03/Volumul 27

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

263


31999L0029


L 115/32

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 1999/29/CE A CONSILIULUI

din 22 aprilie 1999

privind substanțele și produsele nedorite în hrana animalelor

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 43,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

(1)

Întrucât Directiva 74/63/CEE a Consiliului din 17 decembrie 1973 privind substanțele și produsele nedorite din hrana animalelor (3) a fost modificată substanțial, de mai multe ori; întrucât, din motive de claritate și logică, trebuie să se codifice directiva menționată.

(2)

Întrucât producția de animale ocupă un loc foarte important în agricultura Comunității și întrucât rezultatele satisfăcătoare depind într-o mare măsură de utilizarea unei hrane corespunzătoare și de bună calitate pentru animale.

(3)

Întrucât reglementarea privind hrana pentru animale reprezintă un factor esențial pentru creșterea productivității în agricultură.

(4)

Întrucât furajele conțin adeseori substanțe sau produse nedorite care pot dăuna sănătății animalelor sau, din cauza prezenței lor în produsele animaliere, sănătății umane.

(5)

Întrucât este imposibilă excluderea totală a prezenței substanțelor și produselor în cauză și întrucât este important ca cel puțin conținutul lor din furaje să fie redus astfel încât să prevină apariția efectelor nedorite și dăunătoare; întrucât, în acest caz, este imposibil să se stabilească aceste niveluri sub pragul de sensibilitate a metodelor de analiză definite pe plan comunitar.

(6)

Întrucât substanțele și produsele nedorite pot fi prezente în furaje numai în condițiile stabilite în prezenta directivă și întrucât nu pot fi distribuite într-un alt mod în hrana animalelor; întrucât, prin urmare, prezenta directivă trebuie aplicată fără a aduce atingere celorlalte dispoziții comunitare privind hrana animalelor, în special normelor aplicabile furajelor combinate.

(7)

Întrucât, cu toate acestea, statele membre trebuie să aibă posibilitatea de a admite, în anumite condiții, ca furajele să aibă un conținut de substanțe și produse nedorite mai mare decât cel prevăzut de anexa I.

(8)

Întrucât dispozițiile din prezenta directivă trebuie să se aplice materiilor prime pentru furaje, precum și furajelor încă de la introducerea lor în Comunitate; întrucât, prin urmare, este necesar să se precizeze că procentele maxime de substanțe și produse nedorite stabilite se aplică, în general, la punerea în circulație a materiilor prime pentru hrană și a furajelor, inclusiv în toate etapele de comercializare, și, în special, încă de la data importării lor.

(9)

Întrucât este necesar să se stabilească principiul conform căruia materiile prime utilizate în hrana animalelor trebuie să corespundă calitativ, adică să fie sănătoase, fiabile și de calitate comercială; întrucât, prin urmare, trebuie interzisă utilizarea sau punerea în circulație a materiilor prime pentru hrană care, ținând seama de conținutul prea ridicat în substanțe și produse nedorite, au drept rezultat depășirea nivelurilor maxime prevăzute de anexa I pentru alimentele combinate.

(10)

Întrucât este necesar să se limiteze prezența anumitor substanțe și produse nedorite în hrana suplimentară prin stabilirea nivelurilor maxime corespunzătoare.

(11)

Întrucât trebuie să se lase statelor membre posibilitatea, atunci când sănătatea animală sau umană este amenințată, de a reduce temporar nivelurile maxime stabilite sau de a stabili un conținut maxim pentru alte substanțe sau produse sau de a interzice prezența acestor substanțe și produse în furaje; întrucât pentru a evita ca un stat membru să folosească abuziv această posibilitate, este necesar să se decidă, printr-o procedură comunitară de urgență și pe baza documentelor justificative, eventuale modificări ale anexelor I și II.

(12)

Întrucât furajele care corespund condițiilor din prezenta directivă trebuie, în ceea ce privește conținutul în substanțe și produse nedorite, să fie restricționate numai în ceea ce privește punerea în circulație prevăzută de prezenta directivă.

(13)

Întrucât pentru a garanta, la comercializarea furajelor, respectarea condițiilor stabilite pentru substanțele și produsele nedorite, statele membre trebuie să prevadă dispoziții de control corespunzătoare.

(14)

Întrucât, în cadrul sistemului de informații instituit de prezenta directivă la nivelul serviciilor de control oficiale, este necesar ca statele membre să fie informate, de asemenea, de către operatori cu privire la cazurile de nerespectare a dispozițiilor prezentei directive; întrucât, în acest caz, statele membre au obligația de a lua toate măsurile necesare prin care să se excludă utilizarea acestor substanțe și produse nedorite în hrana animalelor; întrucât statele membre sunt obligate să asigure, dacă este cazul, distrugerea lotului de materii prime pentru furaje sau a furajelor, dacă acest lucru a fost hotărât de către proprietarul său.

