03/Volumul 06

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

142


31987R3987


L 376/20

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 3987/87 AL COMISIEI

din 22 decembrie 1987

de modificare a unor regulamente privind punerea în aplicare a organizării comune a piețelor în sectorul ouălor și cărnii de pasăre ca urmare a introducerii nomenclaturii combinate

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 3985/87 (2), în special articolul 15 alineatul (1) paragraful al doilea,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 3907/87 al Consiliului din 22 decembrie 1987 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2777/75 privind organizarea comună a piețelor în sectorul cărnii de pasăre (3), în special articolul 2,

întrucât, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) paragraful al doilea din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, adaptările de natură tehnică a actelor comunitare privind nomenclatura combinată se efectuează de către Comisie; întrucât modificările de substanță se efectuează în conformitate cu procedura de la articolul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 2777/75 al Consiliului (4), în temeiul articolului 2 din Regulamentul (CEE) nr. 3907/87;

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2771/75 al Consiliului din 29 octombrie 1975 privind organizarea comună a pieței în sectorul ouălor (5) a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 4000/87 al Comisiei (6) care a adaptat în conformitate cu nomenclatura combinată descrierile mărfurilor și numerele tarifare care apăreau în acesta;

întrucât numeroase regulamente din sectorul cărnii de pasăre și al ouălor trebuie adaptate din punct de vedere tehnic, precum și din anumite puncte de substanță referitor la sectorul cărnii de pasăre pentru a se ține seama de noua nomenclatură combinată bazată pe sistemul armonizat de desemnare și de codificare a mărfurilor și destinată să ia locul convenției din 15 decembrie 1950 privind nomenclatura pentru clasificarea mărfurilor în tarifele vamale;

întrucât, având în vedere numărul și conținutul textelor care necesită o astfel de adaptare, este necesar ca totalitatea regulamentelor ce urmează să fie adaptate să se grupeze într-un regulament unic de modificare;

întrucât măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a cărnii de pasăre și ouălor,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 2164/72 al Comisiei (7) din 3 octombrie 1972 privind nestabilirea sumelor suplimentare pentru importurile de ouă cu coajă, de gâște și pui sacrificați provenind din Bulgaria, se înlocuiește cu textul următor:

„Articolul 1

Taxele fixate în conformitate cu articolul 3 din Regulamentele (CEE) nr. 2771/75 și (CEE) nr. 2777/75 nu se măresc cu o valoare suplimentară pentru importul următoarelor produse, originare și provenind din Bulgaria:

Cod NC

Descrierea mărfurilor

0207

Carne și organe comestibile, proaspete, refrigerate sau congelate ale păsărilor de la nr. 0105:

0207 10

Păsări netranșate, proaspete sau refrigerate:

 

— —

Găini și cocoși:

0207 10 11

— — —

jumuliți, fără intestine, cu cap și gheare, denumiți «pui 83 %»

0207 10 15

— — —

jumuliți, eviscerați, fără cap și gheare, dar cu gât, inimă, ficat și pipotă, denumiți «pui 70 %»

0207 10 19

— — —

jumuliți, eviscerați, fără cap și gheare și fără gât, inimă, ficat și pipotă, denumiți «pui 65 %» sau prezentați sub altă formă

 

— —

Gâște:

0207 10 71

— — —

jumulite, sângerate, neeviscerate, cu cap și gheare, denumite «gâște 82 %»

0207 10 79

— — —

jumulite, eviscerate, fără cap și gheare, cu sau fără inimă și pipotă, denumite «gâște 75 %» sau prezentate sub altă formă

 

Păsări netranșate, congelate:

0207 21

— —

Cocoși și găini:

0207 21 10

— — —

jumuliți, eviscerați, fără cap și gheare, dar cu gât, inimă, ficat și pipotă, denumiți «pui 70 %»

0207 21 90

— — —

jumuliți, eviscerați, fără cap și gheare și fără gât, inimă, ficat și pipotă, denumiți «pui 65 %» sau prezentați sub altă formă

0207 23

— —

Rațe, gâște și bibilici:

 

— — —

Gâște:

0207 23 51

— — — —

jumulite, sângerate, neeviscerate, cu cap și labe, denumite «gâște 82 %»

0207 23 59

— — — —

jumulite, eviscerate, fără cap și labe, cu sau fără inimă și pipotă, denumite «gâște 75 %» sau prezentate sub altă formă

0407 00

Ouă de păsări, cu coajă, proaspete, conservate sau gătite:

 

de păsări de curte:

0407 00 30

— —

altele (decât ouăle pentru incubație)”

Articolul 2

Anexa la Regulamentul (CEE) nr. 572/73 al Comisiei din 25 februarie 1973 de stabilire a listei de produse din sectorul ouălor și cărnii de pasăre care beneficiază de regimul de stabilire în avans a restituirilor la export (8), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 1916/86 (9), se înlocuiește cu anexa I la prezentul regulament.

