01/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

91


31990R1588


L 151/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (EURATOM, CEE) NR. 1588/90 AL CONSILIULUI

din 11 iunie 1990

privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 213 al acestuia,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice și, în special, articolul 187 al acestuia,

având în vedere propunerea de regulament înaintată de Comisie (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

întrucât, pentru a-și îndeplini sarcinile încredințate prin tratate, îndeosebi în perspectiva pieței interne prevăzute la articolul 8a din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, denumit în continuare „Tratatul CEE”, Comisia trebuie să dispună de informații complete și sigure; întrucât, pentru o gestionare eficientă, Biroul Statistic al Comunităților Europene, denumit în continuare „BSCE”, trebuie să aibă posibilitatea de a obține toate informațiile statistice naționale necesare elaborării statisticilor comunitare și efectuării analizelor necesare;

întrucât articolul 5 din Tratatul CEE și articolul 192 din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, denumit în continuare „Tratatul Euratom”, solicită statelor membre să faciliteze îndeplinirea sarcinilor Comunității; întrucât această obligație include și furnizarea tuturor informațiilor indispensabile; întrucât absența datelor statistice confidențiale constituie pentru BSCE o lipsă considerabilă de informații la nivel comunitar, fapt care face dificilă elaborarea statisticilor și efectuarea analizelor cu privire la Comunitate;

întrucât statele membre nu vor mai avea motiv să invoce dispoziții referitoare la confidențialitatea datelor statistice, de îndată ce va deveni cert că BSCE oferă aceleași garanții cu privire la confidențialitatea datelor ca și institutele naționale de statistică;

întrucât aceste garanții sunt deja consacrate, într-o anumită măsură, în tratatele comunitare și, în special, la articolul 214 din Tratatul CEE și la articolul 194 alineatul (1) din Tratatul Euratom, precum și în statutul funcționarilor Comunității Europene, putând fi, prin urmare, susținute de măsuri corespunzătoare adoptate în temeiul prezentului regulament;

întrucât, în conformitate cu articolul 214 din Tratatul CEE și articolul 194 alineatul (1) din Tratatul Euratom, funcționarii și alți angajați ai Comunității sunt obligați, chiar și după încetarea sarcinilor lor, să nu divulge informații asupra cărora aceștia au obligația de a păstra secretul profesional;

întrucât articolul 17 din statutul funcționarilor Comunității Europene cere funcționarilor să respecte confidențialitatea tuturor faptelor și informațiilor de care aceștia iau cunoștință în cursul sau în temeiul exercitării atribuțiilor lor; întrucât această obligație a funcționarilor Comunității Europene rămâne în vigoare și după ce aceștia își încetează activitatea;

întrucât încălcarea confidențialității datelor statistice protejate prin prezentul regulament trebuie sancționată eficient, indiferent de cine anume se face vinovat de o astfel de încălcare;

întrucât orice încălcare a regulilor obligatorii impuse funcționarilor și altor angajați ai BSCE, fie comisă cu intenție, fie din neglijență, atrage după sine sancțiuni disciplinare și, dacă este cazul, penale pentru încălcarea secretului profesional, conform dispozițiilor de la articolul 12 coroborat cu articolul 18 din Protocolul cu privire la privilegiile și imunitățile Comunităților Europene;

întrucât articolul 215 din Tratatul CEE și articolul 188 din Tratatul Euratom prevăd răspunderea Comunității pentru prejudiciile cauzate de instituțiile sale sau de funcționarii săi în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu;

întrucât prezentul regulament se aplică numai transmiterii către BSCE a acelor date statistice din domeniul de competență al institutelor naționale de statistică pe care acestea le consideră date statistice confidențiale și întrucât prezentul regulament nu aduce atingere dispozițiilor naționale sau comunitare speciale referitoare la transmitea altor tipuri de informații Comisiei;

întrucât prezentul regulament se adoptă fără a aduce atingere articolului 223 din Tratatul CEE, conform căruia nici un stat membru nu este obligat să furnizeze informații a căror divulgare, în opinia statului membru, contravine intereselor esențiale ale siguranței sale naționale;

întrucât, conform articolului 47 din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, Comisia a adoptat, în special, Decizia nr. 1566/86/CECO (3) și întrucât prezentul regulament nu aduce atingere deciziilor de acest tip, în conformitate cu articolul 232 din Tratatul CEE;

