13/Volumul 30

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

60


32000L0063


L 277/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 2000/63/CE A COMISIEI

din 5 octombrie 2000

de modificare a Directivei 96/77/CE de stabilire a criteriilor specifice de puritate pentru aditivii alimentari, alții decât coloranții și îndulcitorii

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 89/107/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind aditivii alimentari autorizați pentru utilizare în produsele alimentare destinate consumului uman (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 94/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), în special articolul 3 alineatul (3) litera (a),

după consultarea Comitetului științific pentru alimentație umană,

întrucât:

(1)

Este necesar să se stabilească criterii de puritate pentru toții aditivii, alții decât coloranții și îndulcitorii menționați de Directiva 95/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 februarie 1995 privind aditivii alimentari alții decât coloranții și îndulcitorii (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 98/72/CE (4).

(2)

Directiva 96/77/CE a Comisiei din 2 decembrie 1996 de stabilire a unor criterii specifice de puritate pentru aditivii alimentari, alții decât coloranții și îndulcitorii (5), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/86/CE (6), a prevăzut criterii de puritate pentru un număr de aditivi alimentari. Prezenta directivă ar trebui acum completată cu criterii de puritate pentru restul aditivilor alimentari menționați de Directiva 95/2/CE.

(3)

Este necesar, având în vedere dezvoltarea tehnică, să se modifice criteriile de puritate prevăzute de Directiva 96/77/CE pentru butilhidroxianisol (BHA). În consecință, este necesar să se adapteze directiva menționată anterior.

(4)

Este necesar să se țină seama de specificațiile și tehnicile de analiză pentru aditivi stabilite de Codex Alimentarius, astfel cum au fost elaborate de Comitetul mixt FAO/OMS de experți pentru aditivi alimentari (CMEAA).

(5)

În cazul în care sunt preparați prin metode de fabricație sau cu materii prime care diferă în mod semnificativ de cele evaluate de Comitetul științific pentru alimentație umană sau în cazul în care diferă de cei menționați de prezenta directivă, aditivii alimentari ar trebui transmiși comitetului menționat pentru a li se evalua siguranța, punându-se accent pe criteriile de puritate.

(6)

Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse alimentare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 96/77/CE se modifică după cum urmează:

1.

În anexă, textul referitor la E 320 – butilhidroxianisol (BHA) se înlocuiește cu textul din anexa I la prezenta directivă.

2.

În anexă se adaugă textul anexei II la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 martie 2001. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(3)   Produsele introduse pe piață sau etichetate înainte de 31 martie 2001 care nu sunt conforme cu prezenta directivă pot fi vândute până la epuizarea stocurilor.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 5 octombrie 2000.

Pentru Comisie

David BYRNE

Membru al Comisiei


(1)  JO L 40, 11.2.1989, p. 27.

(2)  JO L 237, 10.9.1994, p. 1.

(3)  JO L 61, 18.3.1995, p. 1.

(4)  JO L 295, 4.11.1998, p. 18.

(5)  JO L 339, 30.12.1996, p. 1.

(6)  JO L 334, 9.12.1998, p. 1.


ANEXA I

„E 320 BUTILHIDROXIANISOL (BHA)

Sinonime

BHA

Definiție

Denumire chimică

3-terț-butil-4-hidroxianisol

Un amestec de 2-terț-butil-4-hidroxianisol și 3-terț-butil-4-hidroxianisol

EINECS

246-563-8

Formulă chimică

 

 

Formula

Masă moleculară

180,25

Compoziție

Conținut minim 98,5 % de

Formula

și conținut minim 85 % de 3-terț-butil-4-hidroxianisol izomer

Descriere

Cristale albe sau ușor gălbui sau solid cu aspect de ceară, cu un ușor miros aromatic

Identificare

A.

Solubilitate

Insolubil în apă, solubil liber în etanol

B.

Intervalul de topire

Între 48 °C și 63 °C

C.

Reacție de culoare

Trece testul pentru grupările fenol

Puritate

Cenușă sulfatată

Maximum 0,05 % după calcinare la 800 ± 25 °C

Impurități fenolice

Maximum 0,5 %

Absorbție specifică

Formula

Formula

(290 nm) minimum 190 și maximum 210
Absorbție specifică

Formula

Formula

(228 nm) minimum 326 și maximum 345

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg”


ANEXA II

„POLIETILENGLICOL 6000

Sinonime

PEG 6000

Macrogol 6000

Definiție

Polietilenglicolul 6000 este un amestec de polimeri cu formula generală

Formula

corespunzând unei mase moleculare relative medii de aproximativ 6 000

Formulă chimică

Formula

(n = numărul de unități de oxid de etilenă corespunzător unei greutăți moleculare de 6 000, aproximativ 140)

Masă moleculară

5 600-7 000

Compoziție

Minimum 90,0 % și maximum 110,0 %

Descriere

Un solid alb sau aproape alb cu aspect de ceară sau de parafină

Identificare

A.

Solubilitate

Foarte solubil în apă și în clorură de metilen

Practic insolubil în alcooli, în eter și în uleiuri grase și uleiuri minerale

B.

Intervalul de topire

Între 55 °C și 61 °C

Puritate

Viscozitate

Între 0,220 și 0,275 kgm–1s–1 la 20 °C

Valoare hidroxil

Între 16 și 22

Cenușă sulfatată

Maximum 0,2 %

Oxid de etilenă

Maximum 1 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

E 296 ACID MALIC

Sinonime

DL-Acid malic, acid pomalic

Definiție

Denumire chimică

DL-Acid malic, acid hidroxibutandioic, acid hidroxisuccinic

EINECS

230-022-8

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

134,09

Compoziție

Conținut minim 99,0 %

Descriere

Pulbere sau granule cristaline albe sau aproape albe

Identificare

A.

Intervalul de topire între 127 °C și 132 °C

B.

Test pozitiv pentru malat

C.

Soluțiile acestei substanțe sunt inactive din punct de vedere optic în toate concentrațiile

 

Puritate

Cenușă sulfatată

Maximum 0,1 %

Acid fumaric

Maximum 1,0 %

Acid maleic

Maximum 0,05 %

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 297 ACID FUMARIC

Definiție

Denumire chimică

Acid trans-butendioic, acid trans-1,2-etilen-dicarboxilic

EINECS

203-743-0

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

116,07

Compoziție

Conținut minim 99,0 % pe bază anhidră

Descriere

Pulbere sau granule cristaline albe

Identificare

A.

Intervalul de topire

286 °C-302 °C (capilar închis, încălzire rapidă)

B.

Teste pozitive pentru legături duble și pentru acidul 1,2-dicarboxilic

 

C.

pH-ul unei soluții 0,05 % la 25 °C

3,0-3,2

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 0,5 % (120 °C, 4 ore)

Cenușă sulfatată

Maximum 0,1 %

Acid maleic

Maximum 0,1 %

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 343(i) MONOFOSFAT DE MAGNEZIU

Sinonime

Magneziu dihidrogen fosfat

Fosfat de magneziu, monobazic

Ortofosfat monomagneziu

Definiție

Denumire chimică

Monomagneziu dihidrogen monofosfat

EINECS

236-004-6

Formulă chimică

Formula

(unde n = 0-4)

Masă moleculară

218,30 (anhidru)

Compoziție

Minimum 51,0 % după calcinare

Descriere

Pulbere cristalină albă, inodoră, puțin solubilă în apă

Identificare

A.

Test pozitiv pentru magneziu și pentru fosfat

 

B.

Conținut de MgO

Minimum 21,5 % după calcinare

Puritate

Fluorură

Maximum 10 mg/kg (sub formă de fluor)

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 4 mg/kg

Cadmiu

Maximum 1 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 343(ii) DIFOSFAT DE MAGNEZIU

Sinonime

Magneziu dihidrogen fosfat

Fosfat de magneziu, dibazic

Ortofosfat dimagneziu

Fosfat de magneziu secundar

Definiție

Denumire chimică

Dimagneziu monohidrogen monofosfat

EINECS

231-823-5

Formulă chimică

Formula

(unde n = 0-3)

Masă moleculară

120,30 (anhidru)

Compoziție

Minimum 96 % după calcinare

Descriere

Pulbere cristalină albă, inodoră, puțin solubilă în apă

Identificare

A.

Test pozitiv pentru magneziu și pentru fosfat

 

B.

Conținut de MgO

Minimum 33,0 % calculat pe bază anhidră

Puritate

Fluorură

Maximum 10 mg/kg (ca fluor)

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 4 mg/kg

Cadmiu

Maximum 1 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 350(i) MALAT DE SODIU

Sinonime

Sare sodică de acid malic

Definiție

Denumire chimică

Disodiu DL-malat, sare disodică de acid hidroxibutandioic

Formulă chimică

Hemihidrat:Formula

Trihidrat:Formula

Masă moleculară

Hemihidrat: 187,05

Trihidrat: 232,10

Compoziție

Conținut minim 98,0 % pe bază anhidră

Descriere

Pulbere sau bulgări cristalini albi

Identificare

A.

Teste pozitive pentru acid 1,2-dicarboxilic și pentru sodiu

 

B.

Formarea colorantului azoic

Pozitivă

C.

Solubilitate

Liber solubil în apă

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 7,0 % (130 °C, 4 ore) pentru hemihidrat sau 20,5 %-23,5 % (130 °C, 4 ore) pentru trihidrat

Alcalinitate

Maximum 0,2 % sub formă de

Formula

Acid fumaric

Maximum 1,0 %

Acid maleic

Maximum 0,05 %

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 350(ii) MALAT ACID DE SODIU

Sinonime

Sare monosodică a acidului DL-malic

Definiție

Denumire chimică

Monosodiu DL-malat, succinat 2-DL-hidroxi monosodiu

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

156,07

Compoziție

Conținut minim 99 % pe bază anhidră

Descriere

Pulbere albă

Identificare

A.

Teste pozitive pentru acid 1,2-dicarboxilic și pentru sodiu

 

B.

Formarea colorantului azoic

Pozitivă

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 2,0 % (110 °C, 3 ore)

Acid maleic

Maximum 0,05 %

Acid fumaric

Maximum 1,0 %

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 351 MALAT DE POTASIU

Sinonime

Sare potasică a acidului malic

Definiție

Denumire chimică

Dipotasiu DL-malat, sare dipotasică a acidului hidroxibutandioic

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

210,27

Verificarea conținutului

Conținut minim 59,5 %

Descriere

Soluție apoasă incoloră sau aproape incoloră

Identificare

A.

Teste pozitive pentru acid 1,2-dicarboxilic și pentru potasiu

 

B.

