03/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

34

31992L0040

L 167/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

DIRECTIVA 92/40/CEE A CONSILIULUI

din 19 mai 1992

de introducere a măsurilor comunitare de combatere a gripei aviare

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 43,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât păsările de curte sunt incluse în anexa II la tratat; întrucât comercializarea pasărilor de curte constituie o sursă importantă de venituri pentru populația agricolă;

întrucât este necesar să se instituie la nivel comunitar măsuri de combatere în cazul izbucnirii, într-o formă puternic patogenă, cauzată de către un virus gripal cu caracteristici specifice, a gripei aviare, denumită în continuare „gripă aviară” pentru a se menține dezvoltarea națională a sectorului păsărilor și pentru a contribui la protejarea sănătății animale în Comunitate;

întrucât gripa aviară poate avea o formă epizootică încă de la apariție, cauzând mortalitate și perturbări care pot afecta grav rentabilitatea sectorului creșterii păsărilor de curte în ansamblu;

întrucât trebuie luate măsuri de îndată ce se presupune existența bolii, astfel încât să fie combătută imediat și eficient de îndată ce este confirmată;

întrucât este necesar să se prevină extinderea bolii încă de la apariție prin controlarea foarte strictă a circulației animalelor și a produselor susceptibile de a fi contaminate, precum și prin vaccinare, dacă este cazul;

întrucât diagnosticarea bolii trebuie să se efectueze în laboratoarele naționale competente, sub coordonarea laboratoarelor comunitare de referință;

întrucât măsurile comune de combatere a gripei aviare reprezintă o bază pentru menținerea unui standard unitar de sănătate animală;

întrucât dispozițiile articolului 3 din Decizia 90/424/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind unele cheltuieli din domeniul veterinar (4) se aplică în cazul apariției gripei aviare;

întrucât ar trebui să se încredințeze Comisiei misiunea de a adopta măsurile necesare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă stabilește măsurile comunitare de combatere care se aplică în cazul unui focar de gripă aviară la păsările de curte, fără a aduce atingere dispozițiilor comunitare care reglementează schimburile comerciale la nivel comunitar.

Prezenta directivă nu se aplică atunci când se constată prezența gripei aviare la alte păsări; cu toate acestea, în situația respectivă, statul membru în cauză informează Comisia cu privire la toate măsurile adoptate.

Articolul 2

În sensul prezentei directive se aplică, după caz, definițiile prevăzute la articolul 2 din Directiva 90/539/CEE a Consiliului din15 octombrie 1990 privind condițiile de sănătate animală care reglementează schimburile intracomunitare și importurile din țări terțe de păsări de curte și ouă pentru incubație (5).

De asemenea, se înțelege prin:

(a)

păsări de curte infectate: orice păsări de curte:

—

la care s-a confirmat oficial prezența gripei aviare, în sensul anexei I, în urma controlului efectuat de către un laborator aprobat sau

—

la care s-au constatat, în cazul unui focar secundar sau ulterior, simptome clinice sau leziuni post mortem caracteristice gripei aviare;

(b)

păsări de curte suspectate de a fi infectate: păsări care prezintă semne clinice sau leziuni post mortem care conduc la concluzia că au fost infectate cu gripa aviară, precum și orice alte păsări de curte la care s-a dovedit prezența virusului A subtipurile H5 sau H7;

(c)

păsări de curte suspectate de a fi contaminate: orice pasăre de curte care a venit în contact direct sau indirect cu virusul gripei aviare sau cu virusul gripal de tip A subtipul H5 sau subtipul H7;

(d)

autoritatea competentă: autoritatea competentă în sensul articolului 2 alineatul (6) din Directiva 90/425/CEE (6);

(e)

veterinar oficial: veterinarul desemnat de autoritatea competentă.

Articolul 3

Statele membre asigură notificarea imediată și obligatorie a autorității competente cu privire la presupunerea că există un focar de gripă aviară.

Articolul 4

(1)   Atunci când într-o exploatație se găsesc păsări de curte presupuse a fi infectate cu gripa aviară, statele membre se asigură că medicul veterinar oficial aplică de îndată normele de inspecție oficială, astfel încât să se poată confirma sau infirma prezența bolii; în special, el prelevează sau dispune prelevarea de probe pentru examenul de laborator.

(2)   La notificarea cazului, autoritatea competentă pune exploatația sub supraveghere oficială și dispune, în special:

(a)

să se efectueze recensământul tuturor categoriilor de păsări de curte din exploatația respectivă, precizându-se pentru fiecare categorie numărul de păsări moarte, al păsărilor care prezintă semne clinice de boală și al celor care nu prezintă nici un semn clinic. Recensământul se actualizează pentru a se lua în calcul păsările născute și cele care au murit în perioada în care se presupune existența uni focar de gripă aviară. Datele recensământului se țin la zi și se prezintă la cerere, astfel încât să poată fi verificate la fiecare vizită;

(b)

toate păsările de curte din fermă să fie ținute în adăposturile lor sau în alte locuri care să permită izolarea lor, astfel încât să nu vină în contact cu alte păsări de curte;

(c)

să se interzică deplasarea păsărilor de curte de la/către fermă;

(d)

să se autorizeze de către autoritatea competentă:

—

orice deplasare de persoane, a altor animale și a vehiculelor de la/către fermă;

—

orice deplasare a cărnii sau a animalelor moarte, a hranei pentru animale, utilaje, gunoi, excremente de pasăre, resturi de bălegar sau orice altceva ce ar putea transmite gripa aviară, vor face obiectul unei autorizări de către autoritățile competente;

(e)

ouăle pot părăsi unitatea, cu excepția ouălor trimise direct către unitățile aprobate pentru producția și/sau procesarea produselor din ouă în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 89/437/CEE (7) și vor fi transportate sub autorizarea care a fost dată de către autoritățile competente. Asemenea autorizație trebuie să respecte condițiile din anexa I;

(f)

măsuri necesare de dezinfectare vor fi folosite la intrările și ieșirile din clădirile care adăpostesc păsări de curte și din unitate;

(g)

se declanșează o anchetă epizootică în conformitate cu articolul 7.

(3)   Până la aplicarea măsurilor oficiale din alineatul (5), proprietarul sau îngrijitorul păsărilor de curte unde se presupune existența bolii ia toate măsurile ce se impun pentru a se conforma dispozițiilor articolului 2, cu excepția literei (g).

(4)   Autoritatea competentă poate aplica oricare dintre aceste măsuri prevăzute la alineatul (2) altor unități dacă locația, configurația sau contactele acestora cu unitatea în care se presupune existența bolii dau motiv de a suspecta o posibilă contaminare.

(5)   Măsurile la care se fac trimitere în alineatele (1) și (2) nu se sistează până la înlăturarea suspiciunii de gripă aviară de către medicul veterinar oficial.

