ANEXĂ

CRITERIILE ȘI PROCEDURILE DE ADMITERE A DEȘEURILOR ÎN DEPOZITELE DE DEȘEURI

INTRODUCERE

Prezenta anexă definește procedura uniformă de clasificare și de admitere a deșeurilor în conformitate cu anexa II la Directiva 1999/31/CE privind depozitele de deșeuri (Directiva „depozitele de deșeuri”).

În conformitate cu articolul 176 din tratat, nu există nici un obstacol ca statele membre să mențină sau să stabilească măsuri de protecție mai stricte decât cele stabilite prin prezenta anexă, cu condiția ca aceste măsuri să fie compatibile cu tratatul. Aceste măsuri se notifică Comisiei. Acest fapt ar putea prezenta un interes deosebit în cazul valorilor limită pentru cadmiu și mercur menționate la punctul 2. Statele membre pot, de asemenea, să stabilească valori limită pentru elementele care nu figurează la punctul 2.

Punctul 1 din prezenta anexă definește procedura prin care se determină admisibilitatea deșeurilor în depozitele de deșeuri. Această procedură cuprinde caracterizarea de bază, verificarea conformității și verificarea la fața locului, astfel cum sunt definite la anexa II punctul 3 din Directiva „depozitele de deșeuri”.

Punctul 2 din prezenta anexă stabilește criteriile de admitere pentru fiecare categorie de depozit de deșeuri. Un deșeu poate fi admis într-un depozit de deșeuri numai în cazul în care îndeplinește criteriile de admitere ale categoriei de depozit de deșeuri corespunzătoare, după cum se stabilește la punctul 2 din anexă.

Punctul 3 din anexă enumeră metodele care trebuie utilizate pentru prelevarea de probe și analiza deșeurilor.

Anexa A definește evaluarea siguranței, care trebuie realizată pentru stocarea subterană.

Anexa B este o anexă cu caracter informativ care oferă o privire de ansamblu asupra posibilităților de depozitare a deșeurilor prevăzute de directivă și exemple de posibile subcategorii de depozite de deșeuri pentru deșeurile nepericuloase.

1.   PROCEDURA DE ADMITERE A DEȘEURILOR ÎN DEPOZITELE DE DEȘEURI

1.1.   Caracterizare de bază

Caracterizarea de bază este prima etapă a procedurii de admitere; aceasta constă în caracterizarea globală a deșeurilor prin colectarea tuturor informațiilor necesare pentru o eliminare sigură a deșeurilor pe termen lung. Caracterizarea de bază este necesară pentru fiecare tip de deșeuri.

1.1.1.   Funcțiile caracterizării de bază sunt următoarele:

(a)	informații de bază privind deșeul (tip și origine, compoziție, consistență, lixiviere și – în cazul în care este necesar și posibil – alte proprietăți caracteristice);

(b)	informații de bază care permit înțelegerea comportamentului deșeului în depozitul de deșeuri și posibilitățile de tratare după cum este prevăzut la articolul 6 litera (a) din Directiva „depozitele de deșeuri”;

(c)	evaluarea deșeului în raport cu valorile limită;

(d)

determinarea variabilelor cheie (parametri critici) pentru verificarea conformității precum și posibilitățile de simplificare a testelor corespunzătoare (în vederea unei reduceri considerabile a numărului de parametri care trebuie măsurați, dar numai după furnizarea informațiilor corespunzătoare). Caracterizarea poate permite stabilirea relației dintre caracterizarea de bază și rezultatele metodelor simplificate de testare, precum și determinarea frecvenței testelor de verificare a conformității.

În cazul în care caracterizarea de bază a unui deșeu arată că acesta îndeplinește criteriile corespunzătoare pentru o categorie de depozite de deșeuri definită la punctul 2 din prezenta anexă, acest deșeu se consideră admisibil în această categorie de depozite de deșeuri. În caz contrar, deșeul nu poate fi admis în această categorie de depozite de deșeuri.

Producătorul deșeurilor sau, în absența acestuia, persoana care răspunde de gestionarea acestora este responsabilă de corectitudinea informațiilor furnizate în temeiul caracterizării acestora.

Exploatantul ține un registru cu informațiile necesare pe parcursul unei perioade care urmează să fie stabilită de statul membru în cauză.

1.1.2.   Cerințele fundamentale pentru caracterizarea de bază a unui deșeu sunt următoarele:

(a)	sursa și originea deșeului;

(b)	informații privind procesul de producție al deșeului (descrierea și caracteristicile materiilor prime și ale produselor);

(c)	descrierea tratamentului aplicat deșeului în conformitate cu articolul 6 litera (a) din Directiva „depozitele de deșeuri” sau prezentarea motivelor care explică de ce acest tratament nu este considerat necesar;

(d)	date privind compoziția deșeului și comportamentul la lixiviere, după caz;

(e)	aspectul deșeului (miros, culoare, aspect);

(f)	codul în conformitate cu lista europeană a deșeurilor (Decizia 2001/118/CE a Comisiei) (1);

(g)	pentru deșeurile periculoase, în cazul intrărilor oglindă: proprietăți care fac acest deșeu periculos, în conformitate cu anexa III la Directiva 91/689/CEE din 12 decembrie 1991 privind deșeurile periculoase (2);

(h)	informații care dovedesc că deșeul nu se încadrează la excluderile prevăzute la articolul 5 alineatul (3) din Directiva „depozitele de deșeuri”;

(i)	categoria de depozit de deșeuri în care ar putea fi admis deșeul;

(j)	după caz, măsuri de precauție suplimentare de luat la nivelul depozitului de deșeuri;

(k)	verificarea menită să determine dacă deșeul poate fi reciclat sau recuperat.

