ANEXA VII

RISC PRIVIND PRODUSELE DE BAZĂ

1.   Fiecare poziție în produse de bază sau în instrumente derivate din produsele de bază este exprimată în unități de măsură standard. Cursul în numerar pentru fiecare produs de bază este exprimat în moneda în care sunt stabilite documentele destinate autorităților competente.

2.   Pozițiile în aur sau în instrumente derivate din aur trebuie să fie considerate ca fiind expuse riscului de schimb și tratate în conformitate cu anexa III sau, după caz, cu anexa VIII, pentru calculul riscului de piață.

3.   În sensul prezentei anexe, pozițiile care sunt numai finanțatoare de stocuri pot fi excluse numai din calculul riscului privind produselor de bază.

4.   Riscurile procentelor de dobândă și de schimb care nu sunt acoperite de dispozițiile prezentei anexe sunt incluse în calculul riscului general referitor la titlurile de creanță negociate și în calculul riscului de schimb.

5.   În cazul poziției scurte ajunsă la scadență înaintea poziției lungi, instituțiile se protejează de asemenea împotriva riscului de lipsă de lichidități care poate apărea pe diverse piețe.

6.   În sensul punctului 19, excedentul de la poziția lungă (scurtă) a instituției asupra poziției sale scurte (lungi) pentru același produs de bază și pentru contractele financiare la termen, opțiuni și warrant-uri pentru același produs de bază reprezintă poziția sa netă pentru acest produs de bază. Autoritățile competente admit ca pozițiile în instrumente derivate să fie tratate, în funcție de modalitățile stabilite la punctele 8, 9 și 10, ca poziții în produs de bază subiacent.

7.   Autoritățile competente pot considera pozițiile următoare ca poziții în același produs de bază:

—	poziții din subcategorii diferite de produse de bază atunci când acestea pot fi livrate unul pentru altul; și

—	poziții în produse de bază similare dacă acestea sunt ușor substituibile și se poate stabili în mod clar o corelare minimală de 0,9 pe o perioadă de cel puțin un an între mișcările de prețuri.

Instrumente particulare

8.   Contractele financiare la termen pentru produsele de bază și angajamentele la termen privind cumpărarea sau vânzarea de produse de bază sunt încorporate în sistemul de măsură sub formă de valori noționale exprimate în unități de măsură standard și primesc o scadență în funcție de data expirării. Autoritățile competente pot permite ca cerințele de capital corespunzătoare unui contract financiar la termen negociat la bursă să fie egale cu acoperirea cerută de către bursă, în cazul în care au certitudinea că aceasta dă măsura exactă a riscului legat de contractul la termen și că ea este cel puțin egală cu cerința de capital a unui contract la termen care rezultă dintr-un calcul realizat utilizând metoda expusă în prezenta anexă sau prin aplicarea metodei modelelor interne descrise în anexa VIII. Până la 31 decembrie 2006, autoritățile competente pot de asemenea permite ca cerințele de capital ale unui contract de instrumente derivate extrabursiere referitoare la produse de bază de tipul prevăzut în prezentul punct, compensate de către o cameră de compensație recunoscută de acestea, să fie egale cu acoperirea cerută de camera de compensație, în cazul în care au certitudinea că acestea dau măsura exactă a riscului legat de contractul de instrumente derivate și că ea este cel puțin egală cu cerința de capital din contractul respectiv care rezultă dintr-un calcul realizat utilizând metoda expusă în prezenta anexă sau prin aplicarea metodei modelelor interne descrise în anexa VIII.

9.   Contractele de schimb de produse de bază în care o parte este un preț stabilit și cealaltă este prețul curent al pieței sunt încorporate, prin corespondența cu tabelul scadențelor, ca un ansamblu de poziții egale cu valoarea noțională din contract, cu o poziție pentru fiecare plată a contractului de schimb din intervalul corespunzător din tabelul scadențelor care figurează la punctul 13. Pozițiile vor fi lungi în cazul în care instituția plătește o rată fixă și primește o rată variabilă și scurte în cazul invers.