Articolul 5

(1)   Odată ce prezența gripei a fost confirmată oficial într-o unitate, statele membre se asigură că autoritățile competente dispun, în completarea măsurilor prevăzute la articolul 4 alineatul (2):

(a)

sacrificarea pe loc și fără întârziere a tuturor păsărilor de curte din fermă. Păsările care au murit sau au fost omorâte, precum și ouăle acestora, vor fi distruse. Aceste operații se efectuează în așa fel încât să se reducă la minim riscul de răspândire a bolii;

(b)

distrugerea sau tratarea corespunzătoare a tuturor materiilor sau deșeurilor, cum ar fi furajele, excrementele sau bălegarul și care ar putea fi contaminate. Această tratare, efectuată în conformitate cu instrucțiunile medicului veterinar oficial asigură distrugerea unui eventual virus al gripei aviare;

(c)

depistarea, pe cât posibil, precum și distrugerea cărnii de pasăre provenită de la exploatația respectivă și sacrificate în perioada în care se presupune că a avut loc incubația;

(d)

depistarea și distrugerea ouălor depuse și clocite în perioada în care se presupune că a avut loc incubația și care au ieșit din unitate, cu precizarea că păsările de curte care deja au ieșit din ouă sunt plasate sub supraveghere oficială; depistarea, pe cât posibil, precum și distrugerea ouălor pentru consum depuse în timpul presupusei perioade de incubație care au ieșit din unitate, cu excepția cazului în care în prealabil au fost dezinfectate corespunzător;

(e)

curățarea și dezinfectarea, după efectuarea operațiilor enumerate la literele (a) și (b), în conformitate cu articolul 11, a clădirilor care au fost utilizate pentru adăpostirea păsărilor de curte și a împrejurimilor, a vehiculelor de transport și a oricărui material care ar fi putut contaminat;

(f)

respectarea, după efectuarea operațiilor menționate la litera (e), a unui vid sanitar de cel puțin douăzeci și unu de zile înainte de reintroducerea păsărilor de curte în fermă;

(g)

efectuarea unei anchete epizootice, în conformitate cu articolul 7.

(2)   Autoritățile competente pot extinde măsurile prevăzute la alineatul (1) la alte ferme învecinate în cazul în care locația acestora, topografia sau contactul cu exploatația în care s-a confirmat prezența bolii permit să se presupună o eventuală contaminare.

Articolul 6

În cazul fermelor care dețin două sau mai multe efective diferite de păsări de curte, autoritatea competentă poate face derogare, pe baza criteriilor stabilite de Comisie conform procedurii prezentate la articolul 21, de la cerințele articolului 5 alineatul (1), pentru efectivele sănătoase dintr-o unitate infectată, cu condiția ca medicul veterinar oficial să fi confirmat că operațiile derulate sunt de așa natură încât efectivele sunt complet separate atât ca adăpost cât și ca întreținere și hrană, astfel încât virusul să nu se poată răspândi de la un efectiv de păsări la altul.

Articolul 7

(1)   Ancheta epidemiologică are drept obiectiv:

—

durata de timp în care este posibil să fie existat gripa aviară în fermă;

—

posibila origine a gripei aviare în fermă și identificarea celorlalte ferme în care se găsesc păsări de curte ce puteau fi infectate sau contaminate de la aceeași sursă;

—

circulația persoanelor, a păsărilor de curte sau a animalelor, a vehiculelor, ouălor, a cărnii și leșurilor, precum și a oricărui echipament sau materie care ar fi putut transporta virusul gripei aviare de la fermă sau către aceasta.

(2)   Se înființează o celulă de criză pentru coordonarea totală a tuturor măsurilor necesare, de natură să garanteze eradicarea gripei aviare în cel mai scurt timp și pentru definitivarea anchetei epidemiologice.

Normele generale privind celulele naționale de criză și celula comunitară de criză se aprobă de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei.

Articolul 8

(1)   Atunci când medicul veterinar oficial are motive să presupună că păsările de curte dintr-o fermă ar fi putut fi contaminate prin circulația persoanelor, animalelor, vehiculelor sau în orice alt mod, exploatația respectivă se plasează sub control oficial, în conformitate cu alineatul (2).

(2)   Controlul oficial are în vedere detectarea imediată a oricărei suspiciuni de gripă aviară, efectuarea recensământului păsărilor de curte și monitorizarea circulației acestora, precum și, dacă este cazul, aplicarea măsurii prevăzută la alineatul (3).

(3)   Atunci când o fermă a făcut obiectul unui control oficial în conformitate cu alineatele (1) și (2), autoritatea competentă interzice scoaterea păsărilor de curte din fermă, în afara cazului în care acestea sunt transportate direct către un abator, sub control oficial, în vederea sacrificării lor imediate. Înainte de acordarea autorizației, medicul veterinar oficial trebuie să efectueze o examinare clinică a păsărilor pentru a se pronunța dacă există virusul respectiv la fermă. Restricțiile de circulație menționate la prezentul articol se impun pentru o perioadă de douăzeci și unu de zile, cu începere de la ultima dată a eventualei contaminări; cu toate acestea, restricțiile trebuie aplicate pentru o perioadă de cel puțin șapte zile.

(4)   Atunci când se consideră că există condițiile necesare, autoritatea competentă poate limita măsurile prevăzute de prezentul articol la o singură zonă a fermei și la păsările de curte aflate în zona respectivă, cu condiția ca păsările să fi fost adăpostite, îngrijite și hrănite complet separat, de către un alt personal.

Articolul 9

(1)   De îndată ce se confirmă oficial diagnosticul de gripă aviară, statele membre se asigură că autoritatea competentă delimitează, în jurul fermei infectate, o zonă de protecție pe o rază minimă de trei kilometri, ea însăși înscrisă într-o zonă de supraveghere cu o rază de minimum zece km. La delimitarea zonelor trebuie să se țină seama de factorii geografici, administrativi, ecologici și epizootici care au legătură cu gripa aviară și de unitățile de monitorizare.

(2)   Măsurile aplicate în zona de protecție includ:

(a)

identificarea tuturor fermelor care au păsări de curte în acea zonă.

(b)

vizite periodice la toate fermele care dețin păsări de curte inclusiv, dacă este necesar, colectarea de probe pentru examenul de laborator și, desigur, se ține un registru cu vizitele și observațiile aferente;

(c)

păstrarea tuturor păsărilor de curte în locurile în care au adăpostul sau în alte locuri în care pot fi izolate;

(d)

instituirea metodelor și mijloacelor adecvate de dezinfecție la intrările și ieșirile fermei;

(e)

supravegherea circulației persoanelor care manipulează păsări de curte, leșuri de păsări și ouă, cât și a vehiculelor care transportă păsări, leșuri și ouă în acea zonă; în general, se interzice transportul păsărilor, cu excepția tranzitării autostrăzilor și căilor ferate;

(f)

interzicerea de a scoate păsări sau ouă din fermele unde sunt ținute, cu excepția cazurilor în care autoritatea competentă autorizează transportul:

(i)

de păsări de curte pentru sacrificare imediată într-un abator situat, de preferință, în zona infectată sau, dacă nu este posibil, într-un alt abator situat în afara zonei, desemnat de autoritatea competentă. O măsură specială de sănătate prevăzută la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/494/CEE (8) trebuie aplicată acestei cărni de pasăre;

