03/Volumul 07

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

130


31989D0501


L 247/19

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 18 iulie 1989

privind stabilirea criteriilor de autorizare și supraveghere a asociațiilor de crescători și a organizațiilor pentru creșterea animalelor care țin sau creează registre genealogice pentru reproducătorii porcini de rasă pură

(89/501/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 88/661/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1988 privind normele zootehnice care se aplică animalelor de reproducție din specia porcină (1), în special articolul 6 alineatul (1) liniuța a patra,

întrucât în toate statele membre registrele genealogice sunt ținute sau create de asociațiile de crescători, de organizațiile pentru creșterea animalelor sau de servicii oficiale; întrucât este de aceea necesar să se stabilească criteriile de autorizare a asociațiilor de crescători și a organizațiilor pentru creșterea animalelor;

întrucât cererea de autorizare oficială trebuie înaintată de către asociațiile de crescători sau de către organizațiile pentru creșterea animalelor autorităților competente ale statului membru pe teritoriul căruia acestea își au sediul social;

întrucât, atunci când o asociație de crescători sau o organizație pentru creșterea animalelor satisface anumite criterii și și-a definit obiectivele, aceasta trebuie să obțină autorizarea oficială de la autoritățile statului membru cărora le-a adresat cererea;

întrucât măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului zootehnic permanent,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Pentru a fi autorizate oficial, asociațiile de crescători și organizațiile pentru creșterea animalelor care țin sau creează registre genealogice trebuie să înainteze o cerere autorităților statului membru pe teritoriul căruia își au sediul social.

Articolul 2

Autoritățile statului membru respectiv trebuie să acorde autorizația oficială oricărei asociații de crescători sau organizații pentru creșterea animalelor care ține sau creează registre genealogice, dacă aceasta îndeplinește condițiile prevăzute în anexă.

Cu toate acestea, într-un stat membru în care pentru o rasă există deja una sau mai multe asociații de crescători sau organizații pentru creșterea animalelor autorizate oficial, autoritățile statului membru în cauză pot să nu recunoască o nouă asociație de crescători sau organizație pentru creșterea animalelor dacă aceasta pune în pericol conservarea rasei sau compromite programul zootehnic al unei asociații sau al unei organizații existente. În acest ultim caz, statul membru informează Comisia atât asupra autorizațiilor eliberate, cât și asupra respingerilor cererilor de autorizație.

Articolul 3

Autoritățile statului membru respectiv retrag autorizația oficială unei asociații de crescători sau unei organizații pentru creșterea animalelor care ține registre genealogice, atunci când aceasta nu mai satisface în mod consecvent condițiile prevăzute în anexă.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 18 iulie 1989.

Pentru Comisie

Ray MAC SHARRY

Membru al Comisiei


(1)  JO L 382, 31.12.1988, p. 36.


ANEXĂ

Pentru a fi autorizate oficial, asociațiile de crescători și organizațiile pentru creșterea animalelor care țin sau creează registre genealogice trebuie:

(1)

să aibă personalitate juridică conform legislației în vigoare în statul membru în care este înaintată cererea;

(2)

să demonstreze autorităților competente, cu ocazia controalelor:

(a)

că funcționează eficient;

(b)

că au capacitatea de a efectua controalele necesare evidenței genealogice;

(c)

că dețin un efectiv de animale suficient pentru a realiza un program de ameliorare sau pentru a asigura conservarea rasei în cazul în care se consideră că acest lucru este necesar;

(d)

că pot utiliza datele referitoare la performanțele zootehnice necesare pentru realizarea unui program de ameliorare sau de conservare a rasei;

(3)

să fi stabilit dispoziții cu privire la:

(a)

definirea caracteristicilor rasei (sau raselor);

(b)

sistemul de identificare a animalelor;

(c)

sistemul de înregistrare a genealogiilor;

(d)

definirea obiectivelor proprii de creștere;

(e)

sistemul de utilizare a datelor zootehnice în vederea evaluării valorii genetice a animalelor;

(f)

împărțirea registrului genealogic, dacă există mai multe modalități de înscriere a animalelor în registru sau dacă există mai multe modalități de clasare a animalelor înscrise în registru;

(4)

să dispună de un statut prevăzând în special nediscriminarea între membri.