|
03/Volumul 17 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
201 |
31995L0044
|
L 184/34 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DIRECTIVA 95/44/CE A COMISIEI
din 26 iulie 1995
de stabilire a condițiilor în care anumite organisme dăunătoare, plante, produse din plante și alte elemente enumerate în anexele I-V din Directiva 77/93/CEE a Consiliului pot fi introduse și puse în circulație în Comunitate sau în anumite zone protejate ale acesteia, pentru testări sau în scopuri științifice și pentru lucrări pe selecții de soiuri de plante
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Directiva 77/93/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1976 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produse din plante și împotriva propagării acestora în Comunitate (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 95/4/CE (2) a Comisiei, în special articolul 3 alineatul (7) litera (e), articolul 4 alineatul (5), articolul 5 alineatul (5) și articolul 12 alineatul (3c),
întrucât, în conformitate cu dispozițiile Directivei 77/93/CEE, organismele dăunătoare enumerate în anexele I și II, singure sau asociate cu plantele sau produsele din plante relevante enumerate în anexa II la directiva menționată anterior, nu pot fi introduse și propagate prin punerea în circulație în Comunitate sau în anumite zone protejate ale acesteia;
întrucât, în conformitate cu Directiva 77/93/CEE, plantele, produsele din plante și alte elemente enumerate în anexa III nu pot fi introduse în Comunitate sau în anumite zone protejate ale acesteia;
întrucât, de asemenea, plantele, produsele din plante și alte elemente enumerate în anexa IV la Directiva 77/93/CEE nu pot fi introduse și puse în circulație în Comunitate sau în anumite zone protejate ale acesteia, cu excepția cazului în care sunt satisfăcute cerințele speciale relevante indicate în anexa menționată anterior;
întrucât plantele, produsele din plante și alte elemente enumerate în anexa V partea B la Directiva 77/93/CEE, care provin din țări terțe nu pot fi introduse în Comunitate, cu excepția cazului în care acestea sunt în conformitate cu standardele și cerințele stabilite în directiva menționată anterior și sunt însoțite de un certificat fitosanitar oficial care asigură această conformitate și, mai mult decât atât, sunt inspectate în mod oficial pentru verificarea conformității cu prezentele dispoziții;
întrucât, totuși, articolul 3 alineatul (7) litera (e), articolul 4 alineatul (5), articolul 5 alineatul (5), articolul 12 alineatul (3c) din directiva menționată anterior prevăd ca aceste reguli să nu se aplice pentru introducerea și punerea în circulație a acestor organisme dăunătoare, plante, produse din plante și alte elemente, pentru testări sau scopuri științifice și pentru lucrări pe selecții de soiuri de plante, în anumite condiții care se stabilesc la nivel comunitar;
întrucât, în consecință, este necesar să se stabilească condițiile care trebuie îndeplinite în cazul acestei introduceri sau puneri în circulație pentru a garanta că nu există nici un risc de propagare a organismelor dăunătoare;
întrucât, totuși, condițiile pentru introducerea materialului de înmulțire a cartofilor au fost deja stabilite prin Decizia 80/862/CEE (3) a Comisiei, modificată ultima dată de Decizia 91/22/CEE (4), și de aceea nu sunt afectate de prezenta directivă; întrucât, mai mult decât atât, condițiile pentru astfel de situații de introducere a solului și mediului de creștere originar din țări terțe au fost, de asemenea, stabilite în Decizia 93/447/CEE (5) a Comisiei, modificată prin Decizia 94/9/CE (6) și, în consecință, nu sunt afectate de prezenta directivă;