întrucât constituirea, în temeiul prezentului regulament, a unui Comitet privind confidențialitatea datelor statistice, este în conformitate cu Decizia Consiliului 87/373/CEE din 13 iulie 1987 de stabilire a procedurilor de exercitare a atribuțiilor de punere în aplicare conferite Comisiei (4);

întrucât aplicarea dispozițiilor din prezentul regulament și, îndeosebi, a dispozițiilor menite să asigure protejarea datelor statistice confidențiale transmise către BSCE va necesita resurse umane, tehnice și financiare,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Scopul prezentului regulament este:

—

de a autoriza autoritățile naționale să transmită date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene (denumit în continuare „BSCE”);

—

de a garanta că la nivelul Comisiei se iau toate măsurile ce se impun pentru protejarea confidențialității datelor astfel transmise.

(2)   Prezentul regulament se aplică numai confidențialității datelor statistice. Regulamentul nu aduce atingere dispozițiilor speciale ale dreptului comunitar sau ale dreptului național referitoare la protecția altor date confidențiale decât datele statistice.

Articolul 2

În sensul prezentului regulament, termenii de mai jos au următoarele definiții:

1.

date statistice confidențiale: datele declarate confidențiale de către statele membre conform legislațiilor sau practicilor naționale în materia confidențialității datelor statistice;

2.

autorități naționale: institutele naționale de statistică și alte organisme naționale răspunzătoare de culegerea și utilizarea statisticilor pentru Comunități;

3.

informații privind viața privată a persoanelor fizice: informațiile despre viața privată și familială a persoanelor fizice, astfel cum este definită de legislațiile sau practicile naționale din diversele state membre;

4.

utilizarea în scopuri statistice: utilizarea exclusiv în scopul compilării tabelelor statistice sau al efectuării analizelor economice statistice; aceste informații nu se utilizează în scopuri administrative, juridice, fiscale sau pentru verificarea unităților analizate;

5.

unitate statistică: unitatea de bază la care se referă datele statistice transmise BSCE;

6.

identificare directă: identificarea unei unități statistice pe baza numelui sau adresei acesteia sau după numărul de identificare al acesteia alocat și publicat oficial;

7.

identificare indirectă: posibilitatea de a stabili identitatea unei unități, din alte surse decât din informațiile menționate la punctul 6;

8.

funcționari BSCE: funcționarii Comunităților, în sensul articolului 1 din Statutul funcționarilor Comunităților Europene, care lucrează la BSCE;

9.

alți agenți ai BSCE: agenți ai Comunităților, în sensul articolelor 2-5 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților Europene, care lucrează la BSCE;

10.

difuzare: furnizarea, pe orice cale, a datelor: publicații, acces la baze de date, microfișe, comunicări telefonice etc.

Articolul 3

(1)   Autoritățile naționale sunt autorizate să transmită la BSCE date statistice confidențiale.

(2)   Normele naționale referitoare la confidențialitatea datelor statistice nu pot fi invocate cu scopul de a împiedica transmiterea de date statistice confidențiale către BSCE, în cazul în care un act de drept comunitar, care reglementează statutul datelor statistice comunitare, impune transmiterea unor astfel de date.

(3)   Transmiterea către BSCE a datelor statistice confidențiale referitoare la structura și activitatea întreprinderilor, culese înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, se efectuează conform regulilor și uzanțelor cu privire la confidențialitatea datelor statistice, în vigoare în statele membre.

Transmiterea către BSCE a datelor statistice confidențiale în sensul alineatului (2) se efectuează astfel încât unitățile statistice să nu poată fi identificate direct. Această regulă nu exclude acceptarea și a altor reguli de transmitere cu efect mai cuprinzător prevăzute de legislația din statele membre.

(4)   Autoritățile naționale nu sunt obligate să transmită BSCE informații despre viața privată a persoanelor fizice, dacă informația transmisă ar putea înlesni identificarea, directă sau indirectă, a persoanelor respective.

Articolul 4

(1)   Comisia va lua toate măsurile legislative, administrative, tehnice și organizatorice necesare protejării confidențialității datelor statistice transmise BSCE de către serviciile competente ale statelor membre conform articolului 3.