Contractele de schimb de produse de bază, ale căror părți se referă la produse diferite, sunt prevăzute în tranșele corespunzătoare conform tabelului scadențelor.

10.   Opțiunile privind produsele de bază sau instrumentele derivate din produsele de bază sunt tratate drept poziții de valoare egală cu suma instrumentului subiacent al opțiunii multiplicat cu delta în sensul prezentei anexe. Pozițiile astfel obținute pot fi compensate cu poziții de semn opus pentru același produs de bază subiacent sau același instrument derivat din produsul de bază. Delta-ul utilizat este cel al pieței în cauză, cel calculat de către autoritățile competente sau, atunci când nici unul din acestea nu este disponibil sau pentru opțiuni privind piața extrabursieră, este calculat de către instituția în sine, cu condiția ca autoritățile competente să considere că modelul utilizat de către instituție este rezonabil.

Totuși, autoritățile competente pot de asemenea să ceară ca instituțiile să calculeze delta lor după metoda pe care o specifică.

Autoritățile competente cer ca riscurile, altele decât riscul delta, legate de opțiunile privind produsele de bază, să fie acoperite. Acestea pot permite ca cerința referitoare la o opțiune privind produsul de bază emisă la bursă să fie egală cu acoperirea cerută de bursă, în cazul în care au certitudinea că aceasta dă măsura exactă a riscului legat de opțiune și că ea este cel puțin egală cu cerința de capital a unei opțiuni care rezultă dintr-un calcul realizat utilizând metoda expusă în prezenta anexă sau prin aplicarea metodei modelelor interne descrise în anexa VIII. Până la 31 decembrie 2006, autoritățile competente pot de asemenea permite ca cerința de capital a unei opțiuni extrabursiere privind produsele de bază compensate de către o cameră de compensație recunoscută de ele, să fie egală cu acoperirea cerută de camera de compensație, în cazul în care au certitudinea că aceasta dă măsura exactă a riscului legat de opțiune și că este cel puțin egală cu cerința de capital a unei opțiuni extrabursiere care rezultă dintr-un calcul realizat utilizând metoda expusă în prezenta anexă sau prin aplicarea metodei modelelor interne descrise în anexa VIII. Ele pot permite în plus ca cerința referitoare la o opțiune privind produsul de bază cumpărat la bursă sau în afara bursei să fie aceeași ca și pentru produsul de bază subiacent, sub rezerva ca cerința astfel calculată să nu fie mai mare decât valoarea de piață a opțiunii. Cerința corespunzătoare unei opțiuni emise în afara bursei este calculată în raport cu produsul de bază subiacent.

11.   Warrant-urile privind produsele de bază sunt tratate ca opțiuni privind produsele de bază, conform modalităților expuse la punctul 10.

12.   Instituția care transferă produse de bază sau drepturi garantate referitoare la proprietatea produselor de bază printr-o operațiune de punere în pensiune și întreprinderea care împrumută produse de bază în cadrul unui acord de împrumut de produse de bază include aceste produse de bază în calculul cerințelor lor de capital în temeiul prezentei anexe.

(a)   Corespondența tabelului de scadențe

13.   Instituția utilizează un tabel de scadențe separat pentru fiecare produs de bază conform tabelului de mai jos. Toate pozițiile de produs de bază prevăzut și toate pozițiile considerate ca poziții ale aceluiași produs de bază în conformitate cu punctul 7 sunt atribuite intervalelor de termene de scadență adecvate. Stocurile fizice sunt atribuite primului interval.