întrucât condițiile stabilite pentru tot ceea ce cade sub incidența Regulamentului (CEE) nr. 3626/82 al Consiliului din 3 decembrie 1982 privind punerea în aplicare în Comunitate a convenției privind comerțul internațional cu specii de faună și floră sălbatice pe cale de dispariție (7), modificat ultima dată de Regulamentul (CE) 558/95 (8) al Comisiei și în conformitate cu Directiva 90/220/CEE a Consiliului din 23 aprilie 1990 privind eliberarea intenționată în mediul înconjurător de organisme modificate genetic (9), modificată de Directiva 94/15/CE (10) a Comisiei, și multe alte dispoziții comunitare specifice privind speciile pe cale de dispariție ale faunei/CE și florei sălbatice și organismele modificate genetic, nu sunt afectate de prezenta directivă;
întrucât măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului fitosanitar permanent,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
(1) Fără să aducă atingere dispozițiilor stabilite în Deciziile 80/862/CEE și 93/447/CEE, pentru materialul de înmulțire a cartofului și pentru solul și respectiv mediul de creștere, statele membre se asigură că pentru orice activitate efectuată în scopuri de testare sau științifice și pentru lucrări pe selecții de soiuri de plante, numite în continuare „activitățile”, care ar implica folosirea de organisme dăunătoare, plante, produse din plante și alte elemente, în conformitate cu articolul 3 alineatul (7) litera (e), articolul 4 alineatul (5), articolul 5 alineatul (5) sau articolul 12 alineatul (3c) din Directiva 77/93/CEE, numite în continuare „material”, se transmite o cerere la organismele oficiale competente, înainte de introducerea sau punerea în circulație în orice stat membru sau zonă protejată relevantă din acesta a oricărui tip de astfel de material.
(2) Cererea prevăzută la alineatul (1) precizează cel puțin următoarele elemente:
|
— |
numele și adresa persoanei responsabile pentru activități; |
|
— |
denumirea științifică și denumirile materialului, inclusiv organismele dăunătoare respective, dacă este cazul; |
|
— |
tipul de material; |
|
— |
cantitatea de material; |
|
— |
locul de origine al materialului, cu dovezi documentare adecvate pentru materialul care urmează a fi introdus dintr-o țară terță; |
|
— |
durata, natura și obiectivele activităților avute în vedere, inclusiv cel puțin un rezumat al activității și o specificare a testării în scopuri științifice sau lucrări pe selecții de soiuri de plante; |
|
— |
adresa și descrierea locului sau locurilor specifice pentru păstrarea în carantină și, dacă este cazul, pentru testare; |
|
— |
locul primei depozitări sau al primei plantări, după caz, după ce materialul a fost eliberat oficial, după caz; |
|
— |
metodele propuse de distrugere sau tratament al materialului după finalizarea activităților aprobate, după caz; |
|
— |
punctul propus de intrare în Comunitate pentru materialul ce urmează să fie introdus dintr-o țară terță. |
Articolul 2
(1) La primirea cererii prevăzute la articolul 1, statele membre aprobă activitățile respective, dacă se stabilește că sunt satisfăcute condițiile generale stabilite în anexa I.
Statele membre retrag aprobarea menționată anterior în orice moment, dacă se stabilește că nu mai sunt îndeplinite condițiile stabilite în anexa I.
(2) După aprobarea activităților prevăzute în alineatul (1), statele membre aprobă introducerea sau punerea în circulație în statele membre sau în zonele protejate relevante a materialului prevăzut în cerere, dacă acest material este însoțit, în toate cazurile, de o scrisoare de autorizare pentru introducerea sau punerea în circulație a organismelor dăunătoare, plantelor, produselor din plante și a altor elemente pentru testări în scopuri științifice și pentru lucrări pe selecții de soiuri de plante, numită în continuare „scrisoare de autorizare”, care este în conformitate cu modelul stabilit în anexa II și se eliberează de către organismul oficial competent din statul membru în care urmează să se desfășoare activitățile.
|
(a) |
În cazul materialului originar din Comunitate:
|
|
(b) |
în cazul materialului introdus dintr-o țară terță:
|
În toate cazurile, statele membre se asigură că materialul este păstrat în condiții de izolare în carantină pe durata introducerii sau punerii în circulație menționate anterior și că este transportat direct și imediat la locul sau locurile specificate în cerere.
