04/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

73


31993R1737


L 161/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 1737/93 AL CONSILIULUI

din 24 iunie 1993

privind încheierea Acordului între Comunitatea Economică Europeană și Republica Islanda privind pescuitul și mediul marin

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 43,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

întrucât acordul sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Economică Europeană și Republica Islanda privind relațiile în domeniile pescuitului, semnat la 2 mai 1992, prevede încheierea unui acord privind relațiile în domeniul pescuitului cât se poate de repede și, în orice caz, înainte de 31 decembrie 1992;

întrucât Comunitatea și Republica Islanda au negociat și parafat un acord privind relațiile în domeniul pescuitului;

întrucât este în interesul Comunității să aprobe acest acord,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și guvernul Republicii Islanda privind relațiile în domeniul pescuitului și mediul marin este aprobat în numele Comunității.

Textul Acordului este anexat la prezentul regulament.

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat să numească persoana abilitată să semneze acordul la care se face referire în Articolul 1, acord prin care Comunitatea își asumă obligații.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 24 iunie 1993.

Pentru Consiliu

Președintele

B. WESTH


(1)  JO C 150, 31.5.1993.