(ii)

de pui născuți de o zi sau pui gata să iasă din ou dintr-o fermă aflată în zona de supraveghere unde se află alte păsări de curte. Această fermă trebuie pusă sub controlul oficial prevăzut la articolul 8 alineatul (2);

(iii)

de ouă pentru incubație către incubatoarele desemnate de către autoritatea competentă; ouăle și ambalajele lor trebuie dezinfectate înainte de livrare. Circulația permisă în conformitate cu punctele (i), (ii) și (iii) se efectuează direct sub control oficial. Aceasta este autorizată doar după ce medicul veterinar oficial a încheiat inspecția sanitară a fermei. Mijloacele de transport utilizate se curăță înainte și după utilizare;

(g)

se interzice, în cazul în care nu există autorizație, scoaterea sau împrăștierea litierei sau a excrementelor păsărilor de curte;

(h)

sunt interzise târgurile, piețele, expozițiile sau alte prezențe colective ale păsărilor de curte sau ale altor păsări.

(3)   Măsurile aplicate în zona de protecție se mențin cel puțin douăzeci și unu de zile de la încheierea operațiilor preliminare de curățire și dezinfectare a fermei infectate, în conformitate cu articolul 11. Zona de protecție va deveni o parte a zonei de supraveghere.

(4)   Măsurile aplicate în zona de supraveghere includ:

(a)

identificarea tuturor fermelor din acea zonă care dețin păsări de curte;

(b)

controlul circulației păsărilor și a ouălor pentru incubație din zonă;

(c)

interzicerea circulației păsărilor în afara zonei, în primele 15 zile, cu excepția deplasării direct către un abator desemnat de către autoritatea competentă, aflat în afara zonei de supraveghere. Această carne de pasăre trebuie să poarte marca de sănătate prevăzută la articolul 3 din Directiva 91/494/CEE;

(d)

interzicerea circulației ouălor pentru incubație în afara zonei de supraveghere desemnate de către autoritatea competentă. Înainte de expedierea ouălor, se dezinfectează ambalajul;

(e)

interzicerea deplasării litierei sau excrementelor păsărilor în afara zonei;

(f)

sunt interzise târgurile, piețele, expozițiile sau alte prezențe colective ale păsărilor de curte sau ale altor păsări;

(g)

fără a se aduce atingere dispozițiilor de la literele (a) și (b), se interzice transportul de păsări de curte, cu excepția tranzitului pe autostrăzi mari sau pe cale ferată.

(5)   Măsurile aplicate în zona de supraveghere se mențin pentru cel puțin 30 de zile de la încheierea operațiilor preliminare de curățire și dezinfectare a fermei, în conformitate cu articolul 11.

(6)   În cazul în care zonele sunt situate în mai multe state membre, autoritatea competentă a statelor membre cooperează pentru stabilirea suprafețelor descrise la alineatul (1). Cu toate acestea, dacă este necesar, zona de protecție și zona de supraveghere se stabilesc prin metoda prevăzută la articolul 21.

Articolul 10

Statele membre se asigură că:

(a)

autoritatea competentă stabilește modalitățile de trasabilitate a ouălor și păsărilor de curte;

(b)

proprietarul sau îngrijitorul păsărilor de curte prezintă autorității competente, la solicitarea acesteia, orice informație cu privire la păsările și ouăle care intră sau ies din exploatația sa;

(c)

toate persoanele angajate în transportul sau comercializarea păsărilor de curte sau ouălor prezintă autorității competente orice informație referitoare la circulația păsărilor și ouălor pe care le-au transportat sau comercializat și oferă toate elementele aferente acestor operații;

Articolul 11

Statele membre se asigură că:

(a)

dezinfectanții utilizați și concentrațiile acestora sunt aprobate de autoritatea competentă;

(b)

operațiile de curățare și dezinfectare se efectuează sub supraveghere oficială în conformitate cu:

(i)

instrucțiunile date de medicul veterinar oficial;

(ii)

metoda prevăzută de anexa II privind curățarea și dezinfectarea fermei infectate.

Articolul 12

Colectarea de probe și examenul de laborator pentru detectarea virusului gripei aviare se efectuează în conformitate cu anexa III.

Articolul 13

Statele membre se asigură că autoritatea competentă ia toate măsurile necesare pentru informarea persoanelor stabilite în zonele de protecție și de supraveghere cu privire la restricțiile în vigoare și adoptă măsurile care se impun pentru punerea în practică a măsurilor respective.

Articolul 14

(1)   Statele membre se asigură că în fiecare stat membru este desemnat:

(a)

un laborator național care dispune de instalații și de un personal specializat în vederea evaluării patogenicității tulpinilor de la virusul gripal, în conformitate cu anexa III capitolul 7, precum și pentru identificarea virusurilor de gripă A și a subtipurilor H5 sau H7;

(b)

un laborator național cu atribuția de a verifica reactivii folosiți în laboratoarele regionale de diagnosticare;

(c)

un institut sau laborator național în măsură să verifice conformitatea vaccinurilor autorizate cu specificațiile prevăzute de autorizația pentru introducerea lor pe piață.

(2)   Laboratoarele naționale prevăzute de anexa IV sunt responsabile de coordonarea normelor și metodelor de diagnosticare, utilizarea reactivilor și testarea vaccinurilor.

(3)   Laboratoarele naționale prevăzute de anexa IV sunt responsabile de coordonarea normelor și metodelor de diagnosticare stabilite de fiecare laborator de diagnosticare a gripei aviare din statul membru respectiv. În acest scop, laboratoarele:

(a)

pot furniza reactivi de diagnosticare laboratoarelor naționale;

(b)

controlează calitatea tuturor reactivilor de diagnosticare utilizați în acel stat membru;

(c)

organizează periodic teste comparative;

(d)

păstrează probe din tulpinile virusului gripei aviare provenite de la cazurile confirmate în statul membru în cauză;

(e)

asigură confirmarea rezultatelor pozitive obținute în laboratoarele regionale de diagnosticare.

(4)   Laboratoarele naționale prevăzute la anexa IV cooperează cu laboratorul comunitar de referință menționat la articolul 15.

Articolul 15

Laboratorul comunitar de referință pentru gripa aviară este menționat la anexa V. Fără a se aduce atingere dispozițiilor din Decizia 90/424/CEE, în special articolului 28, competențele și atribuțiile acestui laborator sunt cele stabilite de anexa respectivă.

Articolul 16

Vaccinarea împotriva gripei aviare cu vaccinuri autorizate de către autoritatea competentă poate fi aplicată doar pentru completarea măsurilor de combatere adoptate la izbucnirea focarului și în conformitate cu următoarele dispoziții:

(a)

decizia de a introduce vaccinarea ca o completare a măsurilor de combatere se adoptă de către Comisie, care hotărăște în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 21, în colaborare cu statul membru în cauză. Această decizie se întemeiază, în special, pe următoarele criterii:

—

concentrația de păsări de curte din zona afectată;

—

caracteristicile și compoziția fiecărui vaccin folosit;

—

modalitățile pentru controlarea distribuției, depozitării și folosirii vaccinurilor;

—

speciile și categoriile de păsări de curte care se vaccinează;

—

zonele în care va fi făcută vaccinarea.

