03/Volumul 42

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

158


32002R1181


L 172/13

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 1181/2002 AL COMISIEI

din 1 iulie 2002

de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2377/90 al Consiliului de instituire a unei proceduri comunitare pentru stabilirea limitelor maxime ale reziduurilor de medicamente de uz veterinar în alimentele de origine animală

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2377/90 al Consiliului din 26 iunie 1990 de instituire a unei proceduri comunitare pentru stabilirea limitelor maxime ale reziduurilor de medicamente de uz veterinar în alimentele de origine animală (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 869/2002 al Comisiei (2), în special articolele 6, 7 și 8,

întrucât:

(1)

În conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2377/90, limitele maxime ale reziduurilor de medicamente de uz veterinar trebuie stabilite progresiv pentru toate substanțele active din punct de vedere farmacologic utilizate în Comunitate în medicamentele de uz veterinar destinate a fi administrate animalelor de la care se obțin produse alimentare.

(2)

Limitele maxime ale reziduurilor nu pot fi stabilite decât după analizarea, de către Comitetul pentru medicamente veterinare, a tuturor informațiilor relevante privind siguranța reziduurilor din substanța respectivă pentru consumatorul de alimente de origine animală și impactul reziduurilor asupra transformării industriale a produselor alimentare.

(3)

La stabilirea limitelor maxime pentru reziduurile de medicamente de uz veterinar prezente în alimentele de origine animală, este necesar să se determine speciile de animale în care pot fi prezente aceste reziduuri, nivelurile autorizate pentru fiecare dintre țesuturile de carne obținute de la animalul tratat (țesuturi vizate) și natura reziduului relevant pentru controlul reziduurilor (reziduu marcator).

(4)

Având în vedere disponibilitatea redusă a unor medicamente de uz veterinar pentru anumite specii de la care se obțin produse alimentare (3), limitele maxime ale reziduurilor pot fi stabilite prin extrapolare pornind de la limitele maxime ale reziduurilor stabilite pentru alte specii, pe bază strict științifică.

(5)

Pentru controlul reziduurilor, după cum prevede legislația comunitară în domeniu, limitele maxime ale reziduurilor trebuie stabilite în general pentru țesuturile vizate, ficat sau rinichi. Ficatul și rinichii sunt adesea scoși din carcasele care fac obiectul schimburilor internaționale și din acest motiv trebuie să se stabilească, de asemenea, valorile limită pentru țesuturile musculare sau adipoase.

(6)

În cazul medicamentelor de uz veterinar destinate a fi administrate găinilor ouătoare, animalelor în perioada de lactație sau albinelor, trebuie să se stabilească, de asemenea, valorile limită pentru ouă, lapte sau miere.

(7)

Trimetoprimul, Neomicina (inclusiv framicetina), Paromomicina, Spectinomicina, Colistinul, Danofloxacinul, Difloxacinul, Enrofloxacinul, Flumechina, Eritromicina, Tilmicosinul, Tilozina, Florfenicolul, Lincomicina și Oxiclozanida trebuie incluse în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2377/90.

(8)

Trebuie să se prevadă o perioadă de timp suficientă înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, pentru a permite statelor membre să realizeze, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, adaptările necesare la autorizațiile de introducere pe piață a medicamentelor veterinare în cauză, acordate în conformitate cu Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4).

(9)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru medicamentele de uz veterinar,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2377/90 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Se aplică începând cu a șaizecea zi de la data publicării.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 1 iulie 2002.

Pentru Comisie

Erkki LIIKANEN

Membru al Comisiei


(1)  JO L 224, 18.8.1990, p. 1.

(2)  JO L 137, 25.5.2002, p. 10.

(3)  Comunicat al Comisiei către Consiliu și Parlamentul European – Disponibilitatea medicamentelor veterinare COM(2000) 806 final.

(4)  JO L 311, 28.11.2001, p. 1.


ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2377/90 se modifică după cum urmează:

1.   Medicamente antiinfecțioase

1.1.   Agenți chimioterapeutici

1.1.2.   Derivați ai diamino pirimidinei

Substanță(e) activă(e) din punct de vedere farmacologic

Reziduu marcator

Specii animale

LMR

Țesuturi vizate

Alte dispoziții

„Trimetoprim

Trimetoprim

Toate speciile de la care se obțin produse alimentare cu excepția ecvideelor

50 µg/kg

Grăsime (1)

A nu se utiliza la animalele care produc ouă destinate consumului

50 µg/kg

Mușchi (2)

50 µg/kg

Ficat

50 µg/kg

Rinichi

50 µg/kg

Lapte

Ecvidee

100 µg/kg

Mușchi

100 µg/kg

Grăsime

100 µg/kg

Ficat

100 µg/kg

Rinichi

1.2.   Antibiotice

1.2.3.   Quinolone

Substanță(e) activă(e) din punct de vedere farmacologic

Reziduu marcator

Specii animale

LMR

Țesuturi vizate

Alte dispoziții

„Danofloxacin

Danofloxacin

Toate speciile de la care se obțin produse alimentare cu excepția bovinelor, ovinelor, caprinelor și a păsărilor de curte

100 µg/kg

Mușchi (3)

 

50 µg/kg

Grăsime (4)

 

200 µg/kg

Ficat

 

200 µg/kg

Rinichi

 

Bovine, ovine, caprine

200 µg/kg

Mușchi

 

100 µg/kg

Grăsime

 

400 µg/kg

Ficat

 

400 µg/kg

Rinichi

 

30 µg/kg

Lapte

 

Păsări de curte

200 µg/kg

Mușchi

A nu se utiliza la animalele care produc ouă destinate consumului

100 µg/kg

Piele și grăsime

400 µg/kg

Ficat

400 µg/kg

Rinichi

Difloxacin

Difloxacin

Toate speciile de la care se obțin produse alimentare cu excepția bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor și a păsărilor de curte

300 µg/kg

Mușchi (3)

 

100 µg/kg

Grăsime

 

800 µg/kg

Ficat

 

600 µg/kg

Rinichi

 

Bovine, ovine, caprine

400 µg/kg

Mușchi

A nu se utiliza la animalele care produc lapte destinat consumului uman

100 µg/kg

Grăsime

1 400 µg/kg

Ficat

800 µg/kg

Rinichi

Porcine

400 µg/kg

Mușchi

 

100 µg/kg

Piele și grăsime

 

800 µg/kg

Ficat

 

800 µg/kg

Rinichi

 

Păsări de curte

300 µg/kg

Mușchi

A nu se utiliza la animalele care produc ouă destinate consumului

400 µg/kg

Piele și grăsime

1 900 µg/kg

Ficat

600 µg/kg

Rinichi

Enrofloxacin

Sumă de enrofloxacin și ciprofloxacin

Toate speciile de la care se obțin produse alimentare cu excepția bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, iepurilor și păsărilor de curte

100 µg/kg

Mușchi (3)

 

100 µg/kg

Grăsime

 

200 µg/kg

Ficat

 

200 µg/kg

Rinichi

 

Bovine, ovine, caprine

100 µg/kg

Mușchi

 

100 µg/kg

Grăsime

 

300 µg/kg

Ficat

 

200 µg/kg

Rinichi

 

100 µg/kg

Lapte

 

Porcine, iepuri

100 µg/kg

Mușchi

 

100 µg/kg

Grăsime (4)

 

200 µg/kg

Ficat

 

300 µg/kg

Rinichi

 

Păsări de curte

100 µg/kg

Mușchi

A nu se utiliza la animalele care produc ouă destinate consumului

100 µg/kg

Piele și grăsime

200 µg/kg

Ficat

300 µg/kg

Rinichi

Flumechină

Flumechină

Toate speciile de la care se obțin produse alimentare cu excepția bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, păsărilor de curte și peștilor

200 µg/kg

Mușchi

 

250 µg/kg

Grăsime

 