(15)

Întrucât o procedură comunitară corespunzătoare este indispensabilă pentru adaptarea dispozițiilor tehnice stabilite la anexele I și II în funcție de evoluția cunoștințelor științifice și tehnice.

(16)

Întrucât, pentru a facilita punerea în aplicare a măsurilor prevăzute, este necesar să se prevadă o procedură care să instituie o cooperare strânsă între statele membre și Comisie în cadrul Comitetului permanent pentru hrana animalelor înființat prin Decizia 70/372/CEE (4).

(17)

Întrucât prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere a directivelor prezentate în anexa III partea B,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Prezenta directivă se referă la substanțele și produsele nedorite din hrana animalelor.

(2)   Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor privind:

(a)

aditivii din hrana animalelor;

(b)

comercializarea furajelor;

(c)

stabilirea nivelurilor maxime pentru reziduurile de pesticide pe produsele și în produsele destinate nutriției animalelor în măsura în care aceste reziduuri nu sunt menționate la anexa I secțiunea B;

(d)

microorganismele din furaje;

(e)

unele produse utilizate în hrana animalelor;

(f)

hrana pentru animale destinată unor obiective nutriționale speciale.

Articolul 2

În sensul prezentei directive, se înțelege prin:

(a)

furaje: produsele de origine vegetală sau animală în stare naturală, proaspete sau conservate și derivatele obținute din prelucrarea lor industrială, precum și substanțele organice sau anorganice, simple sau în amestecuri, care conțin sau nu aditivi și sunt destinate hrănirii animalelor pe cale orală;

(b)

materii prime pentru furaje: diferitele produse de origine vegetală sau animală, în stare naturală, proaspete sau conservate și derivatele obținute din prelucrarea lor industrială, precum și substanțele organice sau anorganice care conțin sau nu aditivi și sunt destinate hrănirii animalelor pe cale orală, fie direct ca atare, fie după prelucrare, pentru prepararea furajelor combinate, ori ca bază pentru preamestecuri;

(c)

furaje complete: amestecurile de furaje care, datorită compoziției lor, sunt suficiente pentru asigurarea unei rații zilnice;

(d)

furaje complementare: amestecurile de furaje care conțin procente ridicate din anumite substanțe și care, din cauza compoziției lor, nu asigură rația zilnică decât în cazul în care sunt asociate altui tip de furaje;

(e)

furaje combinate: amestecuri de materii prime pentru hrană care conțin sau nu aditivi, destinate hrănirii animalelor pe cale orală, sub formă de furaje complete ori complementare;

(f)

rație zilnică: cantitatea totală de furaje raportată la un conținut de umiditate de 12 %, necesară în medie pe zi unui animal dintr-o specie, dintr-o categorie de vârstă și randament date, pentru satisfacerea tuturor nevoilor sale;

(g)

animale: animalele aparținând unor specii hrănite și deținute în mod normal sau consumate de om, precum și animalele vii care trăiesc liber în natură, în cazul în care acestea sunt hrănite cu furaje;

(h)

animale de companie: animalele care fac parte din specii hrănite și deținute în mod normal, dar neconsumate de om, cu excepția animalelor care servesc la producția de blănuri.

Articolul 3

(1)   Statele membre prevăd că materiile prime pentru hrană pot fi puse în circulație în Comunitate numai dacă sunt în conformitate cu normele de calitate, adică sunt sănătoase, fiabile și de calitate comercială.

(2)   În special și sub rezerva dispozițiilor prevăzute în anexa II partea A, nu pot fi considerate conforme cu normele de calitate, adică sănătoase, fiabile și de calitate comercială, materiile prime pentru furaje care au un nivel de substanțe și produse nedorite atât de mare încât este imposibil să se respecte conținutul maxim stabilit de anexa I privind furajele combinate pentru animale.

Articolul 4

(1)   Statele membre prevăd ca substanțele și produsele menționate în anexa I să fie tolerate în furaje numai în condițiile stabilite în respectiva anexă.

(2)   Statele membre pot admite ca nivelurile maxime prevăzute de anexa I cu privire la furaje să fie depășite, dacă este vorba de furaje produse și utilizate ca atare în aceeași exploatație agricolă și atâta timp cât această depășire se dovedește necesară având în vedere condițiile speciale. Statele în cauză se asigură ca nu poate rezulta nici un efect nociv pentru sănătatea animală sau umană.

Articolul 5

(1)   Statele membre prevăd că materiile prime pentru furaje menționate în anexa II partea A pot fi puse în circulație numai în cazul în care conținutul în substanțe sau produse nedorite stabilit în coloana 1 din anexa menționată nu depășește conținutul maxim stabilit în coloana 3 din aceeași anexă.