Termene de scadență (1)	Coeficient de diferență a ratelor (în %) (2)
0 ≤ 1 lună	1,50
> 1 ≤ 3 luni	1,50
> 3 ≤ 6 luni	1,50
> 6 ≤ 12 luni	1,50
> 1 ≤ 2 ani	1,50
> 2 ≤ 3 ani	1,50
> 3 ani	1,50

14.   Autoritățile competente pot permite ca pozițiile pentru același produs sau pozițiile considerate ca atare în conformitate cu punctul 7 să fie compensate și atribuite intervalelor de scadență adecvate pe o bază netă pentru:

—	pozițiile din contracte care ajung la scadență la aceeași dată și

—	pozițiile din contracte care ajung la scadență într-un interval de zece zile în cazul în care contractele sunt negociate pe piețe care au date de livrare zilnice.

15.   Instituția stabilește ulterior suma pozițiilor lungi și cea a pozițiilor scurte în fiecare interval. Suma primelor (secundelor) care sunt compensate de către secunde (primele) într-un interval dat constituie poziția compensată în acest interval, în timp ce poziția lungă sau scurtă reziduală reprezintă poziția necompensată a aceluiași interval.

16.   Partea din poziția lungă (scurtă) necompensată într-un interval de scadențe dat care este compensată prin poziția scurtă (lungă) necompensată într-un interval ulterior constituie poziția compensată între aceste două intervale. Partea din poziția lungă sau scurtă necompensată care nu poate fi astfel compensată reprezintă poziția necompensată.

17.   Cerința de capital pentru instituție în ceea ce privește fiecare produs de bază, calculată pe baza tabelului de scadențe corespunzătoare, este egală cu suma elementelor următoare:

(i)	totalul pozițiilor lungi și scurte compensate, multiplicat cu coeficientul adecvat de diferență a ratelor, indicat în coloana 2 a tabelului care figurează la punctul 13, pentru fiecare interval de scadență și cu cursul în numerar al produsului de bază;

(ii)	poziția compensată între două intervale de scadențe pentru fiecare interval în care este reportată o poziție necompensată, multiplicată cu 0,6 % (carry rate) și cu cursul în numerar al produsului de bază;

(iii)

pozițiile reziduale necompensate, multiplicate cu 15 % (outright rate) și cu cursul în numerar al produsului de bază.

18.   Cerința totală de capital pentru instituție în ceea ce privește riscul privind produsele de bază este egală cu suma cerințelor de capital calculate pentru fiecare produs de bază conform punctului 17.

(b)   Abordare simplificată

19.   Cerința de capital a instituției pentru fiecare produs de bază este egală cu suma următoarelor două elemente:

(i)	15 % din poziția netă, lungă sau scurtă, multiplicată cu cursul în numerar al produsului respectiv;

(ii)	3 % din poziția brută, lungă și scurtă, multiplicată cu cursul în numerar al produsului respectiv.

20.   Cerința totală de capital pentru instituție în ceea ce privește riscul privind produsele de bază este egală cu suma cerințelor de capital calculate pentru fiecare produs de bază în conformitate cu punctul 19.

ANEXA VIII

MODELE INTERNE

1.   Autoritățile competente pot, în condițiile definite în prezenta anexă, să autorizeze instituțiile să-și calculeze cerințele de capital referitoare la riscul de poziție, la riscul de schimb și/sau la riscul privind produsele de bază, cu ajutorul propriilor lor modele interne de gestiune a riscurilor în locul metodelor descrise în anexele I, III și VII sau în combinație cu acestea. Recunoașterea expresă de către autoritățile competente este necesară în toate cazurile pentru utilizarea acestor modele în scopul supravegherii fondurilor proprii.

