03/Volumul 49

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

29


32003L0081


L 224/29

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 2003/81/CE A COMISIEI

din 5 septembrie 2003

de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea includerii substanțelor active molinat, tiram și ziram

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2003/79/CE a Comisiei (2), în special articolul 6 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CEE) nr. 3600/92 al Comisiei din 11 decembrie 1992 de stabilire a normelor de punere în aplicare a primei etape a programului de lucru prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (3), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2266/2000 (4), stabilește o listă a substanțelor active ce trebuie evaluate în vederea posibilei lor includeri în anexa I la Directiva 91/414/CEE. Această listă include următoarele substanțe active: molinat, tiram și ziram.

(2)

Efectele acestor substanțe asupra sănătății umane și asupra mediului au fost evaluate în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul (CEE) nr. 3600/92 pentru o serie de utilizări propuse de către autorii notificărilor. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 933/94 al Comisiei din 27 aprilie 1994 de stabilire a listei substanțelor active din produsele fitosanitare și de desemnare a statelor membre raportoare pentru aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 3600/92 al Comisiei (5), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2230/95 (6), au fost desemnate următoarele state membre raportoare și acestea au prezentat Comisiei rapoartele de evaluare și recomandările prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 3600/92. În ceea ce privește molinatul, statul membru raportor este Portugalia și toate informațiile relevante au fost prezentate la 30 noiembrie 1998; pentru tiram, statul membru raportor este Belgia și toate informațiile relevante au fost prezentate la 15 ianuarie 1998; pentru ziram, statul membru raportor este Belgia și toate informațiile relevante au fost prezentate la 9 iunie 1998.

(3)

Rapoartele de evaluare au fost studiate de statele membre și de Comisie în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală.

(4)

Studierea tuturor substanțelor active s-a încheiat la 4 iulie 2003 și a luat forma unor rapoarte de revizuire ale Comisiei privind molinatul, tiramul și ziramul.

(5)

Studierea molinatului, tiramului și ziramului nu a scos la iveală nici o chestiune rămasă neclară și nici preocupări care să facă necesară consultarea Comitetului științific pentru plante.

(6)

Diferitele studii efectuate au arătat că se poate considera, în general, că produsele fitosanitare care conțin molinat, tiram sau ziram îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 91/414/CEE, în special în ceea ce privește utilizările studiate și precizate în raportul de revizuire al Comisiei. Este necesară așadar includerea acestor substanțe active în anexa I pentru a putea garanta faptul că, în toate statele membre, autorizarea produselor care conțin una dintre aceste substanțe active poate fi acordată în conformitate cu dispozițiile din directiva menționată.

(7)

Este necesar să se prevadă un termen rezonabil înainte de includerea unei substanțe active în anexa I, pentru a permite statelor membre și părților interesate să se pregătească pentru a putea îndeplini noile cerințe care decurg din această includere.

(8)

După includere, este necesar să se acorde statelor membre un termen rezonabil pentru punerea în aplicare a dispozițiilor din Directiva 91/414/CEE în ceea ce privește produsele fitosanotare care conțin una dintre substanțele active următoare: molinat, tiram sau ziram, în special în vederea revizuirii autorizațiilor existente, pentru a garanta respectarea condițiilor aplicabile acestor substanțe active, stabilite de anexa I la Directiva 91/414/CEE. Este necesar să se prevadă un termen mai lung pentru prezentarea și evaluarea câte unui dosar complet pentru fiecare produs fitosanitar, în conformitate cu principiile uniforme enunțate de Directiva 91/414/CEE.

(9)

Este necesară, așadar, modificarea în consecință a Directivei 91/414/CEE.

(10)

Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexa I la Directiva 91/414/CEE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

Statele membre adoptă și publică, până la 31 ianuarie 2005, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Ele pun în aplicare aceste dispoziții începând cu data de 1 februarie 2005.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 3

(1)   Statele membre revizuiesc autorizația acordată pentru fiecare dintre produsele fitosanitare care conțin molinat, tiram sau ziram, pentru a garanta respectarea condițiilor aplicabile acestor substanțe active, stabilite de anexa I la Directiva 91/414/CEE. Autorizațiile trebuie modificate sau retrase, după caz, până la 31 ianuarie 2005.