Cu toate acestea, prin derogare de la primul paragraf, decizia de a introduce vaccinarea de urgență în jurul focarului poate fi luată de către statul membru în cauză, după notificarea Comisiei, cu condiția de a nu se aduce atingere intereselor fundamentale ale Comunității. Decizia se reexaminează imediat în cadrul Comitetului veterinar permanent, în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 21;

(b)

atunci când un stat membru este autorizat, în conformitate cu litera (a), să recurgă la vaccinare de urgență pe o porțiune limitată a teritoriului său, statutul teritoriului rămas nu este afectat, cu condiția ca măsurile de imobilizare a animalelor vaccinate să fie eficiente pe o perioadă ce urmează a fi determinată în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 21.

Articolul 17

(1)   Fiecare stat membru întocmește un plan de urgență, care prevede măsurile naționale care se pun în aplicare în cazul izbucnirii gripei aviare.

Planul trebuie să permită accesul la instalații, echipament, personal și la toate celelalte materiale necesare pentru eradicarea rapidă și eficientă a focarrului.

(2)   Criteriile care trebuie aplicate pentru elaborarea planului se stabilesc la anexa VI.

(3)   Planurile stabilite în conformitate cu criteriile enumerate la anexa VI se transmit Comisiei în cel mult șase luni de la punerea în aplicare a prezentei directive.

(4)   Comisia examinează planurile pentru a determina dacă acestea permit atingerea obiectivului vizat și propune statului membru în cauză modificările necesare, în special pentru a asigura compatibilitatea lor cu modificările propuse de state membre.

Comisia aprobă planurile, cu eventualele modificări, în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 21.

Planurile pot fi modificate sau completate ulterior, în conformitate cu aceeași procedură, pentru a se ține seama de evoluția situației.

Articolul 18

(1)   În măsura în care este necesar pentru aplicarea unitară a prezentei directive și în colaborare cu autoritățile competente, experții Comisiei pot efectua controale la fața locului. În acest scop, ei pot verifica prin controlarea unui procent reprezentativ de ferme dacă autoritățile competente controlează respectarea prezentei directive de către ferme. Comisia informează statele membre cu privire la rezultatele acestor controale.

Statul membru pe teritoriul căruia se efectuează un control acordă orice ajutor necesar experților în timpul îndeplinirii atribuțiilor lor.

Procedura de aplicare a prezentului articol se adoptă în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 21.

Articolul 19

Condițiile detaliate care reglementează contribuția financiară a Comunității la măsurile legate de aplicarea prezentei directive se stabilesc prin Decizia 90/424/CEE.

Articolul 20

Anexele se modifică, după caz, de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, în special pentru a ține seama de evoluția metodelor de cercetare și diagnosticare.

Articolul 21

(1)   În cazul în care se face trimitere la metoda prevăzută la prezentul articol, Comitetul veterinar permanent instituit prin Decizia 68/361/CEE a Comisiei (9), denumit în continuare „comitet” este sesizat de îndată de către președintele acestuia, fie la inițiativa acestuia, fie la cererea reprezentantului unui stat membru.

(2)   Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect de măsuri. Comitetul emite un aviz cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența chestiunii în cauză. Avizul se emite cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru adoptarea deciziilor pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului, voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate în conformitate cu articolul menționat anterior. Președintele nu participă la vot.

(3)

(a)

Comisia adoptă măsurile vizate, în cazul în care acestea sunt conforme cu avizul comitetului.

(b)

În cazul în care măsurile preconizate nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.

În cazul în care, în termen de trei luni de la data la care a fost notificat Consiliul nu hotărăște, Comisia adoptă măsurile preconizate, cu excepția cazului în care Consiliul s-a pronunțat împotriva acestor măsuri cu majoritate simplă.

Articolul 22

Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 ianuarie 1993. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 23

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 19 mai 1992.

Pentru Consiliu

Președintele

Arlindo MARQUES CUNHA

(1)  JO C 231, 5.9.1991, p. 4.

(2)  JO C 326, 16.12.1991, p. 242.

(3)  JO C 79, 30.3.1992, p. 8.

(4)  JO L 224, 18.8.1990, p. 19. Decizie, astfel cum a fost modificată prin Decizia 91/133/CEE (JO L 66, 13.3.1991, p. 81).

(5)  JO L 303, 31.10.1990, p. 6. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 91/496/CEE (JO L 268, 24.9.1991, p. 56).

(6)  JO L 224, 18.8.1990, p. 29. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 91/496/CEE (JO L 268, 24.9.1991, p. 56).

(7)  JO L 212, 22.7.1989, p. 87. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 89/662/CEE (JO L 395, 30.12.1989, p. 13).

(8)  JO L 268, 24.9.1991, p. 35.

(9)  JO L 265, 18.10.1968, p. 23.

ANEXA I

AUTORIZAȚIA DE A SCOATE OUĂLE DINTR-O EXPLOATAȚIE CARE FACE OBIECTUL CONDIȚIILOR DIN ARTICOLUL 4 ALINEATUL (2) LITERA (e) DIN PREZENTA DIRECTIVĂ

Autorizația eliberată de către autoritatea competentă pentru a transporta ouă de la o exploatație presupusă a fi infectată care face obiectul dispozițiilor articolului 4 alineatul (2) litera (e) la o unitate aprobată pentru producția și prelucrarea produselor din ouă în conformitate cu prevederile articolului 6 alineatul (1) din Directiva 89/437/CEE, denumită în continuare „unitate desemnată”, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

1.

pentru ca ouăle să poată părăsi exploatația presupusă a fi infectată, acestea trebuie:

(a)

să fie conforme cu cerințele prevăzute la capitolul IV din anexa la Directiva 89/437/CEE;

(b)

să fie trimise direct de la locul suspect către unitatea desemnată; fiecare lot trebuie să fie sigilat, înainte de părăsirea fermei, de către medicul veterinar oficial din unitatea presupusă a fi infectată și trebuie să rămână sigilat pe toată durata transportului până la unitatea desemnată;

2.

medicul veterinar oficial de la exploatația presupusă a fi infectată informează autoritatea competentă a unității desemnate cu privire la intenția de a expedia ouăle;

3.

autoritatea competentă care răspunde de unitatea desemnată se asigură că:

(a)

ouăle menționate la alineatul (1) litera (b) sunt menținute izolate de restul ouălor din momentul în care sosesc până la tratarea lor;

(b)

cojile acestor ouă sunt considerate material de risc maxim în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Directiva 90/667/CEE (1) și li se aplică un tratament în conformitate cu cerințele capitolului II din directiva în cauză;

(c)

materialele de ambalare, vehiculele utilizate pentru transportul ouălor menționate la alineatul (1) litera (b) și toate locurile cu care aceste ouă intră în contact trebuie să fie curățate și dezinfectate în așa fel încât să fie distruse orice virus de gripă aviară;

(d)

medicul veterinar oficial al fermei presupuse a fi infectate este informat cu privire la toate transporturile de ouă tratate.