(2)   În cazul în care conținutul în substanțe sau produse nedorite menționate în coloana 1 din anexa II partea A este mai mare decât cel stabilit la coloana 3 din anexa I referitor la materia primă pentru furaje, materia primă menționată în coloana 2 din anexa II partea A poate fi introdusă pe piață, fără a aduce atingere alineatului (1), numai dacă:

(a)

este destinată unităților care sunt în conformitate cu normele prevăzute de Directiva 95/69/CE a Consiliului din 22 decembrie 1995 de stabilire a condițiilor și modalităților aplicabile pentru aprobarea și înregistrarea unor unități și intermediari din sectorul furajelor (5)

și

(b)

este însoțită de un document care să indice

—

că materia primă pentru furaje este destinată producătorilor de furaje combinate care îndeplinesc condiția prevăzută la litera (a);

—

că materia primă pentru furaje nu poate fi utilizată ca atare pentru hrănirea directă a animalelor;

—

conținutul de substanțe sau produse nedorite.

(3)   Statele membre prevăd că alineatul (2) literele (a) și (b) se aplică, de asemenea, materiilor prime pentru furaje, precum și substanțelor sau produselor nedorite enumerate în anexa II partea B, al căror conținut maxim nu este stabilit în partea A, în cazul în care conținutul de substanțe sau produse nedorite în materia primă pentru furaje este mai mare decât cel stabilit la coloana 3 din anexa I cu privire la materiile prime pentru furaje.

Articolul 6

Statele membre pot restrânge aplicarea articolului 5 alineatul (2) litera (a) numai la fabricanții de furaje combinate care utilizează materiile prime respective pentru hrana animalelor în vederea fabricării și comercializării furajelor combinate.

Articolul 7

Statele membre prevăd că un lot de materie primă menționată în anexa II partea A cu un conținut de substanță sau produs nedorit mai mare decât conținutul maxim stabilit în coloana 3 din anexa menționată anterior nu trebuie să fie amestecat cu alte loturi de materii prime pentru hrană sau cu alte loturi de furaje.

Articolul 8

Statele membre prevăd că furajele complementare, în măsura în care nu există dispoziții speciale în ceea ce le privește, nu pot conține, având în vedere diluția prevăzută pentru utilizarea lor, niveluri mai mari de substanțe și produse decât cele stabilite la anexa I pentru furajele complete.

Articolul 9

(1)   În cazul în care un stat membru, în urma celor mai recente informații sau a unei noi evaluări a datelor existente, intervenite după adoptarea dispozițiilor în cauză, constată, pe baza unei motivații detailate, că un conținut maxim stabilit în anexa I sau în anexa II sau că o substanță sau un produs nemenționat în aceste anexe reprezintă un pericol pentru sănătatea animală sau umană sau pentru mediul înconjurător, statul membru în cauză poate să reducă temporar acest conținut, să stabilească un conținut maxim sau să interzică prezența substanței sau a produsului în furaje sau în materiile prime pentru furaje. Statul membru informează de îndată celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta, precizând motivele care stau la baza deciziei sale.

(2)   În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14 se decide imediat dacă anexele trebuie modificate. Atât timp cât nici Consiliul, nici Comisia nu adoptă o decizie, statul membru poate menține măsurile puse în aplicare.

Articolul 10

În temeiul procedurii prevăzute la articolul 13 și ținând seama de evoluția cunoștințelor științifice și tehnice:

(a)

se adoptă modificările care se aduc anexelor;

(b)

se stabilește periodic o versiune codificată a anexelor, astfel încât să fie incluse modificările succesive aduse în aplicarea literei (a);

(c)

se pot defini criteriile de acceptare a materiilor prime pentru furaje, care au făcut obiectul unor procedee de decontaminare.

Articolul 11

Statele membre urmăresc ca furajele și materiile prime pentru furaje, care sunt în conformitate cu prezenta directivă, să nu facă obiectul altor restricții de punere în circulație în ceea ce privește prezența substanțelor și produselor nedorite.

Articolul 12

(1)   Statele membre iau toate măsurile necesare pentru efectuarea, cel puțin prin sondaj, a controlului oficial al furajelor și al materiilor prime pentru furaje, astfel încât să se respecte condițiile stabilite de prezenta directivă.

(2)   Statele membre comunică celorlalte state membre și Comisiei numele serviciilor pe care le-au desemnat pentru efectuarea acestor controale.

(3)   Statele membre prevăd ca în cazul în care un operator (importator, producător etc.) sau o persoană care, datorită activității sale profesionale, deține, a deținut sau a fost în contact direct cu un lot de materii prime pentru furaje sau de furaje, dispune de informații care să indice că:

—

lotul materiilor prime pentru furaje este impropriu oricărei utilizări pentru hrănirea animalelor din cauza unei contaminări cu o substanță sau un produs nedorit menționat la anexele I și II și, din această cauză, nu este conform cu dispozițiile articolului 3 alineatul (1) și, prin urmare, reprezintă un pericol grav pentru sănătatea animală sau umană;

—

lotul de furaje nu este în conformitate cu dispozițiile menționate la anexa I și, din această cauză, constituie un pericol grav pentru sănătatea animală sau umană,

persoana respectivă sau operatorul respectiv informează imediat autoritățile oficiale cu privire la aceasta, chiar dacă se are în vedere distrugerea lotului.

