01/Volumul 08

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

218


31991R2426


L 222/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CECO, CEE, EURATOM) NR. 2426/91 AL CONSILIULUI

din 29 iulie 1991

de modificare a Regulamentului nr. 422/67/CEE-nr. 5/67/Euratom de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului de Primă Instanță și a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a unui Consiliu unic și a unei Comisii unice ale Comunităților Europene și, în special, articolul 6 al acestuia,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și a Oțelului și, în special, articolul 78e al acestuia,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 206 al acestuia,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice și, în special, articolul 180 al acestuia,

întrucât este necesar să se modifice anumite dispoziții ale regulamentelor de stabilire a regimului financiar al membrilor Comisiei, al membrilor Curții de Justiție, al membrilor Tribunalului de Primă Instanță și al membrilor Curții de Conturi, în special pentru a preciza condițiile în care membrii menționați anterior beneficiază de sistemul de asigurări sociale prevăzut de Statutul funcționarilor Comunităților Europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Articolul 11 din Regulamentul nr. 422/67/CEE-nr. 5/67/Euratom (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (Euratom, CECO, CEE) nr. 3911/90 (2), se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 11

Membrii Comisiei și ai Curții beneficiază de sistemul de asigurări sociale prevăzut de Statutul funcționarilor Comunităților Europene în ceea ce privește acoperirea riscurilor de boală, de boală profesională și de accident de muncă, precum și prestațiile în caz de naștere și deces.

Primul paragraf se aplică, de asemenea, foștilor membri ai Comisei sau ai Curții care beneficiază fie de sistemul de pensii prevăzut la articolul 8, fie de indemnizația tranzitorie prevăzută la articolul 7, fie de sistemul de pensii de invaliditate prevăzut la articolul 10.

Cu toate acestea, sistemul de asigurări sociale prevăzut de Statutul funcționarilor Comunităților Europene nu se aplică riscurilor deja acoperite de un alt sistem de asigurări sociale, în temeiul căruia fostul membru al Comisiei sau al Curții poate beneficia de prestații de aceeași natură și de același nivel.

Cu toate acestea, fostul membru al Comisiei sau al Curții care și-a exercitat mandatul cel puțin până la vârsta de 60 de ani sau care beneficiază de sistemul de pensii de invaliditate prevăzut la articolul 10 continuă să beneficieze fără restricție de sistemul prevăzut de Statutul funcționarilor Comunităților Europene în ceea ce privește acoperirea riscului de boală. În cazul în care nu primește indemnizația tranzitorie prevăzută la articolul 7 și nu beneficiază nici de sistemul de pensii prevăzut la articolul 8, nici de sistemul de pensii de invaliditate prevăzut la articolul 10, fostul membru al Comisiei sau al Curții are obligația de a plăti jumătate din contribuțiile necesare pentru acoperirea acestui risc. Contribuțiile se calculează pe baza ultimei indemnizații tranzitorii, ajustată în funcție de adaptările succesive.

Fostul membru al Comisiei sau al Curții care și-a încetat mandatul înaintea vârstei de 60 de ani și care, la sfârșitul perioadei în care primește indemnizația tranzitorie prevăzută la articolul 7, nu beneficiază nici de sistemul de pensii prevăzut la articolul 8, nici de sistemul de pensii de invaliditate prevăzut la articolul 10, poate continua să beneficieze de acoperirea riscului prevăzută la al doilea și al treilea paragraf din prezentul articol, cu condiția să nu desfășoare o activitate profesională cu scop lucrativ care să îi permită să fie acoperit de alt sistem public de asigurări de sănătate. În acest caz, el trebuie să suporte în totalitate contribuțiile necesare pentru acoperirea riscului, prevăzută la articolul 72 alineatul (1) din Statutul funcționarilor Comunităților Europene. Contribuțiile se calculează pe baza ultimei indemnizații tranzitorii, ajustată în funcție de adaptările succesive.”

