13/Volumul 26

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

284


31999R1618


L 192/11

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 1618/1999 AL COMISIEI

din 23 iulie 1999

privind criteriile de evaluare a calității statisticilor structurale de întreprindere

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 al Consiliului din 20 decembrie 1996 privind statisticile structurale de întreprindere (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 410/98 (2), în special articolul 12 punctul (vi),

(1)

întrucât Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 a stabilit un cadru comun pentru elaborarea de statistici comunitare privind structura, activitatea, competitivitatea și rezultatele întreprinderilor în Comunitate;

(2)

întrucât Comisia va înainta Parlamentului European și Consiliului un raport privind aceste statistici, în special privind calitatea acestora și sarcina ce revine întreprinderilor;

(3)

întrucât este necesar ca Comisia să determine criteriile pentru evaluarea calității statisticilor structurale de întreprindere;

(4)

întrucât măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de programul statistic,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Criteriile pentru evaluarea calității menționate la articolul 7 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 sunt specificate în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în cea de-a douăzecea zi după publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 iulie 1999.

Pentru Comisie

Yves-Thibault DE SILGUY

Membru al Comisiei


(1)  JO L 14, 17.1.1997, p. 1.

(2)  JO L 52, 21.2.1998, p. 1.


ANEXĂ

INDICATORI DE CALITATE ȘI PRINCIPALELE CARACTERISTICI

Secțiunea 1

Obiective

Obiectivul prezentei anexe este de a stabili un cadru comun pentru măsurarea anuală, la nivel comunitar, a calității statisticilor structurale de întreprindere elaborate în înțelesul Regulamentului (CE, Euratom) nr. 58/97 privind statisticile structurale de întreprindere, denumit în continuare „Regulament SSI”.

Secțiunea 2

Sfera de cuprindere

1.

Indicatorii calității și rapoartele descrise mai jos se referă la toate activitățile menționate în secțiunea 3 din anexa 1 la Regulamentul SSI, în conformitate cu toate derogările prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 2699/98 al Comisiei (1).

2.

Statele membre în care valoarea adăugată totală la costul factorilor reprezintă în mod normal mai puțin de 1 % din totalul pe Comunitatea Europeană nu sunt obligate să raporteze informațiile din prezenta anexă în sensul prezentului regulament. Acest prag se va aplica în cazul tuturor activităților NACE Rev.1 pentru care se solicită un indicator de calitate sau un raport.

Secțiunea 3

Primul an de referință

Primul an de referință pentru care trebuie furnizate informațiile menționate în prezenta anexă este anul calendaristic 1997. Dacă pentru acest an de referință informațiile nu sunt disponibile în termenul până la care trebuie transmise conform secțiunii 4 alineatul (2), se va folosi anul de referință cel mai apropiat de 1997 pentru care există informații.

Secțiunea 4

Transmiterea de informații

1.

Indicatorii de calitate și rapoartele prevăzute în prezenta anexă se vor transmite în termen de 24 de luni de la sfârșitul anului calendaristic al perioadei de referință.

Termenul de transmitere a informațiilor poate fi prelungit cu un interval egal cu termenele suplimentare acordate prin Regulamentul (CE) nr. 2699/98, în măsura în care un astfel de termen suplimentar se referă la una din caracteristicile indicate în secțiunea 5 a prezentei anexe.

2.

Prima transmitere a indicatorilor de calitate (secțiunea 5 punctele 1, 2, 3 și 4) și a rapoartelor (secțiunea 6) se va face înainte de sfârșitul lunii decembrie 1999.

Secțiunea 5

Indicatori de calitate: coeficientul de variație și rata de nonrăspuns

Statele membre vor comunica informații în legătură cu caracteristici, niveluri și serii după cum se menționează mai jos, ținând cont de toate derogările acordate în ceea ce privește anul de referință.

Pentru fiecare serie, caracteristică și nivel de activitate menționat mai jos, statele membre vor raporta un coeficient de variație global ținând seama, în funcție de strategia anchetei, de nonrăspunsuri, erori de clasificare și, dacă este necesar, de erori de eșantionare.

Coeficientul de variație este raportul dintre rădăcina pătrată a varianței estimatorului și valoarea estimată.

1.

Seria 1A (statistici anuale de întreprindere):

Șase caracteristici (11 11 0; 12 11 0; 12 15 0; 13 31 0; 15 11 0; 16 13 0);

NACE Rev.1: nivel de trei cifre (grupe) sau regrupări de activități definite în secțiunea 9 din anexa 1 la Regulamentul SSI.

2.

Seria 1B (statistici anuale de întreprindere pe clase de mărime):

trei caracteristici (11 11 0; 12 11 0; 12 15 0);

NACE Rev.1: nivel de trei cifre (grupe) sau regrupări de activități definite în secțiunea 9 din anexa 1 la Regulamentul SSI și regrupări de clase de mărime după cum urmează: 1-19; 20-249; 250-999; >1 000.

3.

Seria 1C (statistici anuale regionale):

două caracteristici (11 21 0; 13 32 0);

NACE Rev.1: nivel de două cifre (diviziuni) și NUTS 2.

4.

Rata de nonrăspuns

Statele membre comunică rata de nonrăspuns a unităților statistice la nivel de trei cifre NACE Rev.1 sau pe regrupările definite în secțiunea 9 din anexa 1 la Regulamentul SSI.

5.

Rata parțială de nonrăspuns

Statele membre comunică rata de nonrăspuns pe variabilă la nivel de trei cifre NACE Rev.1 sau pe regrupările definite în secțiunea 9 din anexa 1 la Regulamentul SSI pentru următoarele caracteristici: 12 11 0; 12 15 0; 13 31 0; 15 11 0; 16 13 0.

Secțiunea 6

Rapoarte specifice

Statele membre vor transmite cele două rapoarte specifice descrise mai jos:

1.

Strategia anchetei

Acest raport va indica pentru fiecare subpopulație de întreprinderi cel puțin dacă s-a utilizat un recensământ sau eșantion, sau dacă s-au utilizat surse administrative sau anchete statistice.

2.

Activitatea principală

Acest raport va indica cum se determină activitatea principală în cazul unităților de observare folosite pentru stabilirea rezultatelor transmise la Eurostat în conformitate cu cele prevăzute în Regulamentul SSI. Se vor furniza în mod deosebit informații cu privire la frecvența actualizării activității principale a unității, ținând cont de modul în care aceasta este inclusă (printr-o anchetă statistică sau de către o sursă administrativă).

Secțiunea 7

Difuzarea datelor naționale privind calitatea de către Eurostat

Nu se vor publica nici un fel de informații privind calitatea fără acordul statului membru respectiv.

Secțiunea 8

Perioada de tranziție

Informațiile indicate în secțiunea 5 punctul 5 sunt opționale pentru primii doi ani de referință, și anume 1997 și 1998.


(1)  JO L 344, 18.12.1998, p. 1.