03/Volumul 19

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

211


31996D0540


L 230/28

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 4 septembrie 1996

privind cerințele de sănătate animală și certificarea veterinară necesare pentru importurile de ovule și embrioni din specia ecvină în Comunitatea Europeană

(Text cu relevanță pentru SEE)

(96/540/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 92/65/CEE a Consiliului din 13 iulie 1992 (1) de definire a cerințelor de sănătate animală care reglementează schimburile și importurile în Comunitate de animale, material seminal, ovule și embrioni care nu se supun, în ceea ce priveste cerințele de sănătate animală, reglementarilor comunitare speciale prevăzute în Anexa A punctul I la Directiva 90/425/CEE, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 95/176/CE a Comisiei (2), în special articolele 17 și 18,

întrucât, în conformitate cu dispozițiile Deciziei 94/63/CE (3), s-a stabilit lista provizorie a țărilor terțe din care statele membre autorizează importurile de material seminal, ovule și embrioni ai speciilor ovină, caprină și de ecvidee și de ovule și embrioni de porc;

întrucât condițiile de sănătate animală aplicabile colectării, tratamentului, stocării și transportului ovulelor și embrionilor și condițiile aplicabile femelelor donatoare sunt prevăzute la anexa D a Directivei 92/65/CEE; întrucât, totuși, pentru importarea de ovule și embrioni de ecvine în Comunitatea Europeană sunt necesare garanții suplimentare, în special în privința supravegherii echipelor de colectare de către un medic veterinar oficial;

întrucât cerințele de sănătate animală aplicabile importurilor de ovule și embrioni de ecvine trebuie să țină cont de diferitele condiții în care se colectează, tratează și stochează ovulele și embrionii, sau în care sunt produși embrionii;

întrucât anumite boli infecțioase ale ecvinelor se pot transmite prin ovule și embrioni; întrucât, prin urmare, sunt necesare teste specifice în materie de sănătate animală pentru identificarea unor asemenea boli; întrucât aceste teste trebuie realizate înainte de colectarea ovulelor și embrionilor;

întrucât măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului veterinar permanent,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Statele membre autorizează importurile de ovule și embrioni de ecvine care îndeplinesc condițiile prevăzute în certificatul de sănătate animală tip din anexă și care sunt însoțite de respectivul certificat, completat corespunzător.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 1 octombrie 1996.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 4 septembrie 1996.

Pentru Comisie

Franz FISCHLER

Membru al Comisiei


(1)  JO L 268, 14.9.1992. p. 54.

(2)  JO L 117, 24.5.1995. p. 23.

(3)  JO L 28, 2.2.1994. p. 47.


ANEXĂ

Image

Image

Image