1.1.3.   Teste

Ca regulă generală, orice deșeu trebuie să facă obiectul unor teste menite să obțină informațiile menționate mai sus. Pe lângă comportamentul la lixiviere, trebuie să se cunoască sau să se determine prin teste și compoziția deșeurilor. Testele folosite pentru caracterizarea de bază trebuie să includă întotdeauna testele pentru verificarea conformității.

Conținutul caracterizării, amploarea testelor de laborator necesare și relațiile dintre caracterizarea de bază și verificarea conformității depind de tipul de deșeuri. Se poate stabili o distincție între:

(a)	deșeurile produse în mod regulat în cadrul aceluiași proces;

(b)	deșeuri care nu sunt produse în mod regulat.

Caracterizările menționate la literele (a) și (b) furnizează informații care pot fi comparate direct cu criteriile de admitere în categoria de depozite de deșeuri corespunzătoare; pot fi furnizate și informații descriptive (în ceea ce privește de exemplu consecințele depozitării acestora împreună cu deșeuri urbane).

(a)   Deșeuri produse în mod regulat în cadrul aceluiași proces

Este vorba despre deșeuri specifice și omogene produse în mod regulat în cadrul aceluiași proces, în care:

—	instalația și procesul care se află la originea deșeurilor sunt bine cunoscute, iar materialele care intră în proces și procesul însuși sunt bine definite;

—	exploatantul instalației furnizează toate informațiile necesare și informează exploatantul depozitului de deșeuri asupra modificărilor aduse procesului (în special în ceea ce privește materialele care intră în acesta).

Procesul este pus adesea în aplicare într-o singură instalație. Deșeurile însă pot proveni de asemenea din instalații diferite, în cazul în care pot fi identificate ca flux unic cu caracteristici comune în limite cunoscute (de exemplu, cenușa de la incinerarea deșeurilor municipale).

Pentru acest tip de deșeuri, caracterizarea de bază cuprinde cerințele fundamentale enumerate la punctul 1.1.2, în special următoarele puncte:

—	gama de compoziții a deșeurilor individuale;

—	gama și variabilitatea proprietăților caracteristice;

—	după caz, proprietățile de lixiviere a deșeurilor determinată printr-un test de lixiviere pe lot și/sau un test de percolare și/sau un test al dependenței de pH;

—	variabilele cheie care trebuie să facă obiectul unor teste regulate.

În cazul în care deșeurile provenite din același proces sunt produse în instalații diferite, trebuie furnizate informații în ceea ce privește sfera de evaluare. În consecință, trebuie realizat un număr suficient de măsuri pentru a evidenția gama și variabilitatea proprietăților caracteristice ale deșeurilor. În acest caz se poate considera că deșeul în cauză este caracterizat și în continuare va mai fi supus numai unei verificări a conformității, cu condiția să nu intervină modificări semnificative în procesul de producere a deșeurilor.

Pentru deșeurile care provin din același proces și din aceeași instalație, rezultatele măsurătorilor pot indica numai variații minore ale proprietăților deșeurilor față de valorile limită corespunzătoare. În acest caz se poate considera că deșeul în cauză este caracterizat și în continuare va fi supus numai unei verificări a conformității, cu condiția să nu intervină modificări semnificative în procesul de producere a deșeurilor.

Proprietățile deșeurilor provenite din instalațiile de grupare sau de amestecare a deșeurilor, ale deșeurilor provenite din centrele de transfer sau ale fluxurilor de deșeuri colectate în amestec pot varia considerabil. Acest factor trebuie luat în considerare în momentul caracterizării de bază. Acest tip de deșeuri poate intra sub incidența literei (b).

(b)   Deșeuri a căror producție nu este regulată

Este vorba de deșeuri care nu sunt produse în mod regulat în cadrul aceluiași proces, în aceeași instalație, și care nu fac parte dintr-un flux de deșeuri bine caracterizat. Fiecare lot provenit din acest tip de deșeuri va trebui să facă obiectul unei caracterizări. Această caracterizare de bază cuprinde cerințele fundamentale pentru o caracterizare de bază. Întrucât fiecare lot produs trebuie caracterizat, nu este necesară nici o verificare a conformității.

1.1.4.   Cazuri în care testările nu sunt necesare

Este posibil să nu se efectueze testele corespunzătoare caracterizării de bază în următoarele cazuri:

(a)	deșeul în cauză figurează pe o listă de deșeuri pentru care nu sunt necesare testele, în conformitate cu punctul 2 din prezenta anexă;

(b)	toate informațiile necesare caracterizării de bază sunt cunoscute și justificate corespunzător, iar autoritatea competentă este pe deplin satisfăcută de acestea;

(c)

deșeul face parte dintr-un tip de deșeuri pentru care este practic dificil să se realizeze teste sau pentru care nu sunt disponibile proceduri de testare și nici criterii de admitere adecvate. Acest caz trebuie să fie justificat și sprijinit de documente, care să precizeze în special motivele pentru care deșeurile sunt considerate admisibile în această categorie de depozite de deșeuri.