Formarea colorantului azoic

Pozitivă

Puritate

Alcalinitate

Maximum 0,2 % sub formă de

Formula

Acid fumaric

Maximum 1,0 %

Acid maleic

Maximum 0,05 %

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 352 (i) MALAT DE CALCIU

Sinonime

Sare de calciu a acidului malic

Definiție

Denumire chimică

Calciu DL-malat, calciu-α-hidrosuccinat, sare calcică a acidului hidroxibutandioic

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

172,14

Compoziție

Conținut minim 97,5 % pe bază anhidră

Descriere

Pulbere albă

Identificare

A.

Teste pozitive pentru malat, acid 1,2-dicarboxilic și pentru calciu

 

B.

Formarea colorantului azoic

Pozitivă

C.

Solubilitate

Puțin solubil în apă

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 2 % (100 °C, 3 ore)

Alcalinitate

Maximum 0,2 % sub formă de

Formula

Acid maleic

Maximum 0,05 %

Acid fumaric

Maximum 1,0 %

Fluorură

Maximum 30 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 352 (ii) MALAT ACID DE CALCIU

Sinonime

Sare monocalcică a acidului DL-malic

Definiție

Denumire chimică

Monocalciu DL-malat, monocalciu 2DL-hidrosuccinat

Formulă chimică

Formula

Compoziție

Conținut minim 97,5 % pe bază anhidră

Descriere

Pulbere albă

Identificare

A.

Teste pozitive pentru acid 1,2-dicarboxilic și pentru calciu

 

B.

Formarea colorantului azoic

Pozitivă

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 2 % (110 °C, 3 ore)

Acid maleic

Maximum 0,05 %

Acid fumaric

Maximum 1,0 %

Fluorură

Maximum 30 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 355 ACID ADIPIC

Definiție

Denumire chimică

Acid hexandioic, acid 1,4-butandicarboxilic

EINECS

204-673-3

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

146,14

Compoziție

Conținut minim 99,6 %

Descriere

Cristale albe inodore sau pulbere cristalină

Identificare

A.

Interval de topire

151,5-154,0 °C

B.

Solubilitate

Puțin solubil în apă. Liber solubil în etanol

Puritate

Apă

Maximum 0,2 % (metoda Karl Fischer)

Cenușă sulfatată

Maximum 20 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 363 ACID SUCCINIC

Definiție

Denumire chimică

Acid butandioic

EINECS

203-740-4

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

118,09

Compoziție

Conținut minim 99,0 %

Descriere

Cristale inodore, incolore sau albe

Identificare

A.

Interval de topire

Între 185,0 °C și 190,0 °C

Puritate

Reziduu la calcinare

Maximum 0,025 % (800 °C, 15 minute)

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 380 TRICITRAT DE AMONIU

Sinonime

Citrat de amoniu tribazic

Definiție

Denumire chimică

Sare triamonică a acidului 2-hidroxipropan-1,2,3-tricarboxilic

EINECS

222-394-5

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

243,22

Compoziție

Conținut minim 97,0 %

Descriere

Cristale sau pulbere albă sau aproape albă

Identificare

A.

Teste pozitive pentru amoniu și pentru citrat

 

B.

Solubilitate

Liber solubil în apă

Puritate

Oxalat

Maximum 0,04 % (sub formă de acid oxalic)

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 452 (iii) POLIFOSFAT DE CALCIU ȘI SODIU

Sinonime

Polifosfat calcic de sodiu, sticlos

Definiție

Denumire chimică

Polifosfat calcic de sodiu

EINECS

233-782-9

Formulă chimică

Formula

unde n este în mod obișnuit 5

Compoziție

Conținut minim 61 % și maxim 69 %

Formula

Descriere

Cristale albe sticloase, sfere

Identificare

A.

pH-ul unei suspensii 1 % m/m

Aproximativ între 5 și 7

B.

Conținut CaO

7 %-15 % m/m

Puritate

Fluorură

Maximum 10 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 4 mg/kg

Cadmiu

Maximum 1 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 459 BETACICLODEXTRINĂ

Definiție

Betaciclodextrina este o zaharoză ciclică fără reducere constând din 7 unități α-1,4 legate D-glucopiranosil. Produsul este obținut prin acțiunea enzimei cicloglicosiltransferază (CGTase) obținută din Bacillus circulans pe amidon parțial hidrolizat

Denumire chimică

Cicloheptaamiloză

EINECS

231-493-2

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

1135

Compoziție

Conținut minim 98,0 % de

Formula

pe bază anhidră

Descriere

Solid cristalin alb sau aproape alb, practic inodor

Identificare

A.

Solubilitate

Greu solubil în apă; liber solubil în apă fierbinte; puțin solubil în etanol

B.

Rotație specifică

[α]25 D: + 160° la + 164° (soluție 1 %)

C.

Absorbție infraroșu

Spectrul absorbției în infraroșu al unei dispersii de bromură de potasiu pentru substanța testată corespunde cu cel al unui standard de referință

Puritate

Apă

Maximum 14 % (metoda Karl Fischer)

Alte ciclodextrine

Maximum 2 % pe bază anhidră

Solvenți reziduali (toluen și tricloretilenă)

Maximum 1 mg/kg pentru fiecare solvent

Substanțe de reducere (cum ar fi glucoza)

Maximum 1 %

Cenușă sulfatată

Maximum 0,1 %

Arsenic

Maximum 1 mg/kg

Plumb

Maximum 1 mg/kg

E 468 CARBOXIMETILCELULOZĂ DE SODIU CU STRUCTURĂ RETICULATĂ

Sinonime

Celuloză carboximetilică cu structură reticulată

CMC cu structură reticulată

CMC de sodiu cu structură reticulată

Gumă de celuloză cu structură reticulată

Definiție

Celuloza carboximetilică de sodiu cu structură reticulată este sarea de sodiu a celulozei cu legătură a catenelor produsă termic, parțial O-carboximetilată

Denumire chimică

Sare de sodiu a celulozei eterice de carboximetil cu structură reticulată

Formulă chimică

Polimeri conținând unități de anhidroglucoză substituite având formula generală:

Formula

undeFormula,FormulașiFormulapot fi oricare dintre următoarele:

H

CH2COONa

CH2COOH

Descriere

Pulbere inodoră, albă sau aproape albă, puțin higroscopică

Identificare

A.

Se agită 1 g cu 100 ml dintr-o soluție conținând 4 mg/kg albastru de metilen și se lasă să se decanteze. Substanța care urmează să fie examinată absoarbe albastrul de metilen și se sedimentează ca o masă fibroasă albastră

B.

Se agită 1 g cu 50 ml de apă. Se transferă 1 ml din amestec într-o eprubetă, se adaugă 1 ml de apă și 0,05 ml de soluție de alfa-naftol în metanol, proaspăt preparată în 40 g/l de metanol. Se înclină eprubeta și se adaugă cu atenție 2 ml de acid sulfuric pe peretele eprubetei, în așa fel încât să formeze un strat inferior. La interfață apare o culoare roșiatică-violetă

C.

Dă reacția de sodiu

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 6 % (105 °C, 3 ore)

Substanțe solubile în apă

Maximum 10 %

Grad de substituție

Minimum 0,2 și maximum 1,5 grupări carboximetil pe unitate de anhidroglucoză

pH-ul unei soluții de 1 %

Minimum 5,0 și maximum 7,0

Conținut de sodiu

Maximum 12,4 % pe bază anhidră

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Cadmiu

Maximum 1 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 469 CARBOXIMETILCELULOZĂ HIDROLIZATĂ ENZIMATIC

Sinonime

Celuloză carboximetilică de sodiu, hidrolizată enzimatic

Definiție

Carboximetilceluloza hidrolizată enzimatic este obținută din celuloză caboximetilică prin digestia enzimatică cu o celulază produsă de Trichoderma longibrachiatum (denumirea anterioară T. reesei)

Denumire chimică

Celuloză carboximetilică, de sodiu, parțial hidrolizată enzimatic

Formulă chimică

Săruri de sodiu ale polimerilor conținând unități de anhidroglucoză substituite având formula generală:

Formula

unde n este gradul de polimerizare

x = 1,50-2,80

y = 0,2-1,50

x + y = 3,0

(y = gradul de substituție)

Masă moleculară

178,14 unde y = 0,20

282,18 unde y = 1,50

Macromolecule: Minimum 800 (n aproximativ 4)

Compoziție

Minimum 99,5 %, inclusiv mono și dizaharide, pe bază uscată

Descriere

Pulbere granulară sau fibroasă albă sau puțin gălbuie ori cu tentă gri, inodoră, puțin higroscopică

Identificare

A.

Solubilitate

Solubilă în apă, insolubilă în etanol

B.

Testul de spumare

Se agită viguros o soluție de 0,1 % a probei. Nu apare spumă. Acest test distinge celuloza carboximetilică de sodiu, indiferent dacă este sau nu hidrolizată, de alți eteri celulozici, precum și de alginați și de gumele naturale

C.

Formarea precipitatului

La 5 ml de soluție 0,5 % a probei se adaugă 5 ml de soluție 5 % de sulfat de cupru sau aluminiu. Apare un precipitat. Acest test distinge celuloza carboximetilică de sodiu, indiferent dacă este sau nu hidrolizată, de alți eteri de celuloză și de gelatină, guma de caruba și guma tragacanth

D.

Reacția de colorare

Se adaugă 0,5 g din probă sub formă de pulbere la 50 ml de apă, în timp ce se amestecă pentru a se produce o dispersie uniformă. Se continuă amestecarea până când se produce o soluție clară. Se diluează 1 ml de soluție cu 1 ml de apă într-o eprubetă mică. Se adaugă 5 picături de 1-naphtol TS. Se înclină eprubeta și se introduc cu grijă, pe partea laterală a ei, 2 ml de acid sulfuric, astfel încât să formeze un strat inferior. La interfață apare o culoare roșie-purpurie

E.

Viscozitate (60 % solide)

Minimum 2,500 kg m–1s–1 la 25 °C corespunzând unei greutăți moleculare medii de 5 000 D

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 12 % (105 °C până la greutate constantă)

Grad de substituție

Minimum 0,2 și maximum 1,5 grupări carboximetil pe unitate de anhidroglucoză pe bază uscată

pH-ul unei soluții coloidale de 1 %

Minimum 6,0 și maximum 8,5

Clorură de sodiu și glicolat de sodiu

Maximum 0,5 % singură sau în combinație

Activitate reziduală a enzimei

Trece testul. Nu se produce nici o schimbare a viscozității soluției testate, ceea ce indică hidroliza celulozei carboximetilice de sodiu

Plumb

Maximum 3 mg/kg

E 500 (i) CARBONAT DE SODIU

Sinonime

Sodă calcinată

Definiție

Denumire chimică

Carbonat de sodiu

EINECS

207-838-8

Formulă chimică

Formula

(n = 0,1 sau 10)

Masă moleculară

106,00 (anhidru)

Compoziție

Conținut minim 99 %

Formula

pe bază anhidră

Descriere

Cristale incolore sau pulbere albă, granulară sau cristalină

Forma anhidră este higroscopică, decahidratul este eflorescent

Identificare

A.

