03/Volumul 04

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

51


31981R1946


L 197/32

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 1946/81 AL CONSILIULUI

din 30 iunie 1981

privind unele restricții la ajutoarele pentru investiții în sectorul producției de lapte

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 43,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării parlamentare (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât articolul 8 alineatul 1 litera (b) din Directiva 72/159/CEE a Consiliului din 17 aprilie 1972 privind modernizarea exploatațiilor agricole (4), modificată ultima dată de Directiva 81/528/CEE (5), prevede ajutoare pentru investițiile necesare în realizarea unui plan de dezvoltare; întrucât, pentru a ține seama de obiectivul echilibrului piețelor din Comunitate, este necesar să nu se acorde ajutoare în sectorul producției de lapte decât în anumite condiții,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Ajutoarele pentru investiții în sectorul producției de lapte sunt interzise, cu excepția celor acordate producătorilor care realizează un plan de dezvoltare în temeiul Directivei 72/159/CEE sau planuri de ameliorare a exploatării în cadrul acțiunilor comune.

(2)   Ajutoarele prevăzute la alineatul 1 se limitează la investiții care permit atingerea unui nivel de venit obținut din muncă comparabil, definit în articolul 4 alineatul 2 din Directiva 72/159/CEE pentru un număr maxim de 1,5 unități de muncă umană pe exploatare și care sunt subordonate condiției ca aceste investiții să nu se refere la un număr de vaci de lapte mai mare de 40 pe unitate de muncă umană la încheierea planului.

Totuși, în ceea ce privește exploatările care dispun de peste 1,5 unități de muncă umană, ajutoarele pot fi acordate pentru investiții care permit o creștere cu maximum 15 % a numărului de vaci de lapte la încheierea planului.

(3)   Statele membre sunt autorizate să acorde ajutoare pentru investiții producătorilor care nu prezintă un plan de dezvoltare, cu condiția ca investiția să nu se refere la mai mult de 40 de vaci de lapte pe exploatare.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 30 iunie 1981.

Pentru Consiliu

Președintele

G. BRAKS


(1)  JO C 124, 17.5.1979, p. 1.

(2)  JO C 85, 8.4.1980, p. 57.

(3)  JO C 53, 3.3.1980, p. 22.

(4)  JO L 96, 23.4.1972, p .1.

(5)  JO L 197, 20.7.1981, p.41.