|
07/Volumul 02 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
233 |
31993L0031
|
L 188/19 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DIRECTIVA 93/31/CEE A CONSILIULUI
din 14 iunie 1993
privind suporții articulați pentru autovehiculele cu două roți
CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,
având în vedere Directiva 92/61/CEE a Consiliului din 30 iunie 1992 privind omologarea de tip a autovehiculelor cu două sau trei roți (1),
având în vedere propunerea Comisiei (2),
în cooperare cu Parlamentul European (3),
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (4),
întrucât piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor; întrucât trebuie adoptate măsurile necesare în acest scop;
întrucât, în ceea ce privește suporții articulați, autovehiculele cu două roți trebuie, în fiecare stat membru, să prezinte anumite caracteristici tehnice stabilite prin dispoziții obligatorii care diferă de la un stat membru la altul; întrucât, ca o consecință a acestor diferențe, astfel de dispoziții constituie o barieră în calea comerțului din cadrul Comunității;
întrucât aceste bariere în calea funcționării pieței interne pot fi înlăturate dacă toate statele membre adoptă aceleași dispoziții în locul normelor lor interne;
întrucât este necesar să se adopte dispoziții armonizate referitoare la suporții articulați pentru autovehiculele cu două sau trei roți, astfel încât să se poată aplica fiecărui tip de vehicul procedurile de omologare de tip și omologare de tip pe componente stabilite în Directiva 92/61/CEE;
întrucât, date fiind amploarea și impactul acțiunilor propuse pentru sectorul respectiv, măsurile comunitare prevăzute în prezenta directivă sunt necesare și absolut esențiale pentru îndeplinirea scopului avut în vedere și anume acela de a stabili omologarea de tip pentru vehicule la nivel comunitar; întrucât acest scop nu poate fi îndeplinit corespunzător de către statele membre, în mod individual,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Prezenta directivă și anexa sa se aplică suporților articulați pentru toate tipurile de vehicule cu două roți astfel cum sunt definite la articolul 1 din Directiva 92/61/CEE.
Articolul 2
Procedura pentru acordarea omologării de tip pe componente cu privire la suporții articulați pentru un tip de autovehicul cu două roți și dispozițiile care reglementează libera circulație a acestor vehicule sunt prevăzute în capitolele II și III din Directiva 92/61/CEE.
Articolul 3
Orice modificări necesare adaptării cerințelor din anexele la progresul tehnic sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 13 din Directiva 70/156/CEE (5).
Articolul 4
(1) Statele membre adoptă și publică dispozițiile necesare respectării prezentei directive până cel târziu la 14 decembrie 1994. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.
Când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
De la data menționată în primul paragraf, statele membre nu pot să interzică, din motive referitoare la suporții articulați, punerea inițială în funcțiune a vehiculelor care respectă prezenta directivă.
Statele membre aplică dispozițiile menționate la primul paragraf de la 14 iunie 1995.
(2) Statele membre comunică Comisiei textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 5
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Luxemburg, 14 iunie 1993.
Pentru Consiliu
Președintele
J. TRØJBORG
(1) JO L 225, 10.8.1992, p. 72.
(2) JO C 293, 9.11.1992, p. 23.
(3) JO C 337, 21.12.1992, p. 103. JO C 150, 31.5.1993.
(4) JO C 73, 15.3.1993, p. 22.
(5) JO L 42, 23.2.1970, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 92/53/CEE (JO L 225, 10.8.1992, p. 1).
ANEXĂ
1. DEFINIȚII
În înțelesul prezentei directive:
1.1. „suport articulat” înseamnă un dispozitiv care este ferm atașat la vehicul și poate menține vehiculul în poziția de staționare verticală (sau aproape verticală), când este lăsat nesupravegheat de către conducătorul său;
1.2. „suport articulat lateral” înseamnă un suport care, atunci când este desfăcut sau pivotat în poziție deschisă, susține vehiculul doar pe o parte, lăsând ambele roți în contact cu suprafața de sprijin;
1.3. „suport articulat central” înseamnă un suport care, atunci când este pivotat în poziție deschisă, susține vehiculul, oferind una sau mai multe zone de contact între vehicul și suprafața de sprijin, pe orice parte a planului longitudinal median al vehiculului;
1.4. „înclinare transversală (ît)” înseamnă panta, exprimată în procente, a suprafeței de contact, intersecția planului longitudinal median al vehiculului cu suprafața de sprijin fiind perpendiculară pe linia de pantă maximă (figura 1);
1.5. „înclinare longitudinală (îl)” înseamnă panta, exprimată în procente, a suprafeței efective de sprijin, planul longitudinal median al vehiculului fiind paralel cu linia de pantă maximă (figura 2);
1.6. „planul longitudinal median al vehiculului” înseamnă planul longitudinal de simetrie al roții din spate a vehiculului.
