03/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

69


31985R2589


L 247/6

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 2589/85 AL COMISIEI

din 13 septembrie 1985

de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2264/69 privind cererile de rambursare a ajutoarelor acordate de către statele membre organizațiilor de producători de fructe și legume

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1035/72 al Consiliului din 18 mai 1972 de organizare comună a piețelor în sectorul fructelor și legumelor (1), modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 1332/84 (2),

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 449/69 al Consiliului din 11 martie 1969 privind rambursarea ajutoarelor acordate de către statele membre organizațiilor de producători de fructe și legume (3), în special articolul 7 alineatul (3),

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 3284/83 al Consiliului (4) a modificat sistemul de ajutor pentru organizațiile de producători de fructe și legume;

întrucât este deci necesară adaptarea formularelor prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 850/80 al Comisiei (5) la dispozițiile modificate;

întrucât măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului Fondului European de Orientare și Garantare Agricolă,

ADOPTĂ URMĂTORUL REGULAMENT:

Articol unic

Anexele I și II din Regulamentul (CEE) nr. 2264/69 (6) al Comisiei se înlocuiesc cu anexele I și II din prezentul regulament.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 13 septembrie 1985.

Pentru Comisie

Frans ANDRIESSEN

Vicepreședinte


(1)  JO L 118, 20.5.1972, p. 1.

(2)  JO L 130, 16.5.1984, p. 1.

(3)  JO L 61, 12.3.1969, p. 2.

(4)  JO L 325, 22.11.1983, p. 1.

(5)  JO L 92, 9.4.1980, p. 5.

(6)  JO L 287, 15.11.1969, p. 3.


ANEXA I

A.   CERERE DE RAMBURSARE ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 36 ALINEATUL (2) DIN REGULAMENTUL (CEE) Nr. 1035/72

Stat membru:…

Image

B.   TABELE PRIVIND AJUTORUL ACORDAT ORGANIZAȚIILOR DE PRODUCĂTORI ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI. 14 ALINEATELE (1), (2) ȘI (3) DIN REGULAMENTUL (CEE) Nr. 1035/72

Număr de ordine:…

Organizația de producători:…

Data recunoașterii în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1035/72:…

Numărul de aderenți în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CEE) nr. 449/69:…

Valoarea ajutorului:…

Data acordării ajutorului:…

Ajutor acordat pentru al … -lea an de la data recunoașterii organizației de producători.

B.1.   Calculul valorii producției comercializate în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1035/72.

Image

B.2.   Calculul valorii producției comercializate în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1035/72

Image

B.3.   Calculul ajutorului

Image

B.4.   Calculul ajutorului în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 1035/72

Cheltuieli pentru lucrările pregătitoare

 

Cheltuieli pentru întocmirea actului de constituire și a statutului

 

Total

 

Se confirmă că:

organizația sus-numită oferă o garanție suficientă în ceea ce privește durata și eficiența acțiunii sale, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1035/72,

organizația sus-numită ține, începând de la data recunoașterii, o contabilitate specifică pentru activitățile care fac obiectul recunoașterii, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1035/72,

valoarea producției comercializate este calculată după dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 449/69, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) sau (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1035/72,

valoarea cheltuielilor de constituire și de funcționare administrativă la care se referă articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1035/72 a fost aprobată de autoritățile competente ale statului membru (1),

în caz de fuziune, obiectivele vizate de articolul 13 din Regulamentul (CEE) nr. 1035/72 vor fi mai bine îndeplinite,

regimul ajutorului acordat este în conformitate cu dispozițiile articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 3284/83,

beneficiarii au fost corespunzător informați în ceea ce privește participarea comunitară.

Ștampila și semnătura autoritășiii competente


(1)  Numai pentru organizațiile de producători care beneficiază de ajutorul pe termen de cinci ani, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1a) din Regulamentul (CEE) nr. 1035/72.


ANEXA II

INFORMAȚII FURNIZATE DE CĂTRE STATELE MEMBRE PRIVIND ORGANIZAȚIILE DE PRODUCĂTORI ÎN CONFORMITATE CU DISPOZIȚIILE ARTICOLULUI 13 DIN REGULAMENTUL (CEE) nr. 1035/72

Stat membru:…

Număr de ordine (1):…

Organizația de producători (nume și adresă):…

Se confirmă că data recunoașterii în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1035/72 este următoarea:…

1.

Prin ce mijloace este asigurată regularizarea prețurilor în stadiul de producție pentru a armoniza cererea și oferta ?

2.

Care sunt mijloacele tehnice puse la dispoziția producătorilor pentru ambalarea și comercializarea produselor ?

3.

Cum se prevede în statut și cum se aplică în practică obligativitatea aportului total al producției producătorilor aderenți la organizația de producători ?

4.

Acolo unde este cazul, care sunt cantitățile pentru care producătorii aderenți sunt autorizați de către organizația de producători să asigure comercializarea ?

5.

Care sunt regulile de producție aplicate de organizația de producători ? (Rezumat)

6.

Care sunt regulile de comercializare aplicate de organizația de producători ? (Rezumat)

7.

Care sunt regulile care obligă pe producătorii asociați să comunice informațiile cerute de organizație cu privire la recoltă și disponibilitate ?

8.

În caz de fuziune, în ce fel vor fi mai bine îndeplinite obiectivele prevăzute de articolul 13 din Regulamentul (CEE) nr. 1035/72 ?


(1)  Numerotare continuă.