(3) Organismul oficial competent monitorizează activitățile aprobate și se asigură că:
|
(a) |
respectivele condiții de izolare în carantină și alte condiții generale specificate în conformitate cu anexa I sunt respectate pe toată durata activităților, prin examinarea unităților și activităților la momente potrivite; |
|
(b) |
procedurile stabilite mai jos sunt respectate în conformitate cu tipul activităților aprobate:
|
|
(c) |
orice contaminare a materialului cu organisme dăunătoare enumerate în Directiva 77/93/CEE și orice alt organism dăunător considerat de către organismul oficial competent ca fiind un risc pentru Comunitate și detectat în timpul activității se notifică imediat organismului oficial competent de către persoana responsabilă pentru aceste activități, împreună cu notificarea oricărui eveniment care are ca rezultat propagarea în mediul înconjurător a organismelor menționate mai sus. |
(4) Statele membre se asigură că pentru activitățile care folosesc plante, produse din plante sau alte elemente enumerate în anexa III la Directiva 77/93/CEE și neincluse în partea A, secțiunile I-III din anexa III la prezenta directivă, se iau măsuri adecvate de carantină, inclusiv testare. Aceste măsuri de carantină se notifică Comisiei și celorlalte state membre. Detaliile cu privire la aceste măsuri de carantină se completează și se introduc în anexa III la prezenta directivă de îndată ce informațiile tehnice necesare sunt disponibile.
Articolul 3
(1) Înainte de 1 septembrie în fiecare an, statele membre transmit Comisiei și celorlalte state membre o listă, precizând cantitățile, cu privire la introducerea și punerea în circulație a materialului aprobat în conformitate cu prezenta directiva, în perioada precedentă unui an care se încheie la 30 iunie, ca și toate cazurile de contaminare a acestui material cu organisme dăunătoare, confirmate de măsurile de carantină, inclusiv testele, prevăzute în anexa III, în aceeași perioadă.
(2) Statele membre cooperează în plan administrativ prin intermediul autorităților create sau desemnate în conformitate cu articolul 1 alineatul (6) din Directiva 77/93/CEE, ținând cont de detaliile cu privire la condițiile de izolare în carantină și măsurile impuse pentru activitățile aprobate în conformitate cu prezenta directiva.
Articolul 4
(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive la 1 februarie 1996. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă. Comisia informează celelalte state membre cu privire la aceasta.
Articolul 5
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Articolul 6
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 26 iulie 1995.
Pentru Comisie
Franz FISCHLER
Membru al Comisiei
(1) JO L 26, 31.1.1977, p. 20.
(2) JO L 44, 28.2.1995, p. 56.
(3) JO L 248, 19.9.1980, p. 25.
(4) JO L 13, 18.1.1991, p. 21.
(5) JO L 209, 20.8.1993, p. 32.
(7) JO L 384, 31.12.1982, p. 1.
(9) JO L 117, 8.5.1990, p. 15.
(10) JO L 103, 22.4.1994, p. 20.