2. GENERALITĂȚI
2.1. Toate vehiculele pe două roți sunt dotate cu cel puțin un suport articulat pentru a le menține stabilitatea în timpul staționării (de exemplu, când sunt parcate), dar când nu sunt ținute într-o poziție statică de către o persoană sau prin mijloace externe. Vehiculele cu roți jumelate nu necesită dotarea cu suporți articulați, dar trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la punctul 6.2.2 când sunt în poziție de staționare (trebuie acționată frâna de staționare).
2.2. Suportul articulat trebuie să fie de tip lateral sau central ori de ambele tipuri.
2.3. În cazul în care suportul articulat pivotează spre partea inferioară a vehiculului sau sub acesta, marginea (marginile) exterioară (exterioare) a(le) suportului trebuie să pivoteze spre spatele vehiculului pentru a ajunge în poziția închis sau de mers.
3. SPECIFICAȚII GENERALE
3.1. Suporți articulați laterali
Suporții articulați laterali trebuie:
3.1.1.1. să poată susține vehiculul astfel încât să confere stabilitate laterală, fie că vehiculul este pe o suprafață de sprijin orizontală, fie pe o pantă, pentru a împiedica înclinarea sa prea mare înainte (și astfel rotirea sa în jurul punctului de sprijin oferit de suportul lateral) sau mutarea prea ușoară în poziția verticală și peste această poziție (și astfel răsturnarea pe partea opusă suportului lateral);
3.1.1.2. să poată susține vehiculul astfel încât să îi mențină stabilitatea atunci când vehiculul staționează pe o pantă, în conformitate cu punctul 6.2.2;
să poată pivota automat înapoi în poziția închis sau de mers:
3.1.1.3.1. când vehiculul revine la poziția normală (verticală) de condus sau
3.1.1.3.2. când vehiculul se mișcă înainte, ca rezultat al acțiunii deliberate a conducătorului, după primul contact al suportului lateral cu pământul;
fără a obstrucționa prevederile formulate la punctul 3.1.1.3, să fie proiectate și construite astfel încât să nu se închidă automat dacă unghiul de înclinație este modificat pe neașteptate (de exemplu, dacă vehiculul este împins ușor de o a treia persoană sau de o rafală de vânt care apare la trecerea unui vehicul):
3.1.1.4.1. când se află în poziția deschis sau de staționare;
3.1.1.4.2. vehiculul fiind înclinat pentru a aduce extremitatea exterioară a suportului lateral în contact cu pământul;
3.1.1.4.3. vehiculul fiind lăsat nesupravegheat în poziția sa de staționare.
3.1.2. Cerințele formulate la punctul 3.1.1.3 nu se aplică dacă vehiculul este proiectat astfel încât nu poate fi propulsat de motorul său când suportul lateral este în poziția deschis.
3.2. Suporți articulați centrali
Suporții articulați centrali trebuie:
să poată susține vehiculul, fie cu o roată, fie cu ambele roți în contact cu suprafața de sprijin sau fără ca nici o roată să fie în contact cu suprafața de sprijin, astfel încât să ofere stabilitate acelui vehicul:
3.2.1.1.1. pe o suprafață de sprijin orizontală;
3.2.1.1.2. într-o poziție înclinată;
3.2.1.1.3. pe o pantă, în conformitate cu punctul 6.2.2;
să se poată plia spre spate automat în poziția închis sau de mers:
3.2.1.2.1. când vehiculul se deplasează înainte, astfel încât ajunge să ridice suportul central de pe suprafața de sprijin.
3.2.2. Cerințele formulate la punctul 3.2.1.2 nu se aplică dacă vehiculul este proiectat astfel încât nu poate fi propulsat de motorul său când suportul central este în poziția deschis.
4. ALTE CERINȚE
4.1. În plus, vehiculele pot fi dotate cu un dispozitiv de semnalizare care este clar vizibil pentru conducător când acesta este așezat în poziția de condus și care, atunci când se pornește aprinderea, se aprinde și rămâne așa până când suportul ajunge în poziția închis sau de mers.
4.2. Toți suporții articulați sunt dotați cu un sistem de reținere care le menține în poziția închis sau de mers. Sistemul poate fi format din:
|
— |
două dispozitive independente, cum ar fi două arcuri separate sau un arc și un dispozitiv de reținere, cum ar fi un colier sau |
|
— |
un singur dispozitiv care trebuie să poată funcționa fără să se defecteze timp de cel puțin
|
5. ÎNCERCĂRI DE STABILITATE
5.1. Încercările următoare trebuie efectuate pentru a determina capacitatea de menținere a vehiculului într-o stare de stabilitate, așa cum este specificat la punctele 3 și 4:
5.2. Starea vehiculului
5.2.1. Vehiculul trebuie prezentat cu masa sa totală în stare neîncărcată și cu rezervorul de combustibil pe jumătate plin.