(1)  JO L 363, 27.12.1990, p. 51.

ANEXA II

METODA DE CURĂȚARE ȘI DEZINFECTARE A UNEI FERME INFECTATE

I.   Curățarea și dezinfectarea preliminară

(a)

Din momentul în care leșurile păsărilor de curte au fost scoase pentru a fi distruse, zonele în care păsările au fost adăpostite și oricare alte părți din alte clădiri, îngrădiri etc., contaminate în timpul sacrificării sau inspecției post mortem se stropesc cu dezinfectantul aprobat în conformitate cu articolul 11 din prezenta directivă.

(b)

Orice fragment de păsări de curte sau de ouă care a fi putut contamina clădiri, îngrădiri, ustensile etc. trebuie adunate cu atenție și distruse odată cu leșurile.

(c)

Dezinfectantul utilizat trebuie să rămână pe suprafața tratată cel puțin 24 de ore.

II.   Curățarea finală și dezinfectarea

(a)

Grăsimea și murdăria se elimină de pe toate suprafețele prin aplicarea unui agent de degresare, apoi prin spălare cu apă.

(b)

După spălarea cu apă, în conformitate cu litera (a), se stropește din nou cu dezinfectant.

(c)

După 7 zile, zona se tratează cu un agent de degresare, se clătește cu apă rece, se stropește cu un dezinfectant și se curățată din nou cu apă.

(d)

Litierele utilizate și excrementele se tratează printr-o metodă care poate distruge virusul. Această metodă trebuie să includă una din următoarele practici:

(i)

incinerare sau tratare cu abur la o temperatură de 70 °C;

(ii)

îngroparea la o adâncime suficientă pentru a se preveni accesul dăunătorilor și al păsărilor sălbatice;

(iii)

stocarea pe straturi și umezirea (în cazul în care este necesar să se faciliteze fermentarea), acoperirea lor pentru menținerea căldurii, astfel încât să se obțină o temperatură de 20 °C și să rămână acoperite timp de 42 de zile pentru a se preveni accesul dăunătorilor și al păsărilor sălbatice.

ANEXA III

METODELE DE DIAGNOSTICARE PENTRU CONFIRMAREA ȘI DIFERENȚIEREA DIAGNOSTICULUI DE GRIPĂ AVIARĂ

Următoarele metode pentru izolarea și caracterizarea virusurilor gripei aviare se consideră a fi orientări și cerințe minime ce trebuie aplicate pentru diagnosticarea bolii.

În sensul metodelor de diagnosticare pentru confirmarea și diferențierea diagnosticelor de gripă aviară, se aplică următoarele definiții.

„Gripa aviară”: infectarea păsărilor de curte cu oricare dintre virusurile gripei A care au un indice patogen intravenos mai mare de 1,2 la găinile de șase săptămâni sau orice infecție cu virusurile gripei A subtipurile H5 sau H7 pentru care în secvențierea nucleotidă a fost demonstrată prezența mai multor aminoacizi esențiali la punctul de separare a hemaglutininei.

CAPITOLUL 1

Recoltarea de probe și tratarea probelor

1.   Probe

Tampoane cloacale (sau excremente), trahee de la păsări bolnave; excremente sau conținutul din organe (intestin, țesut din creier, trahee, plămâni, ficat, splină și altele) sau alte organe afectate de la păsări moarte recent.

2.   Tratarea probelor

Organele și țesuturile menționate la alineatul (1) pot fi grupate, dar un tratament separat al materiilor fecale este esențial. Probele trebuie plasate într-un mediu antibiotic care asigură scufundarea lor totală. Probele de excremente și de organe trebuie omogenizate (într-un mixer închis sau folosind un mojar cu pistil și nisip steril) într-un mediu antibiotic și transformate în suspensie de 10-20 % m/v în mediul respectiv. Suspensiile trebuie lăsate timp de aproximativ 2 ore la temperatura ambiantă (sau pentru perioade mai lungi la 4 °C) și apoi limpezite prin centrifugare (ex. 800-1 000 rotații timp de 10 minute).

3.   Mediul antibiotic

Diverse laboratoare au folosit cu succes formule variate pentru mediul antibiotic și laboratoarele naționale vor putea oferi consiliere. Pentru probele de excremente sunt necesare concentrații mari de antibiotice, amestecul tip fiind: 10 000 unități/ml penicilină, 10 mg/ml streptomicină, 0,25 mg/ml gentamicină și 5 000 unități/ml micostatină intr-o soluție salină de fosfat tamponat. Aceste niveluri pot fi mai mici de 5 ori pentru țesuturi și probe traheale. Pentru controlul organismelor Chlamydia se autorizează adăugarea a 50 mg/ml oxitetraciclină. Este imperativ ca atunci când se creează mediul să se controleze pH–ul după adăugarea antibioticelor și să se ajusteze pentru a se obține un pH de 7,0-7,4.

CAPITOLUL 2

Izolarea virusului

Izolarea virusului în ouăle embrionate ale păsărilor de curte

Fluidul supernatant clarificat se inoculează în cantități de 0,1-0,2 ml în cavitatea alantoidă a minimum 4 embrioni din ouă care au fost incubate timp de 8 - 10 zile. Ideal, aceste ouă ar trebui obținute dintr-un anumit efectiv indemn de agenți patogeni specifici, dar dacă acest lucru nu este posibil, se acceptă folosirea ouălor obținute dintr-un efectiv care nu prezintă anticorpi ai virusului gripei aviare. Ouăle inoculate se țin la 37 °C și se controlează zilnic. Ouăle cu embrioni morți sau aproape morți, precum și toate ouăle rămase la șase zile după inoculare trebuie răcite la 4 °C, iar fluidele alantoide-amniotice se testează pentru se verifica dacă există activitate hemaglutinică. Dacă hemaglutinarea nu este detectată, se repetă metoda de mai sus, uilizându-se fluid alantoid/amniotic nediluat ca inoculant.

În cazul în care se detectează hemaglutinarea, prezența bacteriei trebui exclusă prin cultură. Dacă sunt prezente bacterii, fluidele pot fi trecute printr-un filtru cu membrană de 450 nm, pot fi adăugate antibiotice iar ouăle embrionate pot fi inoculate conform metodei menționate.

CAPITOLUL 3

Diagnostic diferențiat

1.   Diferențierea preliminară

Pentru că este important să se aplice cât mai rapid măsurile de combatere a gripei aviare care limitează răspândirea virusului, fiecare laborator regional ar trebui să poată identifica orice virus hemaglutinic izolat ca fiind virus al gripei de subtipul H5 sau H7 în plus față de virusul bolii Newcastle. Prin urmare, fluidele hemaglutinice ar trebui folosite într-un test de inhibare hemaglutinic descris în capitolele 5 și 6. Inhibarea pozitivă, adică 24 sau mai mult, cu antiseruri policlonale specifice pentru subtipurile H5 sau H7 ale gripei de tip A și un titru de cel puțin 29 se utilizează pentru identificarea preliminară permițând aplicarea măsurilor provizorii de combatere.

