|
04/Volumul 5 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
240 |
32000R1925
|
L 230/7 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CE) NR. 1925/2000 AL COMISIEI
din 11 septembrie 2000
privind stabilirea datelor de referință pentru cursurile de schimb aplicabile la calculul anumitor sume prevăzute de mecanismele Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul CE) nr. 2799/98 al Consiliului din 15 decembrie 1998 privind instituirea unor măsuri agro-monetare pentru euro (1), în special articolul 3 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Toate valorile specifice ale datelor de referință pentru calculul cursurilor de schimb prevăzute de mecanismele Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură (2) trebuie sistematizate într-un singur regulament. |
|
(2) |
Regulamentul (CE) nr. 104/2000 a adus o serie de modificări fondurilor de sprijin disponibile pentru organizațiile producătorilor, în special introducerea programelor operaționale și modificările mecanismelor de acordare a unui ajutor pentru stocarea privată. Precedentul regulament de aplicare, Regulamentul (CE) nr. 3516/93 al Comisiei (3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 963/1999 (4), nu cuprinde dispoziții privind cursurile de schimb aplicabile acestor noi mecanisme. În consecință, Regulamentul (CE) nr. 3516/93 se înlocuiește cu prezentul regulament. |
|
(3) |
Sistemul agro-monetar revizuit stabilit în Regulamentul (CE) nr. 2799/98 subliniază necesitatea înlocuirii Regulamentului (CE) nr. 3516/93, deoarece trimiterile la cursul de schimb agro-monetar nu mai sunt aplicabile. |
|
(4) |
Datele de referință pentru calculul compensațiilor financiare și sprijinul financiar reportat trebuie să coincidă cu datele de referință pentru calculul prețurilor de ridicare și ale altor sume luate în considerare la calculul acestora. |
|
(5) |
Posibilitatea pe care o au asociațiile de producători să utilizeze o marjă de toleranță la aplicarea prețului de ridicare și a altor prețuri în organizarea comună a piețelor peștelui și produselor de acvacultură este îngrădită de necesitatea de a informa statele membre cu privire la nivelul prețului modificat cu minimum două zile înainte de data punerii în aplicare. Asociațiile de producători trebuie așadar să cunoască cursul de schimb pentru respectivele prețuri anterior perioadei în care acesta se aplică, astfel încât asociațiile să își poată îndeplini obligația de a informa în avans autoritățile competente. Data de referință pentru calcul trebuie stabilită anterior perioadei sale de aplicare. |
|
(6) |
Trebuie introdusă o dată de referință pentru calculul compensațiilor financiare din cadrul programelor operaționale. Ea trebuie să fie stabilită pentru prima zi a anului de pescuit, astfel încât asociația de producători să poată cunoaște în avans nivelul sprijinului financiar. |
|
(7) |
Trebuie introdusă o dată de referință pentru calculul cursului de schimb care se aplică diferitelor prețuri notificate la Comisie în contextul organizării comune a pieței. Această dată trebuie să corespundă unei singure zile din perioada pentru care se calculează prețul. Deoarece aceste informații sunt întrebuințate practic a posteriori, data de referință trebuie să fie stabilită pentru ultima zi a perioadei pentru care se calculează prețul. |
|
(8) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a produselor pescărești, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Prezentul regulament stabilește datele de referință pentru calculul cursurilor de schimb aplicabile mecanismelor stabilite în Regulamentul (CE) nr. 104/2000.
Cursul de schimb utilizat este cursul cel mai recent fixat de Banca Centrală Europeană (BCE), anterior datei de referință stabilite la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2808/98 al Comisiei (5).
Articolul 2
Pentru sectorul pescuitului, data de referință pentru calculul cursului de schimb aplicată prețului de ridicare și sumelor relative la acest preț, enumerate în anexa I, este cursul din a douăzeci și doua zi a lunii care precede desfășurarea operațiunii.
Articolul 3
Data de referință pentru calculul cursului de schimb aplicabil compensației financiare prevăzute la articolul 21 din Regulamentul (CE) nr. 104/2000 este cursul din a douăzeci și doua zi a lunii care precede desfășurarea operațiunii.
Articolul 4
Data de referință pentru calculul cursului de schimb aplicabil sprijinului financiar reportat prevăzut la articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 104/2000, sprijinului financiar forfetar prevăzut la articolul 24 alineatul (4) din același regulament, precum și ajutorului pentru stocare privată prevăzut la articolul 25 din același regulament este cursul din a douăzeci și doua zi a lunii care precede ridicarea produselor depozitate.
Articolul 5
Data de referință pentru calculul cursului de schimb aplicabil compensației financiare alocate programelor operaționale prevăzute la articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 104/2000 este cursul din prima zi a anului de pescuit pentru care s-a stabilit programul operațional.
Articolul 6
Data de referință pentru calculul cursului de schimb aplicabil plății compensatorii pentru tonul destinat industriei de conserve prevăzute la articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 104/2000 este cursul din a doua zi a lunii în care se livrează produsul.
Articolul 7
În toate cazurile în care se poate acorda un avans în sensul măsurii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 104/2000, data de referință pentru calculul cursului de schimb este cea corespunzătoare măsurii luate, în conformitate cu dispozițiile articolelor 2-6.
Articolul 8
Cursul de schimb aplicabil prețurilor medii de piață notificate conform Regulamentului (CEE) nr. 2210/93 al Comisiei (6) este cel în vigoare în ultima zi a perioadei pentru care se calculează prețul.
Articolul 9
Regulamentul (CE) nr. 3516/93 se abrogă.
Trimiterile la Regulamentul abrogat, (CE) nr. 3516/93, se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa II.
Articolul 10
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Se aplică de la 1 ianuarie 2001.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 11 septembrie 2000.
Pentru Comisie
Franz FISCHLER
Membru al Comisiei
(1) JO L 349, 24.12.1998, p. 1.
(2) JO L 17, 21.1.2000, p. 22.
(3) JO L 320, 22.12.1993, p. 10.
(4) JO L 119, 7.5.1999, p. 26.
(5) JO L 349, 24.12.1998, p. 36.
ANEXA I
|
1. |
Prețul comunitar de ridicare prevăzut la articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 104/2000. |
|
2. |
Prețul comunitar de vânzare prevăzut la articolul 22 din Regulamentul (CE) nr. 104/2000. |
|
3. |
Valoarea standard deductibilă din compensația financiară prevăzută la articolul 21 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 104/2000. |
|
4. |
Valoarea unitară a sprijinului financiar comunitar reportat prevăzut la articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 104/2000. |
|
5. |
Valoarea unitară a sprijinului financiar forfetar pentru ridicări autonome prevăzut la articolul 24 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 104/2000. |
|
6. |
Prețul comunitar de vânzare pentru ajutorul acordat stocării private prevăzut la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 104/2000. |
ANEXA II
|
Regulamentul (CE) nr. 3516/93 |
Prezentul regulament |
|
Articolul 1 |
Articolul 2 |
|
Articolul 2 |
Articolul 3 |
|
Articolul 3 |
Articolul 4 |
|
Articolul 4 |
Articolul 4 |
|
Articolul 5 |
Articolul 6 |
|
Articolul 6 |
– |
|
Articolul 7 |
– |
|
Articolul 8 |
Articolul 7 |
|
Articolul 9 |
Articolul 8 |
|
Articolul 10 |
– |
|
Articolul 11 |
Articolul 9 |
|
Articolul 12 |
Articolul 10 |