07/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

94


32003R0437


L 066/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 437/2003 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 27 februarie 2003

privind rapoartele statistice referitoare la transportul aerian de pasageri, mărfuri și poștă

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 285,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)

Pentru a-și putea îndeplini sarcinile încredințate, în contextul politicii comunitare a transportului aerian și al viitoarei evoluții a politicii comune a transporturilor, instituțiile comunitare trebuie să dispună de date statistice comparabile, coerente, sincronizate și periodice privind nivelul de dezvoltare a transportului aerian de pasageri, mărfuri și poștă din cadrul Comunității sau către și dinspre Comunitate.

(2)

În prezent nu există asemenea statistici globale la scară comunitară.

(3)

Decizia 1999/126/CE a Consiliului din 22 decembrie 1998 privind programul statistic comunitar din perioada 1998 - 2002 (4) a identificat necesitatea elaborării acestor statistici.

(4)

Culegerea de date comune pe o bază comparabilă și armonizată permite să se furnizeze sistemului integrat informații fiabile, coerente și prompte.

(5)

Datele privind transportul aerian de pasageri, mărfuri și poștă trebuie să fie, dacă este posibil, compatibile cu datele internaționale furnizate de Organizația Aviației Civile Internaționale (ICAO) și să fie comparabile, dacă este cazul, între statele membre și pentru diferitele moduri de transport.

(6)

După o anumită perioadă, Comisia trebuie să prezinte un raport, pentru a permite o evaluare a aplicării prezentului regulament.

(7)

În conformitate cu principiul subsidiarității stabilit la articolul 5 din tratat, crearea unor standarde statistice comune care să permită producerea unor date armonizate constituie o acțiune care poate fi întreprinsă eficient numai la nivel comunitar. Aceste standarde trebuie să fie aplicate în toate statele membre sub autoritatea organismelor și instituțiilor care răspund de realizarea statisticilor oficiale.

(8)

Regulamentul (CE) nr. 322/97 al Consiliului din 17 februarie 1997 privind statistica comunitară (5) constituie un cadru de referință pentru dispozițiile stabilite în prezentul regulament.

(9)

Măsurile necesare aplicării prezentului regulament se adoptă în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind stabilirea modalităților de exercitare a competențelor executive conferite Comisiei (6).

(10)

A fost consultat Comitetul pentru programul statistic, înființat prin Decizia 89/382/CEE Euratom (7) a Consiliului.

(11)

Dispozițiile privind o cooperare mai amplă în ceea ce privește utilizarea aeroportului din Gibraltar au fost convenite la Londra, la 2 decembrie 1987, de către Regatul Spaniei și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, printr-o declarație comună a miniștrilor afacerilor externe ai celor două țări și nu au intrat încă în vigoare,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiect

Statele membre întocmesc rapoarte statistice privind transportul pasagerilor, mărfurilor și poștei prin servicii aeriene comerciale, precum și deplasările aeronavelor civile spre sau de pe aeroporturile comunitare, cu excepția zborurilor efectuate de aeronavele de stat.

Articolul 2

Gibraltar

(1)   Se consideră că aplicarea prezentului regulament la aeroportul din Gibraltar nu aduce atingere pozițiilor juridice ale Regatului Spaniei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind suveranitatea asupra teritoriului în care se află aeroportul.

(2)   Aplicarea prezentului regulament la aeroportul din Gibraltar se suspendă până la intrarea în vigoare a dispozițiilor din Declarația comună a miniștrilor afacerilor externe ai Regatului Spaniei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 2 decembrie 1987. Guvernele Spaniei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord informează Consiliul cu privire la data intrării în vigoare.

Articolul 3

Caracteristici privind colectarea datelor

(1)   Fiecare stat membru culege date statistice privind următoarele variabile:

(a)

pasageri

(b)

mărfuri și poștă

(c)

etape de zbor

(d)

locuri disponibile pentru pasageri

(e)

deplasări ale aeronavelor.

Variabilele statistice pentru fiecare domeniu în parte, precum și nomenclaturile de clasificare, periodicitatea observării și definițiile acestora sunt stabilite în anexele I și II.