1.2.   Verificarea conformității

Atunci când un deșeu a fost considerat admisibil într-o categorie de depozite de deșeuri luând în considerare caracterizarea de bază, în conformitate cu punctul 1, acest deșeu este supus în continuare unei verificări a conformității pentru a stabili dacă este conform cu rezultatele caracterizării de bază și cu criteriile corespunzătoare de admitere, prevăzute la punctul 2.

Verificarea conformității urmărește realizarea unor controale periodice ale fluxurilor de deșeuri produse în mod regulat.

Parametrii corespunzători care trebuie să facă obiectul unor teste sunt stabiliți în caracterizarea de bază. Acești parametri trebuie să corespundă cu informațiile cuprinse în caracterizarea de bază; este necesar numai un control privind parametrii critici (variabile cheie), stabiliți în caracterizarea de bază. Controlul trebuie să arate că deșeul respectă valorile limită stabilite pentru parametrii critici.

Testele folosite pentru verificarea conformității sunt alese dintre cele utilizate pentru caracterizarea de bază. Aceste teste cuprind cel puțin un test de lixiviere pe lot. În acest scop se folosesc metodele menționate la punctul 3.

Deșeurile exceptate de la îndeplinirea obligațiilor de testare pentru caracterizarea de bază, menționate la punctul 1.1.4 literele (a) și (c) sunt exceptate și de la testele de verificare a conformității. Cu toate acestea, trebuie să facă obiectul unei verificări a conformității cu informațiile privind caracterizarea de bază, altele decât testele.

Verificarea conformității se efectuează cel puțin o dată pe an și exploatantul trebuie, în toate situațiile, să se asigure că sfera de aplicare și frecvența sunt conforme cu cele stabilite în caracterizarea de bază.

Rezultatele testelor se înscriu în registre și se păstrează pe parcursul unei perioade care va fi stabilită de statul membru în cauză.

1.3.   Verificarea la fața locului

Fiecare încărcătură de deșeuri admisă într-un depozit de deșeuri face obiectul unei inspecții vizuale înainte și după descărcare. Se verifică documentația necesară.

Pentru deșeurile depozitate de un producător de deșeuri într-un depozit de deșeuri aflat sub răspunderea sa, această verificare se poate efectua la punctul de plecare al deșeurilor.

Deșeurile pot fi admise într-un depozit de deșeuri în cazul în care sunt identice cu cele care au făcut deja obiectul unei caracterizări de bază și al unei verificări a conformității și a căror descriere este menționată în documentele de însoțire. În caz contrar deșeurile nu trebuie admise.

Statele membre stabilesc cerințele privind testele de verificare la fața locului și, atunci când este cazul, metodele de testare rapidă.

La livrare se prelevează probe în mod periodic. Probele prelevate se păstrează după admiterea deșeurilor pe o perioadă de timp care va fi stabilită de statul membru în cauză (pentru cel puțin o lună; a se vedea articolul 11 litera (b) din Directiva „depozitele de deșeuri”).

2.   CRITERII DE ADMITERE A DEȘEURILOR

Acest punct stabilește criteriile de admitere a deșeurilor în fiecare categorie de depozit de deșeuri, inclusiv criteriile aplicabile stocării subterane.

În anumite circumstanțe, se pot admite valori limită de până la trei ori mai mari pentru parametrii specifici prevăzuți la acest punct [alții decât carbonul organic dizolvat (COD) de la punctele 2.1.2.1, 2.2.2, 2.3.1 și 2.4.1, BTEX, PCB și uleiul mineral de la punctul 2.1.2.2, carbonul organic total (COT) și pH de la punctul 2.3.2 și pierderea la calcinare și/sau COT de la punctul 2.4.2, cu limitarea creșterii posibile a valorii limită a COT de la punctul 2.1.2.2 la o valoare cel mult dublă față de valoarea limită] în cazul în care:

—	autoritatea competentă eliberează de la caz la caz o autorizație pentru anumite deșeuri necesară pentru depozitul de deșeuri în cauză, având în vedere caracteristicile acesteia și împrejurimile și

—	emisiile (inclusiv produșii de lixiviere) de la depozitul de deșeuri, luând în considerare limitele stabilite pentru parametrii specifici corespunzători, menționați la acest punct, nu prezintă nici un risc suplimentar pentru mediu, conform rezultatelor unei evaluări a riscurilor.

Statele membre raportează Comisiei numărul anual de autorizații eliberate în temeiul prezentei dispoziții. Aceste rapoarte se prezintă Comisiei din trei în trei ani, în sensul obligației de a prezenta un raport privind punerea în aplicare a Directivei „depozitele de deșeuri”, în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 15.

Statele membre definesc criteriile de conformitate cu valorile limită menționate la prezentul punct.