Test pozitiv pentru sodiu și pentru carbonat

 

B.

Solubilitate

Liber solubil în apă. Insolubil în etanol

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 2 % (anhidru), 15 % (monohidrat) sau 55 %-65 % (decahidrat) (70 °C crescând treptat la 300 °C, până la greutate constantă)

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 500 (ii) BICARBONAT DE SODIU

Sinonime

Bicarbonat de sodiu, carbonat acid de sodiu, praf de copt

Definiție

Denumire chimică

Bicarbonat de sodiu

EINECS

205-633-8

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

84,01

Compoziție

Conținut minim 99 % pe bază anhidră

Descriere

Mase cristaline incolore sau albe sau pulbere cristalină

Identificare

A.

Test pozitiv pentru sodiu și pentru carbonat

 

B.

pH-ul unei soluții 1 %

Între 8,0 și 8,6

C.

Solubilitate

Solubil în apă. Insolubil în etanol

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 0,25 % (peste silicagel, 4 ore)

Săruri de amoniu

După încălzire nu se detectează nici un miros de amoniac

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 500 (iii) SESCVICARBONAT DE SODIU

Definiție

Denumire chimică

Dicarbonat monohidrogen de sodiu

EINECS

208-580-9

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

226,03

Compoziție

Conținut între 35,0 % și 38,6 % de

Formula

și între 46,4 % și 50,0 % de

Formula

Descriere

Fulgi albi, cristale sau pulbere cristalină

Identificare

A.

Teste pozitive pentru sodiu și pentru carbonat

 

B.

Solubilitate

Liber solubil în apă

Puritate

Clorură de sodiu

Maximum 0,5 %

Fier

Maximum 20 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 501 (i) CARBONAT DE POTASIU

Definiție

Denumire chimică

Carbonat de potasiu

EINECS

209-529-3

Formulă chimică

Formula

(n = 0 sau 1,5)

Masă moleculară

138,21 (anhidru)

Compoziție

Conținut minim 99 % pe bază anhidră

Descriere

Pulbere albă, foarte delicvescentă

Hidratul apare sub formă de cristale sau granule mici, albe și translucide

Identificare

A.

Teste pozitive pentru potasiu și pentru carbonat

 

B.

Solubilitate

Foarte solubil în apă. Insolubil în etanol

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 5 % (anhidru) sau 18 % (hidrat) (180 °C, 4 ore)

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 501 (ii) BICARBONAT DE POTASIU

Sinonime

Carbonat de potasiu acid

Definiție

Denumire chimică

Bicarbonat de potasiu

EINECS

206-059-0

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

100,11

Compoziție

Conținut minim 99,0 % și maxim 101,0 %

Formula

pe bază anhidră

Descriere

Cristale incolore sau pulbere sau granule albe

Identificare

A.

Teste pozitive pentru potasiu și pentru carbonat

 

B.

Solubilitate

Liber solubil în apă. Insolubil în etanol

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 0,25 % (peste silicagel, 4 ore)

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 503 (i) CARBONAT DE AMONIU

Definiție

Carbonatul de amoniu constă în carbamat de amoniu, carbonat de amoniu și bicarbonat de amoniu în proporții variabile

Denumire chimică

Carbonat de amoniu

EINECS

233-786-0

Formulă chimică

Formula

,

Formula

și

Formula

Masă moleculară

Carbamatul de amoniu 78,06; carbonatul de amoniu 98,73; bicarbonatul de amoniu 79,06

Compoziție

Conținut minim 30,0 % și maxim 34,0 % de

Formula

Descriere

Pulbere albă sau mase sau cristale dure, albe sau translucide. Devine opac la expunerea la aer și se transformă în final în bulgări poroși sau în pulbere (de bicarbonat de amoniu) datorită pierderii amoniacului și a dioxidului de carbon

Identificare

A.

Teste pozitive pentru amoniu și pentru carbonat

B.

pH-ul unei soluții 5 % este de aproximativ 8,6

 

C.

Solubilitate

Solubil în apă

Puritate

Substanță nevolatilă

Maximum 500 mg/kg

Cloruri

Maximum 30 mg/kg

Sulfat

Maximum 30 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 503 (ii) BICARBONAT DE AMONIU

Sinonime

Carbonat acid de amoniu

Definiție

Denumire chimică

Bicarbonat de amoniu

EINECS

213-911-5

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

79,06

Compoziție

Conținut minim 99,0 %

Descriere

Cristale albe sau pulbere cristalină

Identificare

A.

Teste pozitive pentru amoniu și pentru carbonat

B.

pH-ul unei soluții 5 % este de aproximativ 8,0

 

C.

Solubilitate

Liber solubil în apă. Insolubil în etanol

Puritate

Substanță nevolatilă

Maximum 500 mg/kg

Cloruri

Maximum 30 mg/kg

Sulfat

Maximum 30 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 507 ACID CLORHIDRIC

Sinonime

Acid clorhidric gazos, acid muriatic

Definiție

Denumire chimică

Acid clorhidric

EINECS

231-595-7

Formulă chimică

HCl

Masă moleculară

36,46

Compoziție

Acidul clorhidric este disponibil în comerț în diferite concentrații. Acidul clorhidric concentrat are un conținut minim de 35,0 % de HCl

Descriere

Lichid clar, incolor sau ușor gălbui, coroziv, cu miros înțepător

Identificare

A.

Teste pozitive pentru acid și pentru clorură

 

B.

Solubilitate

Solubil în apă și în etanol

Puritate

Total compuși organici

Total compuși organici (care nu conțin fluor): maximum 5 mg/kg

Benzen: maximum 0,05 mg/kg

Compuși fluorurați (total): maximum 25 mg/kg

Substanță nevolatilă

Maximum 0,5 %

Substanțe de reducere

Maximum 70 mg/kg (sub formă de

Formula

)

Substanțe oxidante

Maximum 30 mg/kg (sub formă de

Formula

)

Sulfat

Maximum 0,5 %

Fier

Maximum 5 mg/kg

Arsenic

Maximum 1 mg/kg

Plumb

Maximum 1 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 509 CLORURĂ DE CALCIU

Definiție

Denumire chimică

Clorură de calciu

EINECS

233-140-8

Formulă chimică

Formula

(n = 0,2 sau 6)

Masă moleculară

110,99 (anhidru), 147,02 (dihidrat), 219,08 (hexahidrat)

Compoziție

Conținut minim 93,0 % pe bază anhidră

Descriere

Pulbere higroscopică albă, inodoră sau cristale delicvescente

Identificare

A.

Teste pozitive pentru calciu și pentru clorură

 

B.

Solubilitate

Clorură de calciu anhidră: liber solubilă în apă și etanol

Dihidrat: liber solubil în apă, solubil în etanol

Hexahidrat: foarte solubil în apă și etanol

Puritate

Magneziu și săruri alcaline

Maximum 5 % pe bază anhidră

Fluorură

Maximum 40 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 10 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 511 CLORURĂ DE MAGNEZIU

Definiție

Denumire chimică

Clorură de magneziu

EINECS

232-094-6

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

203,30

Compoziție

Conținut minim 99,0 %

Descriere

Fulgi sau cristale incolore, inodore, foarte delicvescente

Identificare

A.

Teste pozitive pentru magneziu și pentru clorură

 

B.

Solubilitate

Foarte solubilă în apă, liber solubilă în etanol

Puritate

Amoniu

Maximum 50 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 10 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 512 CLORURĂ STANOASĂ

Sinonime

Clorură de staniu, diclorură de staniu

Definiție

Denumire chimică

Clorură stanoasă dihidrat

EINECS

231-868-0

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

225,63

Verificarea conținutului

Conținut minim 98,0 %

Descriere

Cristale incolore sau albe

Poate avea un ușor miros de acid clorhidric

Identificare

A.

Teste pozitive pentru staniu (II) și pentru clorură

 

B.

Solubilitate

Apă: solubilă într-o cantitate de apă mai mică decât propria sa greutate, dar în cazul unei cantități excesive de apă formează o sare bazică insolubilă

Etanol: solubilă

Puritate

Sulfat

Maximum 30 mg/kg

Arsenic

Maximum 2 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

E 513 ACID SULFURIC

Sinonime

Ulei de vitriol, dihidrogen sulfat

Definiție

Denumire chimică

Acid sulfuric

EINECS

231-639-5

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

98,07

Compoziție

Acidul sulfuric este disponibil în comerț în concentrații diferite. Forma concentrată are un conținut minim de 96,0 %

Descriere

Lichid uleios, foarte coroziv, clar, incolor sau ușor maroniu

Identificare

A.

Teste pozitive pentru acid și pentru sulfat

 

B.

Solubilitate

Miscibil cu apa, cu generare de multă căldură, de asemenea cu etanolul

Puritate

Cenușă

Maximum 0,02 %

Substanță de reducere

Maximum 40 mg/kg (sub formă de

Formula

)

Nitrat

Maximum 10 mg/kg (pe

Formula

bază)

Clorură

Maximum 50 mg/kg

Fier

Maximum 20 mg/kg

Seleniu

Maximum 20 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 514(i) SULFAT DE SODIU

Definiție

Denumire chimică

Sulfat de sodiu

Formulă chimică

Formula

(n = 0 sau 10)

Masă moleculară

142,04 (anhidru)

322,04 (decahidrat)

Compoziție

Conținut minim 99,0 % pe bază anhidră

Descriere

Cristale incolore sau pulbere cristalină, albă, fină

Decahidratul este eflorescent

Identificare

A.

Teste pozitive pentru sodiu și pentru sulfat

B.

Aciditatea unei soluții 5 %: neutră sau ușor alcalină la hârtie de turnesol

 

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 1,0 % (anhidru) sau maximum 57 % (decahidrat) la 130 °C

Seleniu

Maximum 30 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 514(ii) BISULFAT DE SODIU

Sinonime

Sulfat acid de sodiu, disulfat de sodiu

Definiție

Denumire chimică

Bisulfat de sodiu

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

120,06

Compoziție

Conținut minim 95,2 %

Descriere

Cristale sau granule albe, inodore

Identificare

A.

Teste pozitive pentru sodiu și pentru sulfat

B.

Soluțiile sunt puternic acide

 

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 0,8 %

Insolubil în apă

Maximum 0,05 %

Seleniu

Maximum 30 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 515(i) SULFAT DE POTASIU

Definiție

Denumire chimică

Sulfat de potasiu

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

174,25

Compoziție

Conținut minim 99,0 %

Descriere

Cristale albe sau incolore sau pulbere cristalină

Identificare

A.

Teste pozitive pentru potasiu și pentru sulfat

 

B.

pH-ul unei soluții 5 %

Între 5,5 și 8,5

C.