(2)   Toate statele membre colectează datele prevăzute în anexa I pentru toate aeroporturile comunitare cu un trafic mai mare de 1 500 000 unități pasager anual.

Lista aeroporturilor comunitare care intră sub incidența primului paragraf se întocmește de către Comisie și, dacă este cazul, se actualizează în conformitate cu procedura stabilită la articolul 11 alineatul (2).

(3)   Pentru aeroporturi, altele decât cele cu un trafic comercial ocazional, care nu intră sub incidența alineatului (2), statele membre transmit numai o raportare anuală a datelor specificate în tabelul C1 din anexa I.

(4)   Prin derogare de la alineatele (2) și (3), pentru aeroporturile:

(a)

cu mai puțin de 150 000 de unități pasager anual pentru care nu există un sistem de colectare a datelor corespunzătoare celor indicate în anexa I la data intrării în vigoare a prezentului regulament,

(b)

și pentru care introducerea unui nou sistem de colectare a datelor se dovedește foarte dificilă,

un stat membru poate să transmită, pe o perioadă limitată care să nu depășească trei ani cu începere de la 1 ianuarie 2003, în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 11 alineatul (2), date mai puțin complete decât cele menționate în anexa I.

(5)   Prin derogare de la alineatul (2), pentru aeroporturile:

(a)

pentru care nu există colectare de date corespunzătoare celor indicate în tabelul B1 din anexa I la data intrării în vigoare a prezentului regulament,

(b)

și pentru care introducerea unui nou sistem de colectare a datelor se dovedește foarte dificilă,

un stat membru poate să transmită, până la 31 decembrie 2003, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 11 alineatul (2), numai datele existente.

Articolul 4

Colectarea datelor

(1)   Colectarea datelor se bazează, dacă este posibil, pe sursele disponibile, și se are în vedere readucerea la maxim a sarcinii respondenților.

(2)   Respondenții la care apelează statele membre pentru a furniza informații sunt obligați să prezinte informații reale și complete în termenele stabilite.

Articolul 5

Precizia datelor statistice

Colectarea de date se bazează pe rezultate complete, exceptând cazurile în care se stabilesc alte norme de precizie, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 11 alineatul (2).

Articolul 6

Prelucrarea datelor

Statele membre utilizează metodele de prelucrare a datelor care asigură că datele colectate în conformitate cu articolul 3 sunt conforme cu standardele de precizie stabilite la articolul 5.

Articolul 7

Transmiterea rezultatelor

(1)   Statele membre transmit Biroului de Statistică al Comunităților Europene rezultatele prelucrării datelor menționate la articolul 6, inclusiv datele declarate confidențiale de către statele membre în temeiul dreptului intern sau practicilor naționale privind confidențialitatea statistică, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 322/97.

(2)   Rezultatele se transmit conform fișierelor de date prezentate în anexa I. Fișierele și suportul care urmează să fie utilizate pentru transmiterea datelor se stabilesc de Comisie, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatul (2).

(3)   Prima perioadă de observare începe la 1 ianuarie 2003. Transmiterea are loc cât mai curând și nu mai târziu de șase luni de la sfârșitul perioadei de observare.

Articolul 8

Difuzare

(1)   Modalitățile de publicare sau de difuzare a rezultatelor statistice de către Comisie se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatul (2).

(2)   Comisia difuzează statelor membre rezultatele statistice corespunzătoare cu o frecvență similară celei prevăzute pentru transmiterea rezultatelor.

Articolul 9

Raportare

(1)   La cererea Comisiei, statele membre comunică toate informațiile privind metodele utilizate pentru culegerea datelor. De asemenea, dacă este cazul, Comisia este notificată de către statele membre cu privire la modificările substanțiale aduse metodelor utilizate pentru colectarea datelor.

(2)   Ulterior culegerii datelor în perioada de trei ani, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului privind experiența dobândită în aplicarea prezentului regulament, în special a articolelor 7 și 8.