2.   Confirmarea

Având în vedere că există 13 subtipuri hemaglutinice și 9 subtipuri neuramidice ale virusului gripei și că fiecare din aceste sub-tipuri prezintă variații, nu este posibil nici rentabil pentru laboratoarele naționale să dețină antiseruri care să permită o caracterizare completă a tulpinilor de virusuri din punct de vedere al antigenilor. Cu toate acestea, fiecare laborator național trebuie să:

(i)

confirme că tulpina izolată este un virus al gripei A cu ajutorul testului de imunodifuziune dublă pentru a detecta grupe de antigeni conform metodei din capitolul 9 (imunofluorescența sau tehnicile ELISA pot fi folosite de către laboratoarele naționale pentru detectarea grupelor de antigeni);

(ii)

stabilească dacă tulpina izolată face parte din subtipul H5 sauH7;

(iii)

realizeze o testare a indicelui de patogenitate intravenoasă pe găini de șase săptămâni conform capitolului 7. Indicii de patogenitate intravenoasă mai mari de 1,2 indică prezența virusului și necesită aplicarea integrală a măsurilor de combatere (ar fi util ca laboratoarele naționale să efectueze, de asemenea, teste pentru stabilirea capacității tulpinei izolate de a forma plăci în culturile celulare, în conformitate cu dispozițiile capitolului 8).

Laboratoarele naționale trimit de îndată către laboratorul comunitar de referință toate tulpinile gripei aviare și toate tulpinele de H5 și H7, pentru o descriere completă.

3.   Continuarea clasificării și a caracterizării tulpinei

Laboratorul comunitar de referință primește toate virusurile hemaglutinice de la laboratoarele naționale pentru continuarea studiilor genetice și antigenice în vederea unei mai bune înțelegeri a caracterului epizootiologic al bolii sau bolilor în cadrul Comunității Europene, în cadrul competențelor și atribuțiilor laboratoarelor de referință.

Pe lângă aceste competențe, laboratorul comunitar de referință înregistrează toți antigenii virusurilor primite. Pentru virusurile H5 și H7 care nu au indici de patogenitate intravenoasă mai mari de 1,2 se determină, de asemenea, secvențele de nucleotide ale genelor hemaglutinice pentru a se stabili dacă există mai mulți aminoacizi esențiali la punctul de separare a proteinei hemaglutinice.

CAPITOLUL 4

Teste serologice pentru depistarea anticorpilor virusului gripei aviare

1.   În cadrul programelor de eradicare în care subtipul H al virusului responsabil este deja cunoscut sau atunci când se utilizează virusul omolog ca antigen, se poate efectua controlul serologic pentru a se dovedi infecția cu ajutorul testelor de inhibare hemaglutinică, conform metodei descrisă la capitolele 5 și 6.

În cazul în care subtipul hemaglutinic nu este cunoscut, prezența infecției cu virusul gripal de tip A poate fi demonstrată prin detectarea anticorpilor dirijați către antigenii specifici din grupă.

În acest scop se poate aplica fie testul de imunodifuziune dublă (conform descrierii din capitolul 9), fie un test ELISA (unul din inconvententele ELISA este specificitatea gazdei, deoarece este dependentă de detectarea imunoglobulinelor gazdei). Păsările acvatice rareori dau rezultate pozitive la testele de imunodifuziune dublă și, în afara cazului în care subtipul nu este cunoscut, se poate trece la examinarea acestor păsări numai pentru a se detecta prezența anticorpilor la subtipurile H5 și H7.

(a)

Probe

Probele de sânge se prelevează de la toate păsările dintr-un efectiv dacă numărul acestora este mai mic de 20 și de la 20 de păsări dacă efectivul este mai mare (acest lucru va da o probabilitate de 99 % de detectare a cel puțin un ser pozitiv în cazul în care 25 % din efectiv sau mai mult este pozitiv, indiferent de mărimea efectivului). Sângele se lasă să coaguleze, iar serul se extrage pentru testări.

(b)

Examinarea anticorpilor

Probele individuale de ser se testează pentru abilitatea lor de a inhiba hemaglutinarea antigenului virusului gripei, cu teste standard de inhibare hemaglutinică definite în capitolul 6.

Există păreri diferite cu privire la întrebarea dacă ar trebui utilizate 4 sau 8 unități hemaglutinice pentru testele de inhibare hemaglutinică. Se pare că ambele soluții sunt valabile și alegerea ar trebui lăsată la alegerea laboratoarelor naționale.

Cu toate acestea, antigenul folosit va afecta nivelul la care serul este considerat pozitiv; pentru 4 unități hemaglutinice se consideră pozitiv un ser care prezintă un titru de 24 sau mai mare, iar pentru 8 unități hemaglutinice este pozitiv serul cu un titru de 23 sau mai mare.

CAPITOLUL 5

Testul de hemaglutinare (HA)

Reactivi

1.   Soluție izotonică tamponată cu fosfat (STF) (0,05M) la pH de 7,0-7,4.

2.   Se prelevează și se omogenizează hematii de la cel puțin trei găini care nu prezintă organizări de patogeni specifici (dacă nu este posibil, se recoltează sânge de la păsări controlate cu regularitate, care nu prezintă anticorpi ai gripei aviare) și se introduc în volume egale de soluție Alsever. Celulele se spală de trei ori în soluția STF înainte de utilizare. Pentru celălalt test se recomandă o suspensie de 1 % (valoarea hematocritului) în PBS.

3.   Laboratorul comunitar de referință trimite sau recomandă virusurile H5 și H7 cu o virulență scăzută pentru folosire ca antigeni standard.

Metoda

1.   Se repartizează 0,025 ml de STF în fiecare sondă a unei micro-plăci de plastic de microtitrare (se utilizează forme în V).

2.   Se varsă 0,025 ml de suspensie a virusului (ex. fluid alantoid) în prima sondă.

3.   Se folosește un microdiluator pentru a obține diluții prin dublarea virusului (1:2 la 1:4 096) din sondă în sondă.

4.   Se adaugă 0,025 ml de PBS în fiecare sondă.

5.   Se adaugă 0,025 ml de hematii în proporție de 1 % în fiecare sondă.

6.   Se amestecă prin agitare ușoară și se lasă la 4 °C.

7.   Se citesc plăcile după 30-40, atunci când sedimentarea probelor martor este încheiată. Pentru citire se înclină placa pentru a observa prezența sau absența unui flux tip lacrimă a hematiilor. Sondele fără hemaglutinare ar trebui să se scurgă cu aceeași viteză ca celulele martor fără virus.