Solubilitate

Liber solubil în apă, insolubil în etanol

Puritate

Seleniu

Maximum 30 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 515(ii) BISULFAT DE POTASIU

Definiție

Sinonime

Sulfat acid de potasiu

Denumire chimică

Bisulfat de potasiu

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

136,17

Compoziție

Conținut minim 99,0 %

Punct de topire

197 °C

Descriere

Cristale, fragmente sau granule albe, delicvescente

Identificare

A.

Test pozitiv pentru potasiu

 

B.

Solubilitate

Liber solubil în apă, insolubil în etanol

Puritate

Seleniu

Maximum 30 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 516 SULFAT DE CALCIU

Sinonime

Gips, selenit, anhidrit

Definiție

Denumire chimică

Sulfat de calciu

EINECS

231-900-3

Formulă chimică

Formula

(n = 0 sau 2)

Masă moleculară

136,14 (anhidru), 172,18 (dihidrat)

Compoziție

Conținut minim 99,0 % pe bază anhidră

Descriere

Pulbere fină, inodoră, albă până la ușor alb-gălbuie

Identificare

A.

Teste pozitive pentru calciu și pentru sulfat

 

B.

Solubilitate

Puțin solubil în apă, insolubil în etanol

Puritate

Pierdere la uscare

Anhidru: maximum 1,5 % (250 °C, greutate constantă)

Dihidrat: maximum 23 % (ibid.)

Fluorură

Maximum 30 mg/kg

Seleniu

Maximum 30 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 517 SULFAT DE AMONIU

Definiție

Denumire chimică

Sulfat de amoniu

EINECS

231-984-1

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

132,14

Compoziție

Conținut minim 99,0 % și maxim 100,5 %

Descriere

Pulbere albă, plăcuțe strălucitoare sau fragmente cristaline

Identificare

A.

Teste pozitive pentru amoniu și pentru sulfat

 

B.

Solubilitate

Liber solubil în apă, insolubil în etanol

Puritate

Pierdere la calcinare

Maximum 0,25 %

Seleniu

Maximum 30 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

E 520 SULFAT DE ALUMINIU

Sinonime

Alaun

Definiție

Denumire chimică

Sulfat de aluminiu

EINECS

233-135-0

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

342,13

Compoziție

Conținut minim 99,5 % pe bază de calcinare

Descriere

Pulbere albă, plăcuțe strălucitoare sau fragmente cristaline

Identificare

A.

Teste pozitive pentru aluminiu și pentru sulfat

B.

pH-ul unei soluții 5 % de 2,9 sau mai mare

 

C.

Solubilitate

Liber solubil în apă, insolubil în etanol

Puritate

Pierdere la calcinare

Maximum 5 % (500 °C, 3 ore)

Alcalii și pământuri alcaline

Maximum 0,4 %

Seleniu

Maximum 30 mg/kg

Fluorură

Maximum 30 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 10 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 521 SULFAT DUBLU DE ALUMINIU ȘI SODIU

Sinonime

Alaun de sodiu

Definiție

Denumire chimică

Sulfat dublu de aluminiu și sodiu

EINECS

233-277-3

Formulă chimică

Formula

(n = 0 sau 12)

Masă moleculară

242,09 (anhidru)

Compoziție

Conținut pe bază anhidră de minimum 96,5 % (anhidru) și 99,5 % (dodecahidrat)

Descriere

Cristale transparente sau pulbere cristalină albă

Identificare

A.

Teste pozitive pentru aluminiu, pentru sodiu și pentru sulfat

 

B.

Solubilitate

Dodecahidratul este liber solubil în apă. Forma anhidră este solubilă lent în apă. Ambele forme sunt insolubile în etanol

Puritate

Pierdere la uscare

Forma anhidră: maximum 10,0 % (220 °C, 16 ore)

Dodecahidrat: maximum 47,2 % (50 °C-55 °C, 1oră apoi 200 °C, 16 ore)

Săruri de amoniu

După încălzire nu se detectează miros de amoniac

Seleniu

Maximum 30 mg/kg

Fluorură

Maximum 30 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 522 SULFAT DUBLU DE ALUMINIU ȘI POTASIU

Sinonime

Alaun de potasiu

Definiție

Denumire chimică

Sulfat dublu de aluminiu și potasiu

EINECS

233-141-3

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

474,38

Compoziție

Conținut minim 99,5 %

Descriere

Cristale transparente, mari sau pulbere cristalină albă

Identificare

A.

Teste pozitive pentru aluminiu, pentru potasiu și pentru sulfat

B.

pH-ul unei soluții 10 % cuprins între 3,0 și 4,0

 

C.

Solubilitate

Liber solubil în apă, insolubil în etanol

Puritate

Săruri de amoniu

După încălzire nu se detectează miros de amoniac

Seleniu

Maximum 30 mg/kg

Fluorură

Maximum 30 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 523 SULFAT DUBLU DE ALUMINIU ȘI AMONIU

Sinonime

Alaun de amoniu

Definiție

Denumire chimică

Sulfat dublu de aluminiu și amoniu

EINECS

232-055-3

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

453,32

Compoziție

Conținut minim 99,5 %

Descriere

Cristale incolore, mari sau pulbere albă

Identificare

A.

Teste pozitive pentru aluminiu, pentru amoniu și pentru sulfat

 

B.

Solubilitate

Liber solubil în apă, solubil în etanol

Puritate

Metale și pământuri alcaline

Maximum 0,5 %

Seleniu

Maximum 30 mg/kg

Fluorură

Maximum 30 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 524 HIDROXID DE SODIU

Sinonime

Sodă caustică, leșie

Definiție

Denumire chimică

Hidroxid de sodiu

EINECS

215-185-5

Formulă chimică

NaOH

Masă moleculară

40,0

Compoziție

Conținut minim al formelor solide de 98,0 % din totalul alcaliilor (sub formă de NaOH). Conținutul soluțiilor este conform acestei proporții, fiind bazat pe procentajul de NaOH declarat sau menționat pe etichetă

Descriere

Granule, fulgi, bețișoare, mase fuzionate sau alte forme, albe sau aproape albe. Soluțiile sunt clare sau puțin tulburi, incolore sau ușor colorate, puternic caustice și higroscopice, iar când sunt expuse la aer absorb dioxidul de carbon, formând carbonat de sodiu

Identificare

A.

Teste pozitive pentru sodiu

B.

O soluție 1 % este puternic alcalină

 

C.

Solubilitate

Foarte solubil în apă. Liber solubil în etanol

Puritate

Substanțe insolubile în apă și substanță organică

O soluție 5 % este complet clară și incoloră până la puțin colorată

Carbonat

Maximum 0,5 % (sub formă de

Formula

)

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 0,5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 525 HIDROXID DE POTASIU

Sinonime

Potasă caustică

Definiție

Denumire chimică

Hidroxid de potasiu

EINECS

215-181-3

Formulă chimică

KOH

Masă moleculară

56,11

Compoziție

Conținut minim 85,0 % alcalii calculat sub formă de KOH

Descriere

Granule, fulgi, bețișoare, mase fuzionate sau alte forme, albe sau aproape albe

Identificare

A.

Teste pozitive pentru potasiu

B.

O soluție 1 % este puternic alcalină

 

C.

Solubilitate

Foarte solubil în apă. Liber solubil în etanol

Puritate

Substanțe insolubile în apă

O soluție 5 % este complet clară și incoloră

Carbonat

Maximum 3,5 % (sub formă de

Formula

)

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 10 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 526 HIDROXID DE CALCIU

Sinonime

Var stins, lapte de var

Definiție

Denumire chimică

Hidroxid de calciu

EINECS

215-137-3

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

74,09

Compoziție

Conținut minim 92,0 %

Descriere

Pulbere albă

Identificare

A.

Teste pozitive pentru alcalii și pentru calciu

 

B.

Solubilitate

Puțin solubil în apă. Insolubil în etanol. Solubil în glicerină

Puritate

Cenușă acidă insolubilă

Maximum 1,0 %

Săruri de magneziu și alcalii

Maximum 1,0 %

Bariu

Maximum 300 mg/kg

Fluorură

Maximum 50 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 10 mg/kg

E 527 HIDROXID DE AMONIU

Sinonime

Apă amoniacală, soluție de amoniac concentrată

Definiție

Denumire chimică

Hidroxid de amoniu

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

35,05

Compoziție

Conținut minim 27 %

Formula

Descriere

Soluție incoloră, clară, având un miros caracteristic, extrem de înțepător

Identificare

A.

Teste pozitive pentru amoniac

 

Puritate

Substanță nevolatilă

Maximum 0,02 %

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

E 528 HIDROXID DE MAGNEZIU

Definiție

Denumire chimică

Hidroxid de magneziu

EINECS

215-170-3

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

58,32

Compoziție

Conținut minim 95,0 % pe bază anhidră

Descriere

Pulbere albă, inodoră, cu aspect voluminos

Identificare

A.

Test pozitiv pentru magneziu și pentru alcalii

 

B.

Solubilitate

Practic insolubil în apă și în etanol

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 2,0 % (105 °C, 2 ore)

Pierdere la calcinare

Maximum 33 % (800 °C până la greutate constantă)

Oxid de calciu

Maximum 1,5 %

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 10 mg/kg

E 529 OXID DE CALCIU

Sinonime

Var nestins

Definiție

Denumire chimică

Oxid de calciu

EINECS

215-138-9

Formulă chimică

CaO

Masă moleculară

56,08

Compoziție

Conținut minim 95,0 % pe bază de calcinare

Descriere

Mase de granule albe sau alb-gri, dure, inodore sau pulbere de la alb până la gri

Identificare

A.

Teste pozitive pentru alcalii și pentru calciu

B.

La umezirea probei cu apă se degajă căldură

 

C.

Solubilitate

Puțin solubil în apă. Insolubil în etanol. Solubil în glicerină

Puritate

Pierdere la calcinare

Maximum 10,0 % (aproximativ 800 °C până la greutate constantă)

Substanță insolubilă în acid

Maximum 1,0 %

Bariu

Maximum 300 mg/kg

Săruri de magneziu și alcalii

Maximum 1,5 %

Fluorură

Maximum 50 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 10 mg/kg

E 530 OXID DE MAGNEZIU

Definiție

Denumire chimică

Oxid de magneziu

EINECS

215-171-9

Formulă chimică

MgO

Masă moleculară

40,31

Compoziție

Conținut minim 98,0 % pe bază de calcinare

Descriere

Pulbere albă, cu aspect foarte voluminos cunoscută ca oxid de magneziu ușor, sau pulbere albă relativ densă cunoscută ca oxid de magneziu greu. 5 g de oxid de magneziu ușor ocupă un volum de 40 până la 50 ml, în timp ce 5 g de oxid de magneziu greu ocupă un volum de 10 până la 20 ml

Identificare

A.

Teste pozitive pentru alcalii și pentru magneziu

 

B.

