03/Volumul 24

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

164


31998R1061


L 152/3

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 1061/98 AL COMISIEI

din 25 mai 1998

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2571/97 privind vânzarea untului la preț redus și acordarea de ajutoare pentru smântâna, untul și untul concentrat utilizate la fabricarea de produse de patiserie, înghețată și alte produse alimentare

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 804/68 al Consiliului din 27 iunie 1968 privind organizarea comună a pieței în sectorul laptelui și al produselor lactate (1), modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 1587/96 (2), în special articolul 6 alineatul (6), articolul 12 alineatul (3) și articolul 28,

întrucât articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 2571/97 (3) al Comisiei stabilește termenul pentru prelucrarea și incorporarea în produse finale a produselor menționate la articolul 1 din regulamentul respectiv; întrucât durata termenului limită este, pe moment, un factor care încurajează operațiunile speculative; întrucât rezultă că limita de timp ar trebui redusă;

întrucât, pentru ca ofertele de licitație să fie bona fide, dată fiind situația actuală a pieței, garanția de licitație prevăzută la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2571/97 ar trebui mărită la valoarea de 350 ECU pe tonă;

întrucât măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a laptelui și produselor lactate,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 2571/97 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 11, „șase luni” se înlocuiește cu „trei luni”.

2.

La articolul 17 alineatul (1), „180 ECU” se înlocuiește cu „350 ECU”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 25 mai 1998.

Pentru Comisie

Franz FISCHLER

Membru al Comisiei


(1)  JO L 148, 28.6.1968, p. 13.

(2)  JO L 206, 16.8.1996, p. 21.

(3)  JO L 350, 20.12.1997, p. 3.