02/Volumul 05 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
22 |
31992R1035
L 110/29 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CEE) NR. 1035/92 AL COMISIEI
din 24 aprilie 1992
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 627/92 (2), în special articolul 9,
întrucât, pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii Combinate anexate la regulamentul menționat anterior, este necesar să fie adoptate dispoziții privind clasificarea mărfurilor prevăzute de anexa la prezentul regulament;
întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit regulile generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate; întrucât aceste reguli se aplică, de asemenea, oricărei alte nomenclaturi care se bazează pe aceasta, chiar parțial sau, eventual, adăugând subdiviziuni la aceasta, și care se stabilește prin reglementări comunitare specifice, în vederea aplicării unor măsuri tarifare sau de altă natură, în cadrul comerțului cu mărfuri;
întrucât, în temeiul regulilor generale menționate anterior, mărfurile descrise în coloana 1 din tabelul anexat la prezentul regulament trebuie încadrate la codul NC corespunzător, indicat în coloana 2, în conformitate cu explicațiile indicate în coloana 3;
întrucât măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru nomenclatură,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului anexat trebuie încadrate în Nomenclatura Combinată la codul NC corespunzător, indicat în coloana 2 din tabelul menționat anterior.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzeci și una zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 24 aprilie 1992.
Pentru Comisie
Christiane SCRIVENER
Membru al Comisiei
ANEXĂ
Descrierea mărfurilor |
Clasificare Cod NC |
Explicație |
(1) |
(2) |
(3) |
Țigarete fabricate pe bază de frunze de podbal și frunze de izmă bună, neconținând tutun. |
2402 90 00 |
Clasificarea se stabilește în conformitate cu regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, cu nota 1 de la capitolul 24, precum și cu textele codurilor NC 2402 și 2402 90 00 (a se vedea, de asemenea, notele explicative ale Sistemul armonizat, poziția 2402). |