18/Volumul 1

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

131


32001D0079


L 027/4

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 22 ianuarie 2001

privind înființarea Comitetului Militar al Uniunii Europene

(2001/79/PESC)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană și, în special, articolul 28 alineatul (1) al acestuia,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene și, în special, articolul 207 al acestuia,

reamintind articolul 25 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

întrucât:

(1)

În cadrul consolidării politicii externe și de securitate comune (PESC) și, în special, a politicii europene comune de securitate și apărare, prevăzute la articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul European întrunit la Nisa între 7 și 11 decembrie 2000 a ajuns la un acord privind instituirea Comitetului Militar al Uniunii Europene, stabilind atribuțiile și funcțiile acestuia, inclusiv pe cele ale președintelui său.

(2)

În conformitate cu liniile directoare ale Consiliului European, acest comitet trebuie pregătit pentru începerea activității,

DECIDE:

Articolul 1

Se înființează Comitetul Militar al Uniunii Europene (CMUE) (denumit în continuare „comitetul”), alcătuit din șefii de stat major ai statelor membre, reprezentați de reprezentanții lor militari.

Comitetul se întrunește la nivel de șefi de stat major ori de câte ori este necesar.

Articolul 2

Misiunile și funcțiile comitetului sunt prevăzute în anexa IV la raportul președinției, aprobat de Consiliul European de la Nisa și reprodus în anexa la prezenta decizie.

Articolul 3

(1)   Președintele comitetului (denumit în continuare „președintele”) este desemnat de către Consiliu la recomandarea comitetului întrunit la nivel de șefi de stat major.

(2)   Mandatul președintelui este de trei ani, cu excepția cazului în care Consiliul decide altfel. Misiunile și funcțiile sale sunt prevăzute, de asemenea, în anexa menționată.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua adoptării.

Articolul 5

(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 3 alineatul (1), prezenta decizie se aplică de la data la care este desemnat primul președinte, dar nu mai târziu de data aplicării deciziei de înființare a Statului Major al Uniunii Europene (1) și, în principiu, cel târziu de la sfârșitul lunii iunie 2001.

(2)   Organismul Militar Interimar înființat prin Decizia 2000/144/PESC (2) continuă să își exercite funcțiile până la data de la care se aplică prezenta decizie.

Articolul 6

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial.

Adoptată la Bruxelles, 22 ianuarie 2000.

Pentru Consiliu

Președintele

A. LINDH


(1)  Decizia 2001/80/PESC a Consiliului (JO L 27, 30.1.2001, p. 7).

(2)  Decizia 2000/144/PESC Consiliului din 14 februarie 2000 privind instituirea Organismului Militar Interimar (JO L 49, 22.2.2000, p. 2).


ANEXĂ

COMITETUL MILITAR AL UNIUNII EUROPENE (CMUE)

1.   Introducere

La Helsinki, Consiliul European a decis să instituie, în cadrul Consiliului, noi organisme politice și militare permanente care să permită Uniunii Europene să își asume responsabilitatea pentru ansamblul misiunilor de prevenire a conflictelor și de gestionare a situațiilor de criză definite în Tratatul UE, misiunile de tip Petersburg.

În conformitate cu raportul de la Helsinki, Comitetul Militar al Uniunii Europene (CMUE), „instituit în cadrul Consiliului”, este alcătuit din șefii de stat major (SSM) reprezentați de reprezentanții lor militari (Milrep). CMUE se întrunește la nivel de SSM ori de câte ori este necesar. Acest comitet acordă consultanță militară și face recomandări Comitetului Politic și de Securitate (CPS) și stabilește orientarea militară a Statului Major al Uniunii Europene (SMUE). Președintele CMUE (PCMUE) participă la întrunirile Consiliului atunci când trebuie luate decizii cu implicații în domeniul apărării.

CMUE este organismul militar de cel mai înalt nivel instituit în cadrul Consiliului.

În acest sens, mandatul CMUE este definit după cum urmează:

2.   Misiune

CMUE are sarcina de a acorda CPS consultanță militară și recomandări cu privire la toate problemele militare din cadrul UE. CMUE își asumă conducerea militară a tuturor activităților militare din cadrul UE.

3.   Funcții

CMUE emite avize militare pe bază de consens.

CMUE este forul pentru consultarea și cooperarea militară între statele membre ale UE în domeniul prevenirii conflictelor și gestionării situațiilor de criză.