2.1.   Criterii de admitere în depozitele de deșeuri pentru deșeurile inerte

2.1.1.   Lista deșeurilor admisibile în depozitele de deșeuri fără a fi testate, pentru deșeurile inerte

Deșeurile menționate în următoarea listă succintă sunt considerate că îndeplinesc criteriile enunțate în definiția deșeurilor inerte de la articolul 2 litera (e) din Directiva „depozitele de deșeuri” și criteriile menționate la punctul 2.1.2. Aceste deșeuri pot fi admise fără testare într-un depozit de deșeuri pentru deșeuri inerte.

Deșeurile trebuie să constituie un flux unic (dintr-o singură sursă) al aceluiași tip de deșeuri. Diferitele deșeuri menționate în această listă pot fi admise împreună, cu condiția să provină din aceeași sursă.

În cazul în care se suspectează o contaminare (rezultând din inspecția vizuală sau din cunoașterea originii deșeurilor), este necesar să se realizeze teste sau să se refuze deșeurile în cauză. În cazul în care un deșeu aparținând unei categorii incluse pe listă este contaminat sau conține alte materiale sau substanțe cum ar fi metale, azbest, materiale plastice, substanțe chimice etc., într-o proporție care crește riscul asociat acestui deșeu într-o măsură suficientă pentru a justifica eliminarea acestuia într-o altă categorie de depozite de deșeuri, acesta nu poate fi admis într-un depozit de deșeuri pentru deșeuri inerte.

În cazul în care există dubii în ceea ce privește conformitatea deșeului cu definiția deșeurilor inerte de la articolul 2 litera (e) din Directiva „depozitele de deșeuri” și cu criteriile menționate la punctul 2.1.2 sau în ceea ce privește o eventuală contaminare a deșeului, trebuie efectuate teste. În acest scop se folosesc metodele menționate la punctul 3.

Codul CED	Descriere	Restricții
1011 03	Deșeuri din materiale pe bază de fibră de sticlă	Numai fără liant organic
1501 07	Ambalaje de sticlă
1701 01	Beton	Numai deșeuri C&D selectate (*)
1701 02	Cărămizi	Numai deșeuri C&D selectate (*)
1701 03	Țigle și materiale ceramice	Numai deșeuri C&D selectate (*)
1701 07	Amestecuri de beton, cărămizi, țigle și materiale ceramice	Numai deșeuri C&D selectate (*)
1702 02	Sticlă
1705 04	Pământ și pietre	Cu excepția solului vegetal și a turbei; cu excepția pământului și pietrelor din situri contaminate
1912 05	Sticlă
2001 02	Sticlă	Numai sticla colectată separat
2002 02	Pământ și pietre	Numai din deșeuri din grădini și parcuri; cu excepția solului vegetal și a turbei

Deșeurile care nu sunt incluse pe această listă trebuie să facă obiectul unor teste, în conformitate cu punctul 1, pentru a se stabili dacă îndeplinesc criteriile de admitere în depozitele de deșeuri pentru deșeurile inerte definite la punctul 2.1.2.

2.1.2.   Valorile limită pentru deșeurile care pot fi acceptate în depozitele de deșeuri pentru deșeurile inerte

2.1.2.1.   Valori limită de lixiviere

Se aplică următoarele valori limită de lixiviere deșeurilor care pot fi admise în depozitele de deșeuri pentru deșeurile inerte; acestea se calculează în termeni de eliberare totală, pe baza unei proporții lichid-solid (L/S) de 2 l/kg și 10 l/kg; acestea sunt direct exprimate în mg/l în coloana C0 (primul eluat din testul de percolare, cu un raport L/S = 0,1 l/kg). Statele membre stabilesc metodele de testare (a se vedea punctul 3) și valorile limită corespunzătoare care ar trebui folosite, dintre cele care sunt menționate în tabel.

Compus	L/S = 2 l/kg	L/S = 10 l/kg	C0 (test de percolare)
	Substanță uscată în mg/kg	Substanță uscată în mg/kg	mg/l
As	0,1	0,5	0,06
Ba	7	20	4
Cd	0,03	0,04	0,02
Cr total	0,2	0,5	0,1
Cu	0,9	2	0,6
Hg	0,003	0,01	0,002
Mo	0,3	0,5	0,2
Ni	0,2	0,4	0,12
Pb	0,2	0,5	0,15
Sb	0,02	0,06	0,1
Se	0,06	0,1	0,04
Zn	2	4	1,2
Cloruri	550	800	460
Fluoruri	4	10	2,5
Sulfați	560 (**)	1 000  (**)	1 500
Indice fenolic	0,5	1	0,3
COD (***)	240	500	160
STD (****)	2 500	4 000	—

2.1.2.2.   Valori limită pentru conținutul total de parametri organici

Pe lângă valorile limită de lixiviere menționate la punctul 2.1.2.1, deșeurile inerte trebuie să respecte următoarele valori limită suplimentare:

Parametru	Valoare mg/kg
COT (carbon organic total)	30 000  (*****)
BTEX (benzen, toluen, etilbenzen și xileni)	6
PCB (policlorobifenili, 7 congeneri)	1
Ulei mineral (C10-C40)	500
HPA (hidrocarburi policiclice aromatice)	Statele membre stabilesc valoarea limită

2.2.   Criterii de admitere în depozitele de deșeuri pentru deșeurile nepericuloase

Statele membre pot crea subcategorii de depozite de deșeuri pentru deșeurile nepericuloase.

