11/Volumul 21

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

25


32000R1362


L 157/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 1362/2000 AL CONSILIULUI

din 29 iunie 2000

de punere în aplicare pentru Comunitate a dispozițiilor tarifare din Decizia nr. 2/2000 a Consiliului mixt instituit în temeiul Acordului interimar privind comerțul și aspectele legate de comerț dintre Comunitatea Europeană și Statele Unite Mexicane

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 133,

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1)

Consiliul mixt instituit în temeiul Acordului interimar privind comerțul și aspectele legate de comerț dintre Comunitatea Europeană și Statele Unite Mexicane adoptă, în Decizia sa nr. 2/2000, măsuri de punere în aplicare a unor dispoziții ale acestui acord referitoare la comerțul cu mărfuri începând cu 1 iulie 2000.

(2)

Tarifele preferențiale prevăzute în Decizia nr. 2/2000 se aplică produselor originare din Mexic în conformitate cu anexa III la această decizie.

(3)

Este necesar să se stabilească dispoziții speciale de aplicare a acestor tarife preferențiale în Comunitate.

(4)

Ratele de bază pentru calcularea reducerilor tarifare sunt cele stabilite în Decizia 2/2000.

(5)

Este necesar să se aplice, ca regulă generală, aceleași metode de calcul ratelor drepturilor ad valoremși specifice, precum și drepturilor vamale minime și maxime prevăzute de Tariful Vamal Comun.

(6)

Decizia nr. 2/2000 prevede că anumite produse originare din Mexic pot fi importate în Comunitate, în limitele contingentelor tarifare, la o rată a drepturilor vamale redusă sau egală cu zero. Decizia menționată specifică produsele care pot beneficia de aceste măsuri tarifare, volumul lor și drepturile aplicabile. Contingentele tarifare ar trebui să fie gestionate, de regulă, pe baza principiului „primul sosit, primul servit”, în conformitate cu articolele 308a-308c din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar (1). Acordarea unui contingent tarifar anumitor produse se face sub rezerva respectării regulilor de origine specifice pentru o perioadă de timp determinată. Acest contingent tarifar ar trebui la rândul său să fie gestionat pe baza principiului sus-menționat, „primul sosit, primul servit”.

(7)

Codurile Nomenclaturii Combinate menționate în prezentul regulament sunt cele stabilite pentru anul 2000 în Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (2). Modificările aduse Nomenclaturii Combinate și codurilor TARIC nu ar trebui să genereze modificări de substanță ale acordurilor și ale altor acte încheiate între Comunitate și Mexic. În scopul simplificării, ar trebui să i se permită Comisiei, asistate de Comitetul Codului Vamal, să adopte măsurile necesare punerii în aplicare a prezentului regulament, în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor de exercitare a competențelor de executare conferite Comisiei (3).

(8)

În scopul combaterii fraudei, ar trebui să se prevadă dispoziții privind supravegherea importurilor preferențiale în Comunitate,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   În scopul punerii în aplicare a Deciziei nr. 2/2000 a Consiliului mixt instituit în temeiul Acordului interimar privind comerțul și aspectele comerciale dintre Comunitatea Europeană și Mexic:

(a)

Prin termenul „drept NMF (clauza națiunii celei mai favorizate)” se înțelege cea mai scăzută rată a dreptului care apare în coloana 3 sau 4, ținându-se seama de perioadele de aplicare menționate sau la care se face referire în acea coloană, din a doua parte a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87. Cu toate acestea, acest termen nu desemnează un drept aplicabil în cadrul unui contingent tarifar în temeiul articolului 26 din tratat sau în temeiul anexei 7 la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87.

(b)

Sub rezerva alineatului (2), rata finală a dreptului preferențial se rotunjește până la prima zecimală inferioară.

(2)   Atunci când rezultatul calculării ratei dreptului preferențial este unul dintre următoarele, rata preferențială este asimilată unei scutiri totale:

(a)

1 % sau mai puțin, în cazul drepturilor ad valorem sau

(b)

0,5 EUR sau mai puțin pentru fiecare sumă calculată în euro, în cazul drepturilor specifice.

(3)   Atunci când drepturile vamale constau într-un drept ad valorem plus unul sau mai multe drepturi specifice, reducerea preferențială se limitează la dreptul ad valorem, în cazurile prevăzute la articolul 8 din Decizia nr. 2/2000. Atunci când drepturile vamale constau într-un drept ad valorem plus un drept minim și un drept maxim, reducerea preferențială se aplică de asemenea acestor drepturi minime și maxime. Atunci când drepturile vamale cuprind mai multe drepturi specifice, reducerea preferențială se aplică tuturor.

Articolul 2

(1)   Sub rezerva alineatului (5), drepturile vamale la produsele enumerate în anexa la prezentul regulament și care sunt originare din Mexic se reduc la nivelurile prevăzute și în limitele contingentelor tarifare prevăzute de această anexă.

(2)   Aceste contingente tarifare sunt gestionate în conformitate cu articolele 308a-308c din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.

