15/Volumul 04

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

186


31997D0602


L 242/64

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 22 iulie 1997

privind lista menționată la articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 3254/91 și la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 35/97 al Comisiei

(97/602/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 3254/91 al Consiliului din 4 noiembrie 1991 de interzicere a utilizării capcanei cu pedală în Comunitate și de introducere în Comunitate a blănurilor și a produselor prelucrate de la anumite specii de animale sălbatice originare din țări care le capturează folosind capcana cu pedală sau alte metode în dezacord cu standardele internaționale de vânătoare cu capcane cu suferință minimă (1), în special articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf,

întrucât Regulamentul (CE) nr. 35/97 al Comisiei din 10 ianuarie 1997 de stabilire a dispozițiilor cu privire la autorizarea blănurilor și a bunurilor care intră sub incidența Regulamentului (CEE) nr. 3254/91 al Consiliului (2), în special a articolului 1 alineatul (1) litera (a), se aplică numai în cazul importurilor de blănuri de animale care nu au fost născute și crescute în captivitate, provenind din țările care figurează pe lista din anexa la prezenta decizie;

întrucât respectiva listă a fost stabilită pe baza informațiilor solicitate de către Comisie statelor în care există o arie de răspândire cunoscută pentru speciile menționate în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 3254/91;

întrucât un Acord internațional asupra standardelor pentru vânătoarea cu capcane a fost înaintat Consiliului spre aprobare; întrucât trebuie eliminate actele care ar încălca obiectul și scopul acordului; întrucât lista cuprinde, în consecință, țările care au inițiat acordul;

întrucât, inter alia, până la adoptarea de către alte țări terțe a Acordului internațional asupra standardelor pentru vânătoarea cu capcane sau în orice altă situație care cade sub incidența articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 3254/91, această decizie poate fi doar de natură temporară; întrucât lista menționată anterior trebuie să fie modificată imediat în funcție de noile circumstanțe care apar pentru a nu împiedica comerțul cu blănuri și cu produse din blană;

întrucât comitetul menționat la articolul 5 din Regulamentul (CEE) nr. 3254/91 și care a fost consultat prin procedură scrisă la 20 decembrie 1996 nu a emis un acord favorabil asupra propunerii de decizie a Comisiei prin care se stabilește lista țărilor autorizate,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Lista țărilor care îndeplinesc cel puțin una dintre condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 3254/91 și menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 35/97 al Comisiei este cuprinsă în anexa la prezenta decizie, alături de speciile vizate.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 22 iulie 1997.

Pentru Consiliu

Președintele

J. POOS


(1)  JO L 308, 9.11.1991, p. 1.

(2)  JO L 8, 11.1.1997, p. 2.


ANEXĂ

Lista țărilor/speciilor menționate la articolul 1

Țara

Specia

Belize

Procyon lotor

Bulgaria

Canis lupus

Canada

Canis latrans

Canis lupus

Castor canadensis

Felis rufus

Lutra canadensis

Lynx canadensis

Martes americana

Martes pennanti

Mustela erminea

Ondatra zibethicus

Procyon lotor

Taxidea taxus

Republica Populară Chineză

Canis lupus

Martes zibellina

Mustela erminea

Ondatra zibethicus

Republica Cehă

Canis lupus

Mustela erminea

Ondatra zibethicus

El Salvador

Procyon lotor

Groenlanda

Canis lupus

Ungaria

Mustela erminea

Ondatra zibethicus

Iordania

Canis lupus

Republica Coreea

Martes zibellina

Canis lupus

Liban

Canis lupus

Mexic

Canis lupus

Canis latrans

Castor canadensis

Felis rufus

Ondatra zibethicus

Procyon lotor

Taxidea taxus

Moldova

Canis lupus

Mustela erminea

Nicaragua

Procyon lotor

Norvegia

Canis lupus

Mustela erminea

Ondatra zibethicus

Pakistan

Canis lupus

Mustela erminea

Panama

Procyon lotor

Polania

Canis lupus

Martes zibellina

Mustela erminea

Ondatra zibethicus

România

Canis lupus

Federația Rusă

Canis lupus

Martes zibellina

Mustela erminea

Ondatra zibethicus

Procyon lotor

Republica Slovacă

Canis lupus

Martes zibellina

Mustela erminea

Republica Slovenia

Canis lupus

Ondatra zibethicus

Turcia

Canis lupus