500 µg/kg

Ficat

 

1 000 µg/kg

Rinichi

 

Bovine, porcine, ovine, caprine

200 µg/kg

Mușchi

 

300 µg/kg

Grăsime (4)

 

500 µg/kg

Ficat

 

1 500 µg/kg

Rinichi

 

50 µg/kg

Lapte

 

Păsări de curte

400 µg/kg

Mușchi

A nu se utiliza la animalele care produc ouă destinate consumului

250 µg/kg

Piele și grăsime

800 µg/kg

Ficat

1 000 µg/kg

Rinichi

Pești

600 µg/kg

Mușchi și piele în proporții naturale

 

1.2.4.   Macrolide

Substanță(e) activă(e) din punct de vedere farmacologic

Reziduu marcator

Specii animale

LMR

Țesuturi vizate

Alte dispoziții

„Eritromicină

eritromicină A

Toate speciile de la care se obțin produse alimentare

200 µg/kg

Mușchi (5)

 

200 µg/kg

Grăsime (6)

 

200 µg/kg

Ficat

 

200 µg/kg

Rinichi

 

40 µg/kg

Lapte

 

150 µg/kg

Ouă

 

Tilmicosin

Tilmicosin

Toate speciile de la care se obțin produse alimentare, cu excepția păsărilor de curte

50 µg/kg

Mușchi (5)

 

50 µg/kg

Grăsime (6)

 

1 000 µg/kg

Ficat

 

1 000 µg/kg

Rinichi

 

50 µg/kg

Lapte

 

Păsări de curte

75 µg/kg

Mușchi

A nu se utiliza la animalele care produc ouă destinate consumului

75 µg/kg

Piele și grăsime

1 000 µg/kg

Ficat

250 µg/kg

Rinichi

Tilozina

Tilozina A

Toate speciile de la care se obțin produse alimentare

100 µg/kg

Grăsime (7)

 

100 µg/kg

Mușchi (5)

 

100 µg/kg

Ficat

 

100 µg/kg

Rinichi

 

50 µg/kg

Lapte

 

200 µg/kg

Ouă

 

1.2.5.   Florfenicol și compuși asociați

Substanță(e) activă(e) din punct de vedere farmacologic

Reziduu marcator

Specii animale

LMR

Țesuturi vizate

Alte dispoziții

„Florfenicol

Sumă de florfenicol și metaboliții săi măsurați ca florfenicolamină

Toate speciile de la care se obțin produse alimentare cu excepția bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, păsărilor de curte și peștilor

100 µg/kg

Mușchi

 

200 µg/kg

Grăsime

 

2 000 µg/kg

Ficat

 

300 µg/kg

Rinichi

 

Bovine, ovine, caprine

200 µg/kg

Mușchi

A nu se utiliza la animalele care produc lapte destinat consumului uman

3 000 µg/kg

Grăsime

300 µg/kg

Rinichi

Porcine

300 µg/kg

Mușchi

 

500 µg/kg

Piele și grăsime

 

2 000 µg/kg

Ficat

 

500 µg/kg

Rinichi

 

Păsări de curte

100 µg/kg

Mușchi

A nu se utiliza la animalele care produc ouă destinate consumului

200 µg/kg

Piele și grăsime

2 500 µg/kg

Ficat

750 µg/kg

Rinichi

Pești

1 000 µg/kg

Mușchi și piele în proporții naturale”

 

1.2.9.   Lincosamide

Substanță(e) activă(e) din punct de vedere farmacologic

Reziduu marcator

Specii animale

LMR

Țesuturi vizate

Alte dispoziții

„Lincomicină

Lincomicină

Toate speciile de la care se obțin produse alimentare

50 µg/kg

Grăsime (8)

 

100 µg/kg

Mușchi (9)

 

500 µg/kg

Ficat

 

1 500 µg/kg

Rinichi

 

150 µg/kg

Lapte

 

50 µg/kg

Ouă

 

