05/Volumul 03

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

79


31994R1131


L 127/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 1131/94 AL CONSILIULUI

din 16 mai 1994

de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 337/75 privind crearea Centrului European pentru dezvoltarea formării profesionale

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene și, în special, articolul 235 al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât reprezentanții guvernelor statelor membre reuniți la nivel de șefi de stat și de guvern, cu ocazia adoptării deciziei din 29 octombrie 1993 privind stabilirea sediilor anumitor organisme și servicii ale Comunităților Europene și al Europol (4), au adoptat de comun acord o declarație privind stabilirea sediului Centrului european pentru dezvoltarea formării profesionale;

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 337/75 al Consiliului din 10 februarie 1975 privind crearea Centrului european pentru dezvoltarea formării profesionale (5) ar trebui modificat cu privire la sediul Centrului;

întrucât aspectele propunerii referitoare la personalul Centrului trebuie hotărâte într-o fază ulterioară; întrucât prezentul regulament nu aduce atingere situației personalului Centrului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 337/75, al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Centrul nu are scop lucrativ. Acesta are sediul la Salonic.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Se aplică de la 1 septembrie 1994.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 mai 1994.

Pentru Consiliu

Președintele

Th. PANGALOS


(1)  JO C 74, 12.3.1994, p. 12.

(2)  JO C 128, 9.5.1994.

(3)  Aviz emis la 27 aprilie 1994 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(4)  JO C 323, 30.11.1993, p. 1.

(5)  JO L 39, 13.2.1975, p. 1, regulament modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 1946/93 (JO L 181, 23.7.1993, p. 11).