03/Volumul 13

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

106


31993D0423


L 195/55

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 22 iunie 1993

de autorizare a statelor membre să prevadă derogări de la anumite dispoziții ale Directivei 77/93/CEE a Consiliului privind lemnul de conifere uscat în cuptoare provenit din Statele Unite ale Americii și de stabilire a normelor de aplicare a sistemului de indicatori ai lemnului uscat în cuptoare

(93/423/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 77/93/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1976 privind măsurile de protecție față de introducerea în Comunitate a organismelor dăunătoare plantelor sau produselor din plante și față de răspândirea acestora în Comunitate (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 93/19/CEE (2), în special articolul 14 alineatul (3) a treia liniuță,

având în vedere cererile din partea statelor membre,

întrucât în conformitate cu dispozițiile Directivei 77/93/CEE, datorită riscului introducerii de organisme dăunătoare, lemnul de conifer (Coniferale), cu excepția celui de Thuja L., altul decât lemnul sub formă de:

așchii, particule, resturi sau deșeuri de lemn obținute în întregime sau parțial din aceste conifere;

cutii de ambalare, lăzi sau tamburi;

paleți, boxpaleți sau alți paleți de încărcare;

dunaj, distanțiere și suporți,

dar inclusiv lemnul care nu și-a menținut suprafața naturală rotundă, provenit din Canada, China, Japonia, Coreea, Taiwan și Statele Unite ale Americii, nu poate fi introdus în Comunitate decât în cazul în care a fost supus unui tratament termic adecvat până la atingerea unei temperaturi a miezului de lemn de minim 56 °C timp de 30 de minute și numai în cazul în care este însoțit de certificatele stipulate în articolul 7 sau 8 din directiva menționată;

întrucât lemnul de conifere provenit din Statele Unite ale Americii este introdus în prezent în Comunitate; întrucât, în acest caz, țara respectivă nu emite, de obicei, certificate fitosanitare; întrucât trebuie să se stabilească modalitatea de aplicare a unui sistem de indicatori ai lemnului, în scopul confirmării că acesta a suferit tratamentul termic necesar până la atingerea unei temperaturi minime a miezului de lemn de 56 °C timp de 30 de minute;

întrucât, în ceea ce privește Statele Unite ale Americii, Comisia a stabilit, pe baza informațiilor furnizate de Statele Unite ale Americii, că a fost instituit un program aprobat și monitorizat oficial de uscare a lemnului în cuptoare, în scopul asigurării că lemnul a fost uscat în cuptor pe o perioadă de timp suficientă pentru realizarea distrugerii termice a organismelor dăunătoare respective (Bursaphelenchus xylophilus și vectorii săi); întrucât riscul răspândirii organismelor dăunătoare se reduce în cazul în care lemnul este însoțit de un „certificat de tratament termic în cuptoare” emis în conformitate cu programul respectiv;

întrucât Comisia asigură că Statele Unite ale Americii pun la dispoziție toate informațiile tehnice necesare evaluării funcționării programului menționat;

întrucât prezenta autorizație se revizuiește înainte de 1 aprilie 1995;

întrucât măsurile stabilite de prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent fitosanitar,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1)   Statele membre sunt autorizate să prevadă, în conformitate cu condițiile stabilite la alineatul (2), o derogare de la articolul 7 alineatul (2) și de la articolul 12 alineatul (1) litera (b) din Directiva 77/93/CEE, în ceea ce privește lemnul de conifere provenit din Canada, care a suferit un tratament termic adecvat.

(2)   Se îndeplinesc condițiile următoare:

(a)

lemnul se produce în fabrici de cherestea sau în localuri adecvate, aprobate și atestate de Serviciul de inspecție a sănătății animalelor și plantelor din cadrul Departamentului Agriculturii al Statelor Unite, în vederea participării la programul de uscare a lemnului în cuptoare;

(b)

lemnul se usucă pe o perioadă de timp suficientă pentru atingerea unei temperaturi minime a miezului de 56 °C timp de 30 de minute, într-un cuptor testat și omologat în acest scop de către un birou oficial de clasificare/inspecție atestat în acest scop de Serviciul de inspecție a sănătății animalelor și plantelor din cadrul Departamentului Agriculturii al Statelor Unite; în cazul utilizării unui program în care temperatura bulbului uscat nu atinge 56 °C, procesul de uscare în cuptor include o perioadă de condiționare la terminarea ciclului de uscare, în cazul în care temperatura cuptorului atinge 60 °C timp de minim o oră;

(c)

după îndeplinirea condițiilor menționate la litera (b), pe fiecare balot sau pe ambalajul acestuia se aplică o marcă standardizată de către sau sub supravegherea reprezentantului oficial al fabricii de cherestea menționate la litera (a);

(d)

agențiile de clasificare oficiale, atestate și autorizate în acest scop în conformitate cu un program aprobat și monitorizat de Serviciul de inspecție a sănătății animalelor și plantelor din cadrul Departamentului Agriculturii al Statelor Unite, elaborează un sistem de control al respectării condițiilor stabilite la literele (b) și (c);

(e)

se elaborează un sistem de control pentru inspectorii Serviciului de inspecție a sănătății animalelor și plantelor din cadrul Departamentului Agriculturii al Statelor Unite, care monitorizează fabricile de cherestea atestate, menționate la litera (a) și efectuează inspecții ocazionale înainte de expediere;

(f)

lemnul este însoțit de un „certificat de tratament termic în cuptoare”, standardizat potrivit programului menționat la litera (a) și în conformitate cu modelul prezentat în anexa la prezenta decizie, care este emis de o persoană autorizată de fabricile de cherestea să participe la programul respectiv aprobat de Serviciul de inspecție a sănătății animalelor și plantelor din cadrul Departamentului Agriculturii al Statelor Unite.

Articolul 2

Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 14 alineatul (5) din Directiva 77/93/CEE, statele membre comunică Comisiei și celorlalte state membre toate cazurile de transporturi introduse în conformitate cu prezenta decizie, care nu respectă condițiile menționate în articolul 1 alineatul (2) literele (c) și (f).

Articolul 3

Autorizația acordată în articolul 1 se aplică de la 1 iunie 1993. Ea poate fi revocată, în cazul în care se stabilește că condițiile stabilite în articolul 1 alineatul (2) sunt insuficiente pentru a se preîntâmpina introducerea de organisme dăunătoare sau în cazul în care nu sunt respectate. Prezenta autorizație se revizuiește înainte de 1 aprilie 1995.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 22 iunie 1993.

Pentru Comisie

René STEICHEN

Membru al Comisiei


(1)  JO L 26, 31.1.1977, p. 20.

(2)  JO L 96, 22.4.1993, p. 33.