ANEXA I
|
1. |
În sensul articolului 2 alineatul (1) din prezenta directivă se aplică următoarele condiții generale:
|
|
2. |
În sensul punctului 1, condițiile de izolare în carantină a unităților și instalațiilor de la locul sau locurile în care urmează să se desfășoare activitățile sunt suficiente pentru a asigura o manipulare a materialului în condiții de siguranță, astfel încât să se elimine orice organisme dăunătoare existente și riscul de propagare a acestor organisme dăunătoare. Pentru fiecare activitate specificată în cerere, riscul propagării organismelor dăunătoare păstrate în condiții de izolare în carantină se determină de organismul oficial competent, având în vedere tipul materialului și activitatea avută în vedere precum și biologia organismelor dăunătoare, mijloacele lor de dispersare, interacțiunea cu mediul înconjurător și alți factori relevanți aflați în legătură cu riscul implicat de materialul respectiv. În urma evaluării riscului, organismul oficial competent consideră și stabilește ca fiind adecvate:
|
ANEXA II
Model de scrisoare de autorizare pentru introducerea și/sau punerea în circulație a organismelor dăunătoare, plantelor, produselor din plante și altor elemente pentru testări sau scopuri științifice și pentru lucrări pe soiuri de plante
ANEXA III
MĂSURI DE CARANTINĂ, INCLUSIV TESTAREA PLANTELOR, PRODUSELOR DIN PLANTE ȘI A ALTOR ELEMENTE DESTINATE SCOATERII DIN CARANTINĂ
PARTEA A
Pentru anumite plante, produse din plante și alte elemente enumerate în anexa III la Directiva 77/93/CEE
Secțiunea I: Plante de Citrus L, Fortunella Swingle, Poncirus Raf. și hibrizii acestora, altele decât fructele și semințele
1. Materialul vegetal, după caz, se supune procedurilor terapeutice corespunzătoare, așa cum este stabilit în Ghidul tehnic FAO/IPGRI.
2. Materialul vegetal, respectând procedurile terapeutice specificate la punctul 1, se supune în întregime procedurilor de indexare. Toată cantitatea de material vegetal, inclusiv plantele pentru indexare, se păstrează în instalațiile aprobate, în condițiile de izolare în carantină stabilite în anexa I. Materialul vegetal destinat aprobării pentru eliberare oficială se păstrează în condiții care să permită un ciclu normal de vegetație și se supune inspecției vizuale efectuate la sosire și ulterior, la momente potrivite, în perioada procedurilor de indexare, cu privire la semne și simptome de organisme dăunătoare, inclusiv toate organismele dăunătoare relevante enumerate în Directiva 77/93/CEE.
În sensul punctului 2, materialul vegetal se indexează (testat și identificat) în vederea depistării de organisme dăunătoare, în conformitate cu următoarele proceduri:
3.1. Testarea folosește metode de laborator corespunzătoare și, acolo unde e necesar, plante indicator, inclusiv Citrus sinensis (L.) Osbeck, C. aurantifolia Christm. Swing, C. medica L., C. reticulata Blanco și Sesamum L., pentru a detecta cel puțin următoarele organisme dăunătoare:
|
(a) |
Citrus greening bacterium |
|
(b) |
Citrus variegated chlorosis |
|
(c) |
Citrus mosaic virus |
|
(d) |
Citrus tristeza virus (toate izolatele) |
|
(e) |
Citrus vein enation woody gall |
|
(f) |
Leprosis |
|
(g) |
Naturally spreading prorosis |
|
(h) |
Phoma tracheiphila (Petri) Kanchaveli & Gikashvili |
|
(i) |
Satsuma dwarf virus |
|
(j) |
Siroplasma citri Saglio et al |
|
(k) |
Tatter leaf virus |
|
(l) |
Witches' broom (MLO) |
|
(m) |
Xanthomonas campestris (Pamnel) Dowson (toate tulpinile patogene la Citrus); |
3.2. Pentru boli precum Blight și similare acesteia, pentru care nu există proceduri de indexare, materialul vegetal trebuie supus, la sosire, altoirii vlăstarului din vârf în trunchi crescut în cultură sterilă, așa cum se stabilește în Ghidul tehnic al FAO/IPGRI, iar plantele rezultate trebuie supuse procedurilor terapeutice, în conformitate cu punctul 1.
4 Materialul vegetal supus inspecției vizuale prevăzute la punctul 2 și pe care au fost observate semne și simptome de organisme dăunătoare se supune unei investigații care trebuie să includă testarea, după caz, pentru a stabili cât mai rapid posibil identitatea organismelor dăunătoare care cauzează semnele și simptomele.
