02/Volumul 02 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
168 |
31983R2288
L 220/13 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CEE) NR. 2288/83 AL COMISIEI
din 29 iulie 1983
de stabilire a listei substanțelor biologice sau chimice prevăzute la articolul 60 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 918/83 al Consiliului privind instituirea unui regim comunitar de scutiri de drepturi vamale
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 918/83 al Consiliului din 28 martie 1983 privind instituirea unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale (1), în special articolul 143,
întrucât articolul 60 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 918/83 prevede admiterea, cu scutire de drepturi de import, a substanțelor biologice sau chimice importate în exclusivitate în scopuri necomerciale, destinate fie unităților publice sau de utilitate publică sau serviciilor care țin de aceste unități, fie unor unități cu caracter privat desemnate, care au drept activitate principală învățământul sau cercetarea științifică; întrucât acordarea acestei scutiri este, cu toate acestea, limitată la substanțele biologice sau chimice din care nu există producție echivalentă pe teritoriul vamal al Comunității și care figurează pe o listă stabilită în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 143 alineatele (2) și (3) din regulamentul menționat anterior;
întrucât, din informațiile culese de la statele membre, rezultă că nu există producție echivalentă pe teritoriul vamal al Comunității pentru substanțele biologice sau chimice care sunt prevăzute în anexa la prezentul regulament;
întrucât măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru regimul de scutire de drepturi vamale,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Lista substanțelor biologice sau chimice care pot beneficia de regimul de scutire de drepturi vamale prevăzute la articolul 60 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 918/83 este prevăzută în anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la 1 iulie 1984.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 29 iulie 1983.
Pentru Comisie
Karl-Heinz NARJES
Membru al Comisiei
(1) JO L 105, 23.4.1983, p. 1.
ANEXĂ
Număr de referință |
Număr din Tariful Vamal Comun |
Descrierea mărfurilor |
20273 |
29.01 A |
3-metilpentenă-1 |
20274 |
29.01 A |
4-metilpentenă-1 |
20275 |
29.01 A |
2-metilpentenă-2 |
20276 |
29.01 A |
3-metilpentenă-2 |
20277 |
29.01 A |
4-metilpentenă-2 |
21154 |
29.01 A |
2-octenă |
25634 |
29.01 C II |
p-menta-1 (7), 2-dienă (beta-felandrenă) |
14364 |
29.24 B |
bromură de decametoniu (DCI) |
20641 |
29.27 |
1-naftonitril |
20642 |
29.27 |
2-naftonitril |
14769 |
29.02 C |
4,4-dibromofenil |
17305 |
29.03 A |
metasulfonat de etil |
22830 |
29.38 B I |
acetat de retinil |
18892 |
29.05 A III |
mio-inozitol (mezo-inozitol) |
21887 |
35.07 |
fosfoglucomutază |
19057 |
35.07 |
lactat-dehidrogenază |
20193 |
29.10 B |
alfa-D-manozidă de metil |