Solubilitate

Practic insolubil în apă. Insolubil în etanol

Puritate

Pierdere la calcinare

Maximum 5,0 % (aproximativ 800 °C până la greutate constantă)

Oxid de calciu

Maximum 1,5 %

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 10 mg/kg

E 535 FEROCIANURĂ DE SODIU

Sinonime

Cianură de sodiu galbenă, hexacianoferat de sodiu

Definire

Denumire chimică

Ferocianură de sodiu

EINECS

237-081-9

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

484,1

Compoziție

Conținut minim 99,0 %

Descriere

Cristale galbene sau pulbere cristalină

Identificare

A.

Test pozitiv pentru sodiu și pentru ferocianură

 

Puritate

Umiditate liberă

Maximum 1,0 %

Substanță insolubilă în apă

Maximum 0,03 %

Clorură

Maximum 0,2 %

Sulfat

Maximum 0,1 %

Cianură liberă

Nedetectabilă

Cianură ferică

Nedetectabilă

Plumb

Maximum 5 mg/kg

E 536 FEROCIANURĂ DE POTASIU

Sinonime

Cianură de potasiu galbenă, hexacianoferat de potasiu

Definiție

Denumire chimică

Ferocianură de potasiu

EINECS

237-722-2

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

422,4

Compoziție

Conținut minim 99,0 %

Descriere

Cristale de culoare galben-lămâie

Identificare

A.

Test pozitiv pentru potasiu și pentru ferocianură

 

Puritate

Umiditate liberă

Maximum 1,0 %

Substanță insolubilă în apă

Maximum 0,03 %

Clorură

Maximum 0,2 %

Sulfat

Maximum 0,1 %

Cianură liberă

Nedetectabilă

Cianură ferică

Nedetectabilă

Plumb

Maximum 5 mg/kg

E 538 FEROCIANURĂ DE CALCIU

Sinonime

Cianură de var galbenă, hexacianoferat de calciu

Definiție

Denumire chimică

Ferocianură de calciu

EINECS

215-476-7

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

508,3

Compoziție

Conținut minim 99,0 %

Descriere

Cristale galbene sau pulbere cristalină

Identificare

A.

Test pozitiv pentru calciu și pentru ferocianură

 

Puritate

Umiditate liberă

Maximum 1,0 %

Substanță insolubilă în apă

Maximum 0,03 %

Clorură

Maximum 0,2 %

Sulfat

Maximum 0,1 %

Cianură liberă

Nedetectabilă

Cianură ferică

Nedetectabilă

Plumb

Maximum 5 mg/kg

E 541 FOSFAT DE ALUMINIU ȘI DE SODIU, ACID

Sinonime

SALP

Definiție

Denumire chimică

Sodiu trialuminiu tetradecahidrogen octafosfat tetrahidrat (A) sau

Trisodiu dialuminiu pentadecahidrogen octafosfat (B)

EINECS

232-090-4

Formulă chimică

Formula(A)

Formula(B)

Masă moleculară

949,88 (A)

897,82 (B)

Compoziție

Conținut minim 95,0 % (ambele forme)

Descriere

Pulbere inodoră albă

Identificare

A.

Test pozitiv pentru sodiu, pentru aluminiu și pentru fosfat

 

B.

pH

Acid la turnesol

C.

Solubilitate

Insolubil în apă. Solubil în acid clorhidric

Puritate

Pierdere la calcinare

19,5 %-21,0 % (A) } (750 °C-800 °C, 2 ore)

15 %-16 % (B) } (750 °C-800 °C, 2 ore)

Fluorură

Maximum 25 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 4 mg/kg

Cadmiu

Maximum 1 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 551 DIOXID DE SILICIU

Sinonime

Silice, bioxid de siliciu

Definiție

Dioxidul de siliciu este o substanță amorfă produsă sintetic, fie prin hidroliză în fază de vapori, obținându-se vapori de silice, fie printr-un proces uscat, obținându-se precipitat de silice, silicagel sau silice hidratată. Vaporii de silice se obțin în special în stare anhidră, în timp ce produsele în urma procesului umed se obțin sub formă de hidrați sau conțin apă absorbită la suprafață

Denumire chimică

Dioxid de siliciu

EINECS

231-545-4

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

60,08 (

Formula

)

Compoziție

Conținut după calcinare de minimum 99,0 % (vapori de silice) sau 94,0 % (forme hidratate)

Descriere

Pulbere albă, pufoasă sau granule

Higroscopic

Identificare

A.

Test pozitiv pentru silice

 

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 2,5 % (vapori de silice, 105 °C, 2 ore)

Maximum 8,0 % (precipitat de silice și silicagel, 105 °C, 2 ore)

Maximum 70 % (silice hidratată, 105 °C, 2 ore)

Pierdere la calcinare

Maximum 2,5 % după uscare (1 000 °C, vapori de silice)

Maximum 8,5 % după uscare (1 000 °C, formele hidratate)

Săruri ionizabile solubile

Maximum 5,0 % (sub formă de

Formula

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 552 SILICAT DE CALCIU

Definiție

Silicatul de calciu este un silicat hidric sau anhidru cu proporții diferite de CaO și

Formula

Denumire chimică

Silicat de calciu

EINECS

215-710-8

Compoziție

Conținut pe bază anhidră:

sub formă deFormulaminimum 50 % și maximum 95 %

sub formă de CaO minimum 3 % și maximum 35 %

Descriere

Pulbere de culoare albă sau aproape albă, cu curgere liberă, care rămâne astfel după ce absoarbe cantități relativ mari de apă sau alte lichide

Identificare

A.

Test pozitiv pentru silicat și pentru calciu

 

B.

Cu acizii minerali formează un gel

 

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 10 % (105 °C, 2 ore)

Pierdere la calcinare

Minimum 5 % și maximum 14 % (1 000 °C, greutate constantă)

Sodiu

Maximum 3 %

Fluorură

Maximum 50 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 553a(i) SILICAT DE MAGNEZIU

Definiție

Silicatul de magneziu este un compus sintetic al cărui raport molar între oxidul de magneziu și dioxidul de siliciu este de aproximativ 2:5

Compoziție

Conținut de minimum 15 % MgO și maximum 67 %

Formula

pe bază de calcinare

Descriere

Pulbere inodoră, albă, foarte fină, fără granule grosiere

Identificare

A.

Test pozitiv pentru magneziu și pentru silicat

 

B.

pH-ul unei suspensii 10 %

Între 7,0 și 10,8

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 15 % (105 °C, 2 ore)

Pierdere la calcinare

Minimum 15 % după uscare (1 000 °C, 20 minute)

Săruri solubile în apă

Maximum 3 %

Alcalii libere

Maximum 1 % (sub formă de NaOH)

Fluorură

Maximum 10 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 553a(ii) TRISILICAT DE MAGNEZIU

Definiție

Denumire chimică

Trisilicat de magneziu

Formulă chimică

Formula

(compoziție aproximativă)

EINECS

239-076-7

Compoziție

Conținut de minimum 29,0 % MgO și minimum 65,0 %

Formula

ambele pe bază de calcinare

Descriere

Pulbere albă, fină, fără granule grosiere

Identificare

A.

Test pozitiv pentru magneziu și pentru silicat

 

B.

pH-ul unei suspensii 10 %

Între 6,3 și 9,5

Puritate

Pierdere la calcinare

Minimum 17 % și maximum 34 % (1 000°C)

Săruri solubile în apă

Maximum 2 %

Alcalii libere

Maximum 1 % (sub formă de NaOH)

Fluorură

Maximum 10 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 570 ACIZI GRAȘI

Definiție

Acizi grași lineari, acid caprilic (

Formula

), capric acid (

Formula

), laurinc acid (

Formula

), myristic acid (

Formula

), palmitic acid (

Formula

), stearic acid (

Formula

), oleic acid (

Formula

)

Denumire chimică

Acid octanoic (

Formula

), decanoic acid (

Formula

), dodecanoic acid (

Formula

), tetradecanoic acid (

Formula

), hexadecanoic acid (

Formula

), octadecanoic acid (

Formula

), acid 9-octadecanoic (

Formula

)

Compoziție

Minimum 98 % prin cromatografie

Descriere

Lichid incolor sau solid alb obținut din uleiuri și grăsimi

Identificare

A.

Acizii grași individuali pot fi identificați prin indicele de aciditate, indicele de iod, cromatografia gazelor și greutatea moleculară

 

Puritate

Reziduu la calcinare

Maximum 0,1 %

Substanță nesaponificabilă

Maximum 1,5 %

Apă

Maximum 0,2 % (metoda Karl Fischer)

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 1 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 574 ACID GLUCONIC

Sinonime

Acid D-gluconic, acid dextronic

Definiție

Acidul gluconic este o soluție apoasă de acid gluconic și glucono-delta-lactonă

Denumire chimică

Acid gluconic

Formulă chimică

Formula

(acid gluconic)

Masă moleculară

196,2

Compoziție

Conținut minim 50,0 % (sub formă de acid gluconic)

Descriere

Lichid incolor până la galben deschis, cu aspect de sirop clar

Identificare

A.

Formare pozitivă a derivatului fenilhidrazină

Compusul format se topește între 196 °C și 202 °C cu descompunere

Puritate

Reziduu la calcinare

Maximum 0,1 %

Substanță de reducere

Maximum 0,75 % (sub formă de D-glucoză)

Clorură

Maximum 350 mg/kg

Sulfat

Maximum 240 mg/kg

Sulfit

Maximum 20 mg/kg

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 575 GLUCONO-DELTA-LACTONĂ

Sinonime

Gluconolactonă, GDL, acid D-gluconic delta-lactonă, delta-gluconolactonă

Definiție

Glucono-delta-lactona este esterul ciclic 1,5-intramolecular al acidului D-gluconic. În mediu apos, ea este hidrolizată la un amestec echilibrat de acid D-gluconic (55 %-66 %) și delta- și gama-lactone

Denumire chimică

D-glucono-1,5-lactonă

EINECS

202-016-5

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

178,14

Compoziție

Conținut minim 99,0 % pe bază anhidră

Descriere

Pulbere cristalină, aproape inodoră, albă, fină

Identificare

A.

Formare pozitivă a derivatului fenilhidrazină al acidului gluconic

Compusul format se topește între 196 °C și 202 °C cu descompunere

B.

Solubilitate

Liber solubilă în apă. Puțin solubilă în etanol

C.

Punct de topire

152 °C ± 2 °C

Puritate

Apă

Maximum 1,0 % (metoda Karl Fischer)

Substanțe de reducere

Maximum 0,75 % (sub formă de D-glucoză)

Plumb

Maximum 2 mg/kg

E 576 GLUCONAT DE SODIU

Sinonime

Sare sodică a acidului D-gluconic

Definiție

Denumire chimică

D-gluconat de sodiu

EINECS

208-407-7

Formulă chimică

Formula

(anhidru)

Masă moleculară

218,14

Compoziție

Conținut minim 98,0 %

Descriere

Pulbere cristalină, granulară până la fină, albă până la cafenie

Identificare

A.