(2)   Orice produs fitosanitar care conține molinat, tiram sau ziram ca substanță activă unică sau asociată altor substanțe active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE până la 31 iulie 2004 face obiectul unei reevaluări de către statele membre, în conformitate cu principiile uniforme menționate la anexa VI la Directiva 91/414/CEE, pe baza unui dosar care îndeplinește cerințele de la anexa III la directiva menționată. În funcție de această evaluare, statele membre determină dacă produsul respectă condițiile specificate la articolul 4 alineatul (1) literele (b), (c), (d) și (e) din Directiva 91/414/CEE. Autorizațiile trebuie modificate sau retrase, după caz, până la 31 iulie 2008.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare la 1 august 2004.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 5 septembrie 2003.

Pentru Comisie

David BYRNE

Membru al Comisiei


(1)  JO L 230, 19.8.1991, p. 1.

(2)  JO L 205, 14.8.2003, p. 16.

(3)  JO L 366, 15.12.1992, p. 10.

(4)  JO L 259, 13.10.2000, p. 27.

(5)  JO L 107, 28.4.1994, p. 8.

(6)  JO L 225, 22.9.1995, p. 1.


ANEXĂ

Substanțele următoare se adaugă la sfârșitul tabelului din anexa I la Directiva 91/414/CEE:

Număr

Nume comun, numere de identificare

Denumire IUPAC

Puritate (1)

Intrarea în vigoare

Expirarea includerii

Dispoziții specifice

„72

Molinat

Număr CAS:2212-67-1

Număr CIPAC: 235

S-etil azepan-1-carbotioat;

S-etil perhidroazepin-1-carbotioat;

S-etil perhidroazepin-1-tiocarboxilat

950 g/kg

1 august 2004

31 iulie 2014

Se autorizează numai utilizarea ca erbicid.

Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute de anexa VI, se ține seama de concluziile raportului de revizuire asupra molinatului, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 4 iulie 2003. În cursul evaluării generale:

statele membre trebuie să acorde în mod special atenție posibilității de contaminare a apelor subterane, atunci când substanța activă este aplicată în regiuni sensibile din punctul de vedere al solului și/sau al condițiilor climaterice. Autorizarea este condiționată, după caz, de adoptarea de măsuri pentru reducerea riscurilor;

statele membre trebuie să acorde în mod special atenție posibilității ca substanța activă să fie transportată pe distanțe scurte pe calea aerului.

73

Tiram

Număr CAS:137-26-8

Număr CIPAC: 24

disulfură de tetrametiltiuram;

disulfură de bis (dimetiltiocarbamoil)

960 g/kg

1 august 2004

31 iulie 2014

Se autorizează numai utilizările ca fungicid.

Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute de anexa VI, se ține seama de concluziile raportului de revizuire asupra tiramului, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 4 iulie 2003. În cursul evaluării generale:

statele membre trebuie să acorde în mod special atenție protejării organismelor acvatice. Dacă este cazul, trebuie adoptate măsuri pentru reducerea riscurilor;

statele membre trebuie să acorde în mod special atenție protejării mamiferelor mici și păsărilor în cazul în care substanța se folosește primăvara ca tratament pentru semințe. După caz, se pun în aplicare măsuri de diminuare a riscurilor.

74

Ziram

Număr CAS: 137-30-4

Număr CIPAC: 31

bis (dimetilditiocarbamat) de zinc

950 g/kg (specificație FAO)

Arsenic: maximum 250 g/kg

Apă: maximum 1,5 %

1 august 2004

31 iulie 2014

Se autorizează numai utilizările ca fungicid sau ca insectifug.

Pentru aplicarea principiilor uniforme prevăzute de anexa VI, se ține seama de concluziile raportului de revizuire asupra ziramului, în special de anexele I și II la acesta, finalizate de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 4 iulie 2003. În cursul evaluării generale:

statele membre trebuie să acorde în mod special atenție protejării artropodelor și organismelor acvatice nețintă. După caz, trebuie adoptate măsuri pentru reducerea riscurilor;

statele membre trebuie să monitorizeze cazurile de expunere acută de origine alimentară a consumatorilor în vederea revizuirilor viitoare ale limitelor maxime ale reziduurilor.


(1)  În raportul de revizuire se furnizează informații mai detaliate privind identitatea și specificația substanțelor active.”