În prezenta anexă, valorile limită stabilite privesc numai deșeurile nepericuloase care sunt depozitate în aceeași unitate ca și deșeurile periculoase stabile și nereactive.

2.2.1.   Deșeuri care pot fi admise în depozitele de deșeuri pentru deșeuri nepericuloase fără a fi testate

Deșeurile urbane în sensul definiției de la articolul 2 litera (b) din Directiva „depozitele de deșeuri” care sunt clasificate ca nepericuloase la capitolul 20 din lista europeană a deșeurilor, fracțiunile nepericuloase de deșeuri menajere colectate separat și materialele nepericuloase de aceeași natură având alte origini pot fi admise fără testare în depozitele de deșeuri pentru deșeuri nepericuloase.

Deșeurile nu pot fi admise în cazul în care nu au fost supuse unui tratament prealabil, în conformitate cu articolul 6 litera (a) din Directiva „depozitele de deșeuri” sau în cazul în care sunt contaminate într-o măsură care sporește riscul asociat deșeurilor destul de mult pentru a se justifica eliminarea acestora în alte depozite de deșeuri.

Acestea nu pot fi admise în aceleași unități în care sunt acceptate deșeurile periculoase stabile și nereactive, în conformitate cu articolul 6 litera (c) punctul (iii) din Directiva „depozitele de deșeuri”.

2.2.2.   Valori limită pentru deșeurile nepericuloase

Următoarele valori limită se aplică deșeurilor nepericuloase granulate admise în aceeași unitate ca și deșeurile periculoase stabile și nereactive; valorile de eliberare totală se calculează fie pentru L/S = 2 sau pentru L/S = 10 l/kg; C0 este direct exprimat în mg/l (primul eluat din testul de percolare cu L/S = 0,1 l/kg). Deșeurile granulate cuprind toate deșeurile care nu sunt monolitice. Statele membre stabilesc metodele de testare (a se vedea punctul 3) și valorile limită corespunzătoare care ar trebui folosite, dintre cele incluse în tabel.

Compuși	L/S = 2 l/kg	L/S = 10 l/kg	C0 (test de percolare)
	Substanță uscată în mg/kg	Substanță uscată în mg/kg	mg/l
As	0,4	2	0,3
Ba	30	100	20
Cd	0,6	1	0,3
Cr total	4	10	2,5
Cu	25	50	30
Hg	0,05	0,2	0,03
Mo	5	10	3,5
Ni	5	10	3
Pb	5	10	3
Sb	0,2	0,7	0,15
Se	0,3	0,5	0,2
Zn	25	50	15
Clorură	10 000	15 000	8 500
Fluorură	60	150	40
Sulfat	10 000	20 000	7 000
COD (******)	380	800	250
STD (*******)	40 000	60 000	—

Statele membre stabilesc criterii pentru deșeurile monolitice astfel încât să asigure pentru aceste deșeuri același nivel de protecție a mediului precum cel garantat de valorile limită menționate mai sus.

2.2.3.   Deșeuri de ghips

Materialele nepericuloase pe bază de ghips ar trebui eliminate numai în depozitele de deșeuri pentru deșeuri nepericuloase, în unități în care nici un deșeu biodegradabil nu este admis. Valorile limită stabilite la punctele 2.3.1 și 2.3.2 pentru COT și COD se aplică deșeurilor depozitate cu materiale pe bază de ghips.

2.3.   Criterii de admitere a deșeurilor periculoase în depozite de deșeuri pentru deșeuri nepericuloase, în conformitate cu articolul 6 litera (c) punctul (iii)

Prin deșeu „stabil și nereactiv” se înțelege un deșeu al cărui comportament la lixiviere nu evoluează în mod defavorabil pe termen lung, în anumite condiții de depozitare a deșeurilor sau în cazul unor accidente previzibile:

—	prin evoluția deșeului ca atare (de exemplu prin biodegradare);

—	sub efectul condițiilor ambiante pe termen lung (de exemplu, apă, aer, temperatură, constrângeri mecanice);

—	sub efectul altor deșeuri (în special produși din deșeuri cum ar fi levigații și gazele).

2.3.1.   Valorile limită de lixiviere

Valorile limită de lixiviere stabilite mai jos se aplică deșeurilor periculoase granulate admisibile în depozitele de deșeuri pentru deșeurile nepericuloase; valorile de eliberare totală se calculează fie pentru L/S = 2 l/kg, fie pentru L/S = 10 l/kg; C0 (primul eluat din testul de percolare cu L/S = 0,1 l/kg) este direct exprimat în mg/l. Deșeurile granulate cuprind toate deșeurile care nu sunt monolitice. Statele membre stabilesc metodele de testare și valorile limită corespunzătoare care ar trebui aplicate, dintre cele menționate în tabel.