Test pozitiv pentru sodiu și pentru gluconat

 

B.

Solubilitate

Foarte solubil în apă. Puțin solubil în etanol

C.

pH-ul unei soluții 10 %

Între 6,5 și 7,5

Puritate

Substanță de reducere

Maximum 1,0 % (sub formă de D-glucoză)

Plumb

Maximum 2 mg/kg

E 577 GLUCONAT DE POTASIU

Sinonime

Sare potasică a acidului D-gluconic

Definiție

Denumire chimică

D-gluconat de potasiu

EINECS

206-074-2

Formulă chimică

Formula(anhidru)

Formula(monohidrat)

Masă moleculară

234,25 (anhidru)

252,26 (monohidrat)

Compoziție

Conținut minim 97,0 % și maxim 103,0 % pe bază uscată

Descriere

Pulbere cristalină, albă până la alb-gălbui, cu curgere liberă, inodoră sau granule

Identificare

A.

Test pozitiv pentru potasiu și pentru gluconat

 

B.

pH-ul unei soluții 10 %

Între 7,0 și 8,3

Puritate

Pierdere la uscare

Anhidru: maximum 3,0 % (105 °C, 4 ore, vid)

Monohidrat: minimum 6 % și maximum 7,5 % (105 °C, 4 ore, vid)

Substanțe de reducere

Maximum 1,0 % (sub formă de D-glucoză)

Plumb

Maximum 2 mg/kg

E 578 GLUCONAT DE CALCIU

Sinonime

Sare calcică a acidului D-gluconic

Definiție

Denumire chimică

di-D-gluconat de calciu

EINECS

206-075-8

Formulă chimică

Formula(anhidru)

Formula(monohidrat)

Masă moleculară

430,38 (formă anhidră)

448,39 (monohidrat)

Compoziție

Conținut minim 98,0 % și maxim 102 % pe bază anhidră și respectiv de monohidrat

Descriere

Granule cristaline albe, inodore sau pulbere, stabile în aer

Identificare

A.

Test pozitiv pentru calciu și pentru gluconat

 

B.

Solubilitate

Solubil în apă, insolubil în etanol

C.

pH-ul unei soluții 5 %

Între 6,0 și 8,0

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 3,0 % (105 °C, 16 ore) (anhidru)

Maximum 2,0 % (105 °C, 16 ore) (monohidrat)

Substanțe de reducere

Maximum 1,0 % (sub formă de D-glucoză)

Plumb

Maximum 2 mg/kg

E 640 GLICINA ȘI SAREA SA DE SODIU

Sinonime (gli)

Acid aminoacetic, glicocol

(sare Na)

Glicinat de sodiu

Definiție

Denumire chimică (gli)

Acid aminoacetic

(sare Na)

Glicinat de sodiu

Formulă chimică (gli)

Formula

(sare Na)

Formula

EINECS (gli)

200-272-2

(sare Na)

227-842-3

Masă moleculară (gli)

75,07

(sare Na)

98

Compoziție

Conținut minim 98,5 % pe bază anhidră

Descriere

Cristale albe sau pulbere cristalină albă

Identificare

A.

Test pozitiv pentru aminoacid (gli și sare Na)

 

B.

Test pozitiv pentru sodiu (sare Na)

 

Puritate

Pierdere la uscare (gli)

Maximum 0,2 % (105 °C, 3 ore)

(sare Na)

Maximum 0,2 % (105 °C, 3 ore)

Reziduu la calcinare (gli)

Maximum 0,1 %

(sare Na)

Maximum 0,1 %

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 900 DIMETIL POLISILOXAN

Sinonime

Polidimetil siloxan, fluid siliconic, ulei siliconic, dimetil silicon

Definiție

Dimetilpolisiloxanul este un amestec de polimeri siloxanici lineari complet metilați conținând unități repetate ale formulei

Formula

stabilizat cu unități trimetilsiloxi cu blocare terminală ale formulei

Formula

Denumire chimică

Siloxani și siliconi, di-metilici

Formulă chimică

Formula

Compoziție

Conținut total de siliciu de minimum 37,3 % și maximum 38,5 %

Descriere

Lichid vâscos, incolor, clar

Identificare

A.

Greutate specifică (25o/25 °C)

Între 0,964 și 0,977

B.

Indice de refracție

Formula

Între 1,400 și 1,405

C.

Spectru infraroșu caracteristic compusului

 

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 0,5 % (105 °C, 4 ore)

Viscozitate

Minimum 1,00 · 10– 4 m2s– 1 la 25 °C

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 901 CEARĂ DE ALBINE

Sinonime

Ceară albă, ceară galbenă

Definiție

Ceara de albine galbenă este ceara obținută prin topirea cu apă fierbinte a pereților fagurelui făcut de albina producătoare de miere, Apis mellifera L.și îndepărtarea substanțelor străine

Ceara de albine albă se obține prin decolorarea cerii de albine galbene

EINECS

232-383-7 (ceară de albine)

Descriere

Bucăți sau plăci de culoare alb-gălbuie (forma albă) sau gălbuie până la maro-cenușiu (forma galbenă), cu o granulație fină și rupere necristalină, având un miros agreabil, de miere

Identificare

A.

Interval de topire

Între 62 °C și 65 °C

B.

Greutate specifică

Aproximativ 0,96

C.

Solubilitate

Insolubilă în apă

Greu solubilă în alcool

Foarte solubilă în cloroform și eter

Puritate

Indice de aciditate

Minimum 17 și maximum 24

Indice de saponificare

87-104

Indice de peroxid

Maximum 5

Glicerină și alți polioli

Maximum 0,5 % (sub formă de glicerină)

Cerezină, parafine și anumite alte ceruri

Absente

Grăsimi, ceară de Japonia, colofoniu și săpunuri

Absente

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 902 CEARĂ DE CANDELILLA

Definiție

Ceara de candelilla este o ceară purificată obținută din frunzele plantei candelilla, Euphorbia antisyphilitica

EINECS

232-347-0

Descriere

Ceară opacă până la translucidă, maro-gălbuie, dură

Identificare

A.

Greutate specifică

Aproximativ 0,983

B.

Interval de topire

Între 68,5 °C și 72,5 °C

C.

Solubilitate

Insolubilă în apă

Solubilă în cloroform și toluen

Puritate

Indice de aciditate

Minimum 12 și maximum 22

Indice de saponificare

Minimum 43 și maximum 65

Glicerol și alți polioli

Maximum 0,5 % (sub formă de glicerol)

Cerezină, parafine și anumite alte ceruri

Absente

Grăsimi, ceară de Japonia, colofoniu și săpunuri

Absente

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 903 CEARĂ DE CARNAUBA

Definiție

Ceara de carnauba este o ceară purificată, obținută din mugurii de frunze și din frunzele palmierului de ceară brazilian Mart, Copernicia cereferia

EINECS

232-399-4

Descriere

Pulbere maro deschis până la galben pal sau fulgi sau solid dur și friabil cu o rupere rășinoasă

Identificare

A.

Greutate specifică

Aproximativ 0,997

B.

Interval de topire

Între 82 °C și 86 °C

C.

Solubilitate

Insolubilă în apă

Parțial solubilă în etanol clocotit

Solubilă în cloroform și dietil eter

Puritate

Cenușă sulfatată

Maximum 0,25 %

Indice de aciditate

Minimum 2 și maximum 7

Indice de ester

Minimum 71 și maximum 88

Substanță nesaponificabilă

Minimum 50 % și maximum 55 %

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 904 ȘELAC

Sinonime

Șelac decolorat, șelac alb

Definiție

Șelacul este lacul purificat și decolorat, secreția rășinoasă a insectei Laccifer (Tachardia) Iacca Kerr (Fam. Coccidae)

EINECS

232-549-9

Descriere

Șelac decolorat – rășină granulară aproape albă, amorfă

Șelac decolorat fără ceară de albine – rășină granulară, galben deschis, amorfă

Identificare

A.

Solubilitate

Insolubilă în apă; liber (deși foarte lent) solubilă în alcool; puțin solubilă în acetonă

B.

Indice de aciditate

Între 60 și 89

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 6,0 % (40 °C, peste silicagel, 15 ore)

Colofoniu

Absent

Ceară

Șelac decolorat: maximum 5,5 %

Șelac decolorat fără ceară de albine: maximum 0,2 %

Plumb

Maximum 2 mg/kg

E 920 L-CISTEINĂ

Definiție

Clorhidrat de L-cisteină sau monohidrat de clorhidrat. Părul uman nu poate fi utilizat ca sursă pentru această substanță

EINECS

200-157-7 (anhidru)

Formulă chimică

Formula

(unde n = 0 sau 1)

Masă moleculară

157,62 (anhidru)

Compoziție

Conținut minim 98,0 % și maxim 101,5 % pe bază anhidră

Descriere

Pulbere albă sau cristale incolore

Identificare

A.

Solubilitate

Liber solubilă în apă și în etanol

B.

Interval de topire

Forma anhidră se topește la aproximativ 175 °C

C.

Rotație specifică

Formula: între + 5,0° și + 8,0° sau

Formula: între + 4,9° și + 7,9°

Puritate

Pierdere la uscare

Între 8,0 % și 12,0 %

Maximum 2,0 % (forma anhidră)

Reziduu la calcinare

Maximum 0,1 %

Ioni de amoniu

Maximum 200 mg/kg

Arsenic

Maximum 1,5 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

E 927b CARBAMIDĂ

Sinonime

Uree

Definiție

EINECS

200-315-5

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

60,06

Compoziție

Conținut minim 99,0 % pe bază anhidră

Descriere

Pulbere cristalină, prismatică, incoloră până la albă sau granule albe, mici

Identificare

A.

Solubilitate

Foarte solubilă în apă

Solubilă în etanol

B.

Precipitare cu acid azotic

Pentru trecerea testului trebuie să se formeze un precipitat cristalin, alb

C.

Reacția de culoare

Pentru trecerea testului trebuie să se producă o culoare violet-roșcată

D.