CMUE acordă consultanță militară și face recomandări CPS, la cererea acestuia din urmă sau din proprie inițiativă, hotărând în conformitate cu liniile directoare formulate de către CPS, în special cu privire la:

elaborarea conceptului global al gestionării situațiilor de criză în aspectele militare ale acestora;

aspectele militare legate de controlul politic și conducerea strategică a operațiunilor de gestionare a situațiilor de criză;

evaluarea riscurilor legate de situațiile potențiale de criză;

dimensiunea militară a unei situații de criză și implicațiile acesteia, în special în cursul gestionării ulterioare; în acest scop, CMUE primește documentele elaborate de centrul de criză;

elaborarea, evaluarea și revizuirea obiectivelor privind capacitățile în conformitate cu procedurile convenite;

relația militară a UE cu membrii NATO din Europa care nu sunt state membre, cu ceilalți candidați la aderarea la UE, cu alte state sau organizații, inclusiv cu NATO;

estimarea financiară a operațiunilor și exercițiilor.

(a)   În gestionarea situațiilor de criză

La cererea CPS emite o directivă de inițiere adresată directorului general al SMUE (DGSMUE) solicitându-i acestuia să elaboreze și să prezinte opțiunile militare strategice.

Evaluează opțiunile militare strategice elaborate de SMUE și le transmite CPS, împreună cu evaluarea sa și cu avizul militar.

În funcție de opțiunea militară aleasă de Consiliu, CMUE autorizează o directivă inițială de planificare adresată comandantului operațiunilor.

Pe baza evaluării efectuate de către SMUE, acordă consultanță și emite recomandări către CPS:

cu privire la concepția operațiunilor (Conops) elaborată de comandantul operațiunilor;

cu privire la proiectul planului de operațiuni (OPLAN) elaborat de comandantul operațiunilor.

Acordă consultanță CPS cu privire la opțiunea de încetare a unei operațiuni.

(b)   În timpul operațiunilor

CMUE monitorizează buna executare a operațiunilor militare efectuate sub responsabilitatea comandantului operațiunilor.

Membrii CMUE participă ei înșiși sau sunt reprezentați în Comitetul Participanților.

4.   Președintele CMUE (PCMUE)

CMUE are un președinte permanent ale cărui responsabilități sunt descrise mai jos.

PCMUE este un ofițer cu patru stele desemnat în acest post, de preferință un fost șef de stat major al unui stat membru al UE.

Acesta este ales de către șefii de stat major ai statelor membre în conformitate cu procedurile aprobate și este desemnat de către Consiliu, la recomandarea CMUE reunit la nivel de șefi de stat major.

Mandatul său este în principiu de trei ani, în afara unor circumstanțe excepționale.

Autoritatea sa este derivată din CMUE, în fața căruia răspunde. PCMUE, ale cărui activități au o natură internațională, reprezintă CMUE în cadrul CPS și al Consiliului, după caz.

În calitate de președinte al CMUE, acesta:

prezidează ședințele CMUE la nivel de reprezentanți militari și de șefi de stat major;

este purtătorul de cuvânt al CMUE și, în această calitate:

participă, dacă este cazul, la CPS cu dreptul de a participa la dezbateri și participă la ședințele Consiliului, atunci când trebuie luate decizii cu implicații în domeniul apărării și

îndeplinește funcția de consilier militar pe lângă SG/ÎR cu privire la toate problemele militare, în special în vederea asigurării coerenței în cadrul structurii UE pentru gestionarea situațiilor de criză;

conduce lucrările CMUE în mod imparțial și pentru a reflecta consensul;

acționează în numele CMUE, emițând directive și orientări adresate DGSMUE;

acționează ca principal punct de legătură (PDL) cu comandantul operațiunilor în cursul operațiunilor militare ale UE;

menține legătura cu președinția în elaborarea și aplicarea programului său de lucru.

PCMUE este sprijinit de colaboratorii săi personali și asistat de SMUE, în special privind aspectele administrative, în cadrul Secretariatului General al Consiliului.

În lipsa sa, PCMUE este înlocuit de una dintre următoarele persoane:

vice-președintele permanent al CMUE, dacă s-a decis crearea și ocuparea acestui post;

reprezentantul președinției sau

decanul.

5.   Diverse

Relațiile stabilite dintre CMUE și autoritățile militare ale NATO sunt definite în documentul privind acordurile permanente UE/NATO. Relațiile dintre CMUE și statele din Europa care sunt membre ale NATO, dar nu sunt membre ale UE și alte țări, care sunt candidate la aderarea la UE, sunt definite în documentul privind relațiile UE cu țări terțe.

CMUE este sprijinit de un grup de lucru militar (GLCMUE), de SMUE și de alte departamente și servicii, după caz.