După verificarea informațiilor primite, statele membre se asigură, în cazul unui lot contaminat, că sunt luate măsurile necesare pentru ca lotul respectiv să nu fie utilizat la hrănirea animalelor.

Statele membre se asigură că destinația finală a lotului contaminat, inclusiv eventuala sa distrugere, nu poate avea efecte dăunătoare pentru sănătatea umană, animală sau pentru mediul înconjurător.

(4)   În cazul în care se intenționează ca un lot de materii prime pentru furaje sau un lot de furaje să fie expediat către un stat membru atunci când în alt stat membru a fost considerat ca nefiind în conformitate cu dispozițiile prezentei directive din cauza conținutului prea ridicat de substanțe sau produse nedorite, statul membru respectiv membru comunică de îndată celorlalte state membre și Comisiei orice informație utilă cu privire la lotul respectiv.

Articolul 13

(1)   În cazul în care se aplică procedura prevăzută de prezentul articol, Comitetul permanent pentru furaje, denumit în continuare „comitet”, este notificat fără întârziere de către președinte fie la inițiativa acestuia, fie la cererea unui stat membru.

(2)   Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența chestiunii în cauză. Avizul se emite cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru adoptarea deciziilor pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate conform articolului menționat anterior. Președintele nu participă la vot.

Comisia adoptă măsurile și le pune imediat în aplicare, în cazul în care acestea sunt în conformitate cu avizul comitetului. În cazul în care măsurile preconizate nu sunt în conformitate cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă de îndată Consiliului o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul adoptă măsurile cu majoritate calificată.

În cazul în care, în termen de trei luni de la data la care i-a fost prezentată propunerea, Consiliul nu adoptă nici o măsură, Comisia adoptă măsurile propuse și le pune imediat în aplicare, cu excepția cazului în care Consiliul s-a pronunțat cu majoritate simplă împotriva măsurilor în cauză.

Articolul 14

(1)   În cazul în care se aplică procedura prevăzută în prezentul articol, comitetul este notificat fără întârziere de către președinte fie la inițiativa acestuia, fie la cererea unui stat membru.

(2)   Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate, comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termen de două zile. Avizul se emite cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate în conformitate cu articolul menționat. Președintele nu participă la vot.

Comisia adoptă măsurile și le pune de îndată în aplicare, în cazul în care acestea sunt în conformitate cu avizul comitetului. În cazul în care măsurile preconizate nu sunt în conformitate cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă de îndată Consiliului o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul adoptă măsurile cu majoritate calificată.

În cazul în care, în termen de cincisprezece zile de la data la care a fost notificat, Consiliul nu adoptă nici o măsură, Comisia adoptă măsurile propuse și le pune în aplicare imediat, cu excepția cazului în care Consiliul s-a pronunțat cu majoritate simplă împotriva măsurilor în cauză.

Articolul 15

(1)   Statele membre pun în aplicare cel puțin dispozițiile prezentei directive în cazul furajelor destinate exportului către țări terțe.

(2)   Alineatul (1) nu aduce atingere dreptului statelor membre de a autoriza reexportarea către țări terțe de loturi de furaje care nu sunt în conformitate cu condițiile prevăzute de prezenta directivă.

Articolul 16

(1)   Directivele prevăzute de anexa III partea A se abrogă, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere stabilite la anexa III partea B.

(2)   Trimiterile la directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa IV.

Articolul 17

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 18

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 22 aprilie 1999.

Pentru Consiliu

Președintele

W. MÜLLER


(1)  Aviz emis la 9 februarie 1999 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  JO C 153, 28.5.1996, p. 49.

(3)  JO C 38, 11.2.1974, p. 31, astfel cum a fost modificată ultima dată de Directiva 98/60/CE a Comisiei (JO L 209, 25.7.1998, p. 50).

(4)  JO L 170, 3.8.1970, p. 1.

(5)  JO L 332, 30.12.1995, p. 15, astfel cum a fost modificată de Directiva 98/92/CE (JO L 346, 22.12.1998, p. 49).


ANEXA I

[Articolul 3 alineatul (2), articolul 4, articolul 5 alineatele (2) și (3), articolul 8 și articolul 12 alineatul (3)]

Substanțe, produse

Furaje

Conținut maxim în mg/kg (ppm) al hranei pentru animale cu un conținut de umiditate de 12 %

(1)

(2)

(3)

A.   

Substanțe (ioni sau produse)

1.

Arsenic

Materii prime pentru furaje, cu excepția:

2

—

făinuri de iarbă, de lucernă și de trifoi deshidratat, precum și pulpă uscată de sfeclă de zahăr și pulpă uscată, melasată de sfeclă de zahăr

4

—

Furaje complete

10

Furaje complete, cu excepția:

2

—

hrană concentrată pentru pești

4

Furaje complementare, cu excepția:

4

—

furajelor minerale

12

2.

