13/Volumul 20

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

30


31996D0603


L 267/23

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 4 octombrie 1996

de stabilire a listei de produse care se încadrează în Clasa A „Fără contribuție la foc” prevăzută de Decizia 94/611/CE de punere în aplicare a articolului 20 din Directiva 89/106/CEE a Consiliului privind produsele pentru construcții

(Text cu relevanță pentru SEE)

(96/603/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 89/106/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la produsele pentru construcții (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 93/68/CEE (2),

având în vedere Decizia 94/611/CE a Comisiei din 9 septembrie 1994 de punere în aplicare a articolului 20 din Directiva 89/106/CEE a Consiliului privind produsele pentru construcții (3), în special articolul 1 alineatul (1),

întrucât, în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE, pentru a ține seama de nivele diferite de protecție pentru lucrările de construcții, care pot să predomine la nivel național, local sau regional, fiecare cerință esențială poate conduce la stabilirea claselor în documentele interpretative și în specificațiile tehnice;

întrucât, la punctul 4.2.1 din Documentul interpretativ nr. 2 „Siguranța în caz de incendiu”, conținut în comunicarea Comisiei cu privire la documentele interpretative din Directiva 89/106/CEE a Consiliului (4), se justifică necesitatea nivelelor diferite referitoare la cerința esențială, în funcție de tipul, utilizarea și amplasarea lucrării de construcție, proiectul acesteia și existența instalațiilor de rezervă;

întrucât, la punctul 2.2 din Documentul interpretativ nr. 2, se prezintă o listă de măsuri corelate pentru îndeplinirea cerinței esențiale „Siguranță in caz de incendiu” care contribuie împreună la definirea strategiei de siguranță la incendii și care se poate elabora în moduri diferite în statele membre;

întrucât, la punctul 4.2.3.3 din Documentul interpretativ nr. 2, se identifică una dintre măsurile predominante în statele membre care constă în limitarea apariției și propagării focului și a fumului în spațiul de origine (sau pe o anumită suprafață) prin limitarea contribuției produselor pentru construcții la extinderea incendiului;

întrucât definirea claselor referitoare la cerința esențială depinde parțial de nivelul limitării menționate;

întrucât nivelul limitării se poate exprima doar prin nivele diferite de performanță a produselor, în condițiile utilizării finale a produselor, în funcție de comportarea la foc;

întrucât, la punctul 4.3.1.1 din Documentul interpretativ nr. 2, se precizează că, pentru a face posibilă evaluarea performanței în funcție de comportarea la foc a produselor, urmează să se elaboreze o soluție armonizată care poate utiliza încercările la scară de laborator sau industrială, corelate cu simulări relevante de incendii reale;

întrucât această soluție face parte dintr-un sistem de clase care nu sunt incluse în documentul interpretativ, dar care au fost adoptate de Decizia 94/611/CE;

întrucât, în sistemul de clase prevăzut de Decizia 94/611/CE, s-a stabilit categoria „Fără contribuție la foc” în vederea reglementării produselor care nu necesită încercări pentru determinarea comportării la foc și care se menționează la clasele A din tabelele 1 și 2 și, în afară de acestea, în tabelul 1, sub forma unei „liste de produse ignifuge”;

întrucât articolul 20 alineatul (2) din Directiva 89/106/CEE indică procedura care trebuie urmată pentru adoptarea dispozițiilor necesare pentru stabilirea claselor de cerințe, în măsura în care acestea nu sunt incluse în documentele interpretative;

întrucât măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru construcții,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Materialele și produsele realizate din acestea, prezentate în anexa la prezenta decizie, se clasifică, în funcție de nivelul scăzut de inflamabilitate și conform condițiilor stabilite, de asemenea, în anexă, în clasele A („Fără contribuție la foc”) prevăzute de tabelele 1 și 2 din anexa la Decizia 94/611/CE.

În sensul prezentei clasificări, nu sunt necesare încercări pentru determinarea comportării la foc a acestor materiale și produselor realizate din acestea.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 4 octombrie 1996.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Membru al Comisiei


(1)  JO L 40, 11.2.1989, p. 12.

(2)  JO L 220, 30.8.1993, p. 1.

(3)  JO L 241, 16.09.1994, p. 25.

