03/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

91


31985R3402


L 322/14

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 3402/85 AL COMISIEI

din 2 decembrie 1985

de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 563/82 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1208/81 de stabilire a prețurilor de piață pentru bovinele adulte pe baza grilei comunitare de clasificare a carcaselor

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 805/68 al Consiliului din 27 iunie 1968 privind organizarea comună a pieței în sectorul cărnii de vită și mânzat (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Actul de aderare a Greciei,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1208/81 al Consiliului din 28 aprilie 1981 de stabilire a unei grile comunitare de clasificare a carcaselor de bovine adulte (2), în special articolul 2 alineatul (2) ultimul paragraf, articolul 3 alineatul (1) și articolul 4 alineatul (3) paragraful al doilea,

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 563/82 (3) al Comisiei, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 1935/83 (4), a stabilit normele de aplicare pentru stabilirea prețurilor de piață ale bovinelor adulte pe baza grilei comunitare de clasificare a carcaselor; întrucât, pentru a dispune de prețuri comparabile în Comunitate, acest regulament a stabilit, între altele, anumiți factori de corecție necesari pentru a adapta prezentări utilizate în anumite state membre la prezentarea de referință comunitară;

întrucât experiența dobândită a arătat că, pentru a permite o mai bună comparabilitate a prețurilor, este suficient să se deducă taxa pe valoarea adăugată din prețul plătit furnizorului pentru animal în momentul livrării la abator; întrucât, prin urmare, este necesar să se modifice în acest sens Regulamentul (CEE) nr. 563/82;

întrucât, din aceleași motive, trebuie adaptată lista privind factorii de corecție prevăzuți la articolul 2 alineatul (2) paragraful al treilea din Regulamentul (CEE) nr. 1208/81;

întrucât măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a cărnii de vită și mânzat,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CEE) nr. 563/82 se modifică după cum urmează.

1.

Alineatul (1) de la articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Prețul de piață care urmează a fi stabilit pe baza grilei comunitare de clasificare a carcaselor de bovine adulte, prevăzut la al treilea și al patrulea paragraf de la articolul 6 din Regulamentul (CEE) nr. 1208/81, este prețul plătit furnizorului pentru animal în momentul livrării la abator, fără taxa pe valoarea adăugată. Acest preț este exprimat la 100 de kilograme de carcasă, în conformitate cu prezentarea de referință prevăzută la articolul 2 alineatul (2) din regulamentul menționat anterior, cântărită și clasificată pe cârligul din abator.”

2.

Anexa se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXĂ

Factorii de corecție prevăzuți la articolul 2 alineatul (2) paragraful al treilea din Regulamentul (CEE) nr. 1208/81 exprimați ca procente din greutatea carcasei

(ca procente din greutatea carcasei)

Procente

De scădere

De creștere

Categorii de grăsime

1 - 2

3

4 - 5

1

2

3

4

5

Rinichi

-0,4

 

 

 

 

 

Grăsime perirenală

-1,75

-2,5

-3,5

 

 

 

 

 

Grăsime retroperitoneală

-0,5

 

 

 

 

 

Ficat

-2,5

 

 

 

 

 

Mușchiul subțire al diafragmei

-0,4

 

 

 

 

 

Mușchiul gros al diafragmei

-0,4

 

 

 

 

 

Coadă

-0,4

 

 

 

 

 

Măduva spinării

-0,05

 

 

 

 

 

Grăsime mamară

-1,0

 

 

 

 

 

Testicule

-0,3

 

 

 

 

 

Țesut conjunctiv lax

-0,5

 

 

 

 

 

Grăsime de maniament din pliul iei și fața internă a coapsei

-0,3

 

 

 

 

 

Vena jugulară și grăsimea adiacentă

-0,3

 

 

 

 

 

Îndepărtarea grăsimii exterioare

 

 

 

0

0

+1

+2

+4”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 1986.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 2 decembrie 1985.

Pentru Comisie

Frans ANDRIESSEN

Vicepreședinte


(1)  JO L 148, 28.6.1968, p. 24.

(2)  JO L 123, 7.5.1981, p. 3.

(3)  JO L 67, 11.3.1982, p. 23.

(4)  JO L 191, 15.7.1983, p. 41.