2.   Înainte de a-și da recunoașterea, autoritățile competente se asigură că sistemul instituției de gestiune a riscurilor se bazează pe o concepție sănătoasă și este pus în aplicare în mod integru și că îndeplinește, în special, următoarele criterii calitative:

(i)	modelul intern al instituției de măsurare a riscurilor este strâns integrat în gestiunea zilnică a acestor riscuri și servește drept bază pentru rapoartele adresate direcției generale privind gradul de expunere al instituției;

(ii)

instituția dispune de o unitate de control al riscurilor care este independentă de unitățile de negociere și raportează direct direcției generale. Această unitate este responsabilă de configurarea și de exploatarea sistemului de gestiune a riscurilor al instituției. Ea trebuie să stabilească și să analizeze rapoartele zilnice asupra rezultatelor produse prin modelele de măsurare a riscurilor și asupra măsurilor care trebuie luate în ceea ce privește limitele de negociere;

(iii)

consiliul de administrație al instituției și direcția sa generală sunt activ asociate procesului de control al riscurilor și rapoartele zilnice produse de unitatea de control al riscurilor sunt examinate de către membrii direcției care dispun de autoritatea suficientă pentru a cere simultan o reducere a pozițiilor luate de unul sau altul dintre operatori și o diminuare a gradului total de expunere al instituției;

(iv)	instituția posedă efective suficiente, capabile să utilizeze modele complexe în domeniile de negociere, de control al riscurilor, de audit intern și de back-office;

(v)	instituția a stabilit proceduri referitoare la asigurarea și la supravegherea respectării documentelor care stabilesc politicile și controalele interne referitoare la funcționarea globală a sistemului de măsurare a riscurilor;

(vi)	modelele instituțiilor au demonstrat că acestea măsoară riscurile cu o precizie rezonabilă;

(vii)

instituția aplică în mod frecvent un program riguros de simulări de criză, ale cărui rezultate sunt examinate de către direcția generală și se reflectă în politicile și în limitele pe care aceasta din urmă le adoptă;

(viii)

instituția procedează, în cadrul procesului său periodic de audit intern, la o analiză independentă a sistemului său de măsurare a riscurilor. Această analiză trebuie să se refere la activitățile unităților de negociere și la cele ale unității independente de control al riscurilor. Un bilanț al procesului global de gestiune a riscurilor trebuie să se efectueze cel puțin o dată pe an și să ia în considerare: — caracterul adecvat al documentației privind sistemul și procesele de gestiune a riscurilor, precum și organizarea unității de control al riscurilor; — integrarea măsurilor de riscuri de piață în gestiunea zilnică a riscurilor, precum și integritatea sistemului de informații al direcției; — procedurile utilizate de către instituție pentru aprobarea modelelor și sistemelor de evaluare a prețului de piață utilizate de către operatorii și personalul de post-piață (back-office); — amploarea riscurilor de piață tratate de către modele și validarea oricărei modificări semnificative a procesului de măsurare a riscurilor; — precizia și exhaustivitatea datelor referitoare la pozițiile, exactitudinea și pertinența ipotezelor în materie de instabilitate și de corelare și exactitudinea calculelor valorii și sensibilității la risc; — procedurile utilizate de instituție pentru controlul coerenței, al actualității și al fiabilității datelor utilizate în modelele interne, precum și al independenței surselor; și — procedurile utilizate de instituție pentru evaluarea controalelor ex post efectuate pentru a verifica precizia modelelor.

3.   Instituția supraveghează precizia și eficacitatea modelelor sale datorită unui program de controale ex post. Controalele ex post trebuie să ofere o comparație, pentru fiecare zi lucrătoare, între măsura valorii de risc (value-at-risk) într-o zi calculate prin modelul instituției pe baza pozițiilor la sfârșitul zilei și variația pe o zi a valorii portofoliului constatate la sfârșitul zilei lucrătoare următoare. Autoritățile competente examinează capacitatea instituției de a efectua controale ex post asupra variațiilor, atât efective, cât și ipotetice, ale valorii portofoliului. Controalele ex post asupra variațiilor ipotetice ale valorii portofoliului se bazează pe o comparație între valoarea portofoliului la sfârșitul zilei și valoarea sa, în poziții neschimbate, la sfârșitul zilei următoare. Autoritățile competente cer instituțiilor să ia măsurile adecvate pentru îmbunătățirea programului lor de controale ex post, în cazul în care acesta este considerat insuficient.

