11/Volumul 06

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

225


31991D0613


L 332/21

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 28 octombrie 1991

privind încheierea unui Acord între Comunitatea Economică Europeană și Republica Islanda de cooperare în domeniul educației și formării în cadrul programului Erasmus

(91/613/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 235,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

întrucât, prin Decizia 87/327/CEE (3), astfel cum a fost modificată prin Decizia 89/663/CEE (4), Consiliul adoptă programul de acțiune comunitară în materie de mobilitate a studenților (Erasmus);

întrucât, la 5 noiembrie 1990, Consiliul a împuternicit Comisia să negocieze cu țările Asociației Europene a Liberului Schimb și cu Liechtenstein, în conformitate cu directivele de negociere specifice, acorduri bilaterale privind cooperarea în domeniul educației și formării în cadrul programului Erasmus;

întrucât un acord de cooperare între Comunitatea Economică Europeană și Republica Islanda este de natură să mărească impactul programului Erasmus și, în consecință, să dezvolte cooperarea interuniversitară și să consolideze nivelul de calificare a resurselor umane din Europa,

DECIDE:

Articolul 1

Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Republica Islanda de cooperare în domeniul educației și formării în cadrul Programului Erasmus se aprobă în numele Comunității.

Textul acordului se atașează la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului va proceda la notificarea prevăzută la articolul 13 din acord (5).

Adoptată la Luxemburg, 28 octombrie 1991.

Pentru Consiliu

Președintele

J. M. M. RITZEN


(1)  JO C 127, 17.5.1991, p. 3.

(2)  Aviz emis la 24 octombrie 1991 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO L 166, 25.6.1987, p. 20.

(4)  JO L 395, 30.12.1989, p. 23.

(5)  JO L 332, 3.12.1991, p. 71.