04/Volumul 01 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
206 |
31987R0493
L 050/13 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CEE) NR. 493/87 AL COMISIEI
din 18 februarie 1987
de stabilire a normelor pentru repararea prejudiciului cauzat de încetarea anumitor activități de pescuit
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităților Economice Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2057/82 al Consiliului din 29 iunie 1982 privind stabilirea unor măsuri de control pentru activitățile de pescuit desfășurate de vasele statelor membre (1) astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 4027/86 (2), în special articolul 10 alineatul (4),
întrucât este necesar ca statele membre să cunoască situațiile în care pescuitul legat de un TAC, de o cotă, de o alocare sau o parte pentru Comunitate este interzis și în care un stat membru nu și-a epuizat cota, alocarea sau partea din stoc sau din grupul de stocuri;
întrucât este necesar să existe informații disponibile cu privire la capturile și schimburile de cote pentru a determina prejudiciul suferit de un stat membru;
întrucât cazurile în care prejudiciul suferit de un stat membru nu a fost reparat trebuie supuse comitetului de administrare a resurselor de pescuit;
întrucât măsurile adoptate în vederea reparării prejudiciului suferit trebuie să precizeze valoarea respectivului prejudiciu și volumul pescuitului în exces, precum și reducerile și majorările cotelor, alocărilor sau părților rezultate;
întrucât măsurile luate prin prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului de administrare a resurselor de pescuit,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
(1) Atunci când informează statele membre, în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2057/82 în legătură cu viitoarea încetare a unei activități de pescuit ca urmare a epuizării totalului admis pentru captură (TAC), a cotei, a alocării sau a unei părți disponibile pentru Comunitate, Comisia comunică și informațiile legate de capturile cele mai recente aflate în posesia sa și arată dacă dispozițiile articolului 10 alineatul (4) se aplică sau se pot aplica.
(2) Imediat ce este posibil și în orice caz în termen de cincisprezece zile de la data intrării în vigoare a regulamentului Comisiei privind încetarea unei activități de pescuit, statele membre comunică Comisiei, pentru stocul sau grupul de stocuri respectiv, cifrele descărcărilor menționate la articolul 9 și informațiile primite conform articolelor 7 și 8 din Regulamentul (CEE) nr. 2057/82. Imediat ce este posibil, Comisia transmite tuturor statelor membre cifrele și informația, considerate definitive în sensul prezentului regulament.
(3) Atunci când prejudiciul suferit de un stat membru a fost reparat în întregime sau în parte conform articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 170/83 al Consiliului (3) („schimbul de cote”), notificarea prealabilă schimbului de cote făcută Consiliului conform articolului 5 alineatul (1) precizează, de asemenea, valoarea reparației, exprimată în tone.
Articolul 2
(1) În cazurile în care prejudiciul suferit de un stat membru nu a fost reparat în întregime printr-un schimb de cote sau prin orice altă măsură, Comisia sesizează Comitetul de gestionare a resurselor de pescuit în cel mai scurt timp și în orice caz în termen de cincisprezece zile de la primirea cifrelor și a informațiilor menționate la articolul 1 alineatul (2), propunând un proiect de măsuri pentru repararea prejudiciului.
(2) Proiectul de măsuri indică:
(a) |
statele membre care au suferit un prejudiciu și valoarea prejudiciului, ținând cont de schimburile de cote; |
(b) |
statele membre care și-au depășit cota și volumul pescuitului în exces, ținând cont de schimburile de cote; |
(c) |
cantitățile ce trebuie deduse din cotele statelor membre care au pescuit în exces; |
(d) |
suplimentările ce trebuie făcute la cotele statelor membre care au suferit un prejudiciu; |
(e) |
data sau datele la care suplimentările și deducerile devin efective. |
(3) În cazul în care mai mult de un stat membru a pescuit în exces, Comisia ține cont de depășirile respective ale cotelor pentru a determina deducerile ce urmează a fi efectuate.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua publicării sale în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 18 februarie 1987.
Pentru Comisie
António CARDOSO E CUNHA
Membru al Comisiei
(1) JO L 220, 29.7.1982, p. 1.
(2) JO L 376, 31.12.1986, p. 4.