Plumb

Materii prime pentru furaje, cu excepția:

10

—

furaje verzi

40

—

fosfați

30

—

drojdii

5

Furaje complete

5

Furaje complementare, cu excepția

10

—

furaje minerale

30

3.

Fluor

Materii prime pentru furaje, cu excepția:

150

—

furajelor de origine animală

500

—

fosfați

2 000

Furaje complete, cu excepția:

150

—

furaje complete pentru bovine, ovine, caprine

 

—

în lactație

30

—

altele

50

—

furaje complete pentru porci

100

—

furaje complete pentru păsări

350

—

furaje complete pentru pui

250

Compuși minerali pentru bovine, ovine, caprine

2 000 (1)

Alt tip de furaje suplimentare

125 (2)

4.

Mercur

Materii prime pentru furaje, cu excepția:

0,1

—

furaje pentru animale provenite din prelucrarea peștelui sau a altor animale marine

0,5

furaje complete, cu excepția:

0,1

—

furaje complete pentru câini și pisici

0,4

Furaje complementare, cu excepția

0,2

—

hrană concentrata pentru câini și pisici

 

5.

Nitriți

Făină de pește

60

(exprimat în nitrit de sodiu)

Furaje complete, cu excepția:

15

(exprimat în nitrit de sodiu)

—

furaje pentru animalele domestice fără păsări și pești de ornament

6.

Cadmiu

Materii prime pentru furaje de origine vegetală

1

Materii prime pentru furaje de origine animală, cu excepția:

2

—

Furaje pentru animale domestice

 

Fosfați

10 (3)

furaje complete pentru bovine, ovine, caprine cu excepția:

1

—

furaje complete pentru viței, miei și iezi

 

Alt tip de furaje complete, cu excepția:

0,5

—

furaje pentru animale domestice

 

furaje minerale

5 (4)

Alt tip de furaje complementare pentru bovine, ovine, și caprine

0,5

B.   

Produse

1.

Aflatoxină B1

Materii prime pentru furaje, cu excepția:

0,05

—

arahide, copra, palmist, semințe de bumbac, babassu, porumb și derivatele din prelucrarea lor

0,02

Furaje complete pentru bovine, ovine, caprine, cu excepția:

0,05

—

vite de lapte

0,005

—

viței, miei și iezi

0,01

Furaje complete pentru porci și păsări (cu excepția animalelor tinere)

0,02

Alt tip de furaje complete

0,01

Furaje complementare pentru bovine, ovine și caprine (cu excepția furajelor complementare pentru vitele de lapte, viței, miei și iezi)

0,05

Furaje suplimentare pentru porci și păsări (cu excepția animalelor tinere)

0,03

Alt tip de furaje complementare

0,005

2.

Acid cianhidric

Materii prime pentru furaje, cu excepția:

50

—

semințe de in

250

—

turte de in

350

—

produse de manioc și turte de migdale

100

Furaje complete, cu excepția:

50

—

furaje complete pentru pui

10

3.

Gosipol liber

Materii prime pentru furaje, cu excepția:

20

—

turte din semințe de bumbac

1 200

Furaje complete, cu excepția:

20

—

furaje complete pentru bovine, ovine, caprine

500

—

furaje complete: pentru păsări (cu excepția păsărilor de ouă) și viței

100

—

furaje complete pentru iepuri și porci (cu excepția purceilor)

60

4.

Teobromină

Furaje complete, cu excepția:

300

—

furaje complete pentru bovine adulte

700

5.

Esență volatilă de muștar

Materii prime pentru furaje, cu excepția:

100

—

turte de rapiță

4 000

(exprimat în izoticianat de alil)

Furaje complete, cu excepția:

150

(exprimat în izoticianat de alil)

—

furaje complete pentru bovine, ovine și caprine (cu excepția animalelor tinere)

1 000

(exprimat în izoticianat de alil)

—

furaje complete pentru porci (cu excepția purceilor) și păsări

500

(exprimat în izoticianat de alil)

6.

Viniltioxazolidonă (vinil-oxazolid tion).

Furaje complete pentru păsări cu excepția:

1 000

—

Furaje complete pentru păsări de ouă

500

7.

Corn de secară (Claviceps purpurea)

Toate tipurile de furaje care conțin cereale nemăcinate

1 000

8.

Semințe de buruieni și fructe nemăcinate, nici zdrobite, care conțin alcaloizi, glucocide sau alte substanțe toxice, singure sau împreună, din care:

Toate tipurile de furaje

3 000

(a)

Lolium temulentum L.

1 000

(b)

Lolium remotum Schrank

1 000

(c)

Datura stramonium

1 000

9.

Ricin-Rizinus communis L.

Toate tipurile de furaje

10

(exprimat în coajă de ricin)

10.

Crotalaria spp.

Toate tipurile de furaje

100

11.

Aldrin

izolate sau împreună sub formă de dieldrin

Toate tipurile de furaje, cu excepția:

—

materiilor grase

0,01

0,2

12.

