|
03/Volumul 50 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
3 |
32003D0623
|
L 216/58 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DECIZIA COMISIEI
din 19 august 2003
privind dezvoltarea unui sistem informatic veterinar integrat numit Traces
[notificată cu numărul C(2003) 2983]
(2003/623/CE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Directiva 90/425/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind controalele veterinare și zootehnice aplicabile în comerțul intracomunitar cu anumite animale vii și produse în vederea realizării pieței interne (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2002/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), în special articolul 20 alineatul (3),
având în vedere Decizia 92/438/CEE a Consiliului din 13 iulie 1992 privind informatizarea procedurilor veterinare de import (proiect Shift), de modificare a Directivelor 90/675/CEE, 91/496/CEE și 91/628/CEE și a Deciziei 90/424/CEE și de abrogare a Deciziei 88/192/CEE (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 806/2003 (4), în special articolul 12,
având în vedere Decizia 90/424/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind cheltuielile în domeniul veterinar (5), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 806/2003, în special articolul 37 alineatul (2) și articolul 37a alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Decizia 91/398/CEE a Comisiei din 19 iulie 1991 privind rețeaua informatizată de legătură între autoritățile veterinare (Animo) (6) definește principiile rețelei de comunicații între unitățile veterinare. |
|
(2) |
Decizia 92/563/CEE a Comisiei din 19 noiembrie 1992 privind baza de date referitoare la normele comunitare de import, prevăzută de proiectul Shift (7) impune Comisiei să dezvolte baze de date pertinente. |
|
(3) |
Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice (8) urmărește să asigure securitatea și încrederea în comunicațiile electronice și facilitează utilizarea acestora de către administrațiile naționale și comunitare, între ele, precum și cu cetățenii și agenții economici. |
|
(4) |
Raportul A5-0405/2002 al Parlamentului European privind combaterea febrei aftoase în Uniunea Europeană în 2001 și măsurile care urmează a fi luate pentru a evita și combate epizootiile în Uniunea Europeană cere Comisiei, la punctul 123, să adopte de îndată dispoziții pentru ameliorarea sistemului actual de supraveghere a transportului de animale în interiorul Uniunii Europene (sistemul „Animo”). |
|
(5) |
Decizia 2003/24/CE a Comisiei din 30 decembrie 2002 privind dezvoltarea unui sistem informatic integrat (9), prevede ca, într-o a doua etapă, Comisia să elaboreze noul sistem Animo. |
|
(6) |
Pentru optimizarea funcționalităților și interfețelor utilizatori, statele membre trebuie să se asocieze strâns în vederea elaborării unui sistem informatic veterinar integrat. |
|
(7) |
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
În cadrul realizării, prevăzută de Decizia 2003/24/CE, a arhitecturii unice numite Traces, care integrează funcționalitățile sistemelor Animo și Shift, Comisia elaborează noul sistem Animo și îl pune la dispoziția noilor state membre.
Articolul 2
Comisia dispune de 300 000 EUR pentru a permite dezvoltarea noului sistem Animo, menționat la articolul 1.
Articolul 3
Directorul general al direcției generale „Sănătatea și protecția consumatorilor” este autorizat să semneze, în numele Comisiei, contractele necesare aplicării prezentei decizii.
Articolul 4
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 19 august 2003.
Pentru Comisie
David BYRNE
Membru al Comisiei
(1) JO L 224, 18.8.1990, p. 29.
(2) JO L 315, 19.11.2002, p. 14.
(3) JO L 243, 25.8.1992, p. 27.
(4) JO L 122, 16.5.2003, p. 1.
(5) JO L 224, 18.8.1990, p. 19.
(6) JO L 221, 9.8.1991, p. 30.
(7) JO L 361, 10.12.1992, p. 45.
(8) JO L 13, 19.1.2000, p. 12.