Articolul 3

La articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 2782/75 al Consiliului din 29 octombrie 1975 privind producția și comercializarea ouălor pentru incubație și a puilor de fermă (10), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 3494/86 (11), alineatul (1) și partea introductivă a alineatului (2) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1)   Ouă pentru incubație: ouăle de păsări de curte, de la subpozițiile 0407 00 11 și 0407 00 19 din nomenclatura combinată, destinate producției de pui, diferențiate după specie, categorie și tip și identificate în conformitate cu prezentul regulament.

(2)   Pui: păsările de curte vii a căror greutate nu depășește 185 de grame, de la subpozițiile 0105 11 și 0105 19 din nomenclatura combinată, din următoarele categorii:”

Articolul 4

Partea introductivă a articolului 1 din Regulamentul (CEE) nr. 109/80 al Comisiei din 18 ianuarie 1980 privind aplicarea celei mai mici rate pentru restituirile la exportul unor produse din sectoarele ouălor și cărnii de pasăre (12), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 1475/80 (13), se înlocuiește cu următorul text:

„Nestabilirea unei restituiri pentru produsele relevante de la subpozițiile 0105 11 și 0105 19 și de la pozițiile 0207 (exceptând subpozițiile 0207 31, 0207 39 90 și 0207 50), 0407 și 0408 din nomenclatura combinată și exportate în Statele Unite ale Americii, nu se ia în considerare:”

Articolul 5

Anexa la Regulamentul (CEE) nr. 3652/81 al Comisiei din 18 decembrie 1981 de punere în aplicare a regimului de certificate de stabilire în avans a restituirilor în sectorul cărnii de pasăre și al ouălor (14), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 1917/1986 (15), se înlocuiește cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 6

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 1988.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 decembrie 1987.

Pentru Comisie

Frans ANDRIESSEN

Vicepreședinte


(1)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

(2)  JO L 376, 31.12.1987, p. 1.

(3)  JO L 370, 30.12.1987, p. 14.

(4)  JO L 282, 1.11.1975, p. 77.

(5)  JO L 282, 1.11.1975, p. 49.

(6)  JO L 377, 31.12.1987, p. 42.

(7)  JO L 232, 12.10.1972, p. 3.

(8)  JO L 56, 1.3.1973, p. 6.

(9)  JO L 165, 21.6.1986, p. 19.

(10)  JO L 282, 1.11.1975, p. 100.

(11)  JO L 323, 18.11.1986, p. 1.

(12)  JO L 14, 19.1.1980, p. 30.

(13)  JO L 147, 13.6.1980, p. 15.

(14)  JO L 364, 19.12.1981, p. 19.

(15)  JO L 165, 21.6.1986, p. 19.


ANEXA I

ANEXĂ

Cod NC

Descrierea mărfurilor

0105

Cocoși, găini, rațe, gâște, curcani, curci și bibilici vii din speciile de curte:

 

– cu o greutate ce nu depășește 185 g:

0105 11 00

– – Cocoși și găini:

0105 19

– – altele

 

– altele

0105 91 00

– – Cocoși și găini:

0105 99

– – altele

0207

Carne și organe comestibile, proaspete, refrigerate sau congelate, ale păsărilor de la poziția 0105:

0207 10

– Păsări netranșate, proaspete sau refrigerate

 

– Păsări netranșate, congelate:

0207 21

– – Cocoși și găini

0207 22

– – Curcani și curci

0207 23

– – Rațe, gâște și bibilici

ex 0207 39

– – Bucăți și organe comestibile de pasăre (inclusiv ficatul), proaspete sau refrigerate:

– – altele, exceptând ficatul de pasăre, altele decât ficatul gras de gâscă sau rață (de la subpoziția 0207 39 90)

 

– Bucăți și organe comestibile de pasăre altele decât ficatul, congelate:

0207 41

– – de cocoș și de găină

0207 42

– – de curcan și de curcă

0207 43

– – de rațe, de gâște sau de bibilici

0207

Carne și organe comestibile, proaspete, refrigerate sau congelate, ale păsărilor de la poziția 0105:

 

– Bucăți și organe comestibile de pasăre (inclusiv ficatul), proaspete sau refrigerate:

0207 31 00

– – Ficat gras de gâscă sau de rață

ex 0207 39

– – altele:

0207 39 90

– – – Ficat de pasăre, altul decât ficatul gras de gâscă sau de rață

0207 50

– Ficat de pasăre, congelat:

0207 50 10

– – Ficat gras de gâscă sau de rață

0207 50 90

– – altele

0210

Carne și organe comestibile, sărate sau în saramură, uscate sau afumate; făinuri și prafuri comestibile, de carne sau de organe comestibile:

0210 90

– altele, inclusiv făinurile și prafurile comestibile, de carne sau de organe comestibile:

 

– – Organe comestibile:

 

– – – altele:

 

– – – – Ficat de pasăre:

0210 90 71

– – – – – Ficat gras de gâscă sau de rață, sărat sau în saramură

0210 90 79

– – – – – altele

0209 00

Slănină fără părți slabe, grăsime de porc și grăsime de pasăre netopite, proaspete, refrigerate, congelate, sărate sau în saramură, uscate sau afumate:

0209 00 90

– Grăsimi de pasăre

1501 00

Untură topită; alte grăsimi de porc și grăsimi de pasăre, topite, sau chiar presate sau extrase cu ajutorul solvenților:

 

– altele

1501 00 90

– – Grăsimi de pasăre

1602

Alte preparate și conserve de carne, de organe comestibile sau sânge:

 

– de păsări de la poziția 0105:

1602 31

– – de curcă

1602 39

– – altele

0407 00

Ouă de păsări, cu coajă, proaspete, conservate sau gătite:

 

– de păsări de curte:

 

– – pentru incubație: (1)

0407 00 11

– – – de curci sau de gâște

0407 00 19

– – – altele

0407 00 30

– – altele:

 

– – – ca atare

 

– – – sub formă de ovalbumină

0408

Ouă de păsări, fără coajă și gălbenușuri de ouă, proaspete, uscate, gătite prin fierbere sau cu abur, puse în forme, congelate sau conservate în alt mod, conținând sau nu adaos de zahăr sau alți îndulcitori:

 

– Gălbenușuri de ouă:

0408 11

– – uscate:

0408 11 10

– – – corespunzătoare pentru uz alimentar

0408 19

– – altele:

 

– – – corespunzătoare pentru uz alimentar:

0408 19 11

– – – – lichide:

0408 19 19

– – – – congelate

 

– altele:

0408 91

– – uscate:

0408 91 10

– – – corespunzătoare pentru consum uman

0408 99

– – altele:

0408 99 10

– – – corespunzătoare pentru uz alimentar


(1)  Nu sunt admise la această subpoziție decât ouăle de păsări de curte care îndeplinesc condițiile prevăzute de dispozițiile comunitare adoptate în domeniu.


ANEXA II

ANEXĂ

Ecu/100 bucăți Ecu/100 kg net Ecu/100 kg net Ecu/100 kg net Ecu/100 kg net Ecu/100 kg net Ecu/100 bucăți Ecu/100 kg net Ecu/100 kg net

Cod NC

Descrierea mărfurilor

Taxa

0105

Cocoși, găini, rațe, gâște, curcani, curci și bibilici vii din speciile de curte:

 

 

— cu o greutate ce nu depășește 185 g:

 

0105 11 00

— — Cocoși și găini

0,40

0105 19

— — altele;

 

0105 19 10

— — — Gâște, curcani și curci

1,50

0105 19 90

— — — Rațe și bibilici

0,40

 

— altele:

 

0105 91 00

— — Cocoși și găini

2,00

0105 99

— — altele

2,00

0207

Carne și organe comestibile, proaspete, refrigerate sau congelate, ale păsărilor de la nr. 0105:

 

0207 10

— Păsări netranșate, proaspete sau refrigerate:

 

 

— — Cocoși și găini:

 

0207 10 11

— — — jumuliți, fără măruntaie, cu cap și gheare, denumiți «pui 83 %»