4.   În scopul efectuării calculului cerințelor de capital pentru riscurile specifice legate de pozițiile de titluri de creanță negociate și de titluri de proprietate, autoritățile competente pot recunoaște utilizarea modelului intern al unei instituții în cazul în care, în afară de conformitatea cu condițiile care figurează în prezenta anexă, acest model:

—	explică variația istorică a prețului de portofoliu;

—	reflectă concentrația în termeni de volum și de schimbare a compoziției portofoliului;

—	nu este afectată de o împrejurare nefavorabilă;

—	este justificată prin controale ex post care urmăresc să stabilească dacă riscul specific a fost corect luat în calcul. În cazul în care autoritățile competente autorizează realizarea acestui control ex post pe bază de sub-portofolii pertinente, acestea trebuie să fie alese într-o manieră coerentă.

5.   Instituțiile care utilizează modele interne care nu sunt recunoscute în conformitate cu punctul 4 fac obiectul unei cerințe de capital distincte pentru riscul specific calculat conform anexei I.

6.   În sensul punctului 10 (ii), un factor de multiplicare de cel puțin 3 se aplică rezultatului calculului efectuat de către instituție.

7.   Factorul de multiplicare este majorat cu un factor complementar, care variază între 0 și 1 conform tabelului prevăzut în continuare, în funcție de numărul de depășiri evidențiate de controlul ex post al instituției pentru ultimele 250 de zile lucrătoare. Autoritățile competente cer ca instituțiile să calculeze depășirile de o manieră omogenă pe baza controlului ex post al variațiilor efective sau ipotetice ale valorii portofoliului. Există depășire atunci când variația valorii portofoliului pe o zi este mai mare decât măsura valorii de risc (value-at-risk) într-o zi corespondentă, calculată prin modelul instituției. În scopul determinării factorului complementar, numărul de depășiri este calculat cel puțin trimestrial.

Număr de depășiri	Factor complementar
mai mic de 5	0,00
5	0,40
6	0,50
7	0,65
8	0,75
9	0,85
10 sau mai multe	1,00

Autoritățile competente pot, în unele cazuri și în circumstanțe excepționale, să dispenseze de obligația de majorare a factorului de multiplicare cu factorul complementar conform tabelului de mai sus în cazul în care instituția a demonstrat, spre satisfacția autorităților competente, că o asemenea majorare este nejustificată și că modelul este fundamental bun.

În cazul în care numeroasele depășiri arată că modelul nu este suficient de precis, autoritățile competente revocă recunoașterea modelului sau impun măsuri adecvate, astfel încât modelul să fie rapid îmbunătățit.

În scopul de a permite autorităților competente să verifice în permanență adecvarea factorului complementar, instituțiile informează fără întârziere și, în orice împrejurare, în termen de cinci zile lucrătoare, autoritățile competente privind depășirile descoperite de programul lor de control ex post și care, în funcție de tabelul de mai sus, implică o creștere a factorului complementar.

8.   În cazul în care modelul instituției este recunoscut de către autoritățile competente în conformitate cu punctul 4, în scopul calculului cerințelor de capital pentru risc specific, instituția majorează atunci cerința sa de capital calculată conform dispozițiilor punctelor 6, 7 și 10, majorând valoarea fie:

(i)	a părții riscului specific al măsurii valorii de risc care trebuie să fie izolat conform normelor de supraveghere sau la alegerea instituției;

(ii)	a măsurilor valorii de risc a sub-portofoliilor de poziții în titluri de creanță și de proprietate conținând un risc specific.

Instituțiile care utilizează soluția (ii) sunt obligate să identifice în prealabil structura portofoliilor lor și să nu o modifice fără consimțământul autorităților competente.