(3)   În ceea ce privește produsele reglementate de anexa la prezentul regulament:

(a)

documentul de export specific menționat la articolul 8 alineatul (7) din Decizia nr. 2/2000 a Consiliului mixt este certificatul de circulație EUR.1 sau declarația pe factură menționate la articolul 15 alineatul (1) din decizia respectivă și

(b)

acceptarea declarației de punere în liberă circulație este considerată că echivalând cu emiterea licenței de import menționate în dispoziția respectivă.

(4)   Reducerile de drepturi menționate în anexă sunt exprimate ca procent din drepturile vamale aplicate efectiv mărfurilor de origine mexicană, în afara contingentelor tarifare în cauză, la declararea lor în vederea punerii în liberă circulație.

(5)   Drepturile vamale aplicabile produselor de la codul NC 1704 10 din contingentul tarifar cu numărul de ordine 09.1857 din anexa la prezentul regulament este de 6 %.

(6)   Cu excepția contingentului tarifar cu numărul de ordine 09.1899, contingentele tarifare menționate în anexa la prezentul regulament sunt deschise în fiecare an pentru o perioadă de 12 luni de la 1 iulie până la 30 iunie. Aceste contingente se deschid pentru prima dată la 1 iulie 2000.

(7)   Contingentul tarifar cu numărul de ordine 09.1847 din anexa la prezentul regulament se deschide pentru ultima dată la 1 iulie 2007.

(8)   Un contingent tarifar anual de 2 500 de unități se deschide la rata preferențială prevăzută de acord pentru vehiculele de la codurile NC 8701 20, 8702 și 8704, originare din Mexic, în temeiul reglementărilor specifice stabilite în anexa III, apendice IIa, nota 12.1 la Decizia nr. 2/2000. Acest contingent tarifar se deschide anual pentru o perioadă de 12 luni de la 1 ianuarie la 31 decembrie, până în decembrie 2006. Contingentul se deschide pentru prima dată la 1 iulie 2000 pentru jumătate din volumul anual.

Pentru a putea beneficia de acest contingent tarifar, la căsuța 7 (Observații) din certificatul de circulație EUR.1 sau pe declarația pe factură trebuie să se facă următoarea mențiune pentru mărfurile în cauză: „Regula de origine specifică prevăzută de Decizia nr. 2/2000 a Consiliului mixt CE-Mexic, anexa III, apendice IIa, nota 12.1”.

Articolul 3

Volumul anual al contingentului tarifar menționat la numărul de ordine 09.1853 din anexa la prezentul regulament se majorează succesiv cu 500 de tone pe an cu începere de la 1 iulie 2001.

Articolul 4

Fără a aduce atingere articolelor 2 și 3, modificările și adaptările tehnice ale anexei la prezentul regulament, ca urmare a modificărilor Nomenclaturii Combinate și a codurilor TARIC sau decurgând din decizii ale Consiliului mixt CE-Mexic sau din încheierea acordurilor, a protocoalelor sau a schimburilor de scrisori dintre Comunitate și Mexic, sunt adoptate de Comisie în conformitate cu procedura de gestiune prevăzută la articolul 5 alineatul (2).

Articolul 5

(1)   Comisia este asistată de Comitetul Codului Vamal, denumit în continuare „Comitetul”.

(2)   Atunci când se fac trimiteri la prezentul alineat, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE. Perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE se fixează la trei luni.

(3)   Comitetul își adoptă regulamentul de procedură.

Articolul 6

(1)   Produsele puse în liberă circulație și care beneficiază de ratele preferențiale prevăzute de Decizia nr. 2/2000 sunt supuse supravegherii. Comisia decide, în consultare cu statele membre, produsele cărora li se aplică această supraveghere.

(2)   Se aplică articolul 308d din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.

(3)   Statele membre și Comisia cooperează strâns pentru asigurarea respectării acestei măsuri de supraveghere.

Articolul 7

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Se aplică începând cu 1 iulie 2000.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 29 iunie 2000.

Pentru Consiliu

Președintele

M. ARCANJO


(1)  JO L 253, 11.10.1993, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 502/1999 (JO 65, 12.3.1999, p. 1).

(2)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2626/1999 al Comisiei (JO L 321, 14.12.1999, p. 3).

(3)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.


ANEXĂ

privind produsele menționate la articolul 2

Fără a aduce atingere regulilor de interpretare a Nomenclaturii Combinate, formularea descrierii produselor este considerată ca având doar o valoare orientativă, regimul preferențial fiind stabilit, în contextul prezentei anexe, prin raportare la codurile NC existente la data adoptării prezentului regulament. Atunci când sunt indicate coduri ex NC, regimul preferențial se stabilește prin aplicarea simultană a codului NC și a descrierii corespunzătoare.