2,00

0207 10 15

— — — jumuliți, eviscerați, fără cap și gheare, dar cu gât, inimă, ficat și pipotă, denumiți «pui 70 %»

2,00

0207 10 19

— — — jumuliți, eviscerați, fără cap și gheare și fără gât, inimă, ficat și pipotă, denumiți «pui 65 %» sau prezentați sub altă formă

2,00

 

— — Curcani și curci:

 

0207 10 31

— — — jumulite, eviscerate, fără cap și gheare, cu gât, inimă, ficat și pipotă, denumite «curci 80 %»

2,80

0207 10 39

— — — jumulite, eviscerate, fără cap și gât, fără gheare, inimă, ficat și pipotă, denumite «curci 73 %» sau prezentate sub altă formă

2,80

 

— — Rațe:

 

0207 10 51

— — — jumulite, fără sânge, neeviscerate sau fără măruntaie, cu cap și gheare, denumite «rațe 85 %»

2,60

0207 10 55

— — — jumulite, eviscerate, fără cap și gheare, cu gât, inimă, ficat și pipotă, denumite «rațe 70 %»

2,60

0207 10 59

— — — jumulite, eviscerate, fără cap și gheare și fără gât, inimă, ficat și pipotă, denumite «rațe 63 %» sau prezentate sub altă formă

2,60

 

— — Gâște:

 

0207 10 71

— — — jumulite, fără sânge, neeviscerate, cu cap și gheare, denumite «gâște 82 %»

3,00

0207 10 79

— — — jumulite, eviscerate, fără cap și gheare, cu sau fără inimă și pipotă, denumite «gâște 75 %» sau prezentate sub altă formă

3,00

0207 10 90

— — Bibilici

3,30

 

— Păsări netranșate, congelate:

 

0207 21

— — Cocoși și găini:

2,00

0207 22

— — Curcani și curci

2,80

0207 23

— — Rațe, gâște și bibilici:

 

 

— — — Rațe:

 

0207 23 11

— — — — jumulite, eviscerate, fără cap și labe, cu gât, inimă, ficat și pipotă, denumite «rațe 70 %»

2,60

0207 23 19

— — — — jumulite, eviscerate, fără cap și labe și fără gât, inimă, ficat și pipotă, denumite «rațe 63 %» sau prezentate sub altă formă

2,60

 

— — — Gâște:

 

0207 23 51

— — — — jumulite, fără sânge, cu măruntaie, cu cap și labe, denumite «gâște 82 %»

3,00

0207 23 59

— — — — jumulite, eviscerate, fără cap și labe, cu sau fără inimă și pipotă, denumite «gâște 75 %» sau prezentate sub altă formă

3,00

0207 23 90

— — — Bibilici

3,30

 

— Bucăți și organe comestibile de pasăre (inclusiv ficatul), proaspete sau refrigerate:

 

0207 39

— — altele, cu excepția ficatului de pasăre, altele decât ficatul de gâscă sau de rață (de la subpoziția 0207 39 90):

 

 

— — — de cocoși și găini:

 

 

— — — — Bucăți:

 

0207 39 11

— — — — — dezosate

5,40

 

— — — — — nedezosate:

 

0207 39 13

— — — — — — Jumătăți sau sferturi

3,00

0207 39 15

— — — — — — Aripi întregi, chiar fără vârf

1,70

0207 39 17

— — — — — — Spate, gâturi, spate cu gâturi, târtițe, vârfuri de aripi

1,20

0207 39 21

— — — — — — Piept și bucăți de piept

4,00

0207 39 23

— — — — — — Pulpe și bucăți de pulpe

3,00

0207 39 25

— — — — — — altele

5,40

0207 39 27

— — — — Organe comestibile, altele decât ficatul

1,20

 

— — — de curcani și curci:

 

 

— — — — Bucăți:

 

0207 39 31

— — — — — dezosate

5,40

 

— — — — — nedezosate:

 

0207 39 33

— — — — — — Jumătăți sau sferturi

3,00

0207 39 35

— — — — — — Aripi întregi, chiar fără vârf

1,70

0207 39 37

— — — — — — Spate, gâturi, spate cu gâturi, târtițe, vârfuri de aripi

1,20

0207 39 41

— — — — — — Piept și bucăți de piept

4,00

 

— — — — — — Pulpe și bucăți de pulpe

 