Articolul 10

Modalități de punere în aplicare

Modalitățile de punere în aplicare a prezentului regulament, inclusiv a măsurilor de adaptare la evoluțiile de ordin economic și tehnic, în special:

adaptarea specificațiilor din anexele la prezentul regulament;

adaptarea caracteristicilor colectării de date (articolul 3);

lista aeroporturilor comunitare menționate la articolul 3 alineatul (2);

precizia datelor statistice (articolul 5);

descrierea fișierelor de date, a codurilor și a suportului utilizat pentru transmiterea rezultatelor la Comisie (articolul 7);

difuzarea rezultatelor statistice (articolul 8)

se stabilesc de către Comisie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatul (2).

Articolul 11

Procedură comitologică

(1)   Comisia este sprijinită de Comitetul pentru programul statistic, înființat în conformitate cu articolul 1 din Decizia 89/382/CEE, Euratom.

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

(3)   Comitetul stabilește propriul regulament de procedură.

Articolul 12

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 27 februarie 2003.

Pentru Parlamentul European

Președintele

P. COX

Pentru Consiliu

Președintele

M. CHRISOCHOÏDIS


(1)  JO C 325, 6.12.1995, p. 11.

(2)  JO C 39, 12.2.1996, p. 25.

(3)  Avizul Parlamentului European din 29 februarie 1996 (JO C 78, 18.3.1996, p. 28), confirmat la 16 septembrie 1999 (JO C 54, 25.2.2000, p. 79), Poziția comună a Consiliului din 30 septembrie 2002 (JO C 275 E, 12.11.2002, p. 33) și Decizia Parlamentului European din 18 decembrie 2002 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(4)  JO L 42, 16.2.1999, p. 1.

(5)  JO L 52, 22.2.1997, p. 1.

(6)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(7)  JO L 181, 28.6.1989, p. 47.


ANEXA I

STRUCTURA ÎNREGISTRĂRII DATELOR ÎN VEDEREA TRANSMITERII LOR LA EUROSTAT

A.   BAZA DE DATE PRIVIND ETAPELE DE ZBOR (CEL PUȚIN DATE TRIMESTRIALE)

Datele privind „etapele de zbor” se referă numai la serviciile aeriene comerciale.

Formatul de înregistrare a fișierului de date

Elemente

Detalierea codificării

Nomenclatura

Unitatea

Tabel

2-alfa

A1

 

Țara declarantă

2-alfa

(1)

Literele naționalității ICAO

 

Anul de referință

2 cifre

yy

 

Perioada de referință

2 cifre

(2)

Statra 291 rev., aprilie 1991

 

Aeroportul declarant

4-alfa

(3)

ICAO

 

Aeroportul următor/precedent

4-alfa

(3)

ICAO

 

Sosire/plecare

1 cifră

1 = sosire 2 = plecare

 

Servicii regulate/neregulate

1 cifră

1 = regulat 2 = neregulat

 

Servicii pentru pasageri/servicii exclusiv de mărfuri și poștă

1 cifră

1 = servicii pentru pasageri 2 = servicii exclusiv de mărfuri și poștă

 

Informații referitoare la transportatorul aerian

 

(4)

De definit

 

Tipul aeronavei

4-alfa

(5)

ICAO + cod pentru avion- taxi

 

Pasageri la bord

12 cifre

 

Pasager

Mărfuri și poștă la bord

12 cifre

 

Tonă

Zboruri

12 cifre

 

Zbor

Locuri disponibile pentru pasageri

12 cifre

 

Loc pentru pasageri

B.   BAZA DE DATE PRIVIND ORIGINEA/DESTINAȚIA ZBORURILOR (CEL PUȚIN DATE TRIMESTRIALE)

Datele privind „originea și destinația zborului” se referă numai la serviciile aeriene comerciale.

Formatul de înregistrare a fișierului de date

Elemente

Detalierea codificării

Nomenclatura

Unitatea

Tabel

2-alfa

Bl

 

Țara declarantă

2-alfa

(1)

Literele naționalității ICAO

 

Anul de referință

2 cifre

yy

 

Perioada de referință

2 cifre

(2)

Statra 291 rev., aprilie 1991

 

Aeroportul declarant

4-alfa

(3)

ICAO

 

Aeroportul de origine/destinație

4-alfa

(3)

ICAO

 

Sosire/plecare

1 cifră

1 = sosire 2 = plecare

 

Servicii regulate/neregulate

1 cifră

1 = regulat 2 = neregulat

 

