11/Volumul 21 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
102 |
32000R1747
L 200/25 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CE) NR. 1747/2000 AL CONSILIULUI
din 7 august 2000
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2793/1999 privind anumite proceduri de punere în aplicare a Acordului pentru comerț, dezvoltare și cooperare între Comunitatea Europeană și Republica Africa de Sud
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 133,
având în vedere propunerea Comisiei,
întrucât:
(1) |
Anexa la Regulamentul (CE) nr. 2793/1999 (1) conține erori materiale care trebuie corectate. |
(2) |
Regulamentul (CE) nr. 2204/1999 al Comisiei din 12 octombrie 1999 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (2) conține noi elemente care afectează anexa menționată. |
(3) |
Codurile din Nomenclatura Combinată prevăzute în anexa menționată ar trebui adaptate la cele aplicabile de la 1 ianuarie 2000, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa la Regulamentul (CE) nr. 2793/1999 se înlocuiește cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 7 august 2000.
Pentru Consiliu
Președintele
H. VÉDRINE
(1) JO L 337, 30.12.1999, p. 29.
(2) JO L 278, 28.10.1999, p. 1.
ANEXĂ
„ANEXĂ
privind produsele menționate la articolul 2
Fără a aduce atingere normelor de interpretare a nomenclaturii combinate, formularea pentru descrierea produselor este considerată ca având numai caracter ilustrativ, regimul preferențial fiind determinat, în contextul prezentei anexe, de reglementarea din codurile NC. În cazul în care se indică un cod NC ex, regimul preferențial trebuie determinat prin aplicarea codului NC și a descrierii corespunzătoare luate împreună.
Nr. de ordine |
Cod NC |
Cod TARIC |
Descriere |
Volumul cotei tarifare anuale și factorul de creștere anuală (1) (2) |
Dreptul contingentului tarifar (% reducere) |
09.1803 |
0603 10 30 |
|
Orhidee proaspete, 1 iunie-31 octombrie |
500 tone (fca 3 %) |
50 MFN sau20 SPG (3) |
0603 10 10 |
|
Trandafiri proaspeți, 1 ianuarie-31 mai, 1 noiembrie-31 decembrie |
|||
0603 10 50 |
|
Crizanteme proaspete, 1 ianuarie-31 mai și 1 noiembrie-31 decembrie |
|||
09.1805 |
0603 10 80 |
|
Alte flori proaspete, 1 iunie-31 octombrie |
600 tone (fca 3 %) |
50 MFN sau20 SPG (3) |
09.1807 |
ex 0603 10 80 |
30 |
Proteas, 1 ianuarie-31 mai, 1 noiembrie -31 decembrie |
900 tone (fca 5 %) |
100 |
09.1809 |
0603 90 00 |
|
Altele decât flori proaspete |
500 tone (fca 3 %) |
75 MFN |
09.1811 |
0811 10 90 |
|
Căpșune, congelate |
250 tone (fca 3 %) |
100 |
09.1813 |
2008 40 51 2008 40 59 2008 40 71 2008 40 79 2008 40 91 2008 40 99 |
|
Pere, care nu conțin alcool adăugat |
40 000 tone greutate brută (fca 3 %) |
50 MFN |
2008 50 61 2008 50 69 2008 50 71 2008 50 79 2008 50 92 2008 50 94 2008 50 99 |
|
Caise, care nu conțin alcool adăugat |
|||
2008 70 61 2008 70 69 2008 70 71 2008 70 79 2008 70 92 2008 70 94 2008 70 99 |
|
Piersici, care nu conțin alcool adăugat |
|||
09.1815 |
2008 92 59 2008 92 74 2008 92 78 2008 92 98 |
|
Amestecuri de fructe, altele decât fructe tropicale |
18 000 tone greutate brută (fca 3 %) |
50 MFN |
09.1817 |
2008 92 72 |
|
Amestec de fructe tropicale |
2 000 tone greutate brută (fca 3 %) |
50 MFN |
09.1819 |
2009 11 99 |
|
Suc de portocale congelat |
700 tone (fca 3 %) |
50 MFN |
09.1821 |
2009 40 30 |
|
Suc de ananas |
5 000 tone (fca 3 %) |
50 MFN |
2009 70 11 2009 70 19 2009 70 30 2009 70 91 2009 70 93 2009 70 99 |
|
Suc de mere |
|||
09.1823 |
ex 2204 10 19 |
91, 99 |
Vin spumant |
450 000 litri (fca 5 %) |
100 |
ex 2204 10 99 |
91, 99 |
||||
09.1825 |
2204 21 79 2204 21 80 2204 21 83 2204 21 84 |
|
Alte vinuri |
32 000 000 litri (fca 3 %) |
100 |
09.1827 |
7202 41 10 7202 41 91 7202 41 99 |
|
Ferocrom, cu un conținut de carbon de peste 4 % din greutate |
515 000 tone |
100 |
(1) Factorul de creștere anuală (fca) = % din volumul anual de bază.
(2) Greutate netă, în cazul în care nu se declară altfel.”
(3) Oricare are ca rezultat un drept aplicabil mai mic.