Interval de topire

Între 132 °C și 135 °C

Puritate

Pierdere la uscare

Maximum 1,0 % (105 °C, 1 oră)

Cenușă sulfatată

Maximum 0,1 %

Substanță insolubilă în etanol

Maximum 0,04 %

Alcalinitate

Trece testul

Ioni de amoniu

Maximum 500 mg/kg

Biuretă

Maximum 0,1 %

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

E 938 ARGON

Definiție

Denumire chimică

Argon

EINECS

231-147-0

Formulă chimică

Ar

Masă moleculară

40

Compoziție

Minimum 99,0 %

Descriere

Gaz neinflamabil, incolor, inodor

Puritate

Apă

Maximum 0,05 %

Metan și alte hidrocarburi calculate ca metan

Maximum 100 μl/l

E 939 HELIU

Definiție

Denumire chimică

Heliu

EINECS

231-168-5

Formulă chimică

He

Masă moleculară

4

Compoziție

Minimum 99,0 %

Descriere

Gaz neinflamabil, incolor, inodor

Puritate

Apă

Maximum 0,05 %

Metan și alte hidrocarburi calculate ca metan

Maximum 100 μl/l

E 941 AZOT

Definiție

Denumire chimică

Azot

EINECS

231-783-9

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

28

Verificarea conținutului

Minimum 99,0 %

Descriere

Gaz neinflamabil, incolor, inodor

Puritate

Apă

Maximum 0,05 %

Monoxid de carbon

Maximum 10 μl/l

Metan și alte hidrocarburi calculate ca metan

Maximum 100 μl/l

Dioxid de azot și oxid de azot

Maximum 10 μl/l

Oxigen

Maximum 1 %

E 942 OXID DE AZOT

Definiție

Denumire chimică

Oxid de azot

EINECS

233-032-0

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

44

Compoziție

Minimum 99,0 %

Descriere

Gaz neinflamabil, incolor, miros dulceag

Puritate

Apă

Maximum 0,05 %

Monoxid de carbon

Maximum 30 μl/l

Dioxid de azot și oxid de azot

Maximum 10 μl/l

E 948 OXIGEN

Definiție

Denumire chimică

Oxigen

EINECS

231-956-9

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

32

Compoziție

Minimum 99,0 %

Descriere

Gaz neinflamabil, incolor, inodor

Puritate

Apă

Maximum 0,05 %

Metan și alte hidrocarburi calculate ca metan

Maximum 100 μl/l

E 999 EXTRACT DE QUILLAIA

Sinonime

Extract din scoarța arborelui Quillaia, extract din scoarța arborelui de Panama, extract de Quillaia, extract din scoarța arborelui de Murillo, extract din scoarța arborelui de China

Definiție

Extractul de Quillaia este obținut prin extracție apoasă de Quillai saponaria Molina sau altă specie de Quillaia, copaci din familia Rosaceae. El conține un număr de saponine triterpenoide constând din glicozide de acid quillaic. Sunt prezente și unele zaharuri, incluzând glucoza, galactoza, arabinoza, xiloza și ramnoza, precum și taninul, oxalatul de calciu și alte componente minore

Descriere

Extractul de Quillaia sub formă de pulbere este de culoare brun deschis cu o tentă roz. Se găsește și sub formă de soluție apoasă

Identificare

A.

pH-ul unei soluții 2,5 %

Între 4,5 și 5,5

Puritate

Apă

Maximum 6,0 % (metoda Karl Fischer) (numai forma de pulbere)

Arsenic

Maximum 2 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Mercur

Maximum 1 mg/kg

E 1103 INVERTAZĂ

Definiție

Invertaza este produsă din Saccharomyces cerevisiae

Denumirea sistematică

β-D-Fructofuranosid fructohidrolază

Numărul dat de comisia pentru enzime

CE 3.2.1.26

EINECS

232-615-7

Puritate

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

Cadmiu

Maximum 0,5 mg/kg

Cantitatea totală de bacterii

Maximum 50 000/g

Salmonella spp.

Absentă prin testare în 25 g

Coliforme

Maximum 30/g

E. coli

Absentă prin testare în 25 g

E 1200 POLIDEXTROZĂ

Sinonime

Polidextroze modificate

Definiție

Polimeri de glucoză cu legături aleatorii, cu unele grupări finale sorbitol și cu reziduuri de acid citric sau fosforic atașate la polimeri prin legături mono sau diesterice. Sunt obținuți prin topirea și condensarea ingredientelor și constau din aproximativ 90 părți D-glucoză, 10 părți sorbitol și 1 parte acid citric sau 0,1 părți acid fosforic. Legătura 1,6-glucozidică predomină în polimeri, dar sunt prezente și alte legături. Produsul conține mici cantități de glucoză liberă, sorbitol, levoglucosan (1,6-anhidro-D-glucoză) și acid citric și poate fi neutralizat cu orice bază de tip alimentar și/sau decolorat și deionizat pentru o nouă etapă de purificare. De asemenea, produsele pot fi parțial dehidrogenate cu catalizatori Raney pe bază de nichel pentru reducerea glucozei reziduale. Polidextroza-N este polidextroză neutralizată

Compoziție

Conținut minim 90 % de polimer pe bază anhidră și fără cenușă

Descriere

Solid de culoare albă până la cafeniu deschis. Polidextrozele se dizolvă în apă, rezultând o soluție clară, incoloră până la galben-pai

Identificare

A.

Teste pozitive pentru zahăr și pentru zahărul de reducere

 

B.

pH-ul unei soluții 10 %

Între 2,5 și 7,0 pentru polidextroză

Între 5,0 și 6,0 pentru polidextroză-N

Puritate

Apă

Maximum 4,0 % (metoda Karl Fischer)

Cenușă sulfatată

Maximum 0,3 % (polidextroză)

Maximum 2,0 % (polidextroză-N)

Nichel

Maximum 2 mg/kg pentru polidextroze hidrogenate

1,6-Anhidro-D-glucoză

Maximum 4,0 % pe bază uscată și fără cenușă

Glucoză și sorbitol

Maximum 6,0 % combinat pe bază uscată și fără cenușă; glucoza și sorbitolul se determină separat

Limita de masă moleculară

Test negativ pentru polimeri cu o masă moleculară mai mare de 22,000

5-Hidroximetilfurfurol

Maximum 0,1 % (polidextroză)

Maximum 0,05 % (polidextroză-N)

Plumb

Maximum 0,5 mg/kg

E 1404 AMIDON OXIDAT

Definiție

Amidonul oxidat este amidon tratat cu hipoclorit de sodiu

Descriere

Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau (dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă sau particule cu granulație mare

Identificare

A.

Dacă nu este pregelatinizat: prin observație microscopică

B.

Colorare cu iod: pozitivă (culoare între albastru închis și roșu deschis)

 

Puritate (toate valorile exprimate pe bază anhidră, cu excepția pierderii la uscare)

Pierdere la uscare

Maximum 15,0 % pentru amidon din cereale

Maximum 21,0 % pentru amidon din cartofi

Maximum 18,0 % pentru alte tipuri de amidon

Grupări carboxil

Maximum 1,1 %

Dioxid de sulf

Maximum 50 mg/kg pentru tipurile de amidon din cereale, modificate

Maximum 10 mg/kg pentru alte tipuri de amidon modificate, în afara cazurilor în care se specifică altfel

Arsenic

Maximum 1 mg/kg

Plumb

Maximum 2 mg/kg

Mercur

Maximum 0,1 mg/kg

E 1410 FOSFAT DE AMIDON

Definiție

Fosfatul de amidon este amidon esterificat cu acid ortofosforic sau ortofosfat de sodiu sau potasiu sau tripolifosfat de sodiu

Descriere

Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau (dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă sau particule cu granulație mare

Identificare

A.

Dacă nu este pregelatinizat: prin observație microscopică

B.

Colorare cu iod: pozitivă (culoare între albastru închis și roșu deschis)

 

Puritate (toate valorile exprimate pe bază anhidră, cu excepția pierderii la uscare)

Pierdere la uscare

Maximum 15,0 % pentru amidon din cereale

Maximum 21,0 % pentru amidon din cartofi

Maximum 18,0 % pentru alte tipuri de amidon

Fosfat rezidual

Maximum 0,5 % (sub formă de P) pentru amidon din grâu sau cartofi

Maximum 0,4 % (sub formă de P) pentru alte tipuri de amidon

Dioxid de sulf

Maximum 50 mg/kg pentru tipurile de amidon din cereale, modificat

Maximum 10 mg/kg pentru alte tipuri de amidon modificat, în afara cazurilor în care se specifică altfel

Arsenic

Maximum 1 mg/kg

Plumb

Maximum 2 mg/kg

Mercur

Maximum 0,1 mg/kg

E 1412 FOSFAT DE DIAMIDON

Definiție

Fosfatul de diamidon este amidon având legături între catene cu trimetafosfatul de sodiu sau oxiclorura de fosfor

Descriere

Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau (dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă sau particule cu granulație mare

Identificare

A.

Dacă nu este pregelatinizat: prin observație microscopică

B.

Colorare cu iod: pozitivă (culoare între albastru închis și roșu deschis)

 

Puritate (toate valorile exprimate pe bază anhidră, cu excepția pierderii la uscare)

Pierdere la uscare

Maximum 15,0 % pentru amidon din cereale

Maximum 21,0 % pentru amidon din cartofi

Maximum 18,0 % pentru alte tipuri de amidon

Fosfat rezidual

Maximum 0,5 % (sub formă de P) pentru amidon din grâu sau cartofi

Maximum 0,4 % (sub formă de P) pentru alte tipuri de amidon

Dioxid de sulf

Maximum 50 mg/kg pentru tipurile de amidon din cereale, modificat

Maximum 10 mg/kg pentru alte tipuri de amidon modificat, în afara cazurilor în care se specifică altfel

Arsenic

Maximum 1 mg/kg

Plumb

Maximum 2 mg/kg

Mercur

Maximum 0,1 mg/kg

E 1413 FOSFAT DE DIAMIDON FOSFATAT

Definiție

Fosfatul de diamidon fosfatat este amidon care a suferit o combinație de tratamente ca cele descrise pentru fosfatul de amidon și pentru fosfatul de diamidon

Descriere

Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau (dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă sau particule cu granulație mare

Identificare

A.

Dacă nu este pregelatinizat: prin observație microscopică

B.

Colorare cu iod: pozitivă (culoare între albastru închis și roșu deschis)

 

Puritate (toate valorile exprimate pe bază anhidră, cu excepția pierderii la uscare)

Pierdere la uscare

Maximum 15,0 % pentru amidon din cereale

Maximum 21,0 % pentru amidon din cartofi

Maximum 18,0 % pentru alte tipuri de amidon

Fosfat rezidual

Maximum 0,5 % (sub formă de P) pentru amidon din grâu sau cartofi

Maximum 0,4 % (sub formă de P) pentru alte tipuri de amidon

Dioxid de sulf

Maximum 50 mg/kg pentru tipurile de amidon din cereale, modificat

Maximum 10 mg/kg pentru alte tipuri de amidon modificat, în afara cazurilor în care se specifică altfel

Arsenic

Maximum 1 mg/kg

Plumb

Maximum 2 mg/kg

Mercur

Maximum 0,1 mg/kg

E 1414 FOSFAT DIAMIDON ACETILAT

Definiție

Fosfatul diamidon acetilat este amidon având legături între catene cu trimetafosfatul de sodiu sau oxiclorura de fosfor și esterificat prin anhidridă acetică sau acetat de vinil

Descriere

Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau (dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă sau particule cu granulație mare

Identificare

A.