0207 39 43

— — — — — — — Copane și bucăți de copane

3,00

0207 39 45

— — — — — — — altele

3,00

0207 39 47

— — — — — — altele

5,40

0207 39 51

— — — — Organe comestibile, altele decât ficatul

1,20

 

— — — de rațe, de gâște sau de bibilici:

 

 

— — — — Bucăți:

 

 

— — — — — dezosate:

 

0207 39 53

— — — — — — de gâște

5,40

0207 39 55

— — — — — — de rațe sau de bibilici

5,40

 

— — — — — nedezosate:

 

 

— — — — — — Jumătăți sau sferturi:

 

0207 39 57

— — — — — — — de rațe

3,00

0207 39 61

— — — — — — — de gâște

3,00

0207 39 63

— — — — — — — de bibilici

3,00

0207 39 65

— — — — — — Aripi întregi, chiar fără vârf

1,70

0207 39 67

— — — — — — Spate, gâturi, spate cu gâturi, târtițe, vârfuri de aripi

1,20

 

— — — — — — Piept și bucăți de piept:

 

0207 39 71

— — — — — — — de gâște

4,00

0207 39 73

— — — — — — — de rațe sau de bibilici

4,00

 

— — — — — — Pulpe și bucăți de pulpe

 

0207 39 75

— — — — — — — de gâște

3,00

0207 39 77

— — — — — — — de rațe sau de bibilici

3,00

0207 39 81

— — — — — — Părțile denumite «carcasă dezosată de gâscă sau de rață»

4,00

0207 39 83

— — — — — — altele

5,40

0207 39 85

— — — — Organe comestibile, altele decât ficatul

1,20

 

— Bucăți și organe comestibile de pasăre, altele decât ficatul, congelate:

 

0207 41

— — de cocoși și găini:

 

 

— — — Bucăți:

 

0207 41 10

— — — — dezosate

5,40

 

— — — — nedezosate:

 

0207 41 11

— — — — — Jumătăți sau sferturi

3,00

0207 41 21

— — — — — Aripi întregi, chiar fără vârf

1,70

0207 41 31

— — — — — Spate, gâturi, spate cu gâturi, târtițe, vârfuri de aripi

1,20

0207 41 41

— — — — — Piept și bucăți de piept

4,00

0207 41 51

— — — — — Pulpe și bucăți de pulpe

3,00

0207 41 71

— — — — — altele

5,40

0207 41 90

— — — Organe comestibile, altele decât ficatul

1,20

0207 42

— — de curcani sau de curci:

 

 

— — — Bucăți:

 

0207 42 10

— — — — dezosate

5,40

 

— — — — nedezosate:

 

0207 42 11

— — — — — Jumătăți sau sferturi

3,00

0207 42 21

— — — — — Aripi întregi, chiar fără vârf

1,70

0207 42 31

— — — — — Spate, gâturi, spate cu gâturi, târtițe, vârfuri de aripi

1,20

0207 42 41

— — — — — Piept și bucăți de piept

4,00

 

— — — — — Pulpe și bucăți de pulpe

 

0207 42 51

— — — — — — Copane și bucăți de copane

3,00

0207 42 59

— — — — — — altele

3,00

0207 42 71

— — — — — altele

5,40

0207 42 90

— — — Organe comestibile, altele decât ficatul

1,20

0207 43

— — de rațe, de gâște sau de bibilici:

 

 

— — — Bucăți:

 

 

— — — — dezosate:

 

0207 43 11

— — — — — de gâște

5,40

0207 43 15

— — — — — de rațe sau de bibilici

5,40

 

— — — — nedezosate:

 

 

— — — — — Jumătăți sau sferturi:

 

0207 43 21

— — — — — — de rațe

3,00

0207 43 23

— — — — — — de gâște

3,00

0207 43 25

— — — — — — de bibilici

3,00

0207 43 31

— — — — — Aripi întregi, chiar fără vârf

1,70

0207 43 41

— — — — — Spate, gâturi, spate cu gâturi, târtițe, vârfuri de aripi

1,20

 

— — — — — Piept și bucăți de piept:

 

0207 43 51

— — — — — — de gâște

4,00

0207 43 53

— — — — — — de rațe sau de bibilici

4,00

 

— — — — — Pulpe și bucăți de pulpe

 