Servicii pentru pasageri/servicii exclusiv de mărfuri și poștă

1 cifră

1 = servicii pentru pasageri 2 = servicii exclusiv de mărfuri și poștă

 

Informații referitoare la transportatorul aerian

 

(4)

De definit

 

Pasageri transportați

12 cifre

 

Pasager

Mărfuri și poștă încărcate/descărcate

12 cifre

 

Tonă

C.   BAZA DE DATE PRIVIND AEROPORTURILE (CEL PUȚIN DATE ANUALE)

„Datele privind aeroporturile” se referă numai la serviciile aeriene comerciale, cu excepția „deplasărilor totale ale aeronavelor”, care se referă la toate deplasările aeronavelor.

Formatul de înregistrare a fișierului de date

Elemente

Detalierea codificării

Nomenclatura

Unitatea

Tabel

2-alfa

C1

 

Țara declarantă

2-alfa

(1)

Literele naționalității ICAO

 

Anul de referință

2 cifre

yy

 

Perioada de referință

2 cifre

(2)

Statra 291 rev., aprilie 1991

 

Aeroport declarant

4-alfa

(3)

ICAO

 

Total pasageri transportați

12 cifre

 

Pasager

Total pasageri în tranzit direct

12 cifre

 

Pasager

Total mărfuri și poștă încărcate/descărcate

12 cifre

 

Tonă

Total deplasări aeronave prin servicii aeriene comerciale

12 cifre

 

Mișcare

Total deplasări aeronave

12 cifre

 

Mișcare

CODURI

1.   Țara declarantă

Sistemul de codificare care urmează să fie utilizat derivă din indicele ICAO al literelor naționalității pentru indicatorii amplasării.

Belgia

EB

Danemarca

EK

Franța

LF

Germania

ED

Grecia

LG

Irlanda

EI

Italia

LI

Luxemburg

EL

Țările de Jos

EH

Portugalia

LP

Spania

LE

Regatul Unit

EG

Austria

LO

Finlanda

EF

Suedia

ES

2.   Perioada de referință

45

anul

21

ianuarie-martie (primul trimestru)

22

aprilie-iunie (al doilea trimestrul)

23

iulie-septembrie (al treilea trimestrul)

24

octombrie-decembrie (al patrulea trimestrul)

1 - 12

ianuarie-decembrie (luna)

3.   Aeroporturile

Aeroporturile se codifică potrivit codurilor din patru litere ICAO, enumerate în documentul ICAO 7910.

4.   Informații referitoare la transportatorul aerian

Informații referitoare la transportatorul aerian. Codificarea acestei variabile se stabilește în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatul (2).

5.   Tipul de aeronavă

Tipurile de aeronave se codifică potrivit denumirilor ICAO pentru tipurile de aeronave, enumerate în documentul ICAO 8643.


ANEXA II

DEFINIȚII

Aeroport comunitar

Orice zonă dintr-un stat membru care face obiectul dispozițiilor din tratat și este deschisă operațiunilor de transport aerian comercial.

Servicii aeriene comerciale

Un zbor sau o serie de zboruri de transport aerian, efectuate de o aeronavă civilă în schimbul unei remunerații, către sau dinspre aeroporturi comunitare. Serviciile pot să fie prestate cu regularitate sau nu.

Servicii prestate cu regularitate

Servicii care prezintă următoarele caracteristici:

1.

sunt efectuate de aeronave destinate transportului de pasageri, mărfuri și/sau poștă în schimbul unei remunerații, astfel încât pentru fiecare zbor există locuri disponibile vândute individual publicului (fie direct de către transportatorul aerian fie de către agenții săi autorizați);

2.

sunt astfel organizate încât să asigure legătura între aceleași aeroporturi - două sau mai multe -:

(a)

conform unui orar publicat; sau

(b)

cu o astfel de regularitate sau frecvență încât să constituie o serie sistematică evidentă.

Servicii fără caracter regulat

Servicii furnizate în schimbul unei remunerații, altele decât cele menționate la rubrica serviciilor prestate cu regularitate. Includ avioanele taxiuri.

Servicii pentru pasageri

Toate zborurile care transportă unul sau mai mulți pasageri plătitori, precum și eventualele zboruri anunțate în orare ca asigurând servicii pentru pasageri.

