|
03/Volumul 25 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
236 |
31998D0568
|
L 277/26 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DECIZIA COMISIEI
din 6 octombrie 1998
de stabilire a condițiilor speciale de reglementare a importurilor de produse pescărești și de acvacultură originare din Guatemala
[notificată cu numărul C(1998) 2950]
(Text cu relevanță pentru SEE)
(98/568/CE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Directiva 91/493/CEE a Consiliului din 22 iulie 1991 de stabilire a condițiilor de sănătate pentru producția și introducerea pe piață a produselor pescărești (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/79/CE a Consiliului (2), în special articolul 11,
întrucât un expert al Comisiei a efectuat o inspecție în Guatemala pentru a verifica condițiile în care sunt produse, depozitate și expediate către Comunitate produsele pescărești;
întrucât dispozițiile legislației din Guatemala privind inspecția sanitară veterinară și monitorizarea produselor pescărești pot fi considerate ca fiind echivalente cu cele prevăzute de Directiva 91/493/CEE;
întrucât, în Guatemala, „Dirección General de Servicios Pecuarios (DIGESEPE) del Ministerio de Agricultura, Ganadería y Alimentación” este în măsură să verifice în mod eficient aplicarea legislației în vigoare;
întrucât procedura de obținere a certificatului de sănătate animală menționat la articolul 11 alineatul (4) litera (a) din Directiva 91/493/CEE trebuie să conțină, de asemenea, și definirea unui model de certificat, cerințele minime privind limba(ile) în care trebuie să fie întocmit acesta și calitatea persoanei împuternicite să îl semneze;
întrucât, în temeiul articolului 11 alineatul (4) litera (b) din Directiva 91/493/CEE, pe ambalajele produselor pescărești ar trebui să fie aplicat un marcaj care să conțină numele țării terțe și numărul autorizației/de înregistrare a unității, a vasului-fabrică, a antrepozitului frigorific sau a navei frigorifice de origine;
întrucât, în temeiul articolului 11 alineatul (4) litera (c) din Directiva 91/493/CEE, trebuie să se întocmească o listă cu unitățile, vasele fabrică sau antrepozitele frigorifice autorizate; întrucât trebuie să se întocmească o listă a navelor frigorifice înregistrate în sensul Directivei 92/48/CEE (3); întrucât aceste liste trebuie să se întocmească pe baza unei comunicări transmise Comisiei de către DIGESEPE; întrucât DIGESEPE trebuie să asigure conformitatea cu dispozițiile prevăzute în acest scop la articolul 11 alineatul (4) din Directiva 91/493/CEE;
întrucât DIGESEPE a dat asigurări oficiale privind conformitatea cu normele prevăzute la capitolul V din anexa la Directiva 91/493/CEE și privind îndeplinirea cerințelor echivalente cu cele prevăzute de directiva respectivă pentru autorizarea sau înregistrarea unităților, a vaselor-fabrică, a antrepozitelor frigorifice sau a navelor frigorifice de origine;
întrucât măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent veterinar,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
„Dirección General de Servicios Pecuarios (DIGESEPE) del Ministerio de Agricultura, Ganadería y Alimentación” este autoritatea competentă din Guatemala pentru verificarea și certificarea conformității produselor pescărești și de acvacultură cu cerințele Directivei 91/493/CEE.
Articolul 2
Produsele pescărești și de acvacultură originare din Guatemala trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
|
1. |
fiecare lot trebuie să fie însoțit de un certificat de sănătate animală în original, numerotat, completat corespunzător, semnat și datat, constând într-o singură filă, în conformitate cu modelul din anexa A; |
|
2. |
produsele trebuie să provină de la unitățile, vasele-fabrică, antrepozitele frigorifice autorizate sau de la navele frigorifice înregistrate, enumerate în anexa B; |
|
3. |
cu excepția produselor pescărești în vrac congelate și destinate fabricării produselor alimentare conservate, toate ambalajele trebuie să aibă marcat cuvântul „GUATEMALA” astfel încât să fie rezistent la ștergere, precum și numărul autorizației/de înregistrare a unității, a vasului fabrică, a antrepozitului frigorific sau a navei frigorifice de origine. |
Articolul 3
(1) Certificatele menționate la articolul 2 alineatul (1) trebuie să fie întocmite în cel puțin o limbă oficială a statului membru în care sunt efectuate controalele.
(2) Certificatele trebuie să conțină numele, calitatea și semnătura reprezentantului DIGESEPE, precum și ștampila oficială a acestuia, într-o culoare diferită de cea a altor mențiuni de pe certificat.
Articolul 4
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 6 octombrie 1998.
Pentru Comisie
Franz FISCHLER
Membru al Comisiei
(1) JO L 268, 24.9.1991, p. 15.
(2) JO L 24, 30.1.1998, p. 31.
(3) JO L 187, 7.7.1992, p. 41.
ANEXA A
ANEXA B
I. LISTA UNITĂȚILOR AUTORIZATE
|
Număr |
Denumire |
Adresă |
|
PP013602 |
Industrias Marbella, SA |
Villanueva-Guatemala |
|
CC011201 |
Mayasal, SA |
Guatemala ciudad |
|
PE013601 |
Pescado de Tony |
Villanueva-Guatemala |
|
PC110703 |
Procesadora de Mariscos del Sur, Sociedad Anónima (Promasur, SA) |
Retalhuleu |
|
PD050901 |
Pesca, SA |
Retalhuleu |
|
CC-050903 |
Comarpa |
Escuintla, Guatemala |
|
PET-050901 |
Industria pesquera San Rafael SA |
Escuintla, Guatemala |
|
PE-050908 |
Inversiones El Puerto |
Escuintla, Guatemala |
|
PPM-012301 |
Comercial Pamypa |
Santa Catarina, Pinula |
|
PE-010101 |
HB Internacional Inversiones Marítimas Buena Vista |
Puerto de San José, Escuintla |
|
PE-051001 |
Delimar SA |
Puerto de San José, Escuintla |
|
PE-010104 |
Pesquera Industrial SA |
Puerto de San José, Escuintla |