Compuși	L/S = 2 l/kg	L/S = 10 l/kg	C0 (test de percolare)
	Substanță uscată în mg/kg	Substanță uscată în mg/kg	mg/l
As	0,4	2	0,3
Ba	30	100	20
Cd	0,6	1	0,3
Cr total	4	10	2,5
Cu	25	50	30
Hg	0,05	0,2	0,03
Mo	5	10	3,5
Ni	5	10	3
Pb	5	10	3
Sb	0,2	0,7	0,15
Se	0,3	0,5	0,2
Zn	25	50	15
Clorură	10 000	15 000	8 500
Fluorură	60	150	40
Sulfat	10 000	20 000	7 000
COD (********)	380	800	250
STD (*********)	40 000	60 000	—

Statele membre stabilesc criterii pentru deșeurile monolitice, astfel încât să asigure pentru aceste deșeuri același nivel de protecție a mediului precum cel garantat de valorile limită menționate mai sus.

2.3.2.   Alte criterii

Pe lângă valorile limită de lixiviere stabilite la punctul 2.3.1, deșeurile granulate trebuie să respecte următoarele criterii suplimentare:

Parametru	Valoare
COT (carbon organic total)	5 % (**********)
pH	Minimum 6
CNA (capacitate de neutralizare a acizilor)	Trebuie evaluată

Statele membre trebuie să stabilească criterii care să asigure că acest tip de deșeuri va avea o stabilitate fizică și o capacitate portantă suficiente.

Statele membre stabilesc criterii pentru a garanta stabilitatea și nereactivitatea deșeurilor monolitice periculoase admise în depozitele de deșeuri pentru deșeuri nepericuloase.

2.3.3.   Deșeuri de azbest

Materialele de construcții care conțin azbest și celelalte deșeuri de azbest corespunzătoare pot fi admise în depozitele de deșeuri pentru deșeuri nepericuloase fără a fi testate, în conformitate cu articolul 6 litera (c) punctul (iii) din Directiva „depozitele de deșeuri”.

Depozitele de deșeuri care primesc materiale de construcții conținând azbest și alte deșeuri de azbest corespunzătoare trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

—	deșeurile să nu conțină substanțe periculoase altele decât azbestul aglomerat, incluzând fibrele aglomerate cu un liant sau ambalate în plastic;

—

depozitul de deșeuri să accepte numai materiale de construcții cu conținut de azbest și alte deșeuri corespunzătoare din azbest. Aceste deșeuri pot fi de asemenea antrepozitate într-o unitate diferită, într-un depozit de deșeuri pentru deșeurile nepericuloase, în cazul în care unitatea este suficient de bine izolată;

—	pentru evitarea dispersiei fibrelor, zona de depozitare să fie acoperită în fiecare zi și înainte de fiecare operațiune de compactare cu materiale adecvate și, în cazul în care deșeurile nu sunt ambalate, aceasta este irigată cu regularitate;

—	depozitul de deșeuri sau unitatea să fie acoperite cu o învelitoare finală pentru a evita dispersia fibrelor;

—	depozitul de deșeuri sau unitatea nu trebuie să facă obiectul nici unei operațiuni susceptibile de a antrena o eliberare de fibre (de exemplu prin perforarea unor găuri);

—	după închiderea depozitului de deșeuri sau a unității, se păstrează un plan care să indice amplasamentul deșeurilor de azbest;

—	să se ia măsuri adecvate după închiderea depozitului de deșeuri, pentru a limita eventualele utilizări ale solului, în scopul de a evita orice contact uman cu deșeurile.

Pentru depozitele de deșeuri care primesc numai materiale de construcții cu conținut de azbest, cerințele stabilite la anexa I punctele 3.2 și 3.3 din Directiva „depozitele de deșeuri” pot fi reduse în cazul în care se îndeplinesc condițiile enunțate mai sus.

2.4.   Criterii de admitere a deșeurilor în depozitele de deșeuri pentru deșeurile periculoase

2.4.1.   Valori limită de lixiviere

Valorile limită de lixiviere stabilite mai jos se aplică deșeurilor granulate admisibile în depozitele de deșeuri pentru deșeurile periculoase; valorile de eliberare totală se calculează pentru L/S = 2 l/kg și pentru L/S = 10 l/kg; C0 (primul eluat din testul de percolare cu L/S = 0,1 l/kg) este direct exprimat în mg/l. Deșeurile granulate cuprind toate deșeurile care nu sunt monolitice. Statele membre stabilesc metodele de testare și valorile limită corespunzătoare care ar trebui utilizate, dintre cele menționate în tabel.

Compuși	L/S = 2 l/kg	L/S = 10 l/kg	C0 (test de percolare)
	Substanță uscată în mg/kg	Substanță uscată în mg/kg	mg/l
As	6	25	3
Ba	100	300	60
Cd	3	5	1,7
Cr total	25	70	15
Cu	50	100	60
Hg	0,5	2	0,3
Mo	20	30	10
Ni	20	40	12
Pb	25	50	15
Sb	2	5	1
Se	4	7	3
Zn	90	200	60
Clorură	17 000	25 000	15 000
Fluorură	200	500	120
Sulfat	25 000	50 000	17 000
COD (***********)	480	1 000	320
STD (************)	70 000	100 000	—

Statele membre stabilesc criterii pentru deșeurile monolitice, astfel încât să asigure pentru aceste deșeuri același nivel de protecție a mediului decât cel garantat de valorile limită menționate mai sus.

