03/Volumul 15

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

49


31994R1267


L 138/7

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 1267/94 AL COMISIEI

din 1 iunie 1994

de aplicare a acordurilor dintre Uniunea Europeană și țări terțe privind recunoașterea reciprocă a anumitor băuturi spirtoase

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1576/89 al Consiliului din 29 mai 1989 de stabilire a normelor generale privind definirea, descrierea și prezentarea băuturilor spirtoase (1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 3280/92 (2), în special articolul 11 alineatul (1),

întrucât Uniunea Europeană a încheiat un acord sub forma unui schimb de scrisori cu Statele Unite ale Americii cu privire la recunoașterea reciprocă și protecția anumitor băuturi spirtoase; întrucât acest acord prevede aplicarea, într-un anumit termen, a regulamentelor și a măsurilor administrative necesare pentru a îndeplini obligațiile prevăzute în acord; întrucât, pentru a oferi produselor menționate mai sus garanțiile prevăzute referitoare la control și protecție, ar trebui întocmită lista produselor reglementate prin acordurile încheiate de Uniunea Europeană;

întrucât măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de aplicare pentru băuturi spirtoase,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Descrierile produselor prevăzute în lista din anexă, originare din țările terțe menționate, pot fi utilizate numai pentru produsele fabricate în conformitate cu legile și regulamentele țărilor terțe respective.

(2)   Produsele menționate în alineatul (1) beneficiază de măsurile de protecție și control al băuturilor spirtoase prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CEE) nr. 1576/89, în condițiile stabilite în acordul încheiat cu țările terțe în cauză.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 1 iunie 1994.

Pentru Comisie

René STEICHEN

Membru al Comisiei


(1)  JO L 160, 12.6.1989, p. 1.

(2)  JO L 327, 13.11.1992, p. 3.


ANEXĂ

Descrierea produsului

Țara de origine

Tennessee Whisky/Tennessee Whiskey

Statele Unite ale Americii

Bourbon Whisky/Bourbon Whiskey/Bourbon ca descriere pentru Bourbon Whiskey

Statele Unite ale Americii