Dacă nu este pregelatinizat: prin observație microscopică

B.

Colorare cu iod: pozitivă (culoare între albastru închis și roșu deschis)

 

Puritate (toate valorile exprimate pe bază anhidră, cu excepția pierderii la uscare)

Pierdere la uscare

Maximum 15,0 % pentru amidon din cereale

Maximum 21,0 % pentru amidon din cartofi

Maximum 18,0 % pentru alte tipuri de amidon

Grupări acetil

Maximum 2,5 %

Fosfat rezidual

Maximum 0,14 % (sub formă de P) pentru amidon din grâu sau cartofi

Maximum 0,04 % (sub formă de P) pentru alte tipuri de amidon

Acetat de vinil

Maximum 0,1 mg/kg

Dioxid de sulf

Maximum 50 mg/kg pentru tipurile de amidon din cereale, modificat

Maximum 10 mg/kg pentru alte tipuri de amidon modificat, în afara cazurilor în care se specifică altfel

Arsenic

Maximum 1 mg/kg

Plumb

Maximum 2 mg/kg

Mercur

Maximum 0,1 mg/kg

E 1420 AMIDON ACETILAT

Sinonime

Acetat de amidon

Definiție

Amidonul acetilat este amidon esterificat cu anhidridă acetică sau acetat de vinil

Descriere

Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau (dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă sau particule cu granulație mare

Identificare

A.

Dacă nu este pregelatinizat: prin observație microscopică

B.

Colorare cu iod: pozitivă (culoare între albastru închis și roșu deschis)

 

Puritate (toate valorile exprimate pe bază anhidră, cu excepția pierderii la uscare)

Pierdere la uscare

Maximum 15,0 % pentru amidon din cereale

Maximum 21,0 % pentru amidon din cartofi

Maximum 18,0 % pentru alte tipuri de amidon

Grupări acetil

Maximum 2,5 %

Acetat de vinil

Maximum 0,1 mg/kg

Dioxid de sulf

Maximum 50 mg/kg pentru tipurile de amidon din cereale, modificat

Maximum 10 mg/kg pentru alte tipuri de amidon modificat, în afara cazurilor în care se specifică altfel

Arsenic

Maximum 1 mg/kg

Plumb

Maximum 2 mg/kg

Mercur

Maximum 0,1 mg/kg

E 1422 ADIPAT DE DIAMIDON ACETILAT

Definiție

 

Adipatul de diamidon acetilat este amidon având legături între catene cu anhidrida adipică și esterificat cu anhidridă acetică

Descriere

Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau (dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă sau particule cu granulație mare

Identificare

A.

Dacă nu este pregelatinizat: prin observație microscopică

B.

Colorare cu iod: pozitivă (culoare între albastru închis și roșu deschis)

 

Puritate (toate valorile exprimate pe bază anhidră, cu excepția pierderii la uscare)

Pierdere la uscare

Maximum 15,0 % pentru amidon din cereale

Maximum 21,0 % pentru amidon din cartofi

Maximum 18,0 % pentru alte tipuri de amidon

Grupări acetil

Maximum 2,5 %

Grupări adipat

Maximum 0,135 %

Dioxid de sulf

Maximum 50 mg/kg pentru tipurile de amidon din cereale, modificat

Maximum 10 mg/kg pentru alte tipuri de amidon modificat, în afara cazurilor în care se specifică altfel

Arsenic

Maximum 1 mg/kg

Plumb

Maximum 2 mg/kg

Mercur

Maximum 0,1 mg/kg

E 1440 AMIDON HIDROXIPROPILIC

Definiție

Amidonul hidroxipropilic este amidon eterificat cu oxid de propilenă

Descriere

Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau (dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă sau particule cu granulație mare

Identificare

A.

Dacă nu este pregelatinizat: prin observație microscopică

B.

Colorare cu iod: pozitivă (culoare între albastru închis și roșu deschis)

 

Puritate (toate valorile exprimate pe bază anhidră, cu excepția pierderii la uscare)

Pierdere la uscare

Maximum 15,0 % pentru amidon din cereale

Maximum 21,0 % pentru amidon din cartofi

Maximum 18,0 % pentru alte tipuri de amidon

Grupări hidroxipropil

Maximum 7,0 %

Clorhidrină de propilenă

Maximum 1 mg/kg

Dioxid de sulf

Maximum 50 mg/kg pentru tipurile de amidon din cereale, modificat

Maximum 10 mg/kg pentru alte tipuri de amidon modificat, în afara cazurilor în care se specifică altfel

Arsenic

Maximum 1 mg/kg

Plumb

Maximum 2 mg/kg

Mercur

Maximum 0,1 mg/kg

E 1442 FOSFAT DE DIAMIDON HIDROXIPROPILIC

Definiție

Fosfatul de diamidon hidroxipropilic este amidon având legături între catene cu trimetafosfatul de sodiu sau oxiclorura de fosfor și eterificat cu oxid de propilenă

Descriere

Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau (dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă sau particule cu granulație mare

Identificare

A.

Dacă nu este pregelatinizat: prin observație microscopică

B.

Colorare cu iod: pozitivă (culoare între albastru închis și roșu deschis)

 

Puritate (toate valorile exprimate pe bază anhidră, cu excepția pierderii la uscare)

Pierdere la uscare

Maximum 15,0 % pentru amidon din cereale

Maximum 21,0 % pentru amidon din cartofi

Maximum 18,0 % pentru alte tipuri de amidon

Grupări hidroxipropil

Maximum 7,0 %

Fosfat rezidual

Maximum 0,14 % (sub formă de P) pentru amidon din grâu sau cartofi

Maximum 0,04 % (sub formă de P) pentru alte tipuri de amidon

Clorhidrină de propilenă

Maximum 1 mg/kg

Dioxid de sulf

Maximum 50 mg/kg pentru tipurile de amidon din cereale, modificat

Maximum 10 mg/kg pentru alte tipuri de amidon modificat, în afara cazurilor în care se specifică altfel

Arsenic

Maximum 1 mg/kg

Plumb

Maximum 2 mg/kg

Mercur

Maximum 0,1 mg/kg

E 1450 SUCCINAT OCTENILIC DE SODIU ȘI AMIDON

Sinonime

SSOS

Definiție

Succinatul octenilic de sodiu și amidon este esterificat pentru amidon cu anhidridă octenilsuccinică

Descriere

Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau (dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă sau particule cu granulație mare

Identificare

A.

Dacă nu este pregelatinizat: prin observație microscopică

B.

Colorare cu iod: pozitivă (culoare între albastru închis și roșu deschis)

 

Puritate (toate valorile exprimate pe bază anhidră, cu excepția pierderii la uscare)

Pierdere la uscare

Maximum 15,0 % pentru amidon din cereale

Maximum 21,0 % pentru amidon din cartofi

Maximum 18,0 % pentru alte tipuri de amidon

Grupări octenilsuccinil

Maximum 3 %

Reziduu de acid octenilsuccinic

Maximum 0,3 %

Dioxid de sulf

Maximum 50 mg/kg pentru tipurile de amidon din cereale, modificat

Maximum 10 mg/kg pentru alte tipuri de amidon modificat, în afara cazurilor în care se specifică altfel

Arsenic

Maximum 1 mg/kg

Plumb

Maximum 2 mg/kg

Mercur

Maximum 0,1 mg/kg

E 1451 AMIDON OXIDAT ACETILAT

Definiție

Amidonul oxidat acetilat este tratat pentru amidon cu hipoclorit de sodiu urmat de esterificare cu anhidridă acetică

Descriere

Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau (dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă sau particule cu granulație mare

Identificare

A.

Dacă nu este pregelatinizat: prin observație microscopică

B.

Colorare cu iod: pozitivă (culoare între albastru închis și roșu deschis)

 

Puritate (toate valorile exprimate pe bază anhidră, cu excepția pierderii la uscare)

Pierdere la uscare

Maximum 15,0 % pentru amidon din cereale

Maximum 21,0 % pentru amidon din cartofi

Maximum 18,0 % pentru alte tipuri de amidon

Grupări carboxil

Maximum 1,3 %

Grupări acetil

Maximum 2,5 %

Dioxid de sulf

Maximum 50 mg/kg pentru tipurile de amidon din cereale, modificat

Maximum 10 mg/kg pentru alte tipuri de amidon modificat, în afara cazurilor în care se specifică altfel

Arsenic

Maximum 1 mg/kg

Plumb

Maximum 2 mg/kg

Mercur

Maximum 0,1 mg/kg

E 1505 TRIETILCITRAT

Sinonime

Citrat de etil

Definiție

Denumire chimică

Trietil-2-hidroxipropan-1,2,3-tricarboxilat

EINECS

201-070-7

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

276,29

Compoziție

Conținut minim 99,0 %

Descriere

Lichid uleios, practic incolor, inodor

Identificare

A.

Greutate specifică

Formula

: 1,135-1,139

B.

Indice de refracție

Formula

: 1,439-1,441

Puritate

Apă

Maximum 0,25 % (metoda Karl Fischer)

Aciditate

Maximum 0,02 % (sub formă de acid citric)

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

E 1518 GLICERIL TRIACETAT

Sinonime

Triacetin

Definiție

Denumire chimică

Gliceril triacetat

EINECS

203-051-9

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

218,21

Compoziție

Conținut minim 98,0 %

Descriere

Lichid incolor, uleios într-o oarecare măsură și având un ușor miros de grăsime

Identificare

A.

Teste pozitive pentru acetat și pentru glicerină

 

B.

Indice de refracție

Între 1,429 și 1,431 la 25 °C

C.

Greutate specifică (25 °C/25 °C)

Între 1,154 și 1,158

D.

Interval de fierbere

Între 258 °C și 270 °C

Puritate

Apă

Maximum 0,2 % (metoda Karl Fischer)

Cenușă sulfatată

Maximum 0,02 % (sub formă de acid citric)

Arsenic

Maximum 3 mg/kg

Plumb

Maximum 5 mg/kg

E 1520 PROPAN-1,2-DIOL

Sinonime

Propilenglicol

Definiție

Denumire chimică

1,2-dihidroxipropan

EINECS

200-338-0

Formulă chimică

Formula

Masă moleculară

76,10

Compoziție

Conținut minim 99,5 % pe bază anhidră

Descriere

Lichid vâscos, higroscopic, incolor, clar

Identificare

A.

Solubilitate

Solubil în apă, etanol și acetonă

B.

Greutate specifică

Formula

: 1,035-1,040

C.

Indice de refracție

Formula

: 1,431-1,433

Puritate

Interval de distilare

99 % v/v distilă între 185 °C-189 °C

Cenușă sulfatată

Maximum 0,07 %

Apă

Maximum 1,0 % (metoda Karl Fischer)

Plumb

Maximum 5 mg/kg”