04/Volumul 03

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

44


31995R2945


L 308/18

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 2945/95 AL COMISIEI

din 20 decembrie 1995

de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2807/83 de definire a normelor speciale de înregistrare a informațiilor privitoare la capturile de pește de către statele membre

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 al Consiliului din 12 octombrie 1993 privind instituirea unui sistem de control aplicabil politicii comune a pescuitului (1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2870/95 (2), în special articolul 19e alineatul (5),

întrucât, în conformitate cu articolul 19e alineatul (5), trebuie să se stabilească normele de aplicare referitoare la înregistrarea efortului de pescuit în jurnalul de bord în vederea punerii în aplicare a sistemului de gestionare a eforturilor de pescuit menționat în Regulamentul (CE) nr. 685/95 al Consiliului din 27 martie 1995 privind gestionarea eforturilor de pescuit referitoare la anumite zone și resurse de pescuit comunitare (3);

întrucât, atunci când un vas de pescuit autorizat traversează o zonă de pescuit fără a exercita o activitate de pescuit, operațiunea trebuie înregistrată în jurnalul de bord;

întrucât, până la începerea unui nou jurnal de bord, trebuie completate, ca dispoziție de tranziție, dispozițiile referitoare la înregistrarea în jurnalul de bord existent a datelor respective, destinate căpitanilor de nave care au obligația de a înregistra eforturile de pescuit desfășurate în zona de pescuit începând de la 1 ianuarie 1996;

întrucât transmiterea de către căpitani către autoritățile competente a comunicărilor prin radio referitoare la mișcările navelor trebuie să se facă prin intermediul unei stații radio înscrise pe lista stațiilor radio agreate de Comisie;

întrucât se impune stabilirea unei liste a autorităților răspunzătoare de control, pentru a se facilita transmiterea comunicărilor către autoritățile răspunzătoare de control;

întrucât măsurile luate în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a sectorului pescuitului și acvaculturii,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CEE) nr. 2807/83 al Comisiei (4) se modifică după cum urmează:

1.

După articolul 1, se va insera articolul 1a de mai jos:

„Articolul 1a

(1)   Căpitanii navelor de pescuit comunitare de peste 15 metri între perpendiculare sau 18 metri în total, care exercită în zona denumită în cele ce urmează «zonă de efort» activități de pescuit definite la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 685/95 al Consiliului (5), vor înregistra informațiile menționate la articolul 19e din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 al Consiliului (6) în jurnalul lor de bord în conformitate cu modelul din anexa I.

(2)   Atunci când o navă de pescuit comunitară traversează, fără a exercita o activitate de pescuit, o zonă de efort în care este autorizată să pescuiască, căpitanul va înregistra în jurnalul de bord data și ora intrării și ieșirii din zonă.

(3)   Înregistrarea va fi efectuată în conformitate cu instrucțiunile cuprinse în anexa IVa.

2.

După articolul 3 se va insera articolul 3a de mai jos:

„Articolul 3a

Atunci când, în conformitate cu articolul 19c al Regulamentului (CEE) nr. 2847/93, căpitanul unei nave de pescuit transmite prin radio mesajul referitor la efortul de pescuit, transmisiunea trebuie să se facă prin intermediul unei stații radio cuprinse în anexa VIIIa.

Coordonatele autorităților competente menționate la articolul 19 alineatul (1) liniuța a doua figurează în anexa VIIIb.”

3.

Anexa I la prezentul regulament va fi inserată ca anexa IVa.

4.

Anexa II la prezentul regulament va fi adăugată ca anexa VIa.

5.

Anexa III la prezentul regulament va fi adăugată ca anexa VIIIa.

6.

Anexa IV la prezentul regulament va fi adăugată ca anexa VIIIb.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 1996.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 decembrie 1995.

Pentru Comisie

Emma BONINO

Membru al Comisiei


(1)  JO L 261, 20.10.1993, p. 1.

(2)  JO L 301, 14.12.1995, p. 1.

(3)  JO L 71, 31.3.1995, p. 5.

(4)  JO L 276, 10.10.1983, p. 1.

(5)  JO L 71, 31.3.1995, p. 5.

(6)  JO L 261, 20.10.1993, p. 1.”


ANEXA I

„ANEXA IVa

INSTRUCȚIUNI SUPLIMENTARE PENTRU CĂPITAN, CARE ARE OBLIGAȚIA DE A ÎNREGISTRA EFORTUL DE PESCUIT ÎN JURNALUL DE BORD, ÎN CONFORMITATE CU MODELUL DIN ANEXA I

1.   REMARCĂ PRELIMINARĂ

Prezentele instrucțiuni se adaugă la instrucțiunile cuprinse în anexa IV și se adresează tuturor căpitanilor de nave care, în conformitate cu reglementările comunitare, trebuie să înregistreze efortul de pescuit desfășurat.

