08/Volumul 03

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

60

C 372/5

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

1.

Scopul prezentei comunicări este de a explica modul în care Comisia utilizează conceptul de piață relevantă a produsului sau de piață geografică relevantă în aplicarea dreptului comunitar al concurenței, în special în aplicarea Regulamentului nr. 17 și a Regulamentului (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului, a regulamentelor echivalente din alte sectoare, cum ar fi transporturile, cărbunele și oțelul sau agricultura, precum și a dispozițiilor relevante ale Acordului SEE (1). În prezenta comunicare, trimiterile la articolele 85 și 86 din tratat și la controlul concentrărilor economice se înțeleg ca trimiteri la dispozițiile echivalente ale Acordului SEE și ale Tratatului CECO.

2.

Definiția pieței este un instrument de identificare și de definire a granițelor în care se exercită concurența între întreprinderi. Ea permite stabilirea cadrului în care Comisia aplică politica în domeniul concurenței. Scopul principal al definiției pieței este acela de a identifica în mod sistematic constrângerile concurențiale cu care se confruntă întreprinderile în cauză (2). Definirea pieței, atât la nivelul produselor cât și la nivel geografic, trebuie să permită identificarea concurenților existenți ai întreprinderilor în cauză, care sunt capabili să condiționeze comportamentul respectivelor întreprinderi și să le împiedice să acționeze independent de presiunile unei concurențe efective. Tocmai din această perspectivă, definirea pieței permite, inter alia, calcularea cotelor de piață, care pot oferi informații relevante privind puterea de piață, în vederea evaluării unei poziții dominante sau în vederea aplicării dispozițiilor articolului 85.

3.

În consecință, conceptul de piață relevantă este diferit de alte definiții ale pieței utilizate frecvent în alte contexte. De exemplu, întreprinderile utilizează adeseori termenul „piață” pentru a desemna zona unde își vând produsele sau pentru a se referi în sens larg la industria sau sectorul de care aparțin.

4.

Definirea pieței relevante, atât la nivelul produselor cât și la nivel geografic, are în multe cazuri o influență decisivă asupra evaluării unei cauze de concurență. Făcând publice procedurile aplicate de Comisie pentru definirea pieței și indicând criteriile și probele pe care se bazează în adoptarea unei decizii, Comisia intenționează să crească nivelul de transparență a politicii sale și a procesului decizional în materie de politică în domeniul concurenței.

5.

Datorită unei transparențe mai mari, întreprinderile și consilierii lor vor fi în mai mare măsură să anticipeze posibilitatea stabilirii, de către Comisie, a faptului că un anumit caz ridică probleme de concurență. În consecință, întreprinderile vor putea să ia în considerare acest aspect în procesul decizional intern, atunci când planifică, de exemplu, o achiziție, înființarea unei societăți în comun sau încheierea anumitor acorduri. De asemenea, întreprinderile vor putea înțelege mai bine ce tip de informații sunt considerate relevante de Comisie în vederea definirii pieței.

6.

Interpretarea dată de Comisie noțiunii de „piață relevantă” nu aduce atingere interpretării care ar putea fi dată aceleiași noțiuni de Curtea de Justiție sau de Tribunalul de Primă Instanță.

7.

Regulamentele adoptate în baza articolelor 85 și 86 din tratat, în special secțiunea 6 din formularul A/B în privința Regulamentul nr. 17, precum și secțiunea 6 din formularul CO în privința Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 privind controlul concentrărilor economice de dimensiune comunitară au stabilit următoarele definiții, iar piața relevantă a produsului este definită după cum urmează:

„O piață relevantă a produsului cuprinde toate produsele și/sau serviciile pe care consumatorul le consideră interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor, prețurilor și utilizării căreia acestea îi sunt destinate.”

8.

„Piață geografică relevantă” este definită după cum urmează:

„Piața geografică relevantă cuprinde zona în care întreprinderile respective sunt implicate în oferta și cererea de produse sau servicii în cauză, în care condițiile de concurență sunt suficient de omogene și care poate fi deosebită de zonele geografice învecinate, deoarece condițiile de concurență diferă în mod apreciabil în respectivele zone.”

9.

Prin urmare, piața relevantă în cadrul căreia trebuie evaluată o anumită problemă de concurență se determină prin combinarea pieței produsului și pieței geografice. Comisia interpretează definițiile enunțate la alineatele (7) și (8) (care reflectă jurisprudența Curții de Justiție și a Tribunalului de Primă Instanță, precum și propria sa practică decizională) în conformitate cu orientările definite în prezenta comunicare.

10.

Conceptul de piață relevantă este strâns legat de obiectivele urmărite în cadrul politicii comunitare de concurență. De exemplu, în ceea ce privește controlul comunitar al concentrărilor economice, controlul modificărilor structurale care afectează oferta unui produs sau a unui serviciu are ca scop să împiedice crearea sau consolidarea unei poziții dominante, care ar avea ca rezultat limitarea considerabilă a concurenței efective într-o parte substanțială a pieței comune. În temeiul normelor de concurență comunitare, o poziție dominantă este o situație în care o întreprindere sau un grup de întreprinderi are posibilitatea de a se comporta independent într-o măsură considerabilă față de concurenții, clienții și, în cele din urmă, consumatorii săi (3). O asemenea situație se produce atunci când o întreprindere sau un grup de întreprinderi asigură o parte importantă a ofertei pe o piață determinată, cu condiția ca alți factori analizați în cursul evaluării (cum ar fi barierele la intrare, capacitatea de reacție a clienților etc.) să indice același lucru.

11.

Comisia adoptă același mod de abordare și în aplicarea articolului 86 din tratat în cazul întreprinderilor aflate, individual sau colectiv, în poziție dominantă. În sensul Regulamentului nr. 17, Comisia are competența de a investiga și de a pune capăt abuzurilor de poziție dominantă, care trebuie, de asemenea, să fie definite prin referire la piața relevantă. Definirea piețelor este necesară, de asemenea, în aplicarea articolului 85 din tratat, în special pentru a determina dacă există restricții apreciabile ale concurenței sau pentru a verifica dacă este îndeplinită condiția prevăzută la articolul 85 alineatul (3) litera (b) pentru a beneficia de o derogare de la aplicarea articolului 85 alineatul (1).

12.

Criteriile de definire a pieței relevante se aplică, în general, pentru analiza anumitor tipuri de comportamente pe piață și pentru analiza modificărilor structurale ale ofertei de produse. Cu toate acestea, metodologia menționată anterior ar putea conduce la rezultate diferite în funcție de natura problemei de concurență care este examinată. De exemplu, dimensiunea pieței geografice poate fi diferită atunci când este analizată o concentrare economică, în cazul căreia analiza este esențial prospectivă, față de cazul în care este analizat un comportament trecut. Orizontul temporal diferit luat în considerare în fiecare caz în parte ar putea conduce la rezultatul că piețe geografice diferite sunt definite pentru aceleași produse, atunci când Comisia examinează o modificare în structura ofertei, de exemplu o concentrare economică sau o societate în comun cooperativă, sau atunci când examinează probleme legate de un comportament trecut.

13.

Întreprinderile se confruntă cu trei mari surse de constrângeri concurențiale: substituibilitatea la nivelul cererii, substituibilitatea la nivelul ofertei și concurența potențială. Din punct de vedere economic, pentru definirea pieței relevante, substituția la nivelul cererii reprezintă forța disciplinară cea mai imediată și mai eficace care acționează asupra furnizorilor unui anumit produs, în special în ceea ce privește deciziile acestora în materie de prețuri. O întreprindere sau un grup de întreprinderi nu pot avea un impact semnificativ asupra condițiilor de vânzare existente, de exemplu asupra prețurilor, atunci când clienții sunt în măsură să se orienteze fără dificultate spre produse substituibile sau spre furnizori situați în altă parte. În principal, exercițiul de definire a pieței constă în identificarea surselor alternative reale de aprovizionare la care clienții întreprinderilor în cauză pot apela, atât sub aspectul produselor/serviciilor propuse de ceilalți furnizori, cât și sub cel al localizării geografice a acestora.

14.

Constrângerile concurențiale care decurg din substituibilitatea la nivelul ofertei, altele decât cele descrise la punctele 20 și 23, și din concurența potențială sunt, în general, mai puțin imediate și reclamă întotdeauna analiza unor factori suplimentari. În consecință, astfel de constrângeri sunt luate în considerare în etapa de evaluare din cadrul analizei concurențiale.

15.

Analizarea substituției la nivelul cererii atrage după sine o determinare a gamei de produse considerate de consumator substituibile. Un mod de a realiza această determinare este un experiment speculativ, care presupune o variație ipotetică mică, dar durabilă, a prețurilor relative și care evaluează reacțiile probabile ale clienților la respectiva creștere a prețurilor. Exercițiul de definire a pieței se axează pe prețuri din motive operaționale și practice și, mai precis, pe substituția la nivelul cererii care ar putea fi cauzată de variații mici, dar durabile, ale prețurilor relative. Conceptul în cauză poate oferi indicații clare în ceea ce privește elemente pertinente pentru definirea piețelor.

16.

La nivel conceptual, această abordare permite, plecând de la tipul de produse vândute de întreprinderea în cauză și de la zona în care sunt vândute, includerea sau excluderea din definiția pieței a unor produse și zone suplimentare, evaluându-se dacă concurența exercitată de aceste produse și zone suplimentare influențează sau chiar limitează, în mod suficient și pe termen scurt, strategia părților în materie de stabilire a prețurilor.

17.

Întrebarea care se pune este dacă clienții părților s-ar orienta spre produse substituibile ușor accesibile sau spre furnizori situați într-o zonă diferită, în cazul unei creșteri mici (de la 5 % la 10 %), dar permanente, a prețurilor relative pentru produsele respective din zona în cauză. În cazul în care substituibilitatea este suficientă pentru a face neprofitabilă mărirea prețurilor din cauza scăderii vânzărilor, produse substituibile și zone suplimentare se includ în piața relevantă. Se procedează astfel până când produsele și zonele geografice în cauză vor fi de așa natură încât creșterile mici, dar permanente, ale prețurilor relative ar deveni profitabile. O analiză echivalentă este aplicabilă în cazurile privind concentrarea puterii de cumpărare, unde punctul de plecare al analizei ar fi furnizorul, iar testarea la nivelul prețurilor permite identificarea canalelor alternative de distribuție și a punctelor de vânzare pentru produsele respectivului furnizor. În aplicarea principiilor menționate anterior, anumite situații particulare, astfel cum sunt descrise la punctele 56 și 58, trebuie să fie examinate cu rigurozitate.

18.

Un exemplu practic al acestui test poate fi oferit de aplicarea sa în cazul unei concentrări economice între îmbuteliatorii de băuturi nealcoolice. În acest caz, se pune problema dacă diferitele arome de băuturi nealcoolice aparțin aceleiași piețe. În practică, întrebarea care se pune este dacă consumatorii aromei A ar alege alte arome, în cazul în care aroma A ar suferi o creștere a prețului, cu caracter permanent, de 5 % la 10 %. În cazul în care numărul consumatorilor care ar alege aroma B, de exemplu, ar fi suficient pentru a face neprofitabilă creșterea de preț al aromei A, din cauza scăderii vânzărilor, atunci piața ar cuprinde cel puțin aromele A și B. Testul ar trebui extins pentru celelalte arome disponibile, până când se identifică un ansamblu de produse pentru care o creștere de preț nu ar atrage o substituție suficientă la nivelul cererii.

19.

În general, și în special în cazurile de concentrare economică, prețul de care trebuie să se țină seama este prețul curent de pe piață. Situația ar putea fi diferită în cazul în care prețul curent a fost determinat în absența unei concurențe suficiente. În special în cazul investigațiilor având ca obiect abuzul de poziție dominantă, se ține seama de posibilitatea ca prețul curent să fi suferit deja o creștere substanțială.

20.

În definirea piețelor, s-ar putea, de asemenea, ține seama de substituibilitatea la nivelul ofertei, în cazurile în care aceasta ar avea efecte echivalente celor ale substituției la nivelul cererii, în ceea ce privește eficacitatea și caracterul imediat. Acest lucru înseamnă că furnizorii sunt în măsură să își reorienteze producția spre produsele relevante și să le comercializeze pe termen scurt (4) fără a suporta costuri sau riscuri suplimentare semnificative ca reacție la variațiile mici, dar permanente, ale prețurilor relative. Atunci când sunt îndeplinite aceste condiții, producția suplimentară care este pusă pe piață are un efect disciplinar asupra comportamentului concurențial al întreprinderilor implicate. Un astfel de efect este echivalent, sub aspectul eficacității și al caracterului imediat, cu cel al substituției la nivelul cererii.

21.

Situațiile menționate anterior apar, de obicei, atunci când întreprinderile comercializează o gamă variată de calități și tipuri pentru același produs; chiar dacă diferitele calități nu sunt substituibile pentru un anumit cumpărător final sau pentru un anumit grup de consumatori, ele vor fi grupate într-o singură piață a produsului, cu condiția ca majoritatea furnizorilor să fie în măsură să ofere și să vândă imediat aceste calități, fără creșteri semnificative a costurilor descrise mai sus. În aceste cazuri, piața relevantă a produsului va cuprinde toate produsele substituibile la nivelul cererii și al ofertei, iar vânzările actuale ale acestor produse vor fi însumate pentru a se calcula valoarea sau volumul total al pieței. Același raționament poate conduce la gruparea unor zone geografice diferite.

22.

Un exemplu practic de analiză a substituibilității la nivelul ofertei în vederea definirii pieței produsului poate fi găsit în sectorul hârtiei. În general, există o întreagă gamă de calități de hârtie, de la hârtia standard de imprimare la hârtia de calitate superioară utilizată, de exemplu, pentru publicarea cărților de artă. În ceea ce privește cererea, fiecărei calități de hârtie i se asociază o anumită utilizare, de exemplu, o carte de artă sau o publicație de lux nu se va imprima pe hârtie de calitate mediocră. Cu toate acestea, fabricile de hârtie pot fabrica diferite calități de hârtie, iar producția poate fi adaptată pe termen scurt și cu costuri neglijabile. În consecință, în absența unor dificultăți de distribuție specifice, producătorii de hârtie pot concura pentru comenzi de diferite calități de hârtie, în special în cazul în care respectivele comenzi sunt făcute cu avans suficient pentru a permite modificarea planurilor de producție. În aceste condiții, Comisia nu definește o piață distinctă pentru fiecare calitate de hârtie și utilizarea acesteia. Diversele calități de hârtie sunt incluse într-o singură piață relevantă, iar vânzările sunt însumate pentru a evalua valoarea și volumul totale ale pieței.

23.

Substituibilitatea la nivelul ofertei nu poate fi luată în considerare în etapa de definire a pieței atunci când necesită modificări semnificative ale activelor corporale și necorporale existente, investiții suplimentare, decizii strategice sau întârzieri importante. Astfel de exemple în care substituția la nivelul ofertei nu a condus Comisia la lărgirea pieței pot fi întâlni în sectorul bunurilor de consum, în special în cel al băuturilor de marcă. Cu toate că fabricile de îmbuteliere pot, în principiu, să îmbutelieze tipuri diferite de băuturi, în realitate, produsele nu se pot vinde decât cu prețul unor costuri și întârzieri importante (legate de publicitate, de testarea produselor și de distribuție). În aceste condiții, efectele substituibilității la nivelul ofertei și ale altor forme de concurență potențială sunt examinate într-o etapă ulterioară.

24.

Concurența potențială, a treia sursă de constrângere concurențială, nu este luată în considerare la definirea piețelor, întrucât condițiile în care concurența potențială reprezintă efectiv o constrângere concurențială depind de analiza factorilor și împrejurărilor specifice referitoare la condițiile de intrare. Dacă este cazul, această analiză va fi realizată doar într-o etapă ulterioară, în general atunci când poziția întreprinderilor în cauză pe piață relevantă a fost deja determinată și când această poziție ridică probleme de concurență.

25.

Există o serie de elemente care permit aprecierea măsurii în care substituția ar putea avea loc. În cazuri individuale, anumite elemente sunt decisive, în funcție de caracteristicile și de specificitatea industriei și a produselor și serviciilor care sunt analizate. În alte cazuri, aceleași elemente ar putea fi irelevante. În majoritatea cazurilor, luarea deciziei trebuie să se bazeze pe examinarea unui anumit număr de criterii și de elemente diferite. Comisia adoptă un mod de abordare deschis, bazat pe elemente empirice, care are scopul de a exploata toate informațiile disponibile care ar putea fi utile în evaluarea cazurilor individuale. Comisia nu utilizează o ierarhie rigidă a diferitelor surse de informații sau a diferitelor tipuri de elemente de probă.

26.

Procesul de definire a piețelor relevante poate fi rezumat după cum urmează: pe baza informațiilor preliminare disponibile sau a informațiilor comunicate de întreprinderile în cauză, Comisia este, în principiu, în măsură să determine, în linii mari, posibilele piețe relevante în cadrul cărora, de exemplu, o concentrare economică sau o restrângere a concurenței trebuie să fie evaluată. În general, și din motive de ordin practic, atunci când analizează cazuri individuale, Comisia trebuie să decidă între câteva posibile alternative de piețe relevante. De exemplu, în privința pieței produsului, problema care se pune cel mai adesea este de a stabili dacă produsul A și produsul B aparțin sau nu aceleiași piețe a produsului. În numeroase cazuri, includerea produsului B în definiția pieței este suficientă pentru a elimina orice probleme de concurență.

27.

În astfel de situații, nu este necesar să se determine dacă piața include sau nu produse suplimentare sau să se delimiteze definitiv piața produsului. În cazul în care, luând în considerare diferitele piețe relevante posibile, operațiunea în cauză nu pune probleme de concurență, problema definirii pieței rămâne deschisă, reducându-se astfel sarcina întreprinderilor de a oferi informații.

28.

Modul de abordare adoptat de Comisie în definirea pieței geografice poate fi rezumat după cum urmează: Comisia elaborează o opinie preliminară referitoare la dimensiunea pieței geografice, pe baza unor indicii generale privind distribuția cotelor de piață deținute de părți sau de concurenții lor, precum și pe baza unei analize preliminare a modului de stabilire a prețurilor și a diferențelor de preț la nivel național și la nivel comunitar sau al SEE. Respectiva opinie preliminară reprezintă, în general, o ipoteză de lucru care permite Comisiei să stabilească obiectul cercetărilor destinate determinării unei definiții exacte a pieței geografice în cauză.

29.

Trebuie să fie analizate motivele care se află la originea oricărei configurații date a prețurilor și a cotelor de piață. Anumite societăți ar putea deține cote de piață semnificative pe piețele lor naționale doar pe baza ponderii economice deținute în trecut și invers, o prezență omogenă în cadrul SEE a unor societăți date poate fi compatibilă cu existența unor piețe geografice naționale sau regionale. În consecință, ipoteza inițială de lucru se verifică cu ajutorul unei analize a caracteristicilor cererii (importanța preferințelor naționale sau locale, comportamentele de cumpărare ale clienților, diferențierea produselor, mărcile etc.), în vederea stabilirii dacă societățile situate în alte zone constituie, în mod real, o sursă alternativă de aprovizionare pentru consumatori. În acest caz, de asemenea, experimentul teoretic se bazează pe substituția care rezultă în urma unor variații a prețurilor relative, iar întrebarea care se pune este dacă clienții părților și-ar transfera comenzile altor societăți situate în alte zone, pe termen scurt și cu costuri neglijabile.

30.

În cazul în care este necesar, factorii care influențează oferta vor fi analizați, de asemenea, pentru a verifica dacă societățile situate în alte zone nu se confruntă cu obstacole în dezvoltarea vânzărilor în condiții de concurență pe întreaga piață geografică. Respectiva analiză include o examinare a condițiilor necesare unei prezențe locale pentru a vinde în zona respectivă, a condițiilor de acces la canalele de distribuție, a costurilor de dezvoltare a unei rețele de distribuție, precum și a existenței sau absenței barierelor de reglementare legate de achizițiile publice, de reglementarea prețurilor, de cotele de import, de tarifele care limitează comerțul sau producția, de standardele tehnice, de existența unor monopoluri, de libertatea de stabilire, de condițiile de obținere a autorizațiilor administrative, de reglementările privind ambalajele etc. Pe scurt, Comisia identifică eventualele obstacole și bariere care izolează societățile situate într-o anumită zonă de presiunea concurențială a societăților situate în afara acelei zone, astfel încât să determine cu precizie gradul de interpenetrare a piețelor la nivel național, european sau global.

31.

Structura efectivă și evoluția fluxurilor comerciale oferă indicații suplimentare utile referitoare la importanța economică a fiecărui factor menționat anterior și care influențează cererea sau oferta, dar și referitoare la măsura în care aceste fluxuri pot constitui sau nu bariere reale care conduc la crearea unor piețe geografice distincte. În general, analiza fluxurilor comerciale studiază problema cheltuielilor de transport și a măsurii în care acestea pot reprezenta un obstacol în calea comerțului între zone diferite, ținându-se seama de amplasamentul unității de producție, de costurile de producție și de nivelurile prețurilor relative.

32.

În sfârșit, în definirea piețele geografice, Comisia ține seama, de asemenea, de procesul continuu de integrare a piețelor, în special în Comunitate și mai ales în cazul concentrărilor economice și al societăților în comun structurale. Măsurile adoptate și puse în aplicare în cadrul programului privind piața internă, în vederea eliminării barierelor în calea comerțului și a integrării piețelor din Comunitate, nu pot fi ignorate atunci când se evaluează efectele asupra concurenței a unei concentrări sau ale unei societăților în comun structurale. O situație în care piețele naționale au fost izolate una de alta în mod artificial din cauza unor bariere legislative, care au fost acum eliminate, conduce, în general, la o evaluare prudentă a elementelor de probă anterioare privind prețurile, cotele de piață sau tendințele comerciale. În consecință, un proces de integrare a piețelor care ar determina pe termen scurt extinderea anumitor piețe geografice poate fi luat în considerare în definirea pieței geografice în scopul evaluării concentrărilor economice și a societăților în comun.

33.

Atunci când o definiție precisă a pieței este considerată necesară, Comisia contactează, de cele mai multe ori, clienții principali și societățile principale din sectorul respectiv pentru a le afla părerea asupra limitelor pieței produsului și ale pieței geografice și pentru a obține elementele de fapt necesare pentru a ajunge la o concluzie. De asemenea, Comisia poate contacta asociațiile profesionale competente și societățile care activează pe piața în amonte, astfel încât să poată defini, în măsura în care acest lucru este necesar, piețe ale produsului și piețe geografice distincte pentru diferitele niveluri de producție sau de distribuție a produselor/serviciilor în cauză. De asemenea, ea poate să le solicite întreprinderilor în cauză informații suplimentare.

34.

În cazul în care este necesar, Comisia solicită în scris informații agenților de pe piață, menționați anterior. Respectivele cereri includ, în mod normal, întrebări referitoare la reacțiile societăților la o eventuală creștere a prețurilor și la opiniile lor în ceea ce privește limitele pieței relevante. De asemenea, Comisia solicită elementele de fapt considerate necesare pentru a putea ajunge la o concluzie în ceea ce privește dimensiunile pieței relevante. Comisia poate discuta și cu directorii de marketing sau cu alți membri ai conducerii acestor societăți pentru a înțelege mai bine procesul de negociere între furnizori și clienți, precum și aspectele referitoare la definirea pieței relevante. În cazul în care este necesar, Comisia poate proceda la verificări la fața locului sau ar putea inspecta locațiile părților, ale clienților și/sau ale concurenților lor, pentru a înțelege mai bine procesul de fabricație și de vânzare a produselor respective.

35.

Elementele utilizate pentru a ajunge la o concluzie în legătură cu piața relevantă pot fi clasificate după cum urmează:

36.

Analiza caracteristicilor produsului și a utilizării căreia îi este destinat permite Comisiei, într-o primă fază, să limiteze sfera investigației privind eventualele produse substituibile. Cu toate acestea, caracteristicile produsului și utilizarea căreia îi este destinat nu sunt suficiente pentru a demonstra că două produse sunt sau nu substituibile la nivelul cererii. Substituibilitatea funcțională sau caracteristicile similare nu pot reprezenta, ca atare, criterii suficiente, întrucât capacitatea de reacție a clienților la variațiile prețurilor relative poate fi determinată și de alte considerații. De exemplu, pot exista constrângeri concurențiale diferite pe piața echipamentelor originale pentru componente de automobil și pe piața pieselor de schimb, determinând, astfel, delimitarea celor două piețe relevante. Invers, existența unor caracteristici diferite ale produselor nu este suficientă, ca atare, pentru a putea exclude substituibilitatea la nivelul cererii, întrucât aceasta din urmă depinde în mare măsură de importanța pe care clienții o acordă acestor caracteristici diferite.

37.

Elementele pe care Comisia le consideră pertinente pentru aprecierea substituibilității între două produse la nivelul cererii pot fi clasificate după cum urmează:

38.

Elementele privind substituția în trecutul apropiat. În anumite cazuri, este posibilă analiza elementelor legate de evenimente sau șocuri produse de curând pe piață, care reprezintă exemple reale de substituție între două produse. Atunci când este disponibilă, această informație este, în principiu, fundamentală pentru definirea pieței. În cazul în care în trecut au existat modificări ale prețurilor relative (toate celelalte fiind egale), reacțiile la nivelul cantităților cerute vor fi determinante pentru stabilirea existenței substituibilității. De asemenea, lansările de produse din trecut pot oferi informații utile, în cazul în care se pot determina cu precizie produsele pentru care vânzările au scăzut în favoarea noului produs.

39.

Există un anumit număr de teste cantitative care au fost concepute tocmai pentru delimitarea piețelor. Respectivele teste constau în diverse abordări econometrice și statistice: estimarea elasticităților și a elasticităților încrucișate (5) ale cererii unui produs, teste bazate pe similitudinea variațiilor prețurilor în timp, analiza legăturilor de cauzalitate între serii de prețuri, precum și similitudinea și/sau convergența între nivelurile de preț. Pentru a determina condițiile în care s-a produs substituția în trecut, Comisia ține seama de elementele cantitative disponibile, capabile să reziste unei examinări riguroase.

40.

Punctele de vedere ale clienților și ale concurenților. În cadrul cercetărilor desfășurate, Comisia îi contactează, adeseori, pe principalii clienți și pe principalii concurenți ai întreprinderilor în cauză, pentru a le cunoaște punctele de vedere asupra limitelor pieței produsului și pentru a strânge cea mai mare parte a elementelor de fapt de care are nevoie pentru a ajunge la o concluzie privind dimensiunile pieței. Comisia ține seama de răspunsurile argumentate ale clienților și concurenților în legătură cu reacțiile la creșteri mici ale prețurilor relative ale produselor relevante (de exemplu, de 5 la 10 %) în zona geografică în cauză, atunci când aceste răspunsuri sunt susținute suficient de elemente de fapt.

41.

Preferințele consumatorilor. În cazul bunurilor de consum, ar putea fi dificil pentru Comisie să cunoască în mod direct opiniile consumatorilor finali în legătură cu produsele substituibile. Studiile de piață, comandate în trecut și utilizate de societăți în procesul decizional pentru stabilirea prețurilor și/sau pentru planificarea acțiunilor comerciale, pot furniza Comisiei informații utile pentru delimitarea pieței relevante. Anchetele având ca scop obținerea unor informații cu privire la obiceiurile de consum și comportamentele de cumpărare ale consumatorilor, opiniile exprimate de comercianții cu amănuntul și, mai general, studiile de piață prezentate de părți și de concurenții lor, toate acestea sunt luate în considerare pentru a determina dacă o parte semnificativă din punct de vedere economic a consumatorilor consideră că două produse sunt substituibile, ținându-se seama, de asemenea, de importanța mărcilor pentru produsele relevante. Metodologia urmată în studiile desfășurate ad hoc de întreprinderile în cauză sau de către concurenții lor în scopul unei proceduri de concentrare economică sau al unei proceduri în temeiul Regulamentului nr. 17, este, în principiu, examinată cu cea mai mare atenție. Spre deosebire de studiile anterioare, respectivele studii nu au fost realizate în desfășurarea normală a activităților întreprinderii în vederea adoptării unor decizii de afaceri.

42.

Barierele și costurile asociate unui transfer al cererii către produse substituibile potențiale. Există un număr de bariere și de costuri care ar putea împiedica Comisia să considere că două produse, care la prima vedere par substituibile la nivelul cererii, aparțin aceleiași piețe a produsului. Este imposibilă realizarea unei liste exhaustive a barierelor potențiale susceptibile să împiedice substituția sau a costurilor de transfer. Aceste bariere și obstacole ar putea avea origini foarte diverse, iar Comisia, în deciziile sale anterioare, s-a confruntat cu bariere de reglementare sau cu alte forme de intervenții ale statului, constrângeri la nivelul piețelor în aval, necesitatea realizării unor investiții specifice de capital sau a suportării unei micșorări a producției curente pentru a utiliza bunuri intermediare alternative, localizarea clientelei, investiții specifice în procesul de producție, în formare și în capitalul uman, cheltuieli aferente cumpărării de noi utilaje sau alte investiții, incertitudine în legătură cu calitatea și cu reputația furnizorilor necunoscuți etc.

43.

Diferitele categorii de clienți și discriminarea prin preț. Existența unor grupuri diferite de clienți ar putea restrânge piața produsului. Un grup determinat de clienți pentru produsul relevant poate constitui o piață distinctă mai îngustă atunci când poate face obiectul unor prețuri discriminatorii. Acesta va fi, de cele mai multe ori, cazul în care sunt îndeplinite două condiții: (a) este posibilă identificarea cu precizie a grupului căruia îi aparține un client dat la momentul la care îi sunt vândute produsele relevante și (b) comerțul între clienți sau arbitrajul de către terți nu sunt realizabile.

44.

Elementele pe care Comisia le consideră pertinente pentru a defini piața geografică pot fi clasificate după cum urmează:

45.

Elemente de probă referitoare la reorientarea comenzilor în trecut către alte zone. În anumite cazuri, ar putea fi disponibile elemente de probă referitoare la faptul că anumite variații de preț între diferite zone au determinat reacții din partea clienților. În general, testele cantitative utilizate pentru definirea pieței produsului pot fi utilizate și pentru definirea pieței geografice. Cu toate acestea, trebuie să se țină seama de faptul că anumite comparații ale prețurilor la scară internațională pot fi mai complexe ca urmare a unor factori cum ar fi evoluția cursurilor de schimb, fiscalitatea și diferențierea produselor.

46.

Caracteristicile fundamentale ale cererii. Natura cererii pentru produsul relevant poate determina dimensiunea pieței geografice. Anumiți factori, cum ar fi preferințele naționale sau preferințele pentru mărci naționale, limba, cultura și stilul de viață, precum și necesitatea unei prezențe locale, au un potențial mare de a limita sfera geografică a concurenței.

47.

Punctele de vedere ale clienților și ale concurenților. Acolo unde este cazul, în anchetele desfășurate, Comisia îi va contacta pe principalii clienți și pe principalii concurenți ai părților pentru a le afla punctele de vedere cu privire la limitele pieței geografice și pentru a colecta cea mai mare parte a elementelor de fapt necesare pentru a ajunge la o concluzie privind dimensiunile pieței, atunci când acestea sunt susținute suficient de elementele de fapt.

48.

Localizarea comportamentelor de cumpărare existente la momentul anchetei. Analiza din perspectivă geografică a comportamentului de cumpărare al clienților existent la momentul desfășurării anchetei permite obținerea unor elemente utile în legătură cu posibilele dimensiuni ale pieței geografice. Atunci când clienții cumpără, în condiții similare, de la societăți situate oriunde în Comunitate sau în SEE sau când se aprovizionează prin licitații la care ofertanții sunt societăți situate oriunde în Comunitate sau în SEE, se consideră, în general, că piața geografică relevantă este teritoriul comunitar.

49.

Fluxurile comerciale. Atunci când numărul clienților este atât de mare încât informațiile furnizate de ei nu permit formarea unei imagini clare asupra comportamentelor de cumpărare văzute din perspectivă geografică, este posibilă utilizarea ca alternativă a informațiilor despre fluxurile comerciale, cu condiția existenței unor statistici comerciale suficient de detaliate pentru produsele relevante. Fluxurile comerciale și, în primul rând, analiza acestora, permit obținerea unor informații utile pentru stabilirea dimensiunii pieței geografice, dar nu sunt suficiente în ele însele pentru a putea formula concluzii definitive în legătură cu acest aspect.

50.

Barierele și costurile de transfer asociate reorientării comenzilor către societăți situate în alte zone. Absența, de exemplu, a achizițiilor sau a fluxurilor comerciale transfrontaliere nu semnifică, în mod necesar, că piața este pur națională sub aspect geografic. Cu toate acestea, înainte de a concluziona că piața geografică relevantă este națională, trebuie identificate barierele care o izolează de exterior. Obstacolul cel mai evident care va împiedica un client să-și reorienteze comenzile spre alte zone este impactul costurilor de transport și al restricțiilor în materie de transport prevăzute de legislație sau determinate de natura produselor relevante. Impactul costurilor de transport limitează, de obicei, dimensiunea pieței geografice pentru produsele voluminoase de valoare mică, ținându-se seama însă de faptul că anumite inconveniente sub aspectul transportului ar putea fi compensate de costuri comparativ mai avantajoase în alte domenii (costuri salariale sau materii prime). Accesul la rețeaua de distribuție într-o zonă dată, barierele de reglementare care mai există încă în anumite sectoare, cotele de import și tarifele vamale ar putea, de asemenea, să constituie bariere care izolează o zonă geografică dată de presiunea concurențială a societăților situate în afara respectivei zone. Costurile de transfer semnificative, legate de aprovizionarea de la societăți situate în alte țări, reprezintă obstacole suplimentare.

51.

Pe baza elementelor de probă strânse, Comisia definește piața geografică, a cărei sferă ar putea varia de la dimensiuni locale la dimensiuni mondiale, existând în deciziile anterioare ale Comisiei exemple atât de piețe locale, cât și de piețe mondiale.

52.

Punctele de mai sus prezintă diferiții factori care ar putea fi relevanți pentru definirea piețelor. Acest lucru nu înseamnă că, în fiecare caz individual, va fi necesar să se obțină elemente de probă și să se evalueze fiecare din acești factori. Deseori, în practică, elementele de probă furnizate de un subansamblu al acestor factori vor fi suficiente pentru a ajunge la o concluzie, astfel cum a fost demonstrat în practica decizională anterioară a Comisiei.

53.

Definirea pieței relevante, atât la nivelul produselor cât și la nivel geografic, permite identificarea furnizorilor și a clienților/consumatorilor care acționează pe respectiva piață. Pe această bază, pentru fiecare furnizor, se poate calcula mărimea totală a pieței și cotele de piață deținute, pe baza vânzărilor realizate în zona în cauză, pentru produsele relevante. În practică, mărimea totală a pieței și cotele de piață deținute pot fi cunoscute consultând surse de informație cum ar fi previziunile societăților sau studiile comandate societăților de consultanță și/sau asociațiilor profesionale. În absența unor astfel de surse de informație sau atunci când previziunile disponibile nu sunt fiabile, Comisia solicită, de obicei, fiecărui furnizor de pe piața relevantă, să îi comunice propria cifră de afaceri, astfel încât să poată calcula mărimea totală a pieței și cotele de piață deținute.

54.

În general, vânzările sunt punctul de referință pentru calculul cotelor de piață, dar există și alte repere care, în funcție de produsele specifice sau de industria în cauză, pot oferi informații utile cum ar fi, în special, capacitatea, numărul agenților în oferta de pe piață, unitățile de flote în domeniul aerospațial sau rezervele deținute în cazul anumitor sectoare cum ar fi industria minieră.

55.

Din experiență, se știe că atât volumul, cât și valoarea vânzărilor, reprezintă informații utile. În cazul produselor diferențiate, se consideră, în general, că valoarea vânzărilor și cota de piață corespunzătoare lor reflectă mai bine poziția și puterea relative ale fiecărui furnizor.

56.

Există anumite domenii în care aplicarea principiilor menționate anterior trebuie realizată cu precauție. Acesta este cazul în care se analizează piețele primare și secundare, în special atunci când comportamentul întreprinderilor la un moment dat trebuie analizat în temeiul articolului 86 din tratat. Metoda de definire a piețelor în aceste cazuri este aceeași, adică este necesară evaluarea reacțiilor clienților, în termeni de comportament de cumpărare, la variațiile prețurilor relative, dar ținând seama, în același timp, de eventualele constrângeri asupra substituției impuse de condițiile de pe piețele conexe. O definire restrânsă a pieței produselor secundare, de exemplu, a pieței pieselor de schimb, ar putea rezulta atunci când compatibilitatea cu produsul primar este importantă. Problemele de identificare a unor produse secundare compatibile, precum și existența prețurilor ridicate și un ciclu de viață lung al produselor primare, ar putea face profitabile creșterile prețurilor relative ale produselor secundare. O definire diferită a pieței ar putea rezulta în cazul în care este posibilă o substituție semnificativă între produsele secundare sau în cazul în care caracteristicile produselor primare fac posibile reacții rapide și directe ale consumatorilor la creșterile prețurilor relative ale produselor secundare.

57.

În anumite cazuri, existența unor „lanțuri de substituție” ar putea conduce la definirea unei piețe relevante în care produsele sau zonele situate la limitele pieței nu sunt substituibile în mod direct. Un exemplu îl constituie dimensiunea geografică a unui produs ale cărui costuri de transport sunt foarte ridicate. În astfel de cazuri, livrările efectuate de o uzină dată sunt limitate la un anumit perimetru din jurul respectivei uzine, din cauza impactului costurilor de transport. În principiu, această zonă ar putea reprezenta piața geografică relevantă. Cu toate acestea, în cazul în care repartizarea uzinelor în teritoriu este de așa natură încât există suprapuneri ale perimetrelor din jurul diferitelor uzine, este posibil ca un efect de substituție în lanț să exercite constrângeri asupra prețurilor practicate pentru respectivele produse și astfel, să conducă la o definiție mai largă a pieței geografice relevante. Același raționament se aplică în cazul în care produsul B este un produs substituibil la nivelul cererii pentru produsele A și C. Chiar dacă produsele A și C nu sunt substituibile în mod direct unul în raport cu celălalt, ele se pot afla pe aceeași piață relevantă a produsului, întrucât existența produsului substituibil B exercită influențe asupra prețurilor lor.

58.

Din perspectivă practică, conceptul de lanț de substituție trebuie coroborat cu elemente de fapt, legate, de exemplu, de interdependența la nivelul prețurilor la limitele lanțurilor de substituție, pentru a putea defini, în cazuri individuale, o piață relevantă mai largă. Nivelurile de preț la limitele lanțurilor trebuie, de asemenea, să fie de aceeași dimensiune.