Dieldrin

13.

Camfeclor (toxafen)

Toate tipurile de furaje

0,1

14.

Clordan (suma izomerilor cis și trans și ai oxiclordanului, calculată sub formă de clordan).

Toate tipurile de furaje, cu excepția:

0,02

—

materiilor grase

0,05

15.

DDT (suma izomerilor DDT, TDE și DDE calculată sub formă de DDT)

Toate tipurile de furaje, cu excepția:

0,05

—

materiilor grase

0,5

16.

Endosulfan (suma izomerilor alfa și beta a endosulfansulfat calculat sub formă de endosulfan)

Toate tipurile de furaje, cu excepția

0,1

—

porumb

0,2

—

grâne oleaginoase

0,5

-

hrană concentrată pentru pești

0,005

17.

Endrină (suma endrinelor și deltacetoendrinei, calculată sub formă de endrină)

Toate tipurile de furaje, cu excepția:

0,01

—

materiilor grase

0,05

18.

Heptaclor (suma heptaclorului și a heptaclorepoxidului, calculată sub formă de heptaclor)

Toate tipurile de furaje, cu excepția:

0,01

—

materiilor grase

0,2

19.

Hexaclorobenzen (HCB)

 

Toate tipurile de furaje, cu excepția:

0,01

 

—

materiilor grase

0,2

20.   

Hexaclorociclohexan (HCH)

20.1.

Izomeri alfa

Toate tipurile de furaje, cu excepția:

0,02

—

materiilor grase

0,2

20.2.

Izomeri beta

Furaje complete, cu excepția:

0,01

–

furaje pentru vite de lapte

0,005

Materii prime pentru furaje, cu excepția:

0,01

—

materii grase

0,1

20.3.

Izomeri gama

Toate tipurile de furaje, cu excepția:

0,2

—

materii grase

2,0

21.

Dioxin (suma PCDD și PCDF exprimată în echivalenți toxici internaționali)

Pulpe de citrice

500 pg I-TEQ (pragul de detectare superior) (5)

C.   

Impurități botanice

1.

Cais-Prunus armeniaca

Toate tipurile de furaje

Boabele, fructele și derivatele din prelucrarea lor din speciile vegetale din paranteză se pot găsi în furaje numai în cantități insesizabile.

2.

Migdala amară-Prunus dulcis (Mill.)D.A. Webb var. amara (DC.) Focke[= Prunus amygdalus Batsch var. amara (DC.) Focke]

3.

Jir nedecorticat-Fagus silvatica (L).

4.

Camelină-Camelina sativa(L.) Crantz

5.

Mowrah,Bassia, Madhuca- Madhuca longifolia(L.)Macbr.(= Bassia longifolia L. = Illipe malabrorum Engl.) Madhuca indica Gmelin [=Bassia latifolia(Roxb.) = Illipe latifolia(Rosch.) F. Mueller]

6.

Purger-Jatropha curcas L.

7.

Croton-Croton tiglium L.

8.

Muștar indian-Brassica juncea (L.) Czern. și Coss. Ssp. Integrifolia (West.) Thell.

9.

Muștar de Sarepte-Brassica juncea (L.) Czern. și Coss. Ssp. Juncea

10.

Muștar chinezesc- Brassica juncea (L.) Czern. și Coss. Ssp. Var. lutea Batalin

11.

Muștar negru-Brassica nigra (L.) Koch

12.

Muștar de Abisinia (Etiopia) Brassica carinata A. Braun


(1)  Statele membre pot în mod egal să prescrie un conținut maxim în fluor egal cu 1,25 % din conținutul de fosfor.

(2)  Conținutul în fluor pentru 1 % fosfor.

(3)  Statele membre pot să prescrie, de asemenea, un conținut maxim în cadmiu de 0,5 mg pentru 1 % fosfor.

(4)  Statele membre pot să prescrie, de asemenea, un conținut maxim în cadmiu de 0,75 mg pentru 1 % fosfor.

(5)  Nivelurile sunt calculate presupunând că toate valorile congenerilor diferiți sub pragul de detectare sunt egale cu pragul de detectare.


Anexa II

Partea A

[Articolul 3 alineatul (2), articolul 5 și articolul 7]

Substanțe, produse

Materii prime pentru furaje

Conținut maxim în mg/kg (ppm) al materiei prime pentru furaje cu un conținut de umiditate de 12 %

(1)

(2)

(3)

1.

Aflatoxină B1

Arahide, copra, palmista, semințe de bumbac, babasu, porumb și derivatele din prelucrarea lor

0,2

2.

Cadmiu

Fosfați

10 (1)

3.

Arsenic

Fosfați

20

4.

Dioxină (suma PCDD și PCDF, exprimată în echivalenți toxici internaționali)

Pulpe de citrice

500 pg I TEQ/kg (pragul de detectare superior) (2)

Partea B

[Articolul 5 alineatul (3)]

Substanțe, produse

Materii prime pentru furaje

(1)

(2)

A.   