2.   INSTRUCȚIUNI REFERITOARE LA ÎNREGISTRAREA ÎN JURNALUL DE BORD

2.1.   Normă generală

(a)

Toate datele cerute prin prezenta anexă vor fi înregistrate în jurnalul de bord.

(b)

Înregistrarea orei va fi exprimată în oră universală (GMT).

(c)

Zona de efort va fi înregistrată prin utilizarea codurilor din anexa VIa.

(d)

Speciile țintă vor fi înregistrate prin utilizarea codurilor din anexa VIa.

2.2.   Informații privind efortul de pescuit

(a)

Traversarea unei zone de efort

Atunci când o navă autorizată intră într-o zonă de efort fără a exercita activități de pescuit în această zonă, se va completa un rând nou. Pe acest rând vor fi trecute următoarele informații:

data; zona de efort; data și ora fiecărei «intrări/ieșiri»; mențiunea «traversare».

(b)

Intrarea într-o zonă de efort

Atunci când nava intră într-o zonă de efort în care poate exercita activități de pescuit, se va completa un rând suplimentar. Pe acest rând vor fi trecute următoarele informații:

data; mențiunea «intrare»; zona de efort; ora intrării și speciile țintă.

(c)

Ieșirea dintr-o zonă de efort

Atunci când nava iese dintr-o zonă în care a exercitat activități de pescuit și atunci când intră într-o altă zonă în care poate exercita activități de pescuit, se va completa un rând suplimentar. Pe acest rând se vor trece următoarele informații:

data; mențiunea «intrare»; noua zonă de efort, ora intrării/ieșirii și speciile țintă.

Atunci când nava părăsește o zonă în care a exercitat activități de pescuit și în care nu va mai exercita activități de pescuit, se va completa un rând suplimentar. Pe acest rând se vor trece următoarele informații:

data; mențiunea «ieșire»; zona de efort, ora ieșirii și speciile țintă.

(d)

Pescuitul transzonal  (1)

Atunci când nava exercită activități de pescuit transzonale, se va completa un rând suplimentar. Pe acest rând se vor trece următoarele informații:

data; mențiunea «transzonal»; ora primei ieșiri și zona de efort, ora și zona ultimei intrări, zona de efort și speciile țintă.

2.3.   Informații privind comunicarea mișcărilor vasului

Atunci când o navă care exercită o activitate de pescuit bentonic trebuie să-și comunice mișcările autorităților competente, informațiile menționate la punctul 2.2 literele (b), (c) și (d) vor fi completate cu:

data și ora comunicării;

poziția geografică a vasului;

mijlocul de comunicare utilizat și, dacă este cazul, stația radio utilizată și

destinația sau destinațiile comunicării.

2.4.   Informații privind efortul de pescuit referitor la instalațiile stabile sau fixe

Atunci când o navă exercită activități de pescuit prin utilizarea unei instalații stabile sau fixe, căpitanul navei va completa un rând suplimentar pentru aceeași zi pe mare. Pe acest rând vor fi trecute următoarele informații:


(1)  Navele care rămân la o distanță ce nu depășește cinci mile marine de la limita a două zone de pescuit vor înregistra, pe o perioadă de 24 de ore, prima intrare și ultima ieșire.”


ANEXA II

„ANEXA VIa

INFORMAȚII REFERITOARE LA ZONELE DE PESCUIT (1)

Grupe de specii țintă

Zone de efort

BENTONICE

Specii bentonice, altele decât speciile de adâncime (empereur, grenadier, pește-spadă și siki), crabi, păianjeni de mare și scoici Saint-Jacques

SPECII PELAGICE

Specii de adâncime (empereur, grenadier, pește-spadă și siki),

CRABI

Crabi, păianjeni de mare

SCOICI SAINT- JACQUES

Scoici Saint-Jacques

PELAGICE

Pești pelagici exceptați: plătică de mare, rechin, tonide și migratori mari

MIGRATOARE

Plătică de mare, rechin, tonide și migratori mari

TONIDE

Tonide

A: Vb (cu excepția apelor insulelor Feroe și Islandei), VI

B: VI (Irish Box) (2)

C: VIIa

D: VIIf (Irish Box)

E: Alt VII (Irish Box)

F: VII (cu excepția Irish Box)

G: VIIIa, VIIIb, VIIId

H:

IX, X, CECAF 34.1.1, 34.1.2, 34.2.0 (alte ape neincluse)