Secțiunea II: Plantele de Cydonia Mill, Malus Mill, Prunus L.și Pyrus L. și hibrizii acestora și Fragaria L., destinate plantării, altele decât semințele
1. Materialul vegetal se supune procedurilor terapeutice corespunzătoare, așa cum este stabilit în Ghidul tehnic al FAO/IPGRI.
2. Materialul vegetal, respectând procedurile terapeutice efectuate la punctul 1, se supune în întregime procedurilor de indexare. Toată cantitatea de material vegetal, inclusiv plantele pentru indexare, se păstrează în instalații aprobate, în condiții de izolare în carantină stabilite în anexa I. Materialul vegetal care trebuie aprobat pentru eliberare oficială se păstrează în condiții de normalitate în ce privește semnele și simptomele de organisme dăunătoare, inclusiv toate organismele dăunătoare relevante enumerate în Directiva 77/93/CEE, la sosire și, ulterior, la momente potrivite, în perioada procedurilor de indexare.
În sensul punctului 2, materialul vegetal se indexează pentru depistarea organismelor dăunătoare (testat și identificat), în conformitate cu următoarele proceduri:
3.1. În cazul Fragraria L., indiferent de țara de origine a materialului vegetal, testarea folosește metode de laborator adecvate și, unde este necesar, plante indicator, inclusiv Fragraria vesca, F. virginianași Chenopodium spp. pentru a detecta cel puțin următoarele organisme dăunătoare:
|
(a) |
Arabis mosaic virus |
|
(b) |
Raspberry ringspot virus |
|
(c) |
Strawberry crinkle virus |
|
(d) |
Strawberry latent „C” virus |
|
(e) |
Strawberry latent ringspot virus |
|
(f) |
Strawberry mild yellow edge virus |
|
(g) |
Strawberry vein banding virus |
|
(h) |
Strawberry witches' broom mycoplasm |
|
(i) |
Tomato black ring virus |
|
(j) |
Tomato ringspot virus |
|
(k) |
Colletotrichum acutatum Simmonds |
|
(l) |
Phytophthora fragariae Hickman var fragariae Wilcox & Duncan |
|
(m) |
Xanthomonas fragariae Kennedy & King |
3.2. În cazul Malus Mill:
|
(i) |
când materialul vegetal provine dintr-o țară terță necunoscută ca fiind afectată de oricare din următoarele organisme dăunătoare:
testarea folosește metode de laborator adecvate și, unde este necesar, plante indicator pentru detectarea organismelor dăunătoare relevante și |
|
(ii) |
indiferent de țara de origine a materialului vegetal, testarea folosește metode de laborator adecvate și, unde este necesar, plante indicator pentru a detecta cel puțin următoarele organisme dăunătoare:
|
3.3. În cazul Prunus L., după caz, pentru fiecare specie de Prunus:
|
(i) |
când materialul vegetal este originar dintr-o țară necunoscută ca fiind afectată de oricare din următoarele organisme dăunătoare:
testarea folosește metode de laborator adecvate și, unde este necesar, plante indicator pentru detectarea organismelor dăunătoare relevante și |
|
(ii) |
indiferent de țara de origine a materialului vegetal, testarea folosește metode de laborator adecvate și, unde este necesar, plante indicator pentru a detecta cel puțin următoarele organisme dăunătoare:
|
3.4. În cazul Cydonia Mill și Pyrus L., indiferent de țara de origine a materialului vegetal, testare prin metode de laborator adecvate, și, unde este necesar, plante indicator, pentru a detecta cel puțin următoarele organisme dăunătoare:
|
(a) |
Erwinia amylovora (Burr.) Winsl. et al. |
|
(b) |
Pear decline mycoplasm. |
4. Materialul vegetal supus inspecției vizuale prevăzute la punctul 2 și pe care au fost observate semne și simptome de organisme dăunătoare se supune unei investigații care include testarea, după caz, pentru a determina cât mai rapid posibil identitatea organismelor dăunătoare care cauzează semnele și simptomele.