Substanțe (ioni sau produse)

1.

Arsenic

Toate materiile prime pentru furaje, cu excepția:

—

fosfați

2.

Plumb

Toate materiile prime pentru furaje

3.

Fluor

Toate materiile prime pentru furaje

4.

Mercur

Toate materiile prime pentru furaje

5.

Nitriți

Făină de pește

6.

Cadmiu

Toate materiile prime de origine vegetală pentru furaje

Toate materiile prime de origine animală pentru furaje, cu excepția:

—

materiilor prime pentru furajele destinate animalelor domestice

B.   

Produse

1.

Alfatoxină B1

Toate materiile prime pentru furaje, cu excepția:

—

arahide, copra, palmista, semințe de bumbac, babasu, porumb și derivatele din transformarea lor

2.

Acid cianhidric

Toate materiile prime pentru furaje

3.

Gosipol liber

Toate materiile prime pentru furaje

4.

Esență volatilă de muștar

Toate materiile prime pentru furaje

5.

Corn de secară (Claviceps purpurea)

Cereale nemăcinate

6.

Semințe de buruieni și fructe nemăcinate, nici zdrobite, care conțin alcaloizi, glucoizi sau alte substanțe toxice, singure sau împreună, din care:

(a)

Lolium temulentum L.

(b)

Lolium remotum Schrank

(c)

Datura stramonium L.

Toate materiile prime pentru furaje

7.

Ricin-Rizinus communis L.

Toate materiile prime pentru furaje

8.

Crotalaria spp

Toate materiile prime pentru hrană

9.

Aldrin

izolate sau împreună sub formă de dieldrin

Toate materiile prime pentru furaje

10.

Dieldrin

11.

Camfeclor (toxafen)

Toate materiile prime pentru furaje

12.

Clordan (suma izomerilor cis și trans și ai oxiclordanului, calculată sub formă de clordan)

Toate materiile prime pentru furaje

13.

DDT (suma izomerilor DDT,TDE și DDE calculată sub formă de DDT)

Toate materiile prime pentru hrană

14.

Sulfan (suma izomerilor alfa și beta a endosulfansulfat calculat sub formă de endosulfan)

Toate materiile prime pentru furaje

15.

Endrin (suma endrinelor și deltacetoendrinei, calculată sub formă de endrin)

Toate materiile prime pentru furaje

16.

Heptaclor (suma heptaclorului și a heptaclorepoxidului, calculată sub formă de heptaclor)

Toate materiile prime pentru furaje

17.

Hexaclorobenzen (HCB)

Toate materiile prime pentru furaje

18.   

Hexaclorciclohexan (HCH)

18.1.

Izomeri alfa

Toate materiile prime pentru furaje

18.2.

Izomeri beta

Toate materiile prime pentru furaje

18.3.

Izomeri gama

Toate materiile prime pentru furaje

C.   

Impurități botanice

1.

Cais-Prunus armeniaca

Toate materiile prime pentru furaje

2.

Migdala amară-Prunus dulcis (Mill.)D.A. Webb var. amara (DC.) Focke[= Prunus amygdalus Batsch var. amara (DC.) Focke]

Toate materiile prime pentru furaje

3.

Jir nedecorticat-Fagus silvatica (L).

Toate materiile prime pentru furaje

4.

Camelină-Camelina sativa (L.) Crantz

Toate materiile prime pentru furaje

5.

Mowrah,Bassia, Madhuca- Madhuca longifolia (L.) Macbr.(= Bassica longifolia L.= Illipe malabrorum Engl.) Madhuca indica Gmelin [=Bassia latifolia (Roxb.) = Illipe latifolia (Rosch.) F. Mueller]

Toate materiile prime pentru furaje

6.

Purger-Jatropha curcas L.

Toate materiile prime pentru furaje

7.

Croton-Croton tiglium L.

Toate materiile prime pentru furaje

8.

Muștar indian-Brassica juncea (L.) Czern. și Coss. Ssp. Integrifolia (West.) Thell.

Toate materiile prime pentru furaje

9.

Muștar de Sarepte - Brassica juncea (L.) Czern. și Coss. Ssp. Juncea

Toate materiile prime pentru furaje

10.

Muștar chinezesc - Brassica juncea (L.) Czern. și Coss. Ssp. Var. lutea Batalin

Toate materiile prime pentru furaje

11.

Muștar negru-Brassica nigra (L.) Koch

Toate materiile prime pentru furaje

12.

Muștar de Abisinia (Etiopia) Brassica carinata A. Braun

Toate materiile prime pentru furaje


(1)  Statele membre pot să prevadă, de asemenea, un conținut maxim în cadmiu de 0,5 mg pentru 1 % fosfor.

(2)  Nivelurile sunt calculate presupunând că toate valorile congenerilor diferiți sub pragul de detectare sunt egale cu pragul de detectare.