J: VIIIc, VIIIe, IX (apele spaniole) (3)

K: COPACE 34.1.1 (apele spaniole)

L: COPACE 34.1.2 (apele spaniole)

M: COPACE 34.2.0 (apele spaniole)

N: IX (apele portugheze)

P: X (apele portugheze)

Q: COPACE 34.1.1 (apele portugheze)

R: COPACE 34.1.2 (apele portugheze)

S: COPACE 34.2.0 (apele portugheze)


(1)  Zonele de pescuit sunt definite prin precizarea stocurilor sau grupurilor de stocuri, a zonei sau zonelor și a uneltei sau uneltelor de pescuit, așa cum sunt precizate de Regulamentele (CE) nr. 685/95 și (CEE) nr. 2027/93.”

(2)  Irish Box este cuprins între sudul latitudinii de 56°30′ N, estul longitudinii de 12° V și nordul latitudinii de 50°30′ N. Efortul de pescuit acoperă atât activitățile efectuate cu unelte mobile, cât și cele desfășurate cu unelte fixe.

(3)  Înregistrarea efortului de pescuit de către Regatul Unit se împarte între IX, VIIIc, VIIIe (apele spaniole) și IX, VIIIc, VIIIe (apele nespaniole).


ANEXA III

„ANEXA VIIIa

STAȚII DE RADIO AGREATE DE COMISIE

Numele

Indicativul radio

Norddeich Radio

DAN

Tarifa

EAC

Chipiona

Finistère

EAF

Corunña

Cabo Penñas

EAS

Machichaco

Dublin

Valentia

EJK

Malin Head

EJM

Boulogne

FFB

Bordeaux-Arcachon

FFC

Saint-Nazaire

FFO

Brest

FFU

Portshead

GKA

GKB

GKC

Wick

GKR

Stonehaven

GND

Cullercoats

GCC

Humber

GKZ

Ilfracombe

GIL

Niton

GNI

Land's End

GLD

Portpatrick

GPK

Hebrides

GHD

Lewis

Skye

Oban

Islay

Clyde

Morcombe Bay

Anglesey

GLV

Cardigan Bay

Celtic

Ilfracombe

GIL

Pendennis

Start Point

Weymouth Bay

Hastings

North Foreland

GNF

Oostende

OST

OSU”


ANEXA IV

„ANEXA VIIIb

COORDONATELE AUTORITĂȚILOR COMPETENTE RĂSPUNZĂTOARE DE CONTROLUL APELOR MARITIME AFLATE SUB SUVERANITATEA SAU JURISDICȚIA STATULUI MEMBRU RESPECTIV

GERMANIA

Bundesanstalt für Landwirtschaft und Ernährung

Palmaille 9

D—22767 Hamburg

Tel.: (040) 38 90 51 80

Fax: (040) 38 90 51 60

Telex: 214 763 BLE D

BELGIA

Ministerie van Middenstand en Landbouw

Dienst Zeevisserij

Administratief Centrum

Vrijhavenstraat 5

B—8400 Oostende

Tel.: (32-59) 51 29 94

Fax: (32-59) 51 45 57

Telex: 81075 DZVOST

DANEMARCA

Fiskeridirektoratet

Stormgade 2

DK—1470 København K

Fax: (45) 33 96 39 00

Telex: FM 16144 DK

FRANȚA

Cross A

Château-La-Garenne

F—56410 Étel

Telex: Crossat 950519

IRLANDA

Naval Supervisory Centre

Haulbowline

Cork

Fax: (353) 021 379 108

Telex: Cork 24924

REGATUL UNIT

Pentru vasele care operează în zona ICES VII:

Ministry of Agriculture, Fisheries and Food

Nobel House

17 Smith Square

London SW1P 3JR

Fax: (44) 171 990 673373

Telex: (44) 171 922711

Pentru vasele care operează în zonele ICES Vb (zonă CE) și VI:

Scottish Office of Agriculture, Environment and Fisheries Department

Pentland House

47 Robb's Loan

Edinburgh EH14 ITW

Fax: (44) 131 244 6471

Telex: (44) 727 696

SPANIA

Secretario General de Pesca Marítima (Segepesca)

c/o Ortega y Gasset, 57

Madrid

Télex: 47457 SGPM E

ȚĂRILE DE JOS

Algemene Inspectiedienst

Kloosterraderstraat 25

Postbus 234

NL—6460 AE Kerkrade

Fax: (045) 546 10 11

PORTUGALIA

Direcçao-Geral das Pescas

Avenida 24 de Julho no. 80

Lisboa

Telex: 12696 SEPGC P”