Servicii exclusive de mărfuri și poștă

Servicii care privesc serviciile regulate sau neregulate furnizate de aeronavele care nu transportă pasageri, ci respectiv mărfuri și poștă.

Zboruri efectuate de aeronavele de stat

Orice zbor efectuat în cadrul serviciilor militare, vamale, de poliție, de protocol sau de stingere a incendiilor.

Unități pasager

În scopul stabilirii listei aeroporturilor comunitare menționate la articolul 3 alineatul (2) și pentru perioada de tranziție menționată la articolul 3 alineatul (4), o unitate pasager este echivalentă fie cu un pasager, fie cu 90 kilograme de marfă sau poștă.

Companie aeriană

Întreprindere de transport aerian care posedă o licență valabilă de operare. Dacă companiile aeriene au constituit o societate mixtă sau au alte înțelegeri contractuale care prevăd ca două sau mai multe dintre acestea să poarte o răspundere distinctă, în ceea ce privește oferta și vânzarea de produse de transport aerian pentru un zbor sau o combinație de zboruri, se raportează numai compania aeriană care operează efectiv zborul respectiv.

Etapă de zbor

Etapa de zbor reprezintă exploatarea unei aeronave de la decolare până la următoarea aterizare. Escala tehnică nu trebuie să aibă drept consecință clasificarea diferită a etapei de zbor. Clasificarea traficului, indiferent de natura acestuia (pasageri, mărfuri și poștă), trebuie să fie identică cu clasificarea etapei de zbor a aeronavei.

Zboruri

Numărul de zboruri efectuat între fiecare două aeroporturi într-o etapă de zbor.

Pasageri la bord

Toți pasagerii a căror călătorie începe sau se termină la aeroportul declarant, inclusiv pasagerii în poștă și pasagerii în tranzit direct.

Pasageri în tranzit direct

Pasagerii care își continuă călătoria cu un zbor care are același număr de zbor ca și zborul cu care au sosit.

Mărfuri și poștă la bord

Toate bunurile transportate într-o aeronavă, altele decât proviziile și bagajele; sunt incluse serviciile expres și valizele diplomatice, dar nu și bagajele pasagerilor.

Locuri disponibile pentru pasageri

Numărul total al locurilor pentru pasageri disponibile spre vânzare între fiecare două aeroporturi într-o etapă de zbor (mai puțin locurile care nu sunt oferite în mod real pentru transportul pasagerilor din cauza limitării greutății maxime brute). Dacă nu sunt disponibile informații cu privire la configurația exactă a locurilor din aeronavă, se pot furniza date estimative.

Originea / destinația zborurilor

Traficul pe un zbor dat având același număr de zbor, repartizat pe perechi de aeroporturi, în funcție de punctul de îmbarcare și punctul de debarcare ale zborului respectiv. (Pentru pasagerii sau mărfurile al căror aeroport de îmbarcare nu este cunoscut, se consideră că originea aeronavei reprezintă punctul de îmbarcare; în mod similar, dacă aeroportul de debarcare nu este cunoscut, se consideră că destinația aeronavei reprezintă punctul de debarcare).

Pasageri transportați

Include toți pasagerii a căror călătorie începe sau se termină la aeroportul declarant. Sunt excluși pasagerii în tranzit direct.

Mărfuri și poștă încărcate/descărcate

Toate bunurile încărcate într-o aeronavă sau descărcate din aeronava respectivă, cu excepția proviziilor și bagajelor. Sunt incluse serviciile expres și valizele diplomatice dar nu și bagajele pasagerilor.

Totalul deplasărilor aeronavelor

Toate decolările și aterizările efectuate de avioane nemilitare. Sunt incluse zborurile aeriene de lucru, adică operațiunile specializate ale aviației comerciale care sunt efectuate de aeronave utilizate în principal în agricultură, construcții, fotografiere și cartografiere, precum și pentru instruirea piloților, zborurile de afaceri și toate celelalte zboruri necomerciale.

Totalul deplasărilor aeronavelor în cadrul serviciilor aeriene comerciale

Toate decolările și aterizările efectuate de aeronave civile în schimbul unei remunerații.