1.2.10.   Aminoglicozide

Substanță(e) activă(e) din punct de vedere farmacologic

Reziduu marcator

Specii animale

LMR

Țesuturi vizate

Alte dispoziții

„Neomicină (inclusiv framicetină)

Neomicină B

Toate speciile de la care se obțin produse alimentare

500 µg/kg

Grăsime (10)

 

500 µg/kg

Mușchi (11)

 

500 µg/kg

Ficat

 

5 000 µg/kg

Rinichi

 

1 500 µg/kg

Lapte

 

500 µg/kg

Ouă

 

Paromomicină

Paromomicină

Toate speciile de la care se obțin produse alimentare

500 µg/kg

Mușchi (11)

A nu se utiliza la animalele care produc lapte sau ouă destinate consumului

1 500 µg/kg

Ficat

1 500 µg/kg

Rinichi

Spectinomicină

Spectinomicină

Toate speciile de la care se obțin produse alimentare cu excepția ovinelor

500 µg/kg

Grăsime (10)

A nu se utiliza la animalele care produc ouă destinate consumului

300 µg/kg

Mușchi (11)

1 000 µg/kg

Ficat

5 000 µg/kg

Rinichi

200 µg/kg

Lapte

Ovine

300 µg/kg

Mușchi

500 µg/kg

Grăsime

2 000 µg/kg

Ficat

5 000 µg/kg

Rinichi

200 µg/kg

Lapte

1.2.14.   Polimixine

Substanță(e) activă(e) din punct de vedere farmacologic

Reziduu marcator

Specii animale

LMR

Țesuturi vizate

Alte dispoziții

„Colistin

Colistin

Toate speciile de la care se obțin produse alimentare

150 µg/kg

Grăsime (12)

 

150 µg/kg

Mușchi (13)

 

150 µg/kg

Ficat

 

200 µg/kg

Rinichi

 

50 µg/kg

Lapte

 

300 µg/kg

Ouă

 

2.   Agenți antiparazitari

2.1.   Medicamente care acționează asupra endoparaziților

2.1.4.   Salicilanilide

Substanță(e) activă(e) din punct de vedere farmacologic

Reziduu marcator

Specii animale

LMR

Țesuturi vizate

Alte dispoziții

„Oxiclozanidă

Oxiclozanidă

Bovine

20 µg/kg

Mușchi

 

20 µg/kg

Grăsime

 

500 µg/kg

Ficat

 

100 µg/kg

Rinichi

 

10 µg/kg

Lapte

 

Ovine

20 µg/kg

Mușchi

A nu se utiliza la animalele care produc lapte destinat consumului uman”

20 µg/kg

Grăsime

500 µg/kg

Ficat

100 µg/kg

Rinichi


(1)  Pentru porcine și păsări, această LMR se referă la «piele și grăsime în proporții naturale».

(2)  Pentru pești, această LMR se referă la «mușchi și piele în proporții naturale».”

(3)  Pentru pești, această LMR se referă la «mușchi și piele în proporții naturale».

(4)  Pentru porcine, această LMR se referă la «piele și grăsime în proporții naturale».”

(5)  Pentru pești, această LMR se referă la «mușchi și piele în proporții naturale».

(6)  Pentru porcine, această LMR se referă la «piele și grăsime în proporții naturale».

(7)  Pentru porcine și păsări de curte, această LMR se referă la «piele și grăsime în proporții naturale».”

(8)  Pentru porcine și păsări de curte, această LMR se referă la «piele și grăsime în proporții naturale».

(9)  Pentru pești, această LMR se referă la «mușchi și piele în proporții naturale».”

(10)  Pentru porcine și păsări de curte, această LMR se referă la «piele și grăsime în proporții naturale».

(11)  Pentru pești, această LMR se referă la «mușchi și piele în proporții naturale».”

(12)  Pentru porcine și păsări de curte, această LMR se referă la «piele și grăsime în proporții naturale».

(13)  Pentru pești, această LMR se referă la «mușchi și piele în proporții naturale».”