	0,077	0,78
Iunie 1996	8	0,127	0,016	0,36	8	0,189	0,036	0,53
Septembrie 1996	10	0,147	0,022	0,41	11	0,224	0,050	0,63
Decembrie 1996	10	0,330	0,109	0,92	9	0,057	0,003	0,16
Martie 1997	10	0,069	0,005	0,19	8	0,059	0,003	0,16
Iunie 1997	11	0,280	0,079	0,78	11	0,175	0,031	0,49
Septembrie 1997	12	0,237	0,056	0,66	11	0,203	0,041	0,57
Decembrie 1997	11	0,127	0,016	0,36	12	0,156	0,024	0,44
Martie 1998	12	0,285	0,081	0,80	13	0,245	0,060	0,69
Iunie 1998	12	0,182	0,033	0,51	12	0,263	0,069	0,74
Septembrie 1998	11	0,264	0,070	0,74	12	0,327	0,107	0,91
Media ponderată		0,215	0,046	0,60		0,209	0,044	0,59

11.4.   Limite de repetabilitate și reproductibilitate

Pe baza datelor obținute în urma diferitelor teste inter-laborator prezentate în tabelele de mai sus, se pot stabili următoarele limite de repetabilitate și reproductibilitate pentru această metodă, inclusiv etapa de distilare:

limita de repetabilitate r: 0,24

limita de reproductibilitate R: 0,6.”