ANEXA III

Partea A   Directive abrogate

Directiva 74/63/CEE a Consiliului și modificările sale succesive:

Directiva 76/14/CEE a Comisiei

 

Directiva 76/934/CEE a Comisiei

 

Directiva 80/502/CEE a Consiliului

 

Directiva 83/381/CEE a Comisiei

 

Directiva 86/299/CEE a Comisiei

 

Directiva 86/354/CEE a Consiliului

numai articolul 1

Directiva 87/238/CEE a Comisiei

 

Directiva 91/126/CEE a Comisiei

 

Directiva 91/132/CEE a Consiliului

 

Directiva 92/63/CEE a Consiliului

 

Directiva 92/88/CEE a Consiliului

 

Directiva 93/74/CEE a Consiliului

 

Directiva 94/16/CE a Comisiei

numai în ceea ce privește trimiterile la articolul 11 alineatul (1) din dispozițiile Directivei 74/63/CEE

Directiva 95/69/CE a Consiliului

numai articolul 18

Directiva 96/6/CE a Comisiei

 

Directiva 96/25/CE a Consiliului

numai articolul 14 alineatul (2)

Directiva 97/8/CE a Comisiei

 

Directiva 98/60/CE a Comisiei

 

Partea B   Lista termenelor de transpunere în dreptul național

Directiva

Data limită de transpunere

Directiva 74/63/CEE (JO L 38, 11.2.1974, p. 31)

1 ianuarie 1976

Directiva 76/14/CEE (JO L 4, 9.1.1976, p. 24)

1 aprilie 1976

Directiva 76/934/CEE (JO L 364, 31.12.1976, p. 20)

1 martie 1977

Directiva 80/502/CEE (JO L 124, 20.5.1980, p. 17)

1 iulie 1981

Directiva 83/381/CEE (JO L 222, 13.8.1983, p. 31)

31 decembrie 1983

Directiva 86/299/CEE (JO L 189, 11.7.1986, p. 40)

31 decembrie 1987

Directiva 86/354/CEE (JO L 212, 2.8.1986, p. 27)

3 decembrie 1998

Directiva 87/238/CEE (JO L 110, 25.4.1987, p. 25)

3 decembrie 1988

Directiva 91/126/CEE (JO L 60, 7.3.1991, p. 16)

30 noiembrie 1991

Directiva 91/132/CEE (JO L 66, 13.3.1991, p. 16)

1 august 1991

Directiva 92/63/CEE (JO L 221, 6.8.1992, p. 49)

31 martie 1993

Directiva 92/88/CEE (JO L 321, 6.11.1992, p. 24)

31 decembrie 1993

Directiva 93/74/CEE (JO L 237, 22.9.1993, p. 23)

30 iunie 1995

Directiva 94/16/CE (JO L 104, 23.4.1994, p. 32)

1 martie 1995

Directiva 95/69/CE (JO L 332, 30.12.1995, p. 15)

1 aprilie 1998

Directiva 96/6/CE (JO L 49, 28.2.1996, p. 29)

31 iulie 1996

Directiva 96/25/CE (JO L 125, 23.5.1996, p. 35)

30 iunie 1998

Directiva 97/8/CE (JO L 48, 19.2.1997, p. 22)

30 iunie 1998

Directiva 98/60/CE (JO L 209, 25.7.1998, p. 50)

31 iulie 1998


ANEXA IV

TABEL DE CORESPONDENȚĂ

Directiva 74/63/CEE

Prezenta directivă

Articolul 1

Articolul 1

Articolul 2 litera (a)

Articolul 2 litera (a)

Articolul 2 litera (b)

Articolul 2 litera (b)

Articolul 2 litera (d)

Articolul 2 litera (c)

Articolul 2 litera (e)

Articolul 2 litera (d)

Articolul 2 litera (h)

Articolul 2 litera (e)

Articolul 2 litera (i)

–

Articolul 2 litera (c)

Articolul 2 litera (f)

Articolul 2 litera (f)

Articolul 2 litera (g)

Articolul 2 litera (g)

Articolul 2 litera (h)

Articolul 2 a

Articolul 3

Articolul 3

Articolul 4

Articolul 3 a

Articolul 5

Articolul 3 b

Articolul 6

Articolul 3 c

Articolul 7

Articolul 4

Articolul 8

Articolul 5

Articolul 9

Articolul 6

Articolul 10

Articolul 6 a

–

Articolul 7

Articolul 11

Articolul 8 alineatul (1)

Articolul 12 alineatul (1)

Articolul 8 alineatul (2)

Articolul 12 alineatul (2)

Articolul 8 alineatul (2a)

Articolul 12 alineatul (3)

Articolul 8 alineatul (3)

Articolul 12 alineatul (4)

Articolul 9

Articolul 13

Articolul 10

Articolul 14

Articolul 11

Articolul 15

–

Articolul 16

–

Articolul 17

–

Articolul 18

Anexa I

Anexa I

Anexa II

Anexa II

–

Anexa III

–

Anexa IV