13/Volumul 07

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

80


31985L0610


L 375/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 20 decembrie 1985

de efectuare a celei de-a șaptea modificări (azbest) a Directivei 76/769/CEE privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la restricțiile privind introducerea pe piață și utilizarea anumitor substanțe și preparate periculoase

(85/610/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 100 al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât azbestul este o substanță recunoscută ca fiind periculoasă pentru sănătate;

întrucât utilizarea azbestului și chiar a produselor care conțin azbest poate cauza, prin eliberarea fibrelor, azbestoză și cancer; întrucât introducerea pe piață și utilizarea trebuie să fie supuse unor restricții cât mai severe;

întrucât Directiva 76/769/CEE (4), astfel cum a fost modificată prin Directiva 83/478/CEE (5), prevede deja primele măsuri în acest sens prin interzicerea, cu câteva excepții, a introducerii pe piață și a utilizării crocidolitului și prin solicitarea unei etichetări specifice care să indice riscurile pe care le prezintă utilizarea produselor care conțin fibre de azbest;

întrucât pentru a proteja sănătatea umană este necesară o mai bună monitorizare a introducerii pe piață și a utilizării fibrelor de azbest periculoase, cu atât mai mult cu cât pentru anumite utilizări există produse de substituire considerate ca fiind mai puțin periculoase;

întrucât este necesară găsirea unor soluții pentru introducerea pe piață și utilizarea altor produse care conțin azbest și întrucât, în acest context, Consiliul solicită Comisiei să inițieze și, în special, să continue activitatea în vederea elaborării cât mai rapide a metodelor de testare pentru produsele de azbest;

întrucât azbestul face obiectul unor reglementări în unele state membre; întrucât acestea diferă în ceea ce privește condițiile de introducere pe piață și utilizare; întrucât aceste diferențe constituie o barieră în calea schimburilor comerciale și au incidență directă asupra instituirii și funcționării pieței comune;

întrucât, pentru a elimina anumite divergențe, este, prin urmare, necesară completarea anexei la Directiva 76/769/CEE, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 85/467/CEE (6),

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

În anexa I la Directiva 76/769/CEE, punctul 5 devine punctul 6 și se adaugă următorul punct:

6.3.   Fibrele de azbest Crisotil, nr. CAS 12001-29-5 Amosită, nr.CAS 12172-73-5 Antofilită, nr. CAS 77536-67-5 Actinolită, nr. CAS 77536-66-4 Tremolită, nr. CAS 77536-68-6

6.3.1.   Introducerea pe piață și utilizarea produselor care conțin aceste fibre se interzice pentru:

(a)

jucării

(b)

materiale sau preparate destinate aplicării prin pulverizare; statele membre pot însă permite existența pe teritoriile lor a produselor bituminoase care conțin azbest și care sunt destinate pentru aplicare prin pulverizare ca izolanți anticorosivi ai caroseriei vehiculelor;

(c)

produse finite sub formă de pulbere, vândute cu amănuntul publicului;

(d)

articole pentru fumători, cum ar fi pipe pentru tutun, portțigarete și suporturi pentru trabucuri;

(e)

filtre catalitice și dispozitive de izolare pentru încorporare în cuptoare catalitice folosind gaz lichefiat;

(f)

vopsele și emailuri.”

Articolul 2

(1)   Statele membre pun în aplicare măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 1987. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 20 decembrie 1985.

Pentru Consiliu

Președintele

R. KRIEPS


(1)  JO C 78, 28.3.1980, p. 10.

(2)  JO C 125, 17.5.1982, p. 159.

(3)  JO C 331, 17.12.1980, p. 5.

(4)  JO L 262, 27.9.1976, p. 201.

(5)  JO L 263, 24.9.1983, p. 33.

(6)  JO L 296, 11.10.1985, p. 56.