2.4.2.   Alte criterii

Pe lângă valorile limită de lixiviere prevăzute la punctul 2.4.1, deșeurile periculoase trebuie să respecte următoarele criterii suplimentare:

Parametru	Valoare
Pierdere prin calcinare (*************)	10 %
COT (*************)	6 % (**************)
CAN (capacitate de neutralizare a acizilor)	Trebuie evaluată

2.5.   Criterii pentru stocarea subterană

Pentru admiterea deșeurilor în stocarea subterană trebuie efectuată o evaluare specifică a siguranței sitului în cauză, în conformitate cu anexa A. Un deșeu poate fi admis numai în cazul în care este compatibil cu evaluarea specifică a siguranței sitului.

Numai deșeurile care îndeplinesc criteriile prevăzute la punctul 2.1 pot fi admise în stocările subterane pentru deșeuri inerte.

Numai deșeurile care îndeplinesc criteriile prevăzute la punctul 2.2 sau 2.3 pot fi admise în stocările subterane pentru deșeuri nepericuloase.

Numai deșeurile compatibile cu evaluarea specifică a siguranței sitului în cauză pot fi admise într-o stocare subterană pentru deșeuri periculoase. În acest caz nu se aplică criteriile prevăzute la punctul 2.4. Cu toate acestea, deșeurile trebuie să fie supuse procedurii de admitere definită la punctul 1.

3.   METODE DE PRELEVARE DE PROBE ȘI DE TESTARE

Prelevările de probe și testările pentru caracterizarea de bază și verificarea conformității se efectuează de către persoane și organisme independente și calificate. Laboratoarele trebuie să aibă o experiență dovedită în domeniul testelor și analizelor privind deșeurile și trebuie să dispună de un sistem eficient de asigurare a calității.

Statele membre pot hotărî ca:

1.	prelevarea de probe să poată fi efectuată de către producătorii de deșeuri sau de către exploatanți cu condiția ca organisme independente și calificate să exercite o supraveghere suficientă pentru ca obiectivele din prezenta decizie să fie atinse;

2.	testele privind deșeurile pot fi efectuate de către producătorii de deșeuri sau de către exploatanți în cazul în care aceștia au instituit un sistem adecvat de asigurare a calității care include verificări periodice realizate în mod independent.

Cât timp nu se va stabili un standard CEN ca normă europeană (NE) oficială, statele membre vor folosi standarde sau proceduri naționale sau proiectul de standard CEN la intrarea acestuia în etapa prEN.

Se vor folosi următoarele metode.

Prelevare de probe Pentru prelevarea de probe din deșeuri realizată pentru caracterizarea de bază, verificarea conformității și verificarea la fața locului, se va elabora un plan de prelevare de probe în conformitate cu partea 1 din standardul privind prelevarea de probe elaborat în prezent de CEN.

Proprietăți generale ale deșeurilor EN 13137 Determinarea COT în deșeuri, nămoluri și sedimente prEN 14346 Calcularea conținutului de substanță uscată prin determinarea reziduurilor uscate sau a conținutului de apă

Teste de lixiviere prEN 14405 Test al comportamentului la lixiviere – test de percolare în sens ascendent (test de percolare în sens ascendent pentru constituenții anorganici) EN 12457/1-4 Lixiviere – Test de conformitate pentru lixivierea deșeurilor fragmentate și a nămolurilor partea 1: L/S = 2 l/kg și granulometrie < 4 mm partea 2: L/S = 10 l/kg și granulometrie < 4 mm partea 3: L/S = 2 l/kg și 8 l/kg și granulometrie < 4 mm partea 4: L/S = 10 l/kg și granulometrie < 10 mm

Digestia deșeurilor netratate EN 13657 Digestie în vederea determinării ulterioare a părții elementelor solubile în apă tare conținute în deșeuri (această digestie parțială a deșeurilor solide se realizează înainte de analiza elementară, matricea de silicat rămânând intactă) EN 13656 Digestia asistată cu microunde cu un amestec de acid fluorhidric (HF), azotic (HNO3) și clorhidric (HCl) pentru determinarea ulterioară a elementelor conținute în deșeuri (digestia totală a deșeurilor solide realizată înainte de analiza elementară)

Analiză ENV 12506 Analiza eluaților – Determinarea pH-ului și a dozajului de As, Ba, Cd, Cl, Co, Cr, CrVI, Cu, Mo, Ni, No2, Pb, S total, SO4, V și Zn (analiza constituenților anorganici ai deșeurilor solide și/sau ai eluaților acestora; macroelemente, microelemente și oligoelemente) ENV 13370 Analiza chimică a eluaților – Determinarea amoniului, AOX, conductivitate, Hg, indice fenolic, COT, CN ușor liberabile, F [analiza constituenților anorganici ai deșeurilor solide și/sau ai eluaților acestora (anioni)] prEN 14039 Determinarea conținutului de hidrocarburi prin cromatografie în fază gazoasă din gama C10-C40

Această listă va fi modificată atunci când vor fi disponibile alte standarde CEN.

Metodele aplicate testelor și analizelor pentru care metodele CEN nu sunt (încă) disponibile trebuie să fie aprobate de autoritățile competente.

---

(1)  JO L 47, 16.2.2001, p. 1.

