13/Volumul 21

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

76


31997L0028


L 171/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 97/28/CE A COMISIEI

din 11 iunie 1997

de adaptare la progresul tehnic a Directivei 76/756/CEE a Consiliului privind instalarea dispozitivelor de iluminat și de semnalizare luminoasă ale autovehiculelor și ale remorcilor acestora

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 70/156/CEE a Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora (1), astfel cum este modificată ultima dată prin Directiva 96/79/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) și, în special, articolul 13 alineatul (2) al celei dintâi,

având în vedere Directiva 76/756/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la instalarea dispozitivelor de iluminat și de semnalizare luminoasă ale autovehiculelor și ale remorcilor acestora (3), astfel cum este modificată ultima dată prin Directiva 91/663/CE a Comisiei (4) și, în special, articolul 5 al celei dintâi,

întrucât Directiva 76/756/CEE este una dintre directivele speciale care fac parte din procedura de omologare CE de tip care a fost instituită prin Directiva 70/156/CEE; întrucât, prin urmare, dispozițiile stabilite în Directiva 70/156/CEE referitoare la sistemele, componentele și unitățile tehnice independente ale vehiculelor se aplică prezentei directive;

întrucât îndeosebi articolul 3 alineatul (4) și articolul 4 alineatul (3) din Directiva 70/156/CEE impun ca fiecare directivă specială să aibă în anexă o fișă descriptivă și un certificat de omologare de tip întocmite pe baza anexei VI la directiva respectivă, pentru a permite informatizarea omologării; întrucât certificatul de omologare de tip prevăzut de Directiva 76/756/CEE trebuie să fie modificat corespunzător;

întrucât procedurile trebuie simplificate pentru a se păstra echivalența, instituită prin articolul 9 alineatul (2) din Directiva 70/156/CEE, între anumite directive speciale și regulamentele corespondente ale Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite, cu ocazia modificării regulamentelor respective; întrucât, în primă etapă, cerințele tehnice prevăzute de Directiva 76/756/CEE trebuie să fie înlocuite cu cele ale Regulamentului nr. 48, printr-un sistem de referințe încrucișate;

întrucât, în vederea întăririi siguranței circulației rutiere, s-a hotărât inter alia impunerea instalării obligatorii, pe vehiculele din categoria M1, a celei de-a treia lămpi de stop și permiterea instalării facultative, pe autovehicule, a lămpilor pentru circulație diurnă;

întrucât trebuie să se examineze în continuare dispozițiile facultative referitoare la cerințele de funcționare aferente dispozitivelor individuale de iluminat și de semnalizare luminoasă și instalării lor pe autovehicule și pe remorcilor acestora; întrucât este esențial ca lucrările tehnice necesare să fie efectuate astfel încât noile modificări să poată fi introduse cu promptitudine în Directiva 76/756/CEE;

întrucât se face referire la Directiva 76/757/CEE a Consiliului (5), astfel cum este modificată ultima dată prin Directiva 97/29/CE a Comisiei (6);

întrucât măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic instituit prin Directiva 70/156/CEE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 76/756/CEE se modifică după cum urmează.

1.

Prima teză din articolul 4 se înlocuiește cu următorul text:

„Statul membru care a acordat omologarea CE de tip ia măsurile necesare pentru a se asigura că este informat cu privire la orice modificare survenită la oricare dintre piesele sau caracteristicile vizate în definiția tipului de vehicul, în ceea ce privește instalarea dispozitivelor de iluminat și de semnalizare luminoasă.”

2.

Anexele se înlocuiesc cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Începând cu 1 ianuarie 1998 sau, în cazul în care publicarea textelor menționate la articolul 3 se amână după 1 iulie 1997, cu șase luni de la data efectivă a publicării acestor texte, din motive legate de instalarea dispozitivelor de iluminat și de semnalizare luminoasă, statele membre:

nu pot să refuze, pentru un tip de vehicul, acordarea omologării CE de tip sau a omologării naționale de tip;

nu pot să interzică înmatricularea, vânzarea sau introducerea în circulație a vehiculelor,

dacă aceste vehicule sunt conforme cu cerințele Directivei 76/756/CEE, astfel cum este modificată prin prezenta directivă.