5.2.2. Anvelopele trebuie umflate la o presiune recomandată de producătorul din statul respectiv.
5.2.3. Transmisia trebuie să fie în poziția neutră sau, în cazul unei transmisii automate, în poziția „de staționare”, unde aceasta există.
5.2.4. Dacă vehiculul este dotat cu o frână de staționare, aceasta trebuie acționată.
5.2.5. Direcția este în poziție de blocare. Dacă direcția se poate bloca atunci când este întoarsă spre stânga sau spre dreapta, încercările trebuie efectuate pentru ambele poziții.
5.3. Pista de probă
5.3.1. Pentru încercările menționate la punctul 6.1 se poate utiliza o pistă plană, orizontală, cu o suprafață dură, uscată, fără fire de nisip.
5.4. Echipamentul de încercare
5.4.1. Pentru încercările menționate la punctul 6.2 trebuie să se utilizeze o platformă de staționare.
5.4.2. Platforma de staționare trebuie să aibă o suprafață rigidă, plată, dreptunghiulară, care să poată susține vehiculul fără a se îndoi de o manieră perceptibilă.
5.4.3. Suprafața platformei de staționare trebuie să aibă suficiente proprietăți antiderapante pentru a împiedica alunecarea vehiculului de-a lungul suprafeței de sprijin în timpul încercărilor de înclinare sau pantă.
5.4.4. Platforma de staționare este proiectată astfel încât să poată prelua cel puțin înclinarea transversală (ît) și înclinarea longitudinală (îl) prevăzute la punctul 6.2.2.
6. PROCEDURI DE ÎNCERCARE
6.1. Stabilitate pe o suprafață de sprijin (încercare pentru punctul 3.1.1.4)
6.1.1. Cu vehiculul aflat pe pista de probă, suportul articulat lateral este deschis sau fixat în poziția de staționare, iar vehiculul este fixat în poziția de sprijin pe acest suport.
6.1.2. Vehiculul este mișcat pentru a mări cu trei grade unghiul format de planul longitudinal median și suprafața de sprijin (mișcând vehiculul spre poziția verticală).
6.1.3. Această mișcare nu trebuie să determine revenirea automată a suportului lateral în poziția închis sau de mers.
6.2. Stabilitatea pe o suprafață înclinată (încercări asociate cu punctele 3.1.1.1, 3.1.1.2, 3.2.1.1.2, 3.2.1.1.3).
6.2.1. Vehiculul este amplasat pe platforma de staționare cu suportul articulat lateral și, separat, cu suportul articulat central în poziția deschis sau de staționare, iar apoi vehiculul este lăsat să se sprijine pe suport.
6.2.2. Se dă platformei de staționare înclinarea transversală (ît) minimă, apoi înclinarea longitudinală (îl) minimă, în conformitate cu tabelul următor:
|
Înclinare |
Suport lateral |
Motocicletă |
||
|
Suport central |
Motoretă |
Motoretă |
Motocicletă |
|
|
ît |
5 % |
6 % |
6 % |
8 % |
|
îl în aval |
5 % |
6 % |
6 % |
8 % |
|
îl în amonte |
6 % |
8 % |
12 % |
14 % |
Vezi figurile 1a, 1b și 2 de mai jos.
6.2.3. Când un vehicul pe o platformă de staționare înclinată se sprijină pe suportul articulat central și pe o singură roată și când poate fi menținut în acea poziție cu suportul central și fie roata din față, fie roata din spate în contact cu suprafața de sprijin, încercările descrise mai sus trebuie să se desfășoare doar cu vehiculul sprijinit pe suportul central și pe roata din spate, cu condiția să fie îndeplinite celelalte cerințe prevăzute la acest punct.
6.2.4. Vehiculul trebuie să rămână stabil când platforma de staționare este înclinată la fiecare din pantele prevăzute, iar condițiile de mai sus sunt îndeplinite corespunzător.
6.2.5. În mod alternativ, platforma de staționare poate fi înclinată la pantele prevăzute înainte ca vehiculul să fie fixat în poziție.
Apendicele 1
Document informativ cu privire la suporții articulați pentru un tip de autovehicul cu două roți
(A se anexa la cererea de omologare pentru componente, dacă aceasta este depusă separat față de cererea de omologare a vehiculului)
Nr. de ordine (atribuit de solicitant): …
Cererea de omologare de tip pentru componente cu privire la suporții articulați pentru un tip de autovehicul cu două roți trebuie să conțină informațiile prevăzute în cadrul următoarelor puncte din anexa II la Directiva 92/61/CEE a Consiliului:
|
— |
partea A punctele:
|
|
— |
partea B punctul:
|
Apendicele 2