(2)  JO L 377, 31.12.1991, p. 20, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 31/1994/CE (JO L 168, 2.7.1994, p. 28).

(*)  Deșeurile selectate de la construcții și demolări (deșeuri C&D): cu conținuturi scăzute de alte tipuri de materiale (cum ar fi metale, materiale plastice, substanțe organice, lemn, cauciuc etc.). Originea acestor deșeuri trebuie să fie cunoscută.

—

Nici un deșeu din C&D provenit din construcții contaminate cu substanțe periculoase anorganice sau organice, de exemplu, datorită proceselor de producție utilizate în construcții, a poluării solului, a depozitării și utilizării pesticidelor sau a altor substanțe periculoase etc., cu condiția să se demonstreze în mod clar că clădirea demolată nu a fost poluată în mod semnificativ.

—	Nici un deșeu C&D provenit din construcții tratate, acoperite sau vopsite cu materiale care conțin substanțe periculoase în cantități semnificative.

(**)  În cazul în care deșeul nu respectă aceste valori pentru sulfat, acesta poate fi încă considerat conform cu criteriile de admitere dacă lixivierea nu depășește următoarele valori: 1 500 mg/l de C0 la o proporție L/S = 0,1 l/kg și 6 000 mg/kg la o proporție L/S = 10 l/kg Este necesară utilizarea unui test de percolare pentru a determina valoarea limită atunci când L/S = 0,1 l/kg în condițiile de echilibru inițial; valoarea corespunzătoare la L/S = 10 l/kg poate fi determinată printr-un test de lixiviere pe lot, fie printr-un test de percolare în condiții apropiate de cele de echilibru local.

(***)  În cazul în care deșeul nu respectă valorile indicate pentru carbon organic dizolvat COD la propria valoare a pH-ului, acesta poate de asemenea să facă obiectul unui test cu un raport L/S = 10 l/kg și cu un pH cuprins între 7,5 și 8,0. Deșeul poate fi considerat conform cu criteriile de admitere pentru COD în cazul în care rezultatul acestei determinări nu depășește 500 mg/kg (este disponibil un proiect de metodă bazat pe prenorma europeană nr. 14429).

(****)  Valorile corespunzătoare pentru solide totale dizolvate (STD) pot fi folosite în locul valorilor stabilite pentru sulfat și clorură.

(*****)  Pentru soluri, autoritatea competentă poate admite o valoare limită mai ridicată, cu condiția ca valoarea limită de 500 mg/kg să fie respectată pentru COD la L/S = 10 l/kg, fie la pH-ul solului, fie la o valoare a pH-ului între 7,5 și 8,0.

(******)  În cazul în care deșeul nu respectă valorile indicate pentru COD la propria valoare a pH-ului, acesta poate de asemenea să facă obiectul unui test cu un raport L/S = 10 l/kg și un pH cuprins între 7,5 și 8,0. Deșeul poate fi considerat conform cu criteriile de admitere pentru COD în cazul în care rezultatul acestei determinări nu depășește 800 mg/kg (este disponibil un proiect de metodă bazat pe prenorma europeană nr. 14429).

(*******)  Valorile corespunzătoare pentru STD pot fi folosite în locul valorilor stabilite pentru sulfat și clorură.

(********)  În cazul în care deșeul nu respectă valorile menționate pentru COD la propria valoare a pH-ului, acesta poate de asemenea să facă obiectul unui test cu un raport L/S = 10 l/kg și cu un pH cuprins între 7,5 și 8,0. Deșeul poate fi considerat conform cu criteriile de admitere pentru COD în cazul în care rezultatul acestei determinări nu depășește 800 mg/kg (este disponibil un proiect de metodă bazat pe prenorma europeană nr. 14429).

(*********)  Valorile pentru STD pot fi de asemenea folosite în locul valorilor stabilite pentru sulfat și clorură.

(**********)  În cazul în care se depășește această valoare, autoritatea competentă poate admite o valoare limită mai ridicată, cu condiția ca valoarea limită de 800 mg/kg să fie respectată pentru COD la pH-ul propriu al materialului sau pentru un pH cuprins între 7,5 și 8,0.

(***********)  În cazul în care deșeul nu respectă valorile indicate pentru COD la propria valoare a pH-ului, acesta poate de asemenea să facă obiectul unui test cu un raport L/S = 10 l/kg și cu un pH cuprins între 7,5 și 8,0. Deșeul poate fi considerat conform cu criteriile de admitere pentru COD în cazul în care rezultatul acestei determinări nu depășește 1 000 mg/kg (este disponibil un proiect de metodă bazat pe prenorma europeană nr. 14429).

(************)  Valorile pentru STD pot fi de asemenea folosite în locul valorilor stabilite pentru sulfat și clorură.

(*************)  Este necesar să se utilizeze fie pierderea la calcinare, fie COT.

(**************)  În cazul în care această valoare este depășită, autoritatea competentă poate admite o valoare limită mai ridicată cu condiția ca valoarea limită de 1 000 mg/kg pentru COD să fie respectată pentru L/S = 10 l/kg, fie la pH-ul propriu al deșeului, fie la o valoare a pH-ului situată între 7,5 și 8,0.