8.   Titrul de hemaglutinare corespunde diluției maxime care determină aglutinarea hematiilor. Se poate considera că diluția respectivă conține o unitate de hemaglutinare. O metodă mai precisă pentru determinarea titrului de hemaglutinare este de a face teste HA pe virusuri care provin de la o gamă completă de diluție inițială de 1:3, 1:4, 1:5, 1:6, etc. Această metodă este recomandată pentru o preparare exactă a antigenului pentru testele de inhibare hemaglutinică (capitolul 6).

CAPITOLUL 6

Testul de inhibare hemaglutinică (HI)

Reactivi

1.   Soluție tampon cu fosfat (STF).

2.   Lichid alantoid care conține virusul, diluat în STF pentru a conține 4 sau 8 unități de hemaglutinare la 0,025 ml.

3.   1 % hematii de la pui.

4.   Ser martor negativ de la pui.

5.   Ser martor pozitiv.

Metodă

1.   Se distribuie 0,025 ml STF în toate sondele unei micro-plăci de plastic de microtitrare (sondă cu fundul în V).

2.   Se toarnă 0,025 ml de ser în prima sondă de pe placă.

3.   Se utilizează un micro-diluator sau se obțin două diluții ale serului pe toată placa.

4.   Se adaugă 0,025 ml de lichid alantoid diluat care conține 4 sau 8 HAU.

5.   Se amestecă prin agitare ușoară și se pune placa la 4 °C timp de minimum 60 de minute sau la temperatura camerei timp de 30 de minute.

6.   Se adaugă 0,025 ml de hematii în proporție de 1 % în toate sondele.

7.   Se amestecă prin agitare ușoară și se pune la 4 °C.

8.   Plăcile se citesc după 30-40 de minute, atunci când sedimentarea hematiilor martor s-au așezat. Se citesc prin înclinarea plăcii pentru a se observa prezența sau absența unui flux în formă de lacrimă care se scurge cu aceeași viteză ca și sondele martor care conțin numai hematii (0,025) ml și PBS (0,05 ml).

9.   Titrul HI diluției maxime de antiser care determină inhibarea completă de 4 sau 8 unități de virus (titrarea HA pentru a se confirma prezența numărului de unități de hemaglutinare dorit trebuie să fie inclusă în fiecare test).

10.   Valabilitatea rezultatelor depinde de obținerea unui titru mai mic de 23 pentru 4 HAU sau de 22 pentru 8 HAU, cu un ser martor negativ și un titru unei diluții imediat superioară sau inferioară titrului cunoscut al serului martor pozitiv.

CAPITOLUL 7

Indicele de patogenitate intravenoasă

1.   Se diluează la 101 în lichid alantoid fiziologic steril, lichid alantoid infecțios începând cu nivelul de trecere cel mai scăzut existent, de preferință chiar de la izolarea inițială, fără selecție prealabilă.

2.   Se injectează pe cale intravenoasă 0,1 virus diluat, la 10 pui de găină de 6 săptămâni (păsările respective nu trebuie să prezinte organisme patogene specifice).

3.   Subiecții se examinează la intervale de 24 de ore timp de 10 zile.

4.   La fiecare observație, se acordă fiecărui pui un coeficient: 0 = normal, 1 = bolnav, 2 = bolnav în stare gravă și 3 = mort.

5.   Se înregistrează rezultatele și se calculează indicele, conform exemplului:

Semne clinice

Zile de la inoculare

Scor total

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

Normali

10

2

0

0

0

0

0

0

0

0

12 × 0 = 0

Bolnavi

0

4

2

0

0

0

0

0

0

0

6 × 1 = 6

Foarte bolnavi (1)

0

2

2

2

0

0

0

0

0

0

6 × 2 = 12

Morți

0

2

6

8

10

10

10

10

10

10

76 × 3 = 228

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Total = 246

Formula

CAPITOLUL 8

Evaluarea capacității de a forma plaje

1.   În general este preferabil să se utilizeze o gamă de diluție a virusului pentru a se obține un număr optim de plaje pe placă. Diluții decuplate de cel mult 10-7 în PBS ar trebui să fie suficiente.

2.   Se prepară culturi monostrat confluente de celule embrionare de pui sau o linie celulară corespunzătoare (de exemplu rinichi de la bovine Madin-Darby), în cutii Petri cu diametrul de 5 cm.

3.   Se adaugă 0,2 ml din fiecare diluție a virusului în fiecare din cele două cutii Petri și se lasă 30 de minute pentru absorbirea virusului.

4.   După trei spălări cu STF, celulele infectate se acoperă cu un mediu adecvat care conține 1 % p/v agar și eventual 0,01 mg/ml tripsină. Este important să nu se adauge nici un ser la mediul de imersiune.

5.   După incubare timp de 72 de ore la 37 °C, plajele vor avea mărimea suficientă. Ele se pot observa cel mai bine prin îndepărtarea stratului de agar și prin colorarea monostratului cu ajutorul unor cristale violete (0,5 % p/v) în 25 % p/v etanol.

6.   Toate virusurile trebuie să formeze plaje clare atunci când sunt incubate într-un mediu de tripsină. Atunci când straturile de acoperire nu conțin tripsină, numai virusurile virulente pentru puii de găină vor forma plaje.

CAPITOLUL 9

Imunodifuziunea dublă

Pentru a demonstra prezența virusului gripal de tip A se preferă utilizarea metodei care demonstrează că nucleocapsida sau antigenii matricei sunt comuni pentru toți virușii gripali de tip A. În general această metodă este utilizată în testele de imunodifuziune dublă, care presupun fie preparate pe bază de virus concentrat, fie extracte de la membrane corio-alantoide infectate.

Se pot obține preparate corespunzătoare pe bază de virus concentrat, prin simpla centrifugare la viteză de rotație mare a lichidului alantoid infecțios și prin ruperea virusului pentru eliberarea nucleocapsidei interne, precum și a antigenilor matricei prin tratare cu detergent pe bază de sarcozinat-lauroyl de sodiu. Se poate utiliza, de asemenea, precipitarea cu acid, prin adăugare de 1N HCl în lichidul alantoid infectat pentru a se obține un pH final de 3,5-4,0, și prin răcire la 0 °C timp de cel puțino oră și centrifugare la viteza redusă, la 1 000 g timp de 10 minute.

Lichidul care iese la suprafață poate fi aruncat și precipitatul care conține virusul poate fi readus în suspensie într-un volum minim de sarcozil-glicină tamponat (1 % sarcozinat-lauroyl de sodiu la pH 9,0 cu glicină 0,5M). Aceste preparate conțin atât nucleocapsula cât și antigenii matricei.

Beard (1970) a descris prepararea antigenului bogat în nucleocapside pornind de la membrane corio-alantoide prelevate de la ouă infectate. Această metodă presupune că trebuie să se îndepărteze membranele corio-alantoide de la ouă infectate cu rezultat pozitiv la hemaglutinină, să fie zdrobite sau omogenizate, congelate și decongelate de trei ori, apoi să fie centrigugate la 1 000 g timp de zece minute. Se aruncă granula, iar supernatantul se tratează cu 0,1 % formol pentru a fi utilizat ulterior ca antigen.