(2)   Măsurile de protecție menționate la articolul 5 se aplică:

(a)

tuturor datelor statistice confidențiale a căror transmitere către BSCE este menționată de un act de drept comunitar care reglementează o statistică comunitară;

(b)

tuturor datelor statistice confidențiale transmise voluntar către BSCE de statele membre.

(3)   Comisia stabilește procedurile de transmitere către BSCE a datelor statistice confidențiale și principiile de protejare a acestor date conform procedurii stabilite la articolul 7.

Articolul 5

(1)   Comisia dispune ca directorul general al BSCE să asigure protecția datelor transmise BSCE de către serviciile naționale din statele membre. Comisia ia măsuri în vederea organizării interne a BSCE în scopul asigurării acestei protecții, după consultarea comitetului menționat la articolul 7.

(2)   Datele statistice confidențiale transmise BSCE sunt accesibile numai funcționarilor BSCE și pot fi utilizate de aceștia numai în scopuri statistice.

(3)   Cu toate acestea, Comisia poate permite accesul la date statistice confidențiale și altor funcționari ai BSCE, precum și altor persoane fizice care lucrează la sediul BSCE pe bază de contract, în cazuri speciale și exclusiv în scop statistic. Procedurile de acces se stabilesc de către Comisie conform procedurii de la articolul 7.

(4)   Datele statistice confidențiale deținute de BSCE pot fi difuzate numai în combinație cu alte date, într-o formă care garantează că unitățile statistice nu pot fi identificate direct sau indirect.

(5)   Funcționarii și alți angajați ai BSCE, precum și alte persoane fizice care lucrează la sediul BSCE pe bază de contract, nu au dreptul să utilizeze sau să distribuie aceste date în alte scopuri decât cele stabilite în prezentul regulament. Această interdicție rămâne valabilă și după transferul, încetarea activității sau pensionarea acestora.

Articolul 6

Statele membre iau, până la 1 ianuarie 1992, măsurile adecvate pentru pedepsirea oricărei încălcări a obligației de a păstra confidențialitatea datelor statistice transmise conform articolului 3. Aceste măsuri trebuie să reglementeze cel puțin încălcările comise pe teritoriul statelor membre respective de funcționarii BSCE sau de alți angajați și persoane fizice care lucrează la sediul BSCE pe bază de contract.

Statele membre informează de îndată Comisia asupra măsurilor luate. Comisia transmite această informație celorlalte state membre.

Articolul 7

Se înființează un Comitet privind confidențialitatea datelor statistice, denumit în continuare „comitetul”, alcătuit din reprezentanți ai statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei (directorul general al BSCE sau o persoană desemnată de acesta).

Reprezentantul Comisiei transmite comitetului o propunere cuprinzând măsurile ce urmează a fi luate conform articolului 4 alineatul (3) și articolului 5 alineatul (3). Comitetul avizează propunerea în termenul pe care președintele acestuia îl stabilește în funcție de gradul de urgență. Avizarea se face cu majoritatea stabilită la articolul 148 alineatul (2) din Tratatul CEE, în cazul deciziilor pe care Consiliul este chemat să le adopte în urma unei propuneri a Comisiei. Voturile reprezentanților statelor membre în cadrul Comitetului se determină conform articolului. Președintele nu are drept de vot.

Comisia adoptă măsuri cu aplicabilitate imediată. Cu toate acestea, dacă măsurile respective nu sunt în concordanță cu avizul Comitetului, Comisia le comunică de îndată Consiliului. În acest caz:

—

Comisia amână aplicarea măsurilor adoptate pe o perioadă de trei luni de la data comunicării;

—

Consiliul are dreptul să adopte, cu majoritate calificată, o decizie diferită în termenul stabilit la prima liniuță.

Comitetul stabilește propriul regulament de funcționare.

Articolul 8

Comitetul examinează problemele pe care președintele Comitetului le supune atenției din proprie inițiativă sau la cererea reprezentantului unui stat membru, cu privire la aplicarea prezentului regulament.

Articolul 9

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 11 iunie 1990.

Pentru Consiliu

Președintele

A. REYNOLDS


(1)  JO C 86, 7.4.1989, p. 12.

(2)  JO C 291, 20.11.1989, p. 27.

(3)  JO L 141, 28.5.1986, p. 1.

(4)  JO L 197, 18.7.1987, p. 33.