Nr. de ordine

Codul NC

Descrierea

Volumul contingentului tarifar anual

(greutatea netă, cu excepția unor dispoziții contrare)

Dreptul contingentului tarifar

(% reducere)

09.1831

0407 00 19

Ouă de păsări altele decât curcani sau gâște, pentru incubat (1)

300 tone

50 MFN sau

50 GSP (2)

09.1832

0408 11 80

0408 19 81

0408 19 89

0408 91 80

0408 99 80

Gălbenușuri de ou, ouă de păsări fără coajă

1 000 tone (3)

50 MFN

50 GSP (2)

09.1833

0409 00 00

Miere naturală

30 000 tone

50 MFN sau

50 GSP (2)

09.1835

ex 0603 10 10

ex 0603 10 20

ex 0603 10 30

ex 0603 10 40

ex 0603 10 50

Flori tăiate, proaspete, de la 1 iunie până la 31 octombrie

350 tone

100

09.1837

ex 0603 10 80

Flori tăiate, proaspete, de la 1 iunie la 31 octombrie

400 tone

100

09.1839

ex 0603 10 10

ex 0603 10 20

ex 0603 10 30

ex 0603 10 40

ex 0603 10 50

Flori tăiate, proaspete, de la 1 noiembrie până la 31 mai

350 tone

100

09.1841

ex 0603 10 80

Flori tăiate, proaspete, de la 1 noiembrie până la 31 mai

400 tone

100

09.1843

ex 0709 20 00

Sparanghel, proaspăt sau refrigerat, de la 1 martie până la 30 noiembrie

600 tone

100

09.1845

0710 21 00

Mazăre congelată

500 tone

50 MFN sau

50 GSP (2)

09.1847

ex 0804 40 00

Avocado, de la 1 iunie până la 30 septembrie

20 000 tone

100

09.1849

ex 0807 19 00

Pepeni, alții decât pepenii verzi, proaspeți, de la 1 până la 31 ianuarie, de la 1 aprilie până la 31 mai și de la 1 octombrie până la 31 decembrie

1 000 tone

50 MFN sau

50 GSP (2)

09.1851

0811 10 90

Căpșuni, care nu conțin zahăr sau alți îndulcitori

1 000 tone

50 MFN sau

50 GSP (2)

09.1853

1604 14 11

1604 14 18

1604 14 90

1604 19 39

1604 20 70

Pește preparat sau conservat

2 000 tone (4)

66,66 MFN sau

66,66 GSP (2)

09.1855

1703 10 00

Melase din trestie

275 000 tone

100

09.1857

1704 10

Gumă de mestecat, cu sau fără înveliș de zahăr

1 000 tone

Se aplică un drept fix

09.1859

2005 60 00

Sparanghel, preparat sau conservat altfel decât în oțet sau acid acetic

1 000 tone

50 MFN sau

50 GSP (2)

09.1861

2008 92 51

2008 92 74

2008 92 92

2008 92 93

2008 92 94

2008 92 96

2008 92 97

2008 92 98

Amestecuri de fructe, preparate sau conservate

1 500 tone

50 MFN sau

50 GSP (2)

09.1863

2009 11 11

2009 11 19

2009 11 91

2009 19 11

2009 19 19

2009 19 91

2009 19 99

Suc de portocale, nefermentat și fără adaos de alcool, cu excepția sucului de portocale de la codul 2009 11 99

1 000 tone

50 MFN sau

50 GSP (2)

09.1865

ex 2009 11 99

Suc de portocale, congelat, cu un grad de concentrare mai mare de 20o brix (cu o densitate mai mare de 1,083 g/cm3 la 20 °C)

30 000 tone

75 MFN sau

75 GSP (2)

09.1867

2009 40 11

2009 40 19

2009 40 30

2009 40 91

2009 40 99

Suc de ananas, nefermentat și fără adaos de alcool

2 500 tone

50 MFN sau

50 GSP (2)

09.1869

3502 11 90

3502 19 90

Albumină de ou

3 000 tone (3)

100

09.1899

8701 20

Tractoare rutiere pentru semiremorci

la care valoarea tuturor materialelor neoriginare nu este mai mare de 55 % din prețul franco-uzină al produsului (5)

2 500 unități

100

8702

Autovehicule pentru transportul a zece sau mai multe persoane, inclusiv șoferul

la care valoarea tuturor materialelor neoriginare nu este mai mare de 55 % din prețul franco-uzină al produsului (5)

 (6)

8704

Autovehicule pentru transportul mărfurilor

la care valoarea tuturor materialelor neoriginare nu este mai mare de 55 % din prețul franco-uzină al produsului (5)

 (6)


(1)  Includerea la această subpoziție este supusă condițiilor prevăzute de dispozițiile comunitare relevante.

(2)  Căruia i se aplică dreptul inferior.

(3)  Echivalent coajă de ou. De convertit în conformitate cu ratele stabilite în anexa 77 la Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.

(4)  Începând cu cel de-al doilea an de aplicare, volumul acestui contingent tarifar se majorează anual cu 500 tone.

(5)  Acest procent este de 50 % începând cu 1 ianuarie 2003.

(6)  Tariful vamal preferențial aplicabil acestor produse este stabilit în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Decizia nr. 2/2000.