Fiecare dintre cei doi antigeni poate fi utilizat în teste de imunodifuziune dublă cu 1 % agaroză sau cu geloză ori geluri care conțin 8,0 % clorură de sodiu, obținute din 0,1 M de soluție tampon de fosfat cu pH 7,2. Virusul gripal de tip A este confirmat de liniile de precipitină formate de antigenul utilizat la testare și de antigenul cunoscut ca fiind pozitiv raportat la un antiser pozitiv și care se unesc pentru a forma o linie de identitate.

(1)  Această evaluare clinică este subiectivă, dar în mod normal presupune că păsările prezintă mai multe din următoarele simptome: tulburări respiratorii, moliciune, diaree, cianoză a pielii expuse ori cutarea pielii, edem facial și/sau cranian, tulburări nervoase.

ANEXA IV

LISTA LABORATOARELOR NAȚIONALE PENTRU GRIPA AVIARĂ

Belgia

Institut National de Recherches Vétérinaires,

Groeselenberg 99, B-1180 Bruxelles

Danemarca

National Veterinary Laboratory, Poultry Disease Division,

Hangøvej 2, DK-8200 Aarhus N

Germania

Institut für Kleintierzucht der Bundesforschungsanstalt für Landwirtschaft,

Braunschweig-Völkenrode, Postfach 280, D-3100 Celle

Franța

Centre National d'Etudes Vétérinaires et Alimentaires — Laboratoire Central de Recherches Avicoles et Porcines,

B. P. 53, F-22440 Ploufragan

Grecia

Ινστιτούτο Λοιμωδών και Παρασιτικών Νοσημάτων

66, 26ης Οκτωβρίου, GR-54627 Θεσσαλονίκη

Institute of Infections and Parasitological Diseases,

66, 26th October Street, 546 27 Thessaloniki

Irlanda

Veterinary Research Laboratory,

Abbotstown, Castleknock, Dublin 15

Italia

Istituto Patologie Aviaire, Facoltà di Medicina Veterinaria, Università di Napoli,

via Aniezzo, Falcone 394, I-80127 Napoli F Delpino 1

Luxemburg

Institut National de Recherches Vétérinaires,

Groeselenberg 99, B 1180 Brusselles

Țările de Jos

Centraal Diergeneeskundig Instituut, Vestiging Virologie,

Houtribweg 39, NL-8221 RA Lelystad

Portugalia

Laboratório Nacional de Investigação Veterinária (LNIV),

Estrada de Benfica 701, P-1500 Lisabona

Spania

Centro Nacional de Referencia para la Peste Aviar es el Laboratorio Nacional de Sanidad y Producción Animal de Barcelona,

Zona Franca Circunvalación-Tramo 6, Esquina Calle 3, Barcelona

Regatul Unit

Central Veterinary Laboratory,

New Haw, UK-Weybridge, Surrey KT15 3NB

ANEXA V

LABORATORUL COMUNITAR DE REFERINȚĂ PENTRU GRIPA AVIARĂ

Numele laboratorului

Central Veterinary Laboratory,

New Haw,

UK-Weybridge,

Surrey KT 15 3NB,

Regatul Unit.

Laboratorul comunitar de referință pentru gripa aviară are următoarele competențe și atribuții:

1.

să coordoneze, prin consultare cu Comisia, metodele de diagnosticare a gripei aviare în statele membre, în special prin:

(a)

caracterizarea, deținerea și furnizarea sușelor virusului gripei aviare pentru testele serologice și prepararea antiserului;

(b)

furnizarea serurilor de referință și a altor reactivi de referință laboratoarelor naționale de referință în vederea standardizării testelor și a reactivilor utilizați în fiecare stat membru;

(c)

colectarea și conservarea sușelor și virusurilor izolate ai gripei aviare;

(d)

organizarea periodică de teste comparative comunitare ale procedurilor de diagnosticare;

(e)

colectarea și colaționarea datelor și informațiilor privind metodele de diagnosticare aplicate și rezultatele testelor efectuate în Comunitate;

(f)

caracterizarea virusului izolat al gripei aviare pe baza celor mai avansate metode, astfel încât să se înțeleagă cât mai bine epizootiologia gripei aviare;

(g)

urmărirea progreselor realizate la nivel mondial în materie de supraveghere, epizootiologie și prevenire a gripei aviare;

(h)

acumularea și îmbogățirea experienței referitoare la virusul gripei aviare și la alțe virusuri, astfel încât să se poată efectua rapid o diagnosticare diferențiată;

(i)

dobândirea unor cunoștințe aprofundate cu privire la prepararea și utilizarea produselor din medicina veterinară imunologică utilizate pentru eradicarea și combaterea gripei aviare,

2.

să contribuie activ la identificarea focarelor de gripă aviară în statele membre, prin studierea virusurilor izolate pentru confirmarea diagnosticului, caracterizare și studii epizootiologice. În special, laboratorul ar trebui să aibă competența de a analiza secvențialitatea nucleotidelor pentru a se determina secvența de aminoacizi provenită de la lococul unde s-a rupt molecula hemaglutinică de virusurile gripale din subtipul H5 sau H7;

3.

să faciliteze formarea sau reciclarea experților în diagnosticarea de laborator, în vederea armonizării tehnicilor de diagnosticare la nivelul Comunității.

ANEXA VI

CRITERII MINIME APLICABILE PLANURILOR DE INTERVENȚIE

Planurile de intervenție trebuie să prevadă cel puțin:

1.

crearea la nivel național a unei celule de criză, pentru coordonarea tuturor măsurilor de urgență în statul membru interesat;

2.

o listă cu centrele locale de urgență prevăzute cu echipamente corespunzătoare pentru coordonarea măsurilor de combatere a bolii la nivel local;

3.

informații detaliate cu privire la personalul răspunzător de măsurile de combatere, calificările și responsabilitățile acestuia;

4.

posibilitatea, pentru fiecare centru local de urgență de a contacta rapid persoanele sau organizațiile care sunt interesate direct sau indirect de infestarea cu virusul gripei aviare;

5.

accesul la echipamentele și materialele necesare aplicării optime a măsurilor de urgență;

6.

instrucțiuni precise cu privire la acțiunile ce trebuie adoptate atunci când se presupune existența cazurilor de infectare sau atunci când sunt confirmate, inclusiv metodele de distrugere a leșurilor;

7.

programe de formare pentru actualizarea și dezvoltarea cunoștințelor referitoare la metoda de inspecție la fața locului și la procedurile administrative;

8.

în cazul laboratoarelor de diagnosticare, un serviciu de examinare post mortem, capacitatea necesară pentru analizele serologice, histologice etc., modernizarea tehnicilor de diagnosticare rapidă În acest sens, este necesar să se adopte dispozițiile privind transportul rapid de probe;

9.

precizări referitoare la cantitatea de vaccinuri pentru combaterea gripei aviare considerată a fi necesară în cazul reintroducerii vaccinării de urgență;

10.

acte cu putere de reglementare pentru punerea în practică a planurilor de intervenție.