0207 43 61

— — — — — — de gâște

3,00

0207 43 63

— — — — — — de rațe sau de bibilici

3,00

0207 43 71

— — — — — Părțile denumite «carcasă dezosată de gâscă sau de rață»

4,00

0207 43 81

— — — — — altele

5,40

0207 43 90

— — — Organe comestibile, altele decât ficatul

1,20

0207

Carne și organe comestibile, proaspete, refrigerate sau congelate, ale păsărilor de la poziția 0105:

 

 

— Bucăți și organe comestibile de pasăre (inclusiv ficatul), proaspete sau refrigerate:

 

0207 31 00

— — Ficat gras de gâscă sau de rață

30,40

0207 39

— — altele:

3,00

0207 39 90

— — — Ficat de pasăre, altele decât ficatul gras de gâscă sau de rață

 

0207 50

— Ficat de pasăre, congelat:

 

0207 50 10

— — Ficat gras de gâscă sau de rață

30,40

0207 50 90

— — altele

3,00

0210

Carne și organe comestibile, sărate sau în saramură, uscate sau afumate, făinuri și prafuri comestibile din carne sau organe comestibile:

 

0210 90

— altele, inclusiv făinurile și prafurile, comestibile, din carne sau organe comestibile:

 

 

— — Organe comestibile:

 

 

— — — altele:

 

 

— — — — Ficat de pasăre:

 

0210 90 71

— — — — — Ficat gras de gâscă sau de rață, sărat sau în saramură

30,40

0210 90 79

— — — — — altele

3,00

0209 00

Slănină fără părți slabe, grăsime de porc și grăsime de pasăre netopite, proaspete, refrigerate, congelate, sărate sau în saramură, uscate sau afumate:

 

0209 00 90

— Grăsime de pasăre

2,70

1501 00

Untură topită; alte grăsimi de porc și grăsimi de pasăre, topite sau chiar presate sau extrase cu ajutorul solvenților:

 

 

— altele:

 

1501 00 90

— — Grăsimi de pasăre

3,20

1602

Alte preparate și conserve de carne, de organe comestibile sau sânge:

 

 

— de păsări de la poziția 0105:

 

1602 31

— — de curcă:

 

 

— — — conținând carne sau organe comestibile 57 % sau mai mult din greutate (1):

 

1602 31 11

— — — — conținând exclusiv carne de curcă negătită

5,60

1602 31 19

— — — — altele

5,60

1602 31 30

— — — conținând carne sau organe comestibile de la 25 % inclusiv până la 57 % exclusiv din greutate (1)

3,20

1602 31 90

— — — altele

1,90

1602 39

— — altele:

 

 

— — — conținând carne sau organe comestibile 57 % sau mai mult din greutate (1):

 

1602 39 11

— — — — negătite

5,60

1602 39 19

— — — — altele

5,60

1602 39 30

— — — conținând carne sau organe comestibile de la 25 % inclusiv până la 57 % exclusiv din greutate (1)

3,20

1602 39 90

— — — altele

1,90

0407 00

Ouă de păsări, cu coajă, proaspete, conservate sau gătite:

 

 

— de păsări de curte:

 

 

— — pentru incubație (2):

 

0407 00 11

— — — de curci sau de gâște

0,80

0407 00 19

— — — altele

0,20

0407 00 30

— — altele

1,70

0408

Ouă de păsări, fără coajă și gălbenușuri de ouă, proaspete, uscate, gătite prin fierbere sau cu abur, puse în forme, congelate sau conservate în alt mod, conținând sau nu adaos de zahăr sau alți îndulcitori:

 

 

— Gălbenușuri de ouă:

 

0408 11

— — uscate:

 

0408 11 10

— — — corespunzătoare pentru uz alimentar

8,00

0408 19

— — altele:

 

 

— — — corespunzătoare pentru uz alimentar:

 

0408 19 11

— — — — lichide:

3,60

0408 19 19

— — — — congelate

3,80

 

— altele:

 

0408 91

— — uscate:

 

0408 91 10

— — — corespunzătoare pentru uz alimentar

6,70

0408 99

— — altele:

 

0408 99 10

— — — corespunzătoare pentru uz alimentar

1,80


(1)  Pentru determinarea procentului de carne de pasăre nu se ia în considerare greutatea oaselor.

(2)  Nu sunt admise la această subpoziție decât ouăle de păsări de curte care îndeplinesc condițiile prevăzute de dispozițiile comunitare adoptate în domeniu.