9.   Autoritățile competente pot renunța la obligația unei majorări în conformitate cu punctul 8, în cazul în care instituția aduce dovada că, în conformitate cu normele internaționale acceptate, modelul său tratează de asemenea și într-o manieră adecvată riscul circumstanțial și riscul de eșec în ceea ce privește pozițiile sale în titluri de creanță negociate și titluri de proprietate.

10.   Fiecare instituție este supusă unei cerințe de capital echivalente celei mai ridicate dintre valorile următoare:

(i)	măsura valorii de risc din ziua precedentă, calculată în funcție de parametrii definiți în prezenta anexă;

(ii)	media măsurilor valorii de risc zilnice în curs de șaizeci de zile lucrătoare precedente, multiplicată cu factorul menționat la punctul 6 și ajustat cu media factorului prevăzut la punctul 7.

11.   Calculul valorii de risc trebuie să respecte următoarele specificații minime:

(i)	calcul cel puțin zilnic al valorii de risc;

(ii)	interval unilateral de încredere de 99 %;

(iii)

perioadă de păstrare echivalentă cu zece zile;

(iv)	perioadă efectivă de observație de cel puțin un an, numai în cazul în care o perioadă de observație mai scurtă nu se justifică printr-o creștere semnificativă a instabilității prețurilor;

(v)	actualizarea trimestrială a datelor.

12.   Autoritățile competente se asigură că modelul tratează într-un mod adecvat toate riscurile de preț importante referitoare la poziții în opțiuni sau poziții asimilate și că toate celelalte riscuri netratate prin model sunt acoperite de o manieră adecvată prin fonduri proprii.

13.   Autoritățile competente se asigură că sistemul tratează un număr suficient de factori de risc, luând în considerare nivelul de activitate al instituției pe diverse piețe. Condițiile minimale care trebuie respectate sunt următoarele:

(i)

în ceea ce privește riscul ratei dobânzilor, sistemul de măsurare a riscurilor cuprinde o serie de factori de risc corespunzători ratei dobânzilor pentru fiecare deviză în care instituția deține poziții de bilanț sau în afara bilanțului sensibile la rata dobânzii. Instituția modelează curbele randamentelor cu ajutorul uneia dintre metodele general admise. Pentru pozițiile cu riscuri importante în devizele importante și pe marile piețe, curba randamentelor este împărțită în cel puțin șase intervale de scadențe, în scopul tratării variației instabilității ratelor pe parcursul întregii curbe. Sistemul trebuie să țină seama și de riscul unei corelări imperfecte a variațiilor între curbe diferite de randament;

(ii)	în ceea ce privește riscul de schimb, sistemul de măsurare a riscurilor include factorii de risc corespunzători aurului și diverselor devize în care sunt redactate pozițiile instituției;

(iii)

în ceea ce privește riscul privind titlurile de proprietate, sistemele de măsurare a riscurilor cuprind un factor de risc distinct cel puțin pentru fiecare din piețele pe care instituția deține poziții semnificative;

(iv)

în ceea ce privește riscul privind produsele de bază, sistemul de măsurare a riscurilor cuprinde un factor de risc distinct cel puțin pentru fiecare dintre produsele de bază pentru care instituția deține poziții semnificative. Sistemul de măsurare a riscurilor trebuie de asemenea să raporteze cu privire la riscul legat de mișcările care prezintă o corelare imperfectă între produse de bază similare, dar care nu sunt identice, precum și de cel legat de variațiile de preț la termen datorate decalajelor de scadență. El trebuie, de asemenea, să ia în considerare caracteristicile pieței - în special datele de livrare și marja de manevră a operatorilor pentru închiderea pozițiilor.

14.   Autoritățile competente pot autoriza instituțiile să recurgă la corelări empirice în interiorul categoriilor de risc și între acestea, în cazul în care estimează că sistemul pe care îl utilizează instituția pentru a măsura aceste corelări este bun și este pus în aplicare într-un mod corect.