Secțiunea III: Plantele de Vitis L., altele decât fructele
1. Materialul vegetal se supune, după caz, procedurilor terapeutice adecvate, așa cum stabilește Ghidul tehnic al FAO/IPGRI.
2. Materialul vegetal se supune în întregime procedurilor de indexare, respectând procedurile terapeutice specificate la punctul 1. Toată cantitatea de material vegetal, inclusiv plantele pentru indexare, se păstrează în instalațiile aprobate, în condițiile de izolare în carantină stabilite în anexa I. Materialul vegetal destinat aprobării pentru eliberare oficială se păstrează în condiții care să permită un ciclu normal de vegetație și se supune inspecției vizuale efectuate la sosire și ulterior, la momente potrivite, în perioada procedurilor de indexare, cu privire la semne și simptome de organisme dăunătoare, inclusiv cele de Daktulosphaira vitifoliae (Fitch) și toate organismele dăunătoare relevante enumerate în Directiva 77/93/CEE.
În sensul punctului 2, materialul vegetal se indexează pentru testarea și depistarea organismelor dăunătoare (testat și identificat) în conformitate cu următoarele proceduri:
3.1. Când materialul vegetal este originar dintr-o țară necunoscută ca fiind afectată de următoarele organisme dăunătoare:
|
(i) |
boala Ajinashika Testarea folosește o metodă de laborator adecvată. În cazul unui rezultat negativ, materialul vegetal se indexează pe soi de viță de vie Koshu și păstrat sub observație cel puțin două cicluri de vegetație. |
|
(ii) |
Grapevine stunt virus Testarea folosește plante indicator adecvate, inclusiv soiul de viță de vie Campbell Early, și observarea are loc timp de un an. |
|
(iii) |
Summer mottle Testarea folosește plante indicator adecvate, inclusiv soiul de viță de vie Sideritis, Cabernet-Franc și Mission. |
3.2. Indiferent de țara de origine a materialului vegetal, testarea folosește metode de laborator adecvate și, acolo unde este necesar, plante indicator pentru a detecta cel puțin următoarele organisme dăunătoare:
|
(a) |
Blueberry leaf mottle virus |
|
(b) |
Grapevine Flavescence dorée MLO și alte îngălbeniri la vița de vie |
|
(c) |
Peach rosette mosaic virus |
|
(d) |
Tobacco ringspot virus |
|
(e) |
Tomato ringspot virus (tulpina „yellow vein” și alte tulpini) |
|
(f) |
Xylella fastidiosa (Well & Raju) |
|
(g) |
Xylophilus ampelinus (Panagopoulos) Willems et al. |
4. Materialul vegetal supus inspecției vizuale prevăzute la punctul 2 și pe care au fost observate semne și simptome de organisme dăunătoare se supune unei investigații care să includă testarea, unde este necesar, pentru a determina cât mai rapid posibil identitatea organismelor dăunătoare care cauzează semnele și simptomele.
PARTEA B
Pentru plante, produse din plante și alte elemente enumerate în anexele II și IV la Directiva 77/93/CEE
1. Măsurile oficiale de carantină includ inspecția sau testarea corespunzătoare pentru organismele dăunătoare relevante enumerate în anexele I și II la Directiva 77/93/CEE și se efectuează ținând cont de cerințele speciale stabilite în anexa IV la Directiva 77/93/CEE pentru organismele dăunătoare specifice, după caz. Ținând cont de aceste cerințe speciale, metodele folosite pentru măsurile de carantină sunt cele stabilite în anexa IV la Directiva 77/93/CEE, sau alte măsuri echivalente aprobate oficial.
2. Plantele, produsele din plante și alte elemente trebuie să fie găsite, în conformitate cu dispozițiile alineatului (1), neafectate de organismele dăunătoare relevante specificate în anexele I, II și IV la Directiva 77/93/CEE pentru plantele, produsele din plante și alte elemente menționate anterior.