(4)  JO C 62, 28.2.1994, p. 1.


ANEXĂ

Materiale ce urmează să fie considerate în clasa A de comportare la foc, care nu necesită încercări, conform Deciziei 94/611/CE

Observații generale

Se recomandă realizarea produselor doar din unul sau mai multe dintre următoarele materiale, în cazul în care acestea urmează să se considere în clasa A, fără încercări. Produsele realizate prin lipirea unuia sau mai multora dintre următoarele materiale împreună se vor considera în clasa A, fără încercări, cu condiția ca adezivul să nu depășească 0,1 % în greutate sau volum (oricare este mai mic).

Produsele sub formă de panouri (de exemplu, materialele izolatoare) cu unul sau mai multe straturi organice sau produsele ce conțin un material organic care nu este distribuit în mod omogen (cu excepția adezivului) se exclud din listă.

De asemenea, produsele realizate prin depunerea unui strat anorganic pe următoarele materiale (de exemplu, produsele metalice cu strat de acoperire) se pot considera în clasa A, fără încercări.

Pentru nici unul dintre materialele din tabel nu se admite un conținut mai mare de 1,0 % în greutate sau volum (oricare este mai mic) de material organic distribuit în mod omogen.

Material

Observații

Argilă expandată

 

Perlit expandat

 

Vermiculită expandată

 

Vată minerală

 

Sticlă celulară

 

Beton

Inclusiv betonul gata preparat și produsele din beton armat prefabricat și din beton precomprimat

Beton cu agregate (agregate minerale grele și ușoare, fără a include izolația termică integrală)

Poate să conțină adaosuri (de exemplu PFA) pigmenți și alte materiale. Include elemente prefabricate.

Elemente din beton aerat autoclavizat

Elemente fabricate din lianți hidraulici ca cimentul și/sau calcarul, în combinație cu materiale fine (materiale silicioase, PFA, zgură de furnal) și materiale de expandare. Includ elementele prefabricate.

Ciment fibros

 

Ciment

 

calcar

 

Zgură de furnal/cenușă zburătoare pulverizată (PFA)

 

Agregate minerale

 

Fier, oțel și oțel inoxidabil

Nu în formă fin divizată

Cupru și aliaje de cupru

Nu în formă fin divizată

Zinc și aliaje de zinc

Nu în formă fin divizată

Aluminiu și aliaje de aluminiu

Nu în formă fin divizată

Plumb

Nu în formă fin divizată

Gips și tencuieli pe bază de gips

Pot să includă aditivi (întârzietori de priză, materiale de umplere, fibre, pigmenți, var hidratat, agenți de reținere a aerului și apei și plastifianți), agregate dense (de exemplu, nisip natural sau concasat) sau agregate de categorie ușoară (de exemplu, perlit sau vermiculit).

Mortar cu lianți anorganici

Mortare pentru tencuieli și mortare pentru șape ce conțin unul sau mai mulți lianți anorganici, de exemplu, ciment, var, ciment pentru zidărie și gips

Elemente din argilă

Elemente din argilă sau alte materiale argiloase, cu sau fără nisip, combustibil sau alți aditivi. Includ cărămizi, țigle, elemente de pavaje și din argilă refractară (de exemplu, căptușelile de coșuri).

Elemente de silicat de calciu

Elemente obținute din amestec de var și materiale silicioase naturale (nisip, nisip grosier sau pietriș silicios sau amestecuri ale acestora). Pot include și pigmenți coloranți.

Produse din piatră naturală sau ardezie

Elemente prelucrate sau neprelucrate din piatră naturală (roci magmatice, sedimentare sau metamorfice) sau ardezie.

Elemente de ghips

Includ blocuri și alte elemente de sulfat de calciu cu apă, ce pot să conțină fibre, materiale de umplere, agregate și alți aditivi și se pot colora cu pigmenți.

Mozaic

Include mozaicuri din beton prefabricat și pardoseli executate pe loc.

Sticlă

Include sticla consolidată termic, consolidată chimic, stratificată/securit și laminată.

Produse ceramice din sticlă

Produse ceramice din sticlă constituite dintr-o fază cristalină și una de sticlă reziduală

Produse ceramice

Includ produse turnate și extrudate, cu smalț sau fără smalț.