(2)   Articolul 12 din Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 (3), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (Euratom, CECO, CEE) nr. 3822/81 (4), se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 12

Membrii Curții de Conturi beneficiază de sistemul de asigurări sociale prevăzut de Statutul funcționarilor Comunităților Europene în ceea ce privește acoperirea riscurilor de boală, de boală profesională și de accident de muncă, precum și prestațiile în caz de naștere și deces.

Primul paragraf se aplică, de asemenea, foștilor membri ai Curții de Conturi care beneficiază fie de sistemul de pensii prevăzut la articolul 9, fie de indemnizația tranzitorie prevăzută la articolul 8, fie de sistemul de pensii de invaliditate prevăzut la articolul 11.

Cu toate acestea, sistemul de asigurări sociale prevăzut de Statutul funcționarilor Comunităților Europene nu se aplică riscurilor deja acoperite de un alt sistem de asigurări sociale, în temeiul căruia fostul membru al Curții de Conturi poate beneficia de prestații de aceeași natură și de același nivel.

Cu toate acestea, fostul membru al Curții de Conturi care și-a exercitat mandatul cel puțin până la vârsta de 60 de ani sau care beneficiază de sistemul de pensii de invaliditate prevăzut la articolul 11 continuă să beneficieze fără restricție de sistemul prevăzut de Statutul funcționarilor Comunităților Europene în ceea ce privește acoperirea riscului de boală. În cazul în care nu primește indemnizația tranzitorie prevăzută la articolul 8 și nu beneficiază nici de sistemul de pensii prevăzut la articolul 9, nici de sistemul de pensii de invaliditate prevăzut la articolul 11, fostul membru al Curții de Conturi are obligația de a plăti jumătate din contribuțiile necesare pentru acoperirea acestui risc. Contribuțiile se calculează pe baza ultimei indemnizații tranzitorii, ajustată în funcție de adaptările succesive.

Fostul membru al Curții de Conturi care și-a încetat mandatul înaintea vârstei de 60 de ani și care, la sfârșitul perioadei în care primește indemnizația tranzitorie prevăzută la articolul 8, nu beneficiază nici de sistemul de pensii prevăzut la articolul 9, nici de sistemul de pensii de invaliditate prevăzut la articolul 11, poate continua să beneficieze de acoperirea riscului prevăzută la al doilea și al treilea paragraf din prezentul articol, cu condiția să nu desfășoare o activitate profesională cu scop lucrativ care să îi permită să fie acoperit de alt sistem public de asigurări de sănătate. În acest caz, el trebuie să suporte în totalitate contribuțiile necesare pentru acoperirea riscului, prevăzută la articolul 72 alineatul (1) din Statutul funcționarilor Comunităților Europene. Contribuțiile se calculează pe baza ultimei indemnizații tranzitorii, ajustată în funcție de adaptările succesive.”

Articolul 2

(1)   La articolul 15 din Regulamentul nr. 422/67/CEE-nr. 5/67/Euratom se adaugă următorul alineat:

„(8)   Văduva și copiii aflați în întreținere ai unui membru sau fost membru al Comisiei sau al Curții beneficiază de sistemul prevăzut de Statutul funcționarilor Comunităților Europene în ceea ce privește acoperirea riscurilor de boală, dacă nu pot beneficia de prestații de aceeași natură și de același nivel în temeiul altui sistem de asigurări sociale.”

(2)   La articolul 16 din Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 se adaugă următorul alineat:

„(8)   Văduva și copiii în întreținere ai unui membru sau fost membru al Curții de Conturi beneficiază de sistemul prevăzut de Statutul funcționarilor Comunităților Europene în ceea ce privește acoperirea riscurilor de boală, dacă nu pot beneficia de prestații de aceeași natură și de același nivel în temeiul altui sistem de asigurări sociale.”

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Se aplică de la data de 12 decembrie 1989.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 29 iulie 1991.

Pentru Consiliu

Președintele

H. VAN DEN BROEK


(1)  JO 187, 8.8.1967, p. 1.

(2)  JO L 375, 31.12.1990, p. 1.

(3)  JO L 268, 20.10.1977, p. 1.

(4)  JO L 386, 31.12.1981, p. 4.