03/Volumul 37

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

75


32001D0301


L 102/73

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 11 aprilie 2001

de modificare a Deciziei 92/486/CEE de stabilire a modalităților de cooperare între centrul comun de gestionare a datelor ANIMO și statele membre

[notificată cu numărul C(2001) 1100]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2001/301/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 90/425/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind controalele veterinare și zootehnice aplicabile în schimburile intracomunitare cu anumite animale vii și produse în vederea realizării pieței interne (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 92/118/CEE (2), în special articolul 20 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Diverse studii și seminarii europene indică faptul că arhitectura rețelei ANIMO ar trebui revizuită în vederea stabilirii unui sistem veterinar care să includă diversele aplicații informatice utilizate.

(2)

Decizia 92/486/CEE din 25 septembrie 1992 de stabilire a modalităților de cooperare dintre centrul de gestiune a datelor ANIMO și statele membre (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2000/288/CE (4), ar trebui modificată în consecință pentru a garanta continuitatea rețelei ANIMO.

(3)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent veterinar,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

La articolul 2a din Decizia 92/486/CEE se inserează următorul alineat (6):

„(6)   Pentru perioada de la data de 1 aprilie 2001 până la data de 31 martie 2002, autoritățile coordonatoare prevăzute la articolul 1 asigură prelungirea contractelor menționate la articolul în cauză pentru un an.

Se aplică următorul tarif în cadrul acestui alineat:

386 ECU per unitate (unitate centrală, unitate locală, punct de control la frontieră) pentru toate unitățile ANIMO menționate de Decizia 2000/287/CE (*).

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 1 aprilie 2001.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 11 aprilie 2001.

Pentru Comisie

David BYRNE

Membru al Comisiei


(1)  JO L 224, 18.8.1990, p. 29.

(2)  JO L 62, 15.3.1993, p. 49.

(3)  JO L 291, 7.10.1992, p. 20.

(4)  JO L 98, 19.4.2000, p. 37.