13/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

213


31981L0577


L 209/34

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA CONSILIULUI

din 20 iulie 1981

de modificare a Directivei 74/408/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la amenajarea interiorului autovehiculelor (rezistența scaunelor și a ancorajelor acestora)

(81/577/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, în special, articolul 100 al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării parlamentare (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât Directiva 74/408/CEE a Consiliului din 22 iulie 1974 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la amenajarea interiorului autovehiculelor (rezistența scaunelor și a ancorajelor acestora) (4) nu permite omologarea CEE de tip a unui vehicul în ceea ce privește rezistența scaunelor și a ancorajelor acestora atunci când aceste scaune au ancoraje încorporate pentru centuri de siguranță;

întrucât, în interesul siguranței rutiere, este necesar ca Directiva 74/408/CEE să se modifice fără întârziere în cazul vehiculelor care au scaune echipate cu una sau mai multe ancoraje pentru centuri pentru a fi folosite mai confortabil de către un număr mai mare de ocupanți adulți și pentru a mări astfel rata de utilizare a unor asemenea centuri; întrucât o astfel de modificare a fost posibilă datorită progresului tehnic înregistrat în construcția de autovehicule,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 74/408/CEE se modifică astfel:

1.

Articolul 1 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Prezenta directivă nu se aplică strapontinelor (scaunelor rabatabile) sau scaunelor cu fața spre lateral sau spre spate.”

2.

În anexa I punctul 2.7 se înlocuiește cu următorul text:

2.7.   «strapontina (scaun rabatabil)» este un scaun auxiliar pentru uz ocazional care, în mod normal, este ținut pliat în afara căilor de acces.”

Articolul 2

Statele membre pun în aplicare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de șase luni de la notificarea sa. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 20 iulie 1981.

Pentru Consiliu

Președintele

P. WALKER


(1)  JO C 87, 9.4.1980, p. 7.

(2)  JO C 265, 13.10.1980, p. 77.

(3)  JO C 230, 8.9.1980, p. 6.

(4)  JO L 221, 12.8.1974, p. 1.