03/Volumul 46

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

25


32003R0048


L 007/65

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 48/2003 AL COMISIEI

din 10 ianuarie 2003

de stabilire a normelor aplicabile în cazul amestecurilor de fructe și legume proaspete din soiuri diferite în același ambalaj de vânzare

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2200/96 al Consiliului din 28 octombrie 1996 privind organizarea comună a pieței în sectorul fructelor și legumelor (1), modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 545/2002 (2), în special articolul 2 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Ambalajele destinate consumatorului, care conțin diferite soiuri de fructe și legume, sunt numeroase pe piață și răspund cererii anumitor consumatori.

(2)

Corectitudinea tranzacțiilor implică omogenitatea din punct de vedere calitativ pentru fructele și legumele proaspete vândute în același ambalaj. Este posibil să se asigure această omogenitate, pentru produsele care nu sunt standardizate la nivel comunitar, prin recurgerea la dispoziții generale.

(3)

Normele de comercializare prevăd dispoziții privind etichetarea ambalajelor care conțin fructe și legume. În cazul amestecurilor de soiuri diferite de fructe și legume în același ambalaj, se recomandă prevederea unor dispoziții de etichetare simplificate față de cele prevăzute de norme, în special pentru a se ține cont de spațiul disponibil pe etichetă. Cu toate acestea, pentru a se evita inducerea în eroare a cumpărătorilor, este oportun să se prevadă aceleași indicații pentru produsele care nu fac, dar și pentru cele care fac obiectul unor norme de comercializare.

(4)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a fructelor și legumelor proaspete,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Ambalajele de vânzare a fructelor și legumelor, având o greutate mai mică sau egală cu trei kilograme, pot conține amestecuri de fructe și legume proaspete din soiuri diferite, cu condiția să fie respectate condițiile următoare:

(a)

produsele sunt calitativ omogene și, pentru fiecare soi vizat, în conformitate cu dispozițiile articolului 2.

(b)

pe ambalaj figurează o etichetă corespunzătoare, în conformitate cu dispozițiile articolului 3;

(c)

amestecul nu este de natură să inducă în eroare cumpărătorul.

Articolul 2

Produsele din amestecurile prevăzute la articolul 1 trebuie clasificate în aceeași categorie (categoria I, categoria a II-a sau categoria extra, dacă există o categorie extra pentru fiecare dintre produsele prezente în ambalaj).

În cazul în care amestecurile conțin fructe și legume care fac obiectul unor norme comunitare de comercializare, acestea trebuie clasate în aceeași categorie, în conformitate cu anexa.

Articolul 3

Etichetarea ambalajelor de vânzare prevăzută la articolul 1 și/sau a fiecăruia dintre pachetele care le conțin cuprinde cel puțin următoarele:

(a)

numele și adresa ambalatorului și/sau expeditorului, sau identificarea lor prin simboluri acordată sau autorizată de un serviciu oficial. În cazul utilizării unei identificări prin simboluri, se va indica în apropierea simbolului mențiunea „ambalator și/sau expeditor” sau o prescurtare echivalentă;

(b)

denumirea fiecăruia dintre produsele sau soiurile aflate în ambalaj;

(c)

denumirea soiului sau a tipului comercial pentru fiecare dintre produsele conținute în amestec pentru care norma comunitară de comercializare solicită acest lucru în cazul produselor neamestecate;

(d)

țara de origine pentru fiecare produs în cauză, în imediata apropiere a denumirii produselor corespondente;

(e)

categoria.

Pentru fructele și legumele care se regăsesc în normele comunitare de comercializare, aceste mențiuni înlocuiesc mențiunile prevăzute de normele respective.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 10 ianuarie 2003.

Pentru Comisie

Franz FISCHLER

Membru al Comisiei


(1)  JO L 297, 21.11.1996, p. 1.

(2)  JO L 84, 28.3.2002, p. 1.


ANEXĂ

Dispoziții privind calitatea care trebuie respectată pentru fiecare produs care nu face parte din normele de comercializare comunitară

Cerințe minime de calitate

Indiferent de categorie, ținând cont de toleranțele admise (vezi mai jos), produsele trebuie să fie:

întregi;

sănătoase; sunt refuzate produsele atinse de mucegai sau prezentând alterări care le fac improprii pentru consum;

curate, practic fără nici un corp străin vizibil;

fără paraziți;

practic neatacate de paraziți;

fără umiditate externă anormală;

fără mirosuri și/sau gusturi străine.

Categoria extra

Produsele cuprinse în această categorie trebuie să fie de calitate superioară. Ele trebuie să prezinte caracteristicile soiului și/sau tipului comercial.

Produsele nu trebuie să prezinte defecte, cu excepția unor alterări superficiale foarte ușoare, cu condiția ca acestea să nu aducă atingere aspectului general al produsului, calității, conservării și prezentării în ambalaj a acestuia.

Categoria I

Produsele cuprinse în această categorie trebuie să fie de bună calitate. Ele trebuie să prezinte caracteristicile soiului și/sau tipului comercial.

Totuși, produsele din această categorie pot prezenta ușoare defecte, cu condiția ca acestea să nu aducă atingere aspectului general al produsului, calității, conservării și prezentării în ambalaj a acestuia.

Categoria a II-a

Această categorie cuprinde produsele care nu pot fi clasificate în categorii superioare, dar care corespund caracteristicilor minime definite mai sus.

Produsele din această categorie pot prezenta defecte, cu condiția să-și păstreze caracteristicile esențiale de calitate, conservare și prezentare.

Toleranța de calitate

În cadrul fiecărui pachet, se admit toleranțe de calitate pentru produsele care nu sunt în conformitate cu cerințele categoriei indicate.

Categoria extra

5 % (număr sau cantitate) din produse nu corespund caracteristicilor categoriei, dar sunt în conformitate cu cele de la categoria I sau sunt, în mod excepțional, admise în toleranțele acestei categorii.

Categoria I

10 % (număr sau cantitate) din produse nu corespund caracteristicilor categoriei, dar sunt în conformitate cu cele de la categoria a II-a sau sunt, în mod excepțional, admise în toleranțele acestei categorii.

Categoria a II-a

10 % (număr sau cantitate) din produse nu corespund caracteristicilor categoriei, nici caracteristicilor minime, cu excepția produselor afectate de mucegai sau de altă alterare care le-ar face improprii consumului.

Omogenitatea

Produsele trebuie să aibă aceeași origine, să fie din același soi sau tip comercial și să aibă aceeași calitate.