(2)   Începând cu 1 octombrie 1998, statele membre:

nu mai acordă omologarea CE de tip;

pot să refuze acordarea omologării naționale de tip

pentru orice tip de vehicul, din motive legate de instalarea dispozitivelor de iluminat și de semnalizare luminoasă, dacă nu sunt respectate cerințele Directivei 76/756/CEE, astfel cum este modificată prin prezenta directivă.

(3)   Începând cu 1 octombrie 2000, statele membre:

consideră certificatele de conformitate care însoțesc vehiculele noi în conformitate cu dispozițiile Directivei 70/156/CEE ca nemaifiind valabile în sensul articolului 7 alineatul (1) din directiva respectivă;

pot refuza înmatricularea, vânzarea și introducerea în circulație a vehiculelor noi care nu sunt însoțite de un certificat de conformitate care să respecte dispozițiile Directivei 70/156/CEE

din motive legate de instalarea dispozitivelor de iluminat și de semnalizare luminoasă, dacă nu sunt respectate cerințele Directivei 76/756/CEE, astfel cum este modificată prin prezenta directivă.

Articolul 3

Alineatele și anexele Regulamentului nr. 48 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite menționate la punctul 1 din anexa II vor fi publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene înainte de 1 iulie 1997.

Articolul 4

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 ianuarie 1998; cu toate acestea, în cazul în care publicarea textelor menționate la articolul 3 se amână după 1 iulie 1997, statele membre duc la îndeplinire această obligație la șase luni de la data efectivă a publicării acestor texte. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Statele membre aplică dispozițiile respective începând cu 1 ianuarie 1998 sau, în cazul în care publicarea textelor menționate la articolul 3 se face după 1 iulie 1997, la șase luni de la data efectivă a publicării acestor texte.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 5

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 6

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 11 iunie 1997.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Membru al Comisiei


(1)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(2)  JO L 18, 21.1.1997, p. 7.

(3)  JO L 262, 27.9.1976, p. 1.

(4)  JO L 366, 31.12.1991, p. 17.

(5)  JO L 262, 27.9.1976, p. 32.

(6)  JO L 171, 30.6.1997, p. 11.


ANEXĂ

LISTA ANEXELOR

ANEXA I:

Dispoziții administrative pentru omologarea de tip

Apendicele 1:

Fișa descriptivă

Apendicele 2:

Certificat de omologare de tip

ANEXA II:

Cerințe tehnice

ANEXA I

DISPOZIȚII ADMINISTRATIVE PENTRU OMOLOGAREA DE TIP

1.   CEREREA DE OMOLOGARE CE DE TIP PENTRU UN TIP DE VEHICUL

1.1.   Cererea de omologare CE de tip pentru un tip de vehicul, în temeiul articolului 3 alineatul (4) din Directiva 70/156/CEE, în ceea ce privește instalarea dispozitivelor sale de iluminat și de semnalizare luminoasă, este prezentată de către constructor.

1.2.   În apendicele 1 se prezintă un model de fișă descriptivă.

Serviciului tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor de omologare i se prezintă următoarele:

1.3.1.   un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul care trebuie omologat.

2.   ACORDAREA OMOLOGĂRII CE DE TIP PENTRU UN TIP DE VEHICUL

2.1.   În cazul în care sunt respectate cerințele relevante, se acordă omologarea CE de tip în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Directiva 70/156/CEE.

2.2.   În apendicele 2 se prezintă un model de certificat de omologare CE de tip.

2.3.   Fiecărui tip de vehicul omologat îi este atribuit un număr de omologare, în conformitate cu anexa VII la Directiva 70/156/CEE. Același stat membru nu poate să atribuie același număr de omologare unui alt tip de vehicul.

3.   MODIFICĂRI ADUSE TIPULUI ȘI MODIFICĂRI ALE OMOLOGĂRILOR

3.1.   În cazul modificărilor aduse tipului omologat în temeiul prezentei directive, se aplică dispozițiile articolului 5 din Directiva 70/156/CEE.

4.   CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

4.1.   De regulă, măsurile pentru asigurarea conformității producției sunt luate în concordanță cu dispozițiile stabilite în articolul 10 din Directiva 70/156/CEE.

4.2.   Cerințele specifice referitoare la încercările care urmează să fie efectuate sunt stabilite în anexa 9 la documentele menționate la punctul 1 din anexa II la prezenta directivă.

Apendicele 1

Image

Image

Image

Apendicele 2

Image

Image

Addendum

Image

ANEXA II

CERINȚE TEHNICE

Cerințele tehnice sunt cele precizate la punctele 2, 2.2-2.25.2, 5 și 6, precum și în anexele 3 - 9 din Regulamentul nr. 48 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite, care constă în consolidarea următoarelor documente:

seria de modificări 01, inclusiv corecțiile (1),

Corrigendum 2 la seria de modificări 01 (2),

Suplimentul 1 la seria de modificări 01, inclusiv corecțiile la seria de modificări 01 și Corrigendum 1 la Revizia 1 a Regulamentului nr. 48 (3),

Corrigendum 4 la seria de modificări 01 (4),

cu următoarele excepții:

1.1.   punctul 2.4 se interpretează astfel:«Vehicul neîncărcat» înseamnă un vehicul gata de drum, astfel cum este definit la punctul 2.6 din apendicele 1 la anexa 1 la prezenta directivă, dar fără conducător auto.

1.2.   Se elimină trimiterea la nota de subsol 2 de la punctul 2.7.24 și nota de subsol aferentă.

1.3.   Expresia «formular de comunicare (punctul 10.1 din anexa 1)», menționată la punctul 5.19.1, se înlocuiește cu expresia «certificatul de omologare de tip (punctul 5.1 din addendum la apendicele 2 la anexa I la prezenta directivă)».

1.4.   În nota de subsol 4 de la punctul 6.2.9, introdusă de documentul de referință (3), expresia «părțile contractante ale regulamentelor respective» se înlocuiește cu expresia «statele membre».

1.5.   La punctele 6.14.2, 6.15.2, 6.16.2 și 6.17.2, expresia «Regulamentul nr. 3» se înlocuiește cu expresia «Directiva 76/757/CEE».

1.6.   Se elimină trimiterea la nota de subsol 5 de la punctul 6.19 și nota de subsol aferentă.

1.7.   Nota de subsol 1 din anexa 5 se înlocuiește cu textul următor:

«Pentru definițiile categoriilor, a se vedea anexa II A la Directiva 70/156/CEE».

2.   Fără a aduce atingere cerințelor articolului 8, în special alineatul (2) literele (a) și (c) și alineatul (3), din Directiva 70/156/CEE, cerințelor prezentei anexe și oricăror alte cerințe ale oricăreia dintre directivele individuale, este interzisă instalarea oricăror alte dispozitive de iluminat sau de semnalizare luminoasă în afara celor definite la punctele 2.7.1-2.7.24 din documentele menționate la punctul 1 de mai sus.


(1)  

E/ECE/324

Rev. 1/Add. 47/Rev. 1.

E/ECE/TRANS/505

(2)  

E/ECE/324

Rev. 1/Add. 47/Rev. 1/Corr. 1.

E/ECE/TRANS/505

(3)  

E/ECE/324

Rev. 1/Add. 47/Rev. 1/Modif. 1.

E/ECE/TRANS/505

(4)  

E/ECE/324

Rev. 1/Add. 